În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Deplasarea/Stabilirea legală în altă țară împreună cu copiii

Anglia şi Ţara Galilor
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 În ce împrejurări poate un părinte să deplaseze în mod licit copilul în alt stat membru, fără consimţământul celuilalt părinte?

Dreptul Angliei și al Țării Galilor prevede care sunt condiții legale pentru deplasarea copiilor în străinătate. Ordinul de stabilire a modalităților de exercitare a autorității părintești (child arrangements order) este un document emis de instanță prin care se stabilește cu cine locuiește și își petrece timpul copilul. În temeiul articolului 13 alineatul (2) din Legea privind copiii (Children Act) din 1989 o persoană care dispune de un astfel de ordin (denumit anterior ordin privind domiciliul și dreptul de vizită - residence and contact order) poate pleca cu copilul în străinătate pentru o perioadă mai scurtă de o lună (de exemplu, pentru petrecerea vacanței).

Acest lucru este în concordanță cu articolul 1 alineatul (4) din Legea din 1984 privind răpirea de copii (Child Abduction Act), care prevede că o persoană nu comite o infracțiune atunci când ia sau trimite copilul în străinătate dacă deține un astfel de ordin de stabilire a modalităților de exercitare a autorității părintești în legătură cu copilul, iar perioada deplasării este mai scurtă de o lună.

În cazul în care nu există un ordin de stabilire a modalităților de exercitare a autorității părintești, părintele care își exercită autoritatea părintească în mod exclusiv poate să se deplaseze în străinătate cu copilul fără permisiunea celuilalt părinte. Cu toate acestea, părintele care nu deține autoritate părintească asupra copilului poate împiedica deplasarea copilului în afara Angliei și Țării Galilor, solicitând instanței să emită un ordin de interdicție în acest sens (prohibited steps order). De asemenea, acest părinte poate sesiza instanța pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești cu privire la autoritatea părintească. Noțiunea de autoritate părintească este definită la articolul 3 alineatul (1) din Legea privind copiii din 1989.

2 În ce condiţii este necesar consimţământul celuilalt părinte pentru a deplasa copilul în alt stat membru?

Articolul 13 din Legea privind copiii din 1989 prevede că, atunci când a fost emis un ordin de stabilire a modalităților de exercitare a autorității părintești asupra unui copil, acesta nu poate părăsi Regatul Unit fără consimțământul scris al fiecărui titular al autorității părintești sau fără permisiunea instanței.

În plus, articolul 1 din Legea din 1984 privind răpirea copiilor prevede că un părinte (și alte categorii de persoane, printre care tutorele acestuia, o persoană care deține un ordin de stabilire a modalităților de exercitare a autorității părintești sau o persoană cu care locuiește copilul) săvârșește o infracțiune (răpirea unui copil) dacă ia sau trimite copilul în străinătate fără consimțământul corespunzător (adică fără consimțământul mamei și al tatălui copilului, în cazul în care aceștia exercită autoritatea părintească, sau fără consimțământul persoanelor menționate mai sus).

În cazul în care nu există un ordin de stabilire a modalităților de exercitare a autorității părintești, dar există mai mulți titulari ai autorității părintești, niciunul dintre aceștia nu are dreptul de a se deplasa copilul în străinătate fără consimțământul celorlalți titulari sau fără permisiunea instanței.

3 Dacă celălalt părinte nu este de acord cu deplasarea copilului în alt stat, cu toate că acest lucru este necesar, cum poate fi copilul deplasat în mod legal în alt stat membru?

Un părinte care are un ordin de stabilire a modalităților de exercitare a autorității părintești și care dorește să se mute cu copilul definitiv din Regatul Unit poate deplasa copilul în mod legal, fără intervenția instanței, dacă are consimțământul scris al celuilalt părinte cu autoritate părintească sau al oricărei alte persoane cu autoritate părintească. În cazul în care aceste persoane refuză să își dea consimțământul, va trebui depusă o cerere în instanță pentru a se permite mutarea definitivă a copilului din Anglia și din Țara Galilor [articolul 13 alineatul (1) din Legea din 1989 privind copiii].

În cazul în care nu există un ordin de stabilire a modalităților de exercitare a autorității părintești, persoana care exercită autoritatea părintească față de copil și care dorește să se mute cu copilul definitiv din Regatul Unit trebuie să depună o cerere în instanță pentru a obține permisiunea de a face acest lucru, în cazul în care celelalte persoane care exercită autoritatea părintească refuză să își dea consimțământul.

În Anglia și Țara Galilor, factorul determinant în cauzele de mutare internațională este întotdeauna bunăstarea copilului. Judecătorii din cadrul instanțelor specializate în dreptul familiei vor lua în considerare toate informațiile de care dispun în fiecare caz înainte de a se pronunța. Vor urmări în primul rând să ia o decizie în interesul superior al copilului și vor ține seama de bunăstarea copilului. Legea din 1989 privind copiii are dispoziții care garantează protecția bunăstării copiilor în cazul mutării din Anglia și Țara Galilor.

4 Se aplică aceleaşi norme pentru deplasarea temporară (de exemplu, asistenţă medicală, vacanţă etc.) şi pentru cea definitivă? Dacă există, vă rugăm să furnizaţi formularele de consimţământ relevante.

În răspunsul la întrebarea 1 de mai sus sunt incluse condițiile legale pentru deplasarea în străinătate a unui copil din Regatul Unit pentru o perioadă mai mică de o lună. O persoană care dispune de un ordin care stabilește modalitățile de exercitare a autorității părintești asupra copilului se poate deplasa cu acesta în străinătate pe o perioadă mai scurtă de o lună și, prin urmare, nu va avea nevoie de permisiunea celuilalt părinte pentru a pleca împreună cu copilul în vacanță.

Ultima actualizare: 10/08/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.