Obligaţiile de întreţinere

Estonia

Conținut furnizat de
Estonia

GĂSIREA INSTANŢELOR COMPETENTE

Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.

Estonia

Dreptul familiei - obligații de întreținere


*mențiuni obligatorii

Articolul 71 1. (a) – Instanțele competente în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării și instanțele de apel competente în ceea ce privește căile de atac exercitate împotriva hotărârilor cu privire la aceste cereri

În conformitate cu articolul 27 alineatul (1), în Estonia, instanțele competente să soluționeze cererile de încuviințare a executării (articolul 121 din Codul de procedură civilă) sunt cele teritoriale (maakohus).

În conformitate cu articolul 32 alineatul (2), în Estonia, instanțele competente să soluționeze căile de atac împotriva hotărârilor privind cererile de încuviințare a executării sunt cele districtuale (ringkonnakohus).

Articolul 71 1. (b) – Căile de atac

În Estonia, hotărârile pot fi contestate, astfel cum se prevede la articolul 33, prin introducerea unei căi de atac la Curtea Supremă (articolele 625 și 695-701 din Codul de procedură civilă).

Articolul 71 1. (c) - Procedura de reexaminare

În Estonia, procedura de formulare a unei căi de atac prevăzute la articolul 19 este guvernată de prevederile privind o opoziție la o hotărâre judecătorească pronunțată în lipsă, cu excepția cazului în care se prevede altfel în Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere. Instanțele teritoriale (maakohus) sunt cele competente să soluționeze cererile de reexaminare.

Articolul 71 1. (d) - Autoritățile centrale

În temeiul articolului 49 alineatul (3), autoritatea centrală din Republica Estonia este:

Ministerul Justiției

Divizia pentru cooperare judiciară internațională

Suur-Ameerika 1, 10122 Tallinn

E-mail: central.authority@just.ee

Telefon: +372 620 8190; +372 620 8183; +372 620 8186

Articolul 71 1. (f) - Autorități cu competențe în materie de executare

În temeiul articolului 21, în Estonia, instanțele teritoriale (maakohus) sunt competente să soluționeze cererile de refuz sau de suspendare a executării.

Articolul 71 1. (g) – Limba sau limbile acceptate pentru traducerea documentelor

În temeiul articolelor 20, 28 și 40, Estonia acceptă, pe lângă documentele în limba estonă, și traducerile în limba engleză.

Articolul 71 1. (h) – Limba sau limbile acceptate de autoritățile centrale pentru comunicările cu alte autorități centrale

În temeiul articolului 59, Estonia acceptă comunicarea cu alte autorități centrale în limbile estonă și engleză.

Ultima actualizare: 13/09/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site