Ce lege se aplică

România
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Izvoarele normelor în vigoare

1.1 Normele de drept intern

(selectiv)

Izvoarele interne ale dreptului internaţional privat al României sunt (exemplificativ) Constituţia României; Cartea a VII-a din Codul civil și codul de procedură civilă; diferite acte normative speciale care interesează dreptul internaţional privat privind regimul străinilor; societăţile comerciale; registrul comerţului; cetăţenia.

1.2 Convențiile internaționale multilaterale

(selectiv)

Convențiile Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat privind procedura civilă; suprimarea supralegalizării actelor; comunicarea actelor; obţinerea probelor; facilitarea accesului la justiţie; aspectele civile ale răpirii de copii; protecţia copiilor; adopţia; alegerea forului; obligația de întreținere.

Convențiile Consiliul Europei privind arbitrajul comercial; recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor; informaţiei asupra dreptului străin; adopţia; statutul juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei; cetăţenia.

Convențiile Organizației Națiunilor Unite în materia drepturilor femeii şi copilului; obţinerii pensiei de întreţinere în străinătate; arbitrajului; imunității; transportului; proprietății intelectuale; răspunderii delictuale; răspunderii civilă pentru daunele produse de poluare; abordajului; prescripției; contractului de vânzare-cumpărare.

1.3 Principalele convenții bilaterale

Tratate privind asistenţa juridică în cauzele civile încheiate de România cu Albania, Algeria, Austria, Belgia, Marea Britanie, Bulgaria, Cehia, R.P.Chineză, R.P.Coreeană, Cuba, Egipt, Franţa, Grecia, Italia, Macedonia, Maroc, Moldova, Mongolia, Polonia, Rusia, Serbia, Siria, Slovacia, Slovenia, Spania, Tunisia, Turcia, Ucraina, Ungaria.

2 Punerea în aplicare a normelor privind conflictul de legi

Aplicarea dreptului străin într-un raport juridic cu element de extraneitate poate fi invocată atât din oficiu de către instanţa de judecată, cât şi de partea interesată.

Instanţa de judecată, în temeiul rolului activ, poate invoca din oficiu şi pune în discuţia părţilor aplicarea unei legi străine, în cazul în care norma conflictuală română trimite la ea. Totodată, orice parte interesată poate invoca în faţa instanţei legea străină, în temeiul principiului disponibilităţii.

2.1 Obligația judecătorului de a aplica din proprie inițiativă normele privind conflictul de legi

Legea străină cuprinde dispoziţiile de drept material (inclusiv normele conflictuale), cu excepția situației în care părţile au ales legea străină aplicabilă; în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice şi obligaţiilor extracontractuale; în alte cazuri speciale prevăzute de convenţiile internaţionale la care România este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege.

Dacă legea străină retrimite la dreptul român sau la dreptul altui stat, se aplică legea română, dacă nu se prevede expres altfel.

A se vedea art. 2559 și 2560 din Codul civil.

2.2 Retrimiterea

Legea străină cuprinde dispoziţiile de drept material (inclusiv normele conflictuale), cu excepția situației în care părţile au ales legea străină aplicabilă; în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice şi obligaţiilor extracontractuale; în alte cazuri speciale prevăzute de convenţiile internaţionale la care România este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege.

Dacă legea străină retrimite la dreptul român sau la dreptul altui stat, se aplică legea română, dacă nu se prevede expres altfel.

A se vedea art. 2559 și 2560 din Codul civil.

2.3 Schimbarea punctului de legătură

Cazurile în care se aplică întotdeauna legea veche chiar dacă punctul de legătură se schimbă sunt, exemplificativ: legea ultimei cetățenii (hotărârea prin care se constată moartea prezumată, absenţa sau dispariţia); legea care, la data nașterii copilului, cârmuieşte efectele căsătoriei părinţilor copilului (filiaţia copilului din căsătorie); legea naţională a copilului de la data naşterii sale (filiaţia copilului din afara căsătoriei).

