Cum puteți sesiza o instanță de judecată

Grecia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Este necesar să mă adresez unei instanţe judecătoreşti sau există o altă alternativă?

Într-adevăr, poate fi indicată utilizarea „metodelor alternative de soluționare a litigiilor”. Consultați subiectul relevant.

2 Există termene pentru introducerea unei acţiuni în justiţie?

Există diferite termene de prescripție pentru introducerea unei acțiuni în instanță, în funcție de cauză. Detaliile despre aceste termene pot fi oferite de un consilier juridic sau de un birou de consultanță pentru cetățeni.

3 Trebuie să mă adresez unei instanţe din acest stat membru?

Consultați rubrica „Instanțe competente”.

4 Dacă da, cărei instanţe din acest stat membru ar trebui să mă adresez, având în vedere domiciliul meu, al celeilalte părţi sau alte aspecte ale cauzei mele?

Consultați rubrica „Instanțe competente - Grecia”

5 Cărei instanţe ar trebui să mă adresez în acest stat membru, având în vedere natura cazului meu şi suma în joc?

Consultați rubrica „Instanțe competente - Grecia”.

Procedura ce trebuie urmată pentru introducerea unei acțiuni în instanță.

6 Pot să introduc o acţiune în justiţie în mod individual sau trebuie să recurg la un intermediar, de exemplu un avocat?

Acțiunea trebuie introdusă de un avocat, cu excepția următoarelor cazuri: (1) cauzele introduse într-o instanță civilă districtuală (Irinodikio), (2) măsurile reparatorii provizorii, (3) prevenirea unui pericol iminent [articolul 94 alineatul (2) din Codul de procedură civilă] și (4) procedurile privind dreptul muncii desfășurate înaintea unui tribunal de primă instanță cu un singur judecător (Monomelos Protodikio) sau înaintea unei instanțe civile districtuale [articolul 665 alineatul (1) din Codul de procedură civilă]. Prin urmare, ca regulă generală, trebuie să fie prezent un reprezentant legal. Există anumite proceduri, precum măsurile reparatorii provizorii, litigiile minore, litigiile privind dreptul muncii etc., în cadrul cărora persoanele implicate se pot reprezenta singure.

7 Pentru introducerea acţiunii, mai exact, cui trebuie să mă adresez: biroului de recepţie, biroului grefierului instanţei sau în altă parte?

Pentru inițierea unei proceduri judiciare, trebuie depusă o cerere la grefa instanței competente. Pentru întocmirea cererii, persoana în cauză trebuie să se adreseze unui avocat, care va depune cererea la grefa instanței competente.

8 În ce limbă pot să-mi formulez cererea? Pot să formulez cererea oral sau trebuie să existe o cerere scrisă? Pot să trimit cererea prin fax sau prin e-mail?

(a) Cererea trebuie formulată exclusiv în limba greacă;

(b) ca regulă generală, aceasta trebuie făcută în scris. Cererea poate fi depusă în formă verbală la o instanță civilă districtuală, dacă nu există avocați desemnați sau consilieri juridici locali fără licență (dikolavoi) în regiunea în care se află sediul instanței. În acest caz, trebuie întocmit un raport [articolele 111 și 115 și articolul 215 alineatul (2) din Codul de procedură civilă]; și

(c) cererea poate fi depusă și pe cale electronică, dacă a fost semnată cu o semnătură electronică extinsă [articolul 117 alineatul (2) și articolul 119 alineatul (4) din Codul de procedură civilă; Decretul prezidențial 25/2012].

9 Există formulare speciale pentru intentarea de acțiuni sau, în caz contrar, cum trebuie să depun cererea de chemare în judecată? Există anumite elemente specifice care trebuie depuse la dosar?

Nu există formulare speciale pentru introducerea acțiunilor. Dosarul include acțiunea, când este necesar (aceasta nu este obligatorie pentru instanțele civile districtuale și în cazul măsurilor asigurătorii) și când partea reclamantă depune dovezi scrise la dosar.

10 Va trebui să plătesc cheltuieli de judecată? Dacă da, când? Va trebui să plătesc un avocat chiar din momentul depunerii cererii?

Cheltuielile de judecată sunt plătite după cum urmează: partea la procedură trebuie să acopere costurile și taxele relevante. Astfel, reclamantul trebuie să plătească taxa de timbru, taxa de timbru judiciar și taxele pentru diferite fonduri (de exemplu, Fondul avocaților [TN], Fondul de asigurare al avocaților din Atena [TPDA] etc.), care sunt achitate când este depusă cererea. Modalitatea de plată și termenul la care va fi plătit avocatul vor fi convenite cu partea implicată.

11 Pot să solicit asistenţă judiciară?

Da, puteți, sub rezerva condițiilor prevăzute la articolele 194-204 din Codul de procedură civilă (dacă persoana în cauză nu poate plăti cheltuielile de judecată fără a-i fi afectată bunăstarea proprie și cea a familiei sale). Sunt necesare următoarele documente: (1) un certificat de la primarul sau președintele comunității în care locuiește reclamantul, cu privire la situația profesională, financiară și familială a acestuia și (2) un certificat de la șeful administrației fiscale din regiunea unde locuiește reclamantul, care să ateste dacă acesta a depus o declarație de impunere în ultimii trei ani pentru impozitul pe venit sau orice alt impozit direct, precum și o verificare a corectitudinii declarației de impunere.

Pașii ulteriori ce trebuie urmați în raport cu acțiunea.

12 Din ce moment se consideră că acţiunea mea este introdusă în mod oficial? Voi primi informaţii din partea autorităţilor cu privire la introducerea corectă a acţiunii?

Acțiunea este considerată introdusă atunci când este depusă la grefa instanței căreia i se adresează și când o copie a acesteia este notificată sau comunicată pârâtului (articolul 215 din Codul de procedură civilă). Elaborarea și depunerea unui raport constituie confirmarea introducerii acțiunii în instanță. După depunerea cererii la instanța competentă, este redactat un document de depunere și este stabilită o dată pentru audiere, pentru a oferi reclamantului detalii privind introducerea cererii sale.

13 Voi obţine informaţii detaliate referitor la succesiunea evenimentelor ulterioare (cum ar fi intervalul de timp permis pentru înfăţişare)?

Data audierii acțiunii este stabilită de grefa instanței competente, iar partea implicată este citată la fiecare sesiune ulterioară a instanței sau la fiecare procedură efectuată în cadrul cauzei. Oricare dintre părțile implicate are dreptul să urgenteze audierea. De asemenea, sunt oferite îndrumări de către avocatul autorizat.

În final, în ceea ce privește toate chestiunile, prezența unui avocat este obligatorie într-o instanță de apel, mai exact curtea de apel, chiar dacă prezența unui reprezentant legal nu a fost obligatorie în tribunalele de primă instanță menționate mai sus în aceste cazuri precise (prima întrebare). Firește, acest lucru este valabil și pentru cauzele înaintate Curții Supreme Elene cu competență în materie civilă și penală (Arios Pagos).

Ultima actualizare: 24/04/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site