Prelucrarea automată

Slovacia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Pot fi introduse acţiuni în instanţă utilizând internetul?

Procedurile judiciare pot fi inițiate prin intermediul internetului sau, mai precis, cererile și alte acte de procedură pot fi depuse electronic, cu condiția să poarte o semnătură electronică certificată.

2 Dacă da, pentru ce tip de cauze se poate folosi aceasta? Există proceduri care sunt disponibile exclusiv prin internet?

Depunerea electronică este disponibilă pentru toate tipurile de cereri și pentru toate actele de procedură. Dacă un act de procedură într-o cauză este prezentat în format electronic fără autorizare (semnătură electronică certificată), acesta trebuie să fie transmis ulterior, în termen de 10 zile, pe suport de hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică certificată, în caz contrar instanța neluând în considerare actul de procedură respectiv. Instanța nu invită în mod explicit partea care face depunerea să efectueze o transmitere ulterioară.

În materie necontencioasă, cererea poate fi efectuată la orice instanță districtuală, care este obligată să o înregistreze în registrul său și să o transmită fără întârziere instanței competente. O astfel de cerere produce aceleași efecte ca și cum ar fi fost înregistrată la instanța competentă.

3 Facilitatea respectivă este disponibilă în orice moment (mai precis 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână) sau numai în anumite intervale orare? Dacă da, care sunt aceste intervale?

În orice moment.

4 Detaliile privind cauza trebuie furnizate într-un anumit format?

Nu se cere niciun format specific; cererile sunt evaluate în funcție de conținutul lor. În cazul în care unei cereri îi lipsește o anumită informație, instanța va pronunța o decizie prin care va solicita părții să corecteze sau să își completeze cererea într-un termen care nu trebuie să fie mai mic de 10 de zile.

5 Cum este asigurată securitatea datelor transmise şi stocate?

Condițiile privind stocarea și transmiterea datelor sunt stabilite în Legea nr. 543/2005 privind normele de prelucrare și regulamentul intern pentru instanțele districtuale, instanțele regionale, Tribunalul Special și instanțele militare, astfel cum a fost modificată (zák. č. 543/2005 Z. z. v znení neskorších zmien doplnení – Spravovacom a kancelárskom poriadku pre okresné súdy, krajské súdy, Špeciálny súd a vojenské súdy) (denumită în continuare „PaOR”)

a) procedura privind acceptarea actelor de procedură cu semnătură electronică certificată prin intermediul internetului este reglementată prin Legea nr. 215/2002 privind semnătura electronică și de modificare a anumitor legi, astfel cum a fost modificată prin Legea 679/2004 (zák. č. 215/2002 Z. z. o elektronickom podpise a o zmene a doplnení niektorých zákonov v znení zákona č. 679/2004 Z .z.) și prin Regulamentul NBU nr. 542/2002 privind metoda și procesul utilizării semnăturilor electronice în raporturile comerciale și administrative (vyhláška NBÚ č. 542/2002 z. z. o spôsobe a postupe používania elektronického podpisu v obchodnom). Actul de procedură primit în acest fel se transmite către registratură, care procedează în continuare în conformitate cu secțiunea 129 din PaOR. Registratura instanței utilizează o aplicație software pentru a păstra o evidență a depunerilor;

b) actele de procedură primite fără semnătură electronică certificată sunt transmise imediat registraturii, pentru ca acesta să procedeze în conformitate cu secțiunea 129 din PaOR.

6 Este necesar să se utilizeze semnătura electronică, indiferent de tipul acesteia şi/sau înregistrarea orei exacte de depunere?

Actul de procedură care se depune prin intermediul internetului fără semnătură electronică certificată trebuie să fie transmis ulterior, în termen de 10 de zile, pe suport de hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică certificată, în caz contrar instanța neluând în considerare acest act. În cazul în care actul de procedură depus are semnătură electronică certificată, nu este necesar să fie completat. Se notează și se înregistrează ora exactă a transmiterii actului de procedură.

7 Se plătesc taxe judiciare? Dacă da, cum pot fi plătite acestea? Taxele judiciare diferă de cele aferente procedurilor neelectronice?

Da, se percep taxe judiciare pentru a se face o copie a cererii și a anexelor care constituie dosarul pentru instanță și pentru a se face o copie a cererii și a anexelor care sunt comunicate părților, în cazul în care cererea a fost depusă prin mijloace electronice și a fost semnată cu o semnătură electronică certificată în conformitate cu Legea nr. 215/2002 privind semnătura electronică și de modificare a anumitor legi, astfel cum a fost modificată prin Legea 679/2004, și cu Regulamentul NBU nr. 542/2002 privind metoda și procesul utilizării semnăturilor electronice în raporturile comerciale și administrative, aceste taxe judiciare fiind de 0,1 EUR pe pagină, dar de cel puțin 10 EUR pentru fiecare acțiune sau cerere introductivă de instanță și anexele acesteia, și de cel puțin 3 EUR pentru toate celelalte acte de procedură și anexele acestora [punctul 20a din anexa la Legea nr. 71/1992 privind cheltuielile judiciare, astfel cum a fost modificată (zákon č. 71/1992 Zb. o súdnych poplatkoch v znení neskorších zmien a doplnení)].