Cazurile în care primează legea veche faţă de legea nouă, chiar dacă punctul de legătură se schimbă sunt, exemplificativ: legea statului de unde a fost expediat bunul (bunul în curs de transport); legea domiciliului/sediul debitorului prestaţiei caracteristice, la data încheierii contractului (stabilirea legăturilor cele mai strânse pe care le-ar prezenta un contract).

Cazuri în care se poate aplica fie legea nouă, fie legea veche dacă punctul de legătură se schimbă sunt, exemplificativ: legea locului situării bunului mobil în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat sau stins dreptul (constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale); legea aplicabilă la data şi locul unde se îndeplinesc formele de publicitate (bunuri mobile deplasate anterior sau care vor fi deplasate ulterior pe teritoriul unei alte ţări); legea statului unde bunul se află la începerea termenului de posesie sau unde a fost deplasat (uzucapiune).

Cazuri în care se aplică legea mai favorabilă dacă punctul de legătură se schimbă sunt, exemplificativ: în cazul schimbării cetățeniei raportat la dobândirea majoratului; în cazul filiației copilului din afara căsătoriei (care are două cetățenii la data nașterii).

2.4 Excepții de la aplicarea generală a normelor privind conflictul de legi

Aplicarea legii străine se înlătură dacă încalcă ordinea publică de drept international privat român (de exemplu, dacă conduce la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale ale dreptului român ori ale dreptului Uniunii Europene şi cu drepturile fundamentale ale omului) sau dacă legea străină respectivă a devenit competentă prin fraudarea legii române. În cazul înlăturării aplicării legii străine, se aplică legea română.

În mod excepţional, aplicarea legii determinate potrivit normelor interne de drept internațional privat poate fi înlăturată dacă raportul juridic are o legătură foarte îndepărtată cu această lege. În acest caz, se aplică legea cu care raportul juridic prezintă cele mai strânse legături.

Dispoziţiile imperative prevăzute de legea română pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate se aplică prioritar. Pot fi aplicate direct şi dispoziţiile imperative prevăzute de legea altui stat pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate, dacă raportul juridic prezintă strânse legături cu legea acelui stat, iar interesele legitime ale părţilor o impun.

A se vedea art. 2564 -2566 din Codul civil.

2.5 Proba legii străine

Conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătorească prin atestări obţinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau printr-un alt mod adecvat. Partea care invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada conţinutului ei.

A se vedea art. 2562 din Codul civil; art. 30 din Legea nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă; Convenţia europeană în domeniul informaţiei asupra dreptului străin, Londra, 1968; tratatele bilaterale încheiate cu statle menționate la 1.3.

3 Normele privind conflictul de legi

3.1 Obligații contractuale și acte juridice

Condiţiile de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părţi sau de autorul său. Părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a actului juridic.

În lipsa alegerii, se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse (statul unde debitorul prestaţiei caracteristice sau autorul actului are, la data încheierii actului, reşedinţa obişnuită sau sediul social), iar, dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic a fost încheiat.

Condiţiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi cârmuieşte fondul. Actul se consideră valabil dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de una dintre legile următoare: legea locului unde a fost întocmit; legea cetăţeniei sau legea reşedinţei obişnuite a persoanei care l-a consimţit; legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic.

Legea aplicabilă obligaţiilor contractuale se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene, iar, în materiile care nu intră sub incidenţa acestora, sunt aplicabile dispoziţiile interne privind legea aplicabilă actului juridic, dacă nu se prevede altfel prin convenţii internaţionale sau prin dispoziţii speciale.

A se vedea art. 2640-2646 din Codul civil.

3.2 Obligații extracontractuale

Legea aplicabilă obligaţiilor extracontractuale se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene, iar, în materiile care nu intră sub incidenţa scestora, se aplică legea care cârmuieşte fondul raportului juridic preexistent între părţi, dacă nu se prevede altfel prin convenţii internaţionale sau prin dispoziţii speciale.

