Taxele judiciare aferente procedurii europene privind cererile cu valoare redusă

Ţările de Jos

Conținut furnizat de
Ţările de Jos

Introducere

Ce taxe sunt aplicabile?

Cât trebuie să plătesc?

Ce se întâmplă dacă nu plătesc taxele judiciare la timp?

Cum pot să plătesc taxele judiciare?

Ce trebuie să fac după efectuarea plății?

Introducere

În cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă [Regulamentul (CE) nr. 861/2007, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009], cererile se depun la instanța competentă în temeiul normelor generale de competență ratione loci prin completarea formularului A. Scopul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă este să simplifice și să accelereze soluționarea cererilor transfrontaliere cu o valoare de până la 5 000 EUR. Regulamentul se aplică în relațiile dintre toate statele membre ale UE, cu excepția Danemarcei.

Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este pusă la dispoziția justițiabililor ca alternativă la procedurile prevăzute de legislațiile statelor membre. O hotărâre pronunțată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă este recunoscută și executorie într-un alt stat membru, fără să fie necesară o hotărâre de încuviințare a executării și fără să existe vreo posibilitate de a contesta recunoașterea acesteia.

Au fost întocmite formulare-tip pentru procedura cu privire la cererile cu valoare redusă în toate limbile UE. Pentru inițierea procedurii, trebuie completat formularul A. Orice documente relevante, cum ar fi chitanțe sau facturi, trebuie anexate la acest formular.

Singura situație în care executarea într-un alt stat membru poate fi refuzată este situația în care aceasta este incompatibilă cu o altă hotărâre pronunțată în celălalt stat membru între aceleași părți. Executarea are loc în conformitate cu normele și procedurile naționale ale statului membru în care hotărârea este executată.

Ce taxe sunt aplicabile?

Cuantumul taxelor judiciare depinde de valoarea creanței sau a cererii. A se vedea, de asemenea: Cât trebuie să plătesc?

Cât trebuie să plătesc?

Taxele aplicabile pentru 2019 sunt defalcate după cum urmează:

Natura sau valoarea creanței sau a cererii

Taxe judiciare pentru alte persoane decât persoanele fizice

Taxe judiciare pentru persoanele fizice

Taxe judiciare pentru persoanele care nu dispun de posibilități materiale

Cauze referitoare la o creanță sau cerere:

- pentru o sumă nedeterminată sau

- pentru o sumă de cel mult

500 EUR

121 EUR

81 EUR

81 EUR

Cazuri referitoare la o creanță sau o cerere cu o valoare care depășește suma de:

500 EUR dar nu mai mult de 12 500 EUR

486 EUR

231 EUR

81 EUR

Pentru mai multe informații, puteți consulta Sistemul judiciar din Țările de Jos și Biroul de asistență judiciară din Țările de Jos (Raad voor rechtsbijstand).

Ce se întâmplă dacă nu plătesc taxele judiciare la timp?

Taxele judiciare trebuie plătite în avans. Dacă plata nu se efectuează în termen de 1 lună, cererea va fi respinsă și cazul va fi închis.

Cum pot să plătesc taxele judiciare?

O factură trimisă poate fi plătită prin transfer (electronic sau în alt mod).

Ce trebuie să fac după efectuarea plății?

După efectuarea plății, pârâtul este notificat și i se solicită să completeze și să returneze formularul de răspuns.

Linkuri conexe

Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă

Formularul A

Sistemul judiciar din Țările de Jos

Biroul de asistență judiciară din Țările de Jos

Ultima actualizare: 25/02/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.