Taxele judiciare aferente somației europene de plată

Ungaria

Conținut furnizat de
Ungaria

Introducere

Ce taxe sunt aplicabile?

Cât trebuie să plătesc?

Ce se întâmplă dacă nu plătesc taxele judiciare la timp?

Cum pot să plătesc taxele judiciare?

Ce trebuie să fac după efectuarea plății?

Introducere

În cadrul procedurilor europene de somație de plată inițiate în Ungaria, în vederea executării unei creanțe financiare necontestate în conformitate cu Regulamentul (CE) 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată, pentru procedura notarială trebuie plătită o taxă, a cărei valoare este stabilită prin Legea L din 2009 privind procedurile de somație de plată și prin Decretul nr. 14/1991 din 26 noiembrie 1991 al Ministrului Justiției privind onorariile notariale. În conformitate cu aceste norme, în momentul inițierii procedurii trebuie plătit un onorariu notarial egal cu 3 % din valoarea creanței. Solicitantul poate opta pentru efectuarea plății în numerar sau cu cardul de credit/debit la biroul notarial sau prin transfer în contul bancar al notarului, ori prin mandat poștal.

Ce taxe sunt aplicabile?

În momentul inițierii procedurii trebuie plătit un onorariu notarial.

Cât trebuie să plătesc?

Cuantumul onorariului notarial este egal cu 3 % din valoarea creanței financiare, excluzând taxele (dobândă, costuri); pentru mai multe creanțe, cuantumul onorariului notarial este egal cu 3 % din totalul sumelor, dar nu mai mic de 5 000 HUF și nu mai mare de 300 000 HUF. În cazul în care în procedură sunt implicate mai mult de cinci persoane, onorariul minim este de 1 000 HUF înmulțit cu numărul de părți. În cazul în care creanța financiară este exprimată într-o altă monedă decât HUF, onorariul trebuie plătit pentru echivalentul în HUF al creanței, calculat pe baza cursului de schimb oficial al băncii centrale din ziua în care este formulată cererea.

Ce se întâmplă dacă nu plătesc taxele judiciare la timp?

În cazul în care solicitantul nu plătește onorariul notarial la începutul procedurii, notarul instrumentator îi cere solicitantului să achite onorariul notarial. În cazul în care solicitantul nu se conformează solicitării în termenul prevăzut, notarul va respinge cererea.

Cum pot să plătesc taxele judiciare?

Solicitantul poate selecta oricare dintre modalitățile enumerate mai jos pentru a achita onorariul notarial:

  1. Acesta poate efectua plata în numerar la notarul instrumentator.
  2. Acesta poate efectua plata prin mandat poștal furnizat de notar în contul de plată al notarului instrumentator la orice oficiu poștal.
  3. Acesta poate efectua plata prin transfer în contul bancar al notarului.
  4. În cazul în care la biroul notarului instrumentator sunt disponibile facilități adecvate, solicitantul poate efectua plata prin card de credit/debit.

Ce trebuie să fac după efectuarea plății?

În cazul în care onorariul notarial este plătit în numerar sau cu card bancar de credit/debit la biroul notarului, solicitantul nu trebuie să prezinte dovada plății.

În cazul în care solicitantul plătește onorariul notarial prin mandat poștal, chitanța care face dovada plății trebuie să fie anexată la cererea de somație europeană de plată.

În cazul în care solicitantul plătește onorariul notarial prin transfer în contul bancar al notarului, acesta trebuie să anexeze la cererea de somație europeană de plată un extras de cont corespunzător zilei în cauză sau o copie a acestuia, făcând dovada că suma a fost debitată.

Ultima actualizare: 03/04/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.