Taxele judiciare aferente somației europene de plată

Ţările de Jos

Conținut furnizat de
Ţările de Jos

Introducere

Ce taxe sunt aplicabile?

Cât trebuie să plătesc?

Ce se întâmplă dacă nu plătesc taxele judiciare la timp?

Cum pot să plătesc taxele judiciare?

Ce trebuie să fac după efectuarea plății?

Introducere

Procedura europeană de somație de plată [Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, care a intrat în vigoare la 12 decembrie 2008] permite creditorilor să își recupereze creanțele civile și comerciale transfrontaliere necontestate în cadrul unei proceduri uniforme care funcționează pe baza unor formulare standard. În cadrul acestei proceduri nu este necesară prezența părților în instanță. Regulamentul se aplică între toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei.

Consiliul Judiciar (Raad voor de rechtspraak) a desemnat Tribunalul Districtual din Haga (Rechtbank Den Haag) drept singurul tribunal districtual care are competența de a gestiona cauzele referitoare la o somație europeană de plată. În cazul în care se depune o declarație de opoziție, procedura poate fi continuată în conformitate cu normele ordinare ale jurisdicției teritoriale.

Pentru a depune o cerere în cadrul procedurii europene de somație de plată, trebuie utilizat formularul A. Acest formular este disponibil în toate limbile Uniunii Europene pe site-ul web al Comisiei Europene.

Formularul

Cererile pot fi depuse la Tribunalul Districtual din Haga numai în limba neerlandeză.

Cererile din cadrul procedurii europene de somație de plată pot fi trimise la:

Rechtbank Den Haag

Sector civiel recht

Algemene Zaken

Postbus 20302

2500 EH Den Haag

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați telefonic grefa Afaceri Generale a instanței (griffie Algemene Zaken). Numărul de telefon al grefei Afaceri Generale a instanței este: +31 (0)70-381 22 64.

Ce taxe sunt aplicabile?

Taxele depind de valoarea creanței principale. A se vedea, de asemenea: Cât trebuie să plătesc?

Cât trebuie să plătesc?

Mai jos este prezentată o imagine de ansamblu a taxelor aplicabile pentru anul 2019.

Natura/valoarea creanței sau a cererii

Taxa judiciară pentru alte persoane decât persoanele fizice

Taxa judiciară pentru persoanele fizice

Taxa judiciară pentru persoanele cu posibilități limitate

Taxa judiciară a instanței care examinează cauze subregionale

Cauze referitoare la o creanță sau cerere:

Pentru o sumă nedeterminată sau

O sumă care nu depășește 500 EUR

121 EUR

81 EUR

81 EUR

Cauze referitoare la o creanță sau o cerere cu o valoare care depășește 500 EUR, dar care este mai mică de 12 500 EUR

486 EUR

231 EUR

81 EUR

Cauze referitoare la o creanță sau o cerere cu o valoare care depășește 12 500 EUR

972 EUR

486 EUR

81 EUR

Taxa judiciară a instanței care examinează alte cauze decât cele subregionale

Cauze referitoare la o creanță sau cerere:

– Pentru o sumă nedeterminată sau

639 EUR

297 EUR

81 EUR

Cauze referitoare la o creanță sau o cerere cu o valoare care nu depășește 100 000 EUR

1992 EUR

914 EUR

81 EUR

Cauze referitoare la o creanță sau o cerere cu o valoare care depășește 100 000 EUR

4030 EUR

1599 EUR

81 EUR

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați următoarele site-uri web: Rechtspraak.nl și Raad voor Rechtsbijstand.

Ce se întâmplă dacă nu plătesc taxele judiciare la timp?

În cazul în care taxele judiciare nu sunt plătite la timp, este posibil ca cererea să nu fie examinată în continuare, iar acțiunea va fi respinsă.

Cum pot să plătesc taxele judiciare?

Solicitantul primește o factură pentru plata taxelor judiciare. Plata poate fi efectuată prin transfer bancar.

Ce trebuie să fac după efectuarea plății?

După ce plătiți taxele judiciare, ar trebui să așteptați informații suplimentare din partea Tribunalul Districtual din Haga.

Regulamentul de instituire a unei proceduri europene de somație de plată prevede că instanța emite somația europeană de plată în cel mai scurt termen și în principiu în termen de treizeci de zile de la introducerea cererii.

Linkuri conexe

Taxe aplicabile pentru 2019

Rechtspraak.nl

Raad voor Rechtsbijstand

Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată

Ultima actualizare: 03/04/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.