Pretenţiile de reparaţii întemeiate pe o atingere adusă vieţii private sau personalităţii sunt cârmuite, la alegerea persoanei lezate, de legea statului: reşedinţei obişnuite a persoanei lezate; în care s-a produs rezultatul păgubitor; în care autorul daunei îşi are reşedinţa obişnuită ori sediul social.

Dreptul la replică împotriva atingerilor aduse personalităţii este supus legii statului în care a apărut publicaţia sau de unde s-a difuzat emisiunea.

A se vedea art. 2641 și art. 2642 din Codul civil.

3.3 Statutul persoanei, aspectele legate de starea civilă (nume, domiciliu, capacitate)

Numele persoanei este cârmuit de legea sa naţională. Stabilirea numelui copilului la naştere este cârmuită, la alegere, fie de legea statului a cărui cetăţenie comună o au atât părinţii, cât şi copilul, fie de legea statului unde copilul s-a născut şi locuieşte de la naştere.

Domiciliul persoanei este supus legii naționale.

Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională. Incapacităţile speciale referitoare la un anumit raport juridic sunt supuse legii aplicabile acelui raport juridic. Începutul şi încetarea personalităţii sunt determinate de legea naţională a fiecărei persoane.

Măsurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu sunt supuse legii statului unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită la data instituirii tutelei sau la data luării unei alte măsuri de ocrotire.

A se vedea art. 2570, 2572 – 2576, 2578 – 2579 din Codul civil.

3.4 Stabilirea filiației, inclusiv adopția

3.4.1 Stabilirea filiației

Filiaţia copilului din căsătorie se stabileşte potrivit legii care, la data nașterii, cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei părinţilor săi. Dacă, înainte de naşterea copilului, căsătoria părinţilor a încetat sau a fost desfăcută, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cârmuia efectele. Aceasta se aplică și tăgăduirii paternităţii copilului născut din căsătorie, precum şi dobândirii numelui de către copil.

Filiaţia copilului din afara căsătoriei se stabileşte potrivit legii naţionale a copilului de la data naşterii, care se aplică recunoaşterii filiaţiei şi efectelor ei şi contestării recunoaşterii filiaţiei. Dacă copilul are mai multe cetăţenii, altele decât cea română, se aplică legea cetăţeniei care îi este cea mai favorabilă.

A se vedea art. 2603-2606 din Codul civil.

3.4.2 Adopția

Condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate. Condiţiile de fond cerute soţilor care adoptă împreună sau dacă unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt sunt cele stabilite de legea care cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei.

Efectele adopţiei, relaţiile dintre adoptator şi adoptat și desfacerea adopţiei sunt guvernate de legea naţională a adoptatorului, iar în cazul în care ambii soţi sunt adoptatori, se aplică legea care guvernează efectele generale ale căsătoriei.

Forma adopţiei este supusă legii statului pe teritoriul căruia ea se încheie.

A se vedea art. 2607-2610 din Codul civil.

3.5 Căsătoria, cuplurile necăsătorite/care locuiesc împreună, parteneriatele, divorțul, separarea judiciară, obligațiile de întreținere

3.5.1 Căsătoria

Condiţiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării căsătoriei.

Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează.

Legea care reglementează cerinţele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulităţii căsătoriei şi efectelor acestei nulităţi.

Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar în lipsă, legii cetăţeniei comune a soţilor. În lipsa cetăţeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată.

A se vedea art. 2585-2589 din Codul civil.

3.5.2 Cuplurile necăsătorite/care locuiesc împreună și parteneriatele-

3.5.3 Divorțul și separarea judiciară

România aplică Regulamentul Roma III.

În dreptul intern soţii pot alege de comun acord una dintre următoarele legi aplicabile divorţului: legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile; legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţa obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte acolo la data convenţiei de alegere a legii aplicabile; legea statului al cărui cetăţean este unul dintre soţi; legea statului pe teritoriul căruia soţii au locuit cel puţin 3 ani; legea română.

