Cereri cu valoare redusă

Lituania

Conținut furnizat de
Lituania

Articolul 25 alineatul (1) litera (a) - instanțele competente

În temeiul articolului 26 din lege, procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este introdusă în fața instanțelor districtuale în conformitate cu normele privind competența teritorială prevăzute de Codul de procedură civilă al Republicii Lituania (denumit în continuare „Codul de procedură civilă”). Atlasul judiciar european în materie civilă conține deja informații relevante privind justiția lituaniană și persoanele de contact.

Articolul 25 alineatul (1) litera (b) - mijloacele de comunicare

Actele de procedură pot fi depuse direct la instanță sau pot fi trimise prin poștă sau prin mijloace electronice [articolul 1751 alineatul (1) din Codul de procedură civilă]. Legea nr. 1R-332 a Ministrului justiției al Republicii Lituania din 13 decembrie 2012 stabilește cadrul pentru depunerea actelor de procedură la instanță și notificarea acestora către persoane prin mijloace electronice (denumit în continuare „cadrul”). Punctele 3-4 din cadru stabilesc că actele de procedură pot fi transmise instanței prin mijloace electronice prin intermediul subsistemului „servicii electronice publice” (denumit în continuare „subsistemul VEP”) al sistemului informatic lituanian al instanțelor (denumit în continuare „LITEKO”). Accesul la conturile subsistemului VEP al LITEKO este posibil prin intermediul portalului de servicii electronice al instanțelor lituaniene: https://www.e.teismas.lt.

În conformitate cu punctul 5 din cadru, persoana care dorește să aibă acces la subsistemul VEP al LITEKO trebuie să își confirme identitatea. Persoana respectivă poate face acest lucru în modul următor:

– prin utilizarea sistemului informatic al statului care furnizează servicii electronice publice și administrative în conformitate cu modalitățile prevăzute de lege;

– prin utilizarea datelor de acces furnizate de instanță pentru identificarea persoanei.

Articolul 25 alineatul (1) litera (c) - autoritățile sau organizațiile competente pentru furnizarea de asistență practică

În conformitate cu articolul 271 din lege, actorii însărcinați cu acordarea asistenței judiciare primare garantate de stat furnizează părților la procedură asistența practică și informațiile menționate la articolul 11 alineatul (1) din regulament. Articolul 15 alineatul (1) din Legea privind asistența judiciară garantată de stat prevede că persoanele care doresc să beneficieze de asistență judiciară primară trebuie să se adreseze organului executiv al comunei de la locul lor de reședință declarat sau, în cazul în care o persoană nu are un domiciliu declarat, organului executiv al comunei în care își are reședința. Lista entităților care furnizează asistență judiciară primară este disponibilă online. https://vgtpt.lrv.lt/en.

Articolul 25 alineatul (1) litera (d) - mijloacele de comunicare sau notificare pe cale electronică de exprimare a consimțământului

În temeiul articolului 1751 alineatul (9) din Codul de procedură civilă, instanțele utilizează mijloace electronice de comunicare pentru a notifica acte de procedură avocaților, avocaților-asistenți, executorilor judecătorești, executorilor judecătorești-asistenți, notarilor, societăților publice și municipale, instituțiilor și organizațiilor, instituțiilor financiare, societăților de asigurări și de audit, experților judiciari, persoanelor responsabile cu administrarea falimentelor și persoanelor responsabile cu restructurarea. De asemenea, actele sunt notificate sau comunicate prin mijloace electronice persoanelor care, în temeiul legislației sau al unui acord încheiat de administratorul sistemului informatic al instanței, trebuie să primească acte de procedură prin mijloace electronice. Instanțele utilizează mijloace electronice de comunicare pentru a notifica sau comunica acte de procedură altor persoane în cazul în care, în conformitate cu procedura prevăzută în Codul de procedură civilă, acestea și-au exprimat dorința de a primi actele de procedură pe cale electronică și au furnizat datele de contact necesare.

