Formulare pentru notificarea sau comunicarea actelor


Informații de la nivel național și formulare online referitoare la Regulamentul nr. 1393/2007.


Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor), prin care se abrogă Regulamentul (CE) nr.1348/2000 al Consiliului, vizează îmbunătăţirea şi accelerarea procedurii de transmitere între statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială.

Regulamentul este aplicabil în toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în Danemarca, ţară care a şi-a confirmat intenţia de a pune în aplicare prevederile Regulamentului cu ajutorul unei declaraţii bazate pe un acord paralel încheiat cu Comunitatea Europeană.

Regulamentul prevede diferite modalităţi de transmitere şi comunicare a actelor: transmitere prin intermediul autorităţilor de origine şi de destinaţie, transmitere pe cale consulară sau diplomatică, prin intermediul serviciilor de curierat sau prin remitere.

Regulamentul prevede şapte formulare tip.

Informații suplimentare: Notificarea sau comunicarea documentelor.

Pentru a completa aceste formulare online, faceți clic pe unul dintre linkurile de mai jos.

  • F.1. Cerere de notificare sau de comunicare a actelor
    • în română
  • F.2. Confirmare de primire
    • în română
  • F.3. Aviz de returnare a cererii și a actului
    • în română
  • F.4. Aviz de retransmitere a cererii și a actului către agenția de primire competentă
    • în română
  • F.5. Aviz de primire din partea agenției de primire competente către agenția de transmitere
    • în română
  • F.6. Certificat de efectuare sau de neefectuare a notificării sau a comunicării actelor
    • în română
  • F.7. Informarea destinatarului cu privire la dreptul de a refuza primirea unui act
    • în română

Dacă ați salvat deja un formular, vă rugăm să utilizați butonul „Încărcați formularul în versiunea nefinalizată''.

Dacă ați salvat deja un formular, vă rugăm să utilizați butonul „Încărcați formularul în versiunea nefinalizată''.


Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.

Ultima actualizare : 19/02/2019

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site