8 Se poate retrage o acţiune care a fost introdusă prin internet?

Da, fiecare act de procedură depus poate fi retras parțial sau în întregime, indiferent de metoda prin intermediul căreia a fost depus – retragerea unei cereri.

9 Dacă reclamantul iniţiază procedurile prin internet, pârâtul poate şi/sau trebuie să răspundă folosind, de asemenea, internetul?

Pârâtul are această opțiune, dar nu este obligat să o folosească.

10 Având în vedere procedura electronică, ce se întâmplă dacă pârâtul depune o întâmpinare?

Procedura aplicabilă depunerilor electronice este stabilită prin Legea nr. 543/2005 privind regulamentul administrativ și intern pentru instanțele districtuale, instanțele regionale, Tribunalul Special și instanțele militare, astfel cum a fost modificată.

11 Având în vedere procedura electronică, ce se întâmplă dacă pârâtul nu depune o întâmpinare?

Procedura aplicabilă depunerilor electronice este stabilită prin Legea nr. 543/2005 privind regulamentul administrativ și intern pentru instanțele districtuale, instanțele regionale, Tribunalul Special și instanțele militare, astfel cum a fost modificată.

12 Se pot prezenta instanţei documente prin mijloace electronice şi, dacă da, pentru ce tip de proceduri şi în ce condiţii?

Elementele de probă reprezintă orice mijloc și ansamblul mijloacelor pe baza cărora poate fi stabilită situația de fapt, iar un mijloc de probă poate fi orice mijloc prin care poate fi apreciată situația de fapt. Ele sunt admise în toate tipurile de proceduri. Documentele pot fi depuse în fața unei instanțe sub rezerva condițiilor prevăzute în secțiunea 125 din Codul de procedură civilă (Civilný sporový poriadok).

13 Documentele judiciare, în special hotărârile, pot fi notificate prin internet?

În sensul secțiunii 105 din Codul de procedură civilă, înscrisurile pot fi comunicate sau notificate prin intermediul internetului. Se consideră că un document emis de o instanță este transmis în a cincea zi după trimiterea sa, chiar dacă destinatarul nu l-a citit.

Comunicarea sau notificarea prin intermediul internetului este, cu toate acestea, exclusă în cazul comunicării sau notificării hotărârilor judecătorești, a altor decizii ale instanței, a citațiilor la procedură și a altor înscrisuri pentru care este prevăzută de lege notificarea sau comunicarea personală. O hotărâre poate fi comunicată sau notificată numai personal; comunicarea sau notificarea prin intermediul internetului nu este admisibilă.

14 Hotărârile judecătoreşti pot fi notificate prin mijloace electronice?

Nu. Pronunțarea unei hotărâri judecătorești este efectuată cu ajutorul tehnologiei informatice și a unui model cu stema Republicii Slovace tipărite anterior și cu următorul text: „Hotărâre în numele Republicii Slovace”. Hotărârea scrisă este semnată de președintele camerei jurisdicționale sau de judecătorul unic.

15 Se pot introduce căi de atac prin internet? Poate fi notificată hotărârea în urma căii de atac prin internet?

Calea de atac poate fi depusă prin intermediul internetului. În cazul în care o cale de atac este depusă în format electronic fără semnătură electronică certificată, aceasta trebuie transmisă ulterior, în termen de 10 de zile, pe suport de hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică certificată. În cazul în care reclamantul nu procedează astfel, cererea sa nu va fi luată în considerare. Decizia cu privire la o cale de atac nu poate fi redactată prin intermediul internetului; aceasta trebuie redactată exclusiv pe suport de hârtie.

16 Pot fi iniţiate proceduri de executare prin internet?

Cererea de executare a unei hotărâri poate fi depusă prin intermediul internetului. Dacă aceasta este depusă electronic fără semnătură electronică certificată, ea trebuie transmisă ulterior, în termen de 10 zile, pe suport de hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică certificată. În cazul în care partea nu procedează astfel, cererea sa nu va fi luată în considerare.

17 Părţile sau reprezentanţii legali ai acestora pot să consulte cauzele on-line? Dacă da, în ce mod?

Părțile și reprezentanții lor legali pot consulta dosarele cauzei doar în persoană, exclusiv în prezența unui membru al personalului instanței.

Site-ul web al Ministerului Justiției al Republicii Slovace (Ministerstvo spravodlivosti Slovenskej republiky) facilitează căutarea într-o bază de date a hotărârilor judecătorești. Oricine poate căuta și consulta hotărârile judecătorești, având posibilitatea să caute o hotărâre în funcție de data emiterii sale, de instanța emitentă, de numărul dosarului, de forma hotărârii, de natura hotărârii, de sfera de reglementare juridică, de dispozițiile legale aplicate, precum și în funcție de numele și prenumele judecătorului sau ale funcționarului judiciar care a emis hotărârea, sau căutând în conformitate cu termenii utilizați în hotărâre (așa-numitul „fulltext”).

Ultima actualizare: 14/01/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site