În conformitate cu articolul 111 alineatul (2) punctul (3) din Codul de procedură civilă, fiecare act de procedură al unui participant la o cauză trebuie să indice mijloacele de notificare sau comunicare a actelor de procedură către participant. Această dispoziție trebuie aplicată în coroborare cu articolul 13 alineatul (3) din regulament.

În conformitate cu punctul 22 din procedură, în cazul în care actele de procedură trebuie notificate sau comunicate unei persoane prin mijloace electronice, actele sunt trimise în contul destinatarului din subsistemul VEP al LITEKO. Un participant la procedură este informat cu privire la aceasta prin notificare electronică în contul său din subsistemul VEP al LITEKO și prin intermediul adresei de e-mail furnizate. Accesul la conturile subsistemului VEP al LITEKO este posibil prin intermediul portalului de servicii electronice al instanțelor lituaniene: https://www.e.teismas.lt

Articolul 25 alineatul (1) litera (e) - persoanele sau tipurile de profesii care au obligația legală de a accepta comunicarea sau notificarea sau alte forme de comunicare scrisă prin mijloace electronice

Articolul 25 alineatul (1) litera (f) - taxele judiciare și modalitățile de plată

În conformitate cu articolul 27 din lege, procedurile europene cu privire la cererile cu valoare redusă sunt supuse taxelor judiciare prevăzute la articolul 80 alineatul (1) punctul (1) din Codul de procedură civilă. În temeiul articolului 80 alineatul (1) punctul (1) din Codul de procedură civilă, taxele judiciare care trebuie plătite pentru fiecare creanță din cadrul unui litigiu pecuniar se calculează pe baza cuantumului creanței. Atunci când se introduce o procedură europeană cu privire la cererile cu valoare redusă, trebuie plătite taxe judiciare de 3 % din valoarea cererii, cu o valoare minimă de 20 EUR.

Taxele judiciare pot fi plătite prin virament bancar în contul de depozit bugetar al Inspectoratului fiscal de stat. Toate informațiile relevante sunt disponibile pe site-ul web al Inspectoratului fiscal de stat: http://www.vmi.lt/.

Articolul 25 alineatul (1) litera (g) - posibilitatea exercitării unei căi de atac și instanța competentă

În conformitate cu articolul 29 din lege, hotărârile judecătorești pronunțate în contextul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă pot face obiectul unei căi de atac. În conformitate cu articolul 301 alineatul (3) din Codul de procedură civilă, cauzele care fac obiectul unei căi de atac împotriva hotărârilor instanțelor districtuale care nu sunt încă definitive sunt soluționate de instanțele regionale. Articolul 307 alineatul (1) din Codul de procedură civilă prevede că o cale de atac poate fi introdusă în termen de 30 zile de la data pronunțării hotărârii în primă instanță.

Atlasul judiciar european în materie civilă conține deja informații relevante privind justiția lituaniană și persoanele de contact.

Articolul 25 alineatul (1) litera (h) - procedurile pentru solicitarea unei reexaminări și instanțele competente pentru o astfel de reexaminare

În conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din lege, o hotărâre judecătorească pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă este revizuită, în cazurile menționate la articolul 18 alineatul (1) din regulament, de către instanța care a pronunțat hotărârea.

Articolul 25 alineatul (1) litera (i) - limbile acceptate

În temeiul articolului 20 alineatul (2) din regulament, limba acceptată este limba lituaniană.

Articolul 25 alineatul (1) litera (j) - autoritățile competente în ceea ce privește executarea

În conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din lege, o hotărâre judecătorească pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă și aprobată prin utilizarea formularului de tip D prevăzut în anexa IV la regulament este considerată drept titlu executoriu. Titlurile executorii sunt executate de executori judecătorești în conformitate cu procedura prevăzută în partea VI din Codul de procedură civilă. Lista executorilor judecătorești din Republica Lituania este disponibilă pe site-ul web al Camerei lituaniene a executorilor judecătorești: http://www.antstoliurumai.lt/index.php/pageid/1089.

Ultima actualizare: 07/04/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.