Convenţia de alegere a legii aplicabile divorţului se poate încheia sau modifica cel mai târziu până la data sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul. Cu toate acestea, instanţa judecătorească poate să ia act de acordul soţilor cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

În lipsa alegerii legii de către soţi, legea aplicabilă divorţului este: legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data introducerii cererii de divorţ; în lipsa reşedinţei obişnuite comune, legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre soţi mai are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divorţ; în lipsa acesteia, legea cetăţeniei comune a soţilor la data introducerii cererii de divorţ; în lipsa cetăţeniei comune a soţilor, legea ultimei cetăţenii comune a soţilor, dacă cel puţin unul dintre ei a păstrat această cetăţenie la data introducerii cererii; legea română, în toate celelalte cazuri.

Legea care cârmuieşte divorţul se aplică în mod corespunzător şi separaţiei de corp.

A se vedea art. 2597-2602 din Codul civil.

3.5.4 Obligațiile de întreținere

Legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene (art. 2612 din Codul civil).

3.6 Regimul proprietății matrimoniale

Legea aplicabilă regimului matrimonial este legea aleasă de soţi (reşedinţa obişnuită a unuia din soți la data alegerii; cetățeniei oricărui soț la data alegerii; primei reşedinţe obişnuite comune după celebrarea căsătoriei). Aceasta cârmuiește măsurile de publicitate şi opozabilitate faţă de terţi și, alternativ cu legea locului încheierii, condiţiile de formă cerute pentru încheierea convenţiei matrimoniale.

Convenţia de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial se poate încheia fie înainte de celebrarea căsătoriei, fie la momentul încheierii căsătoriei, fie în timpul căsătoriei.

Condiţiile de formă sunt cele prevăzute fie de legea aleasă pentru a guverna regimul matrimonial, fie de legea locului încheierii convenţiei de alegere. Dacă soţii nu au ales legea aplicabilă regimului lor matrimonial, acesta este supus legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei.

A se vedea art. 2590-2596 din Codul civil

3.7 Testamente și succesiuni

România aplică Regulamentul (UE) nr. 650/2012.

În dreptul intern, legea statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data morţii, reşedinţa obişnuită cârmuiește moștenirea.

O persoană poate să aleagă, ca lege aplicabilă moştenirii, legea statului a cărui cetăţenie o are. În cazul alegerii legii aplicabile aceasta cârmuiește existenţa şi validitatea consimţământului exprimat prin declaraţia de alegere a legii aplicabile.

Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform: legii naţionale a testatorului; legii reşedinţei obişnuite; legii locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat; legii situării imobilului sau legii instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite.

Dacă, conform legii aplicabile moştenirii, succesiunea este vacantă, bunurile situate/aflate pe teritoriul României sunt preluate de statul român în temeiul legii române privitoare la atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante.

A se vedea art. 2633-2636 din Codul civil.

3.8 Proprietatea reală

Legea locului situării/aflării bunului (lex rei sitae) reglementează, exemplificativ: posesia, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanţii reale; (la începerea termenului de posesie) uzucapiunea; (în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat, a modificat sau a stins dreptul respectiv) constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care şi-a schimbat aşezarea; (la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară) condiţiile de validitate, publicitatea şi efectele ipotecii mobiliare; formele de publicitate şi cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil; (la momentul furtului/exportului sau la momentul revendicării) revendicarea unui bun furat sau exportat ilegal.

Bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de unde a fost expediat.

Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse: legii pavilionului pe care îl arborează nava sau legii statului de înmatriculare a aeronavei; legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare şi rutiere din patrimoniul ei.

Emiterea de acţiuni sau obligaţiuni, nominative sau la purtător, este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.

Naşterea, conţinutul şi stingerea drepturilor de autor asupra unei opere de creaţie intelectuală sunt supuse legii statului unde aceasta a fost pentru întâia oară adusă la cunoştinţa publicului.

Naşterea, conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate industrială sunt supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozit ori de înregistrare.

A se vedea art. 2613-2632 din Codul civil.

3.9 Insolvența

Dispoziții privind legea aplicabilă se regăsesc în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței şi de insolvență, care facilitează aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1346/2000.

Ultima actualizare: 20/01/2016

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site