Obligaţiile de întreţinere

GĂSIREA INSTANŢELOR COMPETENTE

Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.

România

Dreptul familiei - obligații de întreținere


*mențiuni obligatorii

Articolul 71 1. (a) – Instanțele competente în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării și instanțele de apel competente în ceea ce privește căile de atac exercitate împotriva hotărârilor cu privire la aceste cereri

Cererea de încuviinţare a executării (exequatur) este de competenţa tribunalului de la reşedinţa obişnuită a părţii împotriva căreia se solicită executarea sau de la locul de executare (art. 95 și art. 1103 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă).

Hotărârea privind cererea de încuviinţare a executării (exequatur) este supusă apelului. Cererea de apel împotriva hotărârii privind cererea de încuviinţare a executării (exequatur) este de competenţa curţii de apel (art. 96 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă).

Articolul 71 1. (b) – Căile de atac

Hotărârea pronunţată în apel poate fi atacată cu recurs (art. 97 pct. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă).

Cererea de recurs este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Str. Batiştei, nr. 25, sector 2, cod poştal 020934, Bucureşti
Pagina de internet: http://www.scj.ro.

Articolul 71 1. (c) - Procedura de reexaminare

Procedura de reexaminare în vederea aplicării art. 19 este:

Instanţa competentă este instanţa care a pronunțat hotărârea, de regulă judecătoria sau tribunalul.

În conformitate cu art. 505 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

În conformitate cu art. 510 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.

Articolul 71 1. (d) - Autoritățile centrale

Ministerul Justiţiei

Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară

str. Apolodor nr. 17, Sector 5, Bucureşti, cod 050741

tel. 0040372041077

fax 0040372041079, 0040372041218

email: ddit@just.ro sau dreptinternational@just.ro

Articolul 71 1. (f) - Autorități cu competențe în materie de executare

Autoritățile competente în materie de executare sunt:

1) Executorul judecătoresc (art. 652 din c.pr.civ.) din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau sediul debitorului ori unde se află bunurile debitorului.

2) Instanța de executare, judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul sau sediul debitorului (art. 651 din c.pr.civ.). Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, alte incidente apărute în cursul executării silite.

Articolul 71 1. (g) – Limba sau limbile acceptate pentru traducerea documentelor

Limba română

Articolul 71 1. (h) – Limba sau limbile acceptate de autoritățile centrale pentru comunicările cu alte autorități centrale

Ministerul Justiţiei acceptă, pe lângă limba română, folosirea limbilor engleză şi franceză pentru comunicările cu autorităţile centrale din Uniunea Europeană.

Ultima actualizare: 17/06/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site