Drept civil

Comisia Europeană dorește să pună la dispoziție materiale de formare care vor fi utile atât practicienilor din domeniul juridic, pentru uzul propriu, cât și formatorilor, ca resursă pentru activitatea acestora în materie civilă.

Module de formare (materiale pentru formatori și organizatorii cursurilor)

Divorțul și obligațiile de întreținere transfrontaliere: competență și drept aplicabil

Autoritatea părintească în context transfrontalier, inclusiv răpirea de copii

Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă

Materiale de formare (documente sub formă de text)

Introducere în medierea în UE (Comisia Europeană)

Cursuri de e-learning

Divorțul și obligațiile de întreținere transfrontaliere: competență și drept aplicabil (Comisia Europeană)

Autoritatea părintească în context transfrontalier, inclusiv răpirea de copii (Comisia Europeană)

Aspecte ale legislației europene în materie de justiție civilă (Rețeaua Europeană de Formare Judiciară – EJTN)

Judecătorul în spațiul judiciar european în materie civilă și comercială (Școala de formare judiciară din Spania)

Programe de formare

Aspecte de justiție civilă recomandate de Rețeaua Europeană de Formare Judiciară – EJTN

Formare lingvistică

Manual de formare lingvistică privind vocabularul cooperării judiciare în materie civilă (Rețeaua Europeană de Formare Judiciară – EJTN)

Modulele de formare includ:

  • un ghid pentru formatori și furnizorii de cursuri de formare, care conține informații și îndrumări cu privire la modul de organizare a unui atelier în cadrul căruia este furnizat modulul de formare, informații cu privire la programul și metodele de formare care urmează să fie utilizate, materialele de formare, legislația și jurisprudența UE conexe, convențiile internaționale conexe, alte materiale conexe (de exemplu, rapoarte, note de informare), o bibliografie generală și o secțiune națională cu informații privind legislația și jurisprudența relevante ale statelor membre; exerciții practice (studii de caz) cu soluții propuse (pentru a fi utilizate în cadrul atelierelor) și exemple de prezentări în format PowerPoint;
  • un pachet pentru utilizatori destinat profesioniștilor din domeniul juridic, care include legislația UE relevantă, o prezentare succintă a legislației naționale a statelor membre și o bibliografie, precum și
  • un curs de e-learning pentru profesioniștii din domeniul juridic.

Module de formare (materiale pentru formatori și organizatorii cursurilor)

Divorțul și obligațiile de întreținere transfrontaliere: competență și drept aplicabil

Modulul de formare este structurat sub forma unui pachet de formare și include materialele necesare pentru organizarea unui atelier privind divorțul și obligațiile de întreținere transfrontaliere în UE, cu unități tematice privind: competența și procedura în cazul unui divorț transfrontalier, dreptul aplicabil în cazul unui divorț transfrontalier, