În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2022.

Termene procedurale

Irlanda de Nord
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Care sunt tipurile de termene relevante pentru procedurile civile?

Termenul de răspuns la o cerere – În procedurile în fața Înaltei Curți (High Court), dacă pârâtul are reședința în Irlanda de Nord, atunci trebuie să transmită un memoriu privind înfățișarea în termen de 14 zile de la notificarea sau comunicarea actului (Ordinul 10) (inclusiv ziua notificării sau comunicării), deși acesta se poate înfățișa și mai târziu în orice moment înainte de pronunțarea hotărârii împotriva sa. Înfățișarea după pronunțarea hotărârii necesită o autorizare (sau permisiune) [Ordinul 12 din Regulamentul din 1980 al Court of Judicature (Irlanda de Nord)]. Pârâtul trebuie să notifice sau să comunice un memoriu în apărare într-un termen care expiră ultimul dintre următoarele: șase săptămâni de la predarea cererii introductive, șase săptămâni de la prezentarea memoriului privind înfățișarea sa sau șase săptămâni după ce a primit autorizarea de a se apăra (Ordinul 18). În procedurile în fața Tribunalului Districtual (County Court), pârâtul trebuie să notifice sau să comunice intenția de a se apăra în termen de 21 zile de la momentul în care i-a fost notificată cererea de chemare în judecată [Ordinul nr. 12 din Regulamentul din 1981 al County Court (Irlanda de Nord)].

Termenul pentru punerea în executare a unei hotărâri – În temeiul articolului 16 din Ordinul din 1989 privind prescripția (Irlanda de Nord), nu se poate introduce o acțiune în legătură cu orice hotărâre judecătorească după o perioadă de șase ani de la data la care hotărârea a devenit executorie.

Termene de prescripție – În general, se aplică un termen de prescripție de șase ani, acesta fiind aplicabil, de exemplu, pentru:

  • termenul pentru acțiuni în materie delictuală [articolul 6 din Ordinul din 1989 privind prescripția (Irlanda de Nord)];
  • termenul pentru cauzele de conversie succesivă și stingere a titlului de proprietar și a mărfurilor transformate [articolul 17 din Ordinul privind prescripția (Irlanda de Nord) din 1989].

Termenele de prescripție variază pentru alte tipuri de cauze. De exemplu:

termenul de introducere a acțiunilor privind vătămările corporale este de trei ani [articolul 7 din Ordinul din 1989 privind prescripția (Irlanda de Nord)].

2 Lista diferitelor zile considerate zile nelucrătoare conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 din 3 iunie 1971.

Ordinul 3 din Regulamentul din 1980 al Court of Judicature (Irlanda de Nord), împreună cu secțiunea 5 din Legea din 1978 privind interpretarea și Ordinul 43 din Regulamentul din 1981 al County Court (Irlanda de Nord) împreună cu secțiunea 39 din Legea din 1954 privind interpretarea (Irlanda de Nord) se referă la aplicarea și interpretarea Regulamentului Supreme Court și, respectiv, aplicarea și interpretarea Regulamentului County Court cu privire la calcularea termenelor.

În afara zilelor de sâmbătă și duminică, zilele nelucrătoare în Irlanda de Nord includ următoarele sărbători legale:

  • Anul Nou: 1 ianuarie;
  • Ziua Sfântului Patrick: 17 martie;
  • a doua zi de Paște: lunea de după Paște;
  • a treia zi de Paște: marțea de după Paște;
  • Ziua liberă specială pentru bănci la începutul lunii mai: prima zi de luni din luna mai;
  • Ziua liberă specială pentru bănci primăvara: ultima zi de luni din luna mai;
  • Zilele libere speciale pentru bănci din luna iulie: 12 și 13 iulie;
  • Ziua liberă specială pentru bănci vara: ultima zi de luni din luna august;
  • Ziua de Crăciun: 25 decembrie;
  • A doua zi de Crăciun: 26 decembrie.

Dacă ziua de Crăciun, a doua zi de Crăciun sau Anul Nou cade într-un weekend, ziua lucrătoare următoare devine sărbătoare legală. De exemplu, dacă 25 și 26 decembrie cad sâmbătă și, respectiv, duminică, lunea și marțea următoare sunt sărbători legale.

În plus, toate instanțele sunt închise pentru încă o zi în afară de Crăciun și, de asemenea, în Vinerea Mare.

3 Care sunt normele generale aplicabile termenelor în diferitele proceduri civile?

Ordinul din 1989 privind prescripția (Irlanda de Nord) – Acesta prevede mai multe termene pentru inițierea procedurilor și stabilește alte termene în care, de exemplu, o hotărâre trebuie executată și alte acțiuni trebuie să fie întreprinse de către părți. Informații suplimentare sunt furnizate în răspunsul la întrebarea 1 de mai sus.

Ordinul din 1985 privind termenele de prescripție din străinătate (Irlanda de Nord) – Acesta prevede orice lege referitoare la prescripția acțiunilor să fie tratată, în sensul cauzelor în care este pusă în executare o lege străină sau o hotărâre pronunțată de o instanță străină, ca o chestiune de fond, mai degrabă decât ca o chestiune de procedură. Acesta se aplică atât procedurilor de arbitraj, cât și procedurilor judiciare desfășurate în fața instanțelor din Irlanda de Nord, ori de câte ori se ia în considerare legea unei alte țări.

Regulamentul Court of Judicature (Irlanda de Nord) din 1980 și Regulamentul County Court (Irlanda de Nord) din 1981 – Acestea sunt normele de procedură pentru instanțele civile din Irlanda de Nord și includ termenele de prescripție pentru diferite acțiuni.

4 Atunci când o anumită acţiune sau formalitate trebuie efectuată într-un anumit termen, care este momentul de la care începe să curgă termenul?

Data de la care începe să curgă termenul pentru apărarea unei acțiuni în general este data notificării sau comunicării procedurii – a se vedea răspunsul la întrebarea 1 de mai sus. Conform Ordinului din 1989 privind prescripția (Irlanda de Nord), data de la care începe să curgă termenul este de obicei data evenimentului relevant, de exemplu, data la care începe să curgă termenul de șase ani pentru executarea unei hotărâri este data la care hotărârea a devenit executorie.

5 Data de la care începe să curgă termenul poate fi afectată sau modificată ca urmare a metodei de transmitere ori de notificare sau comunicare a actelor (notificare personală prin agent procedural sau prin poştă)?

Da – atunci când un act este notificat sau comunicat prin poștă sau dacă este lăsat în cutia poștală, se consideră că a fost notificat sau comunicat în a șaptea zi (incluzând weekendul) după ce a fost făcut acest lucru [Ordinul 10, norma 1 din Regulamentul din 1980 al Court of Judicature (Irlanda de Nord)], deși, în cazul în care este expediat într-o zi de duminică, se va considera probabil că acesta a fost notificat sau comunicat în ziua de luni, la opt zile de la expediere. În mod similar, în cazul în care o cerere de chemare în judecată este notificată sau comunicată de un avocat prin servicii poștale de primă categorie, se consideră că aceasta a fost notificată sau comunicată în cea de a șapte zi lucrătoare după expediere (excluzând ziua expedierii), însă, spre deosebire de regulamentul High Court, termenul de șapte zile exclude zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale [Ordinul 43, norma 19A din Regulamentul din 1981 al County Court (Irlanda de Nord)].

6 În cazul în care termenul este declanşant de producerea unui eveniment, ziua în care evenimentul a avut loc se ia în considerare la calcularea termenului?

Ordinul 3 norma 2 din Regulamentul din 1980 al Court of Judicature (Irlanda de Nord) se aplică oricărei perioade de timp stabilite prin Regulament sau prin orice hotărâre, ordin sau dispoziție pentru îndeplinirea oricărui act. În cazul în care un act trebuie să fie îndeplinit într-un anumit termen după o dată specificată sau de la o dată specificată, termenul începe de obicei să curgă imediat după data respectivă. În cazul în care actul trebuie să fie îndeplinit cu un anumit număr de zile întregi înainte sau după o dată specificată, cel puțin respectivul număr de zile trebuie să treacă între ziua în care actul este îndeplinit și data respectivă.

Ordinul 43, norma 17 din Regulamentul County Court (Irlanda de Nord) din 1981 se aplică în termenelor stabilite prin Regulament. În cazul în care se solicită efectuarea oricărei acțiuni într-un anumit termen sau după producerea unui anumit eveniment, termenul începe să curgă la sfârșitul zilei în care se produce evenimentul, cu excepția cazului în care se prevede că termenul include ziua respectivă.

7 Atunci când termenul este exprimat în zile, numărul de zile indicat include zile calendaristice sau zile lucrătoare?

Ordinul 3, norma 2 din Regulamentul din 1980 al Court of Judicature (Irlanda de Nord) prevede că, în cazul în care termenul în cauză, care este de cel mult șapte de zile, ar include o zi de sâmbătă, duminică sau o zi liberă specială pentru bănci, ziua de Crăciun sau Vinerea Mare, ziua respectivă va fi exclusă. Ordinul 3, norma 3 prevede că, exceptând cazul în care instanța dispune altfel, perioada vacanței mari, respectiv vacanța de vară, este exclusă din calculul oricărei perioade prevăzute de Regulament sau de orice ordin sau dispoziție privind notificarea, depunerea sau modificarea oricărui act de procedură. Ordinul 3, norma 4 prevede că, în cazul în care termenul prevăzut de Regulament sau de o hotărâre, ordin sau dispoziție, pentru îndeplinirea oricărui act la un sediu al Curții Supreme expiră într-o zi în care sediul respectiv este închis și, din acest motiv, actul nu poate fi îndeplinit în ziua respectivă, atunci actul va fi îndeplinit la timp în ziua următoare în care sediul este deschis.

Ordinul 43, norma 17 din Regulamentul din 1981 al County Court (Irlanda de Nord) prevede că, în cazul în care Regulamentul stipulează că un lucru trebuie să fie efectuat într-un termen maxim de trei zile, acest termen exclude ziua de sâmbătă, duminică sau o altă zi în care sediul este închis. În cazul în care termenul prevăzut pentru îndeplinirea unui act expiră într-o zi de sâmbătă, duminică sau într-o altă zi în care sediul este închis, actul poate fi îndeplinit în ziua următoare când sediul este deschis. Această din urmă dispoziție se referă, de asemenea, la termenele prevăzute printr-un decret sau un ordin.

8 În ce situaţii termenul este exprimat în săptămâni, luni sau ani?

Ordinul 3, norma 1 din Regulamentul din 1980 al Court of Judicature (Irlanda de Nord) prevede că, fără a aduce atingere secțiunii 5 din Legea din 1978 privind interpretarea în aplicarea acesteia la Regulament, atunci când apare în orice hotărâre, ordin, dispoziție sau alt document, termenul „lună” înseamnă o lună calendaristică, cu excepția cazului în care contextul impune altfel.

Când o perioadă este exprimată în ani, deși nu există nicio regulă explicită, prin analogie, în cazul în care termenul „an” apare în orice hotărâre, ordin, dispoziție sau alt document, acesta înseamnă un an calendaristic.

În ceea ce privește procedurile judiciare districtuale, se aplică secțiunea 39 din Legea din 1954 privind interpretarea (Irlanda de Nord), care prevede că „un an” înseamnă 12 luni (calendaristice) și „o lună” înseamnă o lună calendaristică.

9 Când expiră termenul dacă este exprimat în săptămâni, luni sau ani?

Ordinul 3, norma 2 din Regulamentul din 1980 al Court of Judicature (Irlanda de Nord) prevede că, în cazul în care un act trebuie îndeplinit într-un termen maxim specificat înainte de o anumită dată, perioada se încheie imediat înainte de data respectivă.

În Regulamentul County Court (Irlanda de Nord) din 1981, în temeiul secțiunii 39 din Legea privind interpretarea (Irlanda de Nord) din 1954, un termen exprimat a se încheia la o anumită dată sau calculat până la o anumită dată include ziua respectivă.

10 Dacă termenul expiră într-o sâmbătă, într-o duminică, într-o zi de sărbătoare naţională sau într-o zi nelucrătoare, este acesta prelungit până în prima zi lucrătoare următoare?

