Deplasarea/Stabilirea legală în altă țară împreună cu copiii

Lituania
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 În ce împrejurări poate un părinte să deplaseze în mod licit copilul în alt stat membru, fără consimţământul celuilalt părinte?

Deplasarea copilului într-un alt stat fără consimțământul celuilalt părinte este posibilă numai cu titlu temporar (de exemplu, pentru petrecerea unei vacanțe). Schimbarea statului de reședință necesită consimțământul celuilalt părinte sau o hotărâre a instanței care a stabilit locul de reședință a copilului în statul străin.

2 În ce condiţii este necesar consimţământul celuilalt părinte pentru a deplasa copilul în alt stat membru?

În cazul în care părinții sunt căsătoriți, iar nu divorțați, și indiferent dacă locuiesc împreună sau separat, pentru schimbarea țării de reședință a copilului este necesar consimțământul ambilor părinți.

În cazul în care părinții sunt divorțați și locul de reședință a copilului a fost stabilit cu unul dintre părinți, deplasarea împreună cu copilul pentru a locui permanent într-un alt stat necesită, de asemenea, consimțământul celuilalt părinte, întrucât stabilirea reședinței cu unul dintre părinți nu acordă acestui părinte mai multe drepturi în ceea ce privește copilul, cu excepția cazului în care instanța a hotărât altfel.

În cazul în care părinții nu sunt căsătoriți și locul de reședință al copilului nu a fost stabilit cu niciunul dintre aceștia, se presupune că drepturile părinților sunt egale, iar pentru schimbarea statului de reședință a copilului este necesar consimțământul ambilor părinți.

3 Dacă celălalt părinte nu este de acord cu deplasarea copilului în alt stat, cu toate că acest lucru este necesar, cum poate fi copilul deplasat în mod legal în alt stat membru?

În cazul în care este imposibil să se obțină consimțământul celuilalt părinte, părintele care se deplasează în alt stat trebuie să solicite unei instanțe să stabilească locul de reședință a copilului și regimul de vizitare a copilului. În cazul în care locul de reședință a fost stabilit, părintele trebuie să solicite o modificare a regimului de vizitare a copilului.

4 Se aplică aceleaşi norme pentru deplasarea temporară (de exemplu, asistenţă medicală, vacanţă etc.) şi pentru cea definitivă? Dacă există, vă rugăm să furnizaţi formularele de consimţământ relevante.

Legislația lituaniană nu prevede obligativitatea unui consimțământ suplimentar din partea unui părinte pentru deplasarea temporară a unui copil în alt stat.

Ultima actualizare: 21/06/2017

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.