Ordinul 3, norma 2 din Regulamentul din 1980 al Court of Judicature (Irlanda de Nord) prevede că, în cazul în care termenul în cauză, care este de cel mult șapte de zile, ar include o zi de sâmbătă, duminică sau o zi liberă specială pentru bănci, ziua de Crăciun sau Vinerea Mare, ziua respectivă va fi exclusă. Ordinul 3, norma 3 prevede că, exceptând cazul în care instanța dispune altfel, perioada vacanței mari, respectiv vacanța de vară, este exclusă din calculul oricărei perioade prevăzute de Regulament sau de orice ordin sau dispoziție privind notificarea, depunerea sau modificarea oricărui act de procedură. Ordinul 3, norma 4 prevede că, în cazul în care termenul prevăzut de Regulament sau de o hotărâre, ordin sau dispoziție, pentru îndeplinirea oricărui act la un sediu al Curții Supreme expiră într-o zi în care sediul respectiv este închis și, din acest motiv, actul nu poate fi îndeplinit în ziua respectivă, atunci actul va fi îndeplinit la timp în ziua următoare în care sediul este deschis.

11 Există condiţii în care termenele sunt prelungite? În ce condiţii se acordă aceste prelungiri?

-

12 Există termene pentru introducerea căilor de atac?

Termenul pentru introducerea căilor de atac împotriva hotărârilor Înaltei Curți (High Court) este, în general, de șase săptămâni și, în cazul căilor de atac împotriva decretelor tribunalelor districtuale (county court), este de 21 de zile. Termenele pentru solicitarea reexaminării de către un judecător a deciziei unui organism în cazul în care aveți dreptul la aceasta prin lege este de 21 de zile, cu excepția cazului în care legea în cauză prevede altfel.

13 Pot instanţele să modifice termenele, în special termenele de înfăţişare în instanţă sau să stabilească o dată specială pentru înfăţişare?

În cazul în care reclamantul consideră că există motive excepționale, acesta poate solicita instanței să ia în considerare o aplicare imediată și fără ca pârâtului să îi fie notificate sau comunicate acte, și anume „ex parte” sau „fără notificare”. În cazul în care judecătorul pronunță o ordonanță „ex parte” sau „fără notificare”, se va stabili un nou termen la care reclamantul să se înfățișeze în fața instanței. Pârâtul va avea dreptul să fie prezent la acest termen, astfel încât judecătorul să poată asculta ambele părți înainte de a decide dacă să pronunțe o altă ordonanță.

Alte posibilități de prelungire a termenului sunt prevăzute în Partea IV din Ordinul din 1989 privind prescripția (Irlanda de Nord). De exemplu, termenul de prescripție poate fi prelungit în caz de dizabilitate a reclamantului (articolul 48 din Legea din 1980 privind termenele de prescripție).

Cu excepția cazului în care regulamentul instanței prevede altfel sau în cazul în care instanța dispune altfel, termenul specificat printr-un regulament sau de instanță în care o persoană trebuie să îndeplinească un act poate fi modificat prin acordul scris al părților. În plus, judecătorii dispun de competențe de modificare a termenelor.

14 Când un act destinat unei părţi care îşi are reşedinţa intr-un loc în care ar putea beneficia de o prelungire a termenului este notificat într-un loc unde persoanele nu beneficiază de o astfel de prelungire, persoana destinatară pierde beneficiul extinderii termenului?

Nu. Partea nu pierde beneficiul unei astfel de legislații străine.

15 Care sunt consecinţele nerespectării termenelor?

În cazul în care pârâtul nu reușește să formuleze apărări sau să confirme procedura în termenul prevăzut, reclamantul poate solicita judecarea în lipsă. Cu toate acestea, pârâtul are în continuare posibilitatea de a introduce o cale de atac împotriva acestei decizii sau o instanță poate anula hotărârea.

De asemenea, sunt disponibile și alte sancțiuni legate de gestionarea cauzei. De exemplu, în cazul în care o parte trebuie să depună ceva, cum ar fi un raport de expertiză, până la un anumit termen și nu face acest lucru, instanța poate dispune că raportul este inadmisibil.

De asemenea, instanța poate recurge la sancțiuni precum cele pentru sfidarea curții.

16 Dacă termenul expiră, care sunt căile de atac la care pot apela persoanele care nu au respectat termenele, respectiv părţile aflate în culpă?

Părțile aflate în culpă se pot adresa instanței solicitând prelungirea termenului. În cazul în care expirarea termenului a condus la pronunțarea unei hotărâri în lipsă, acestea pot introduce o cale de atac sau pot solicita anularea deciziei.

Ultima actualizare: 04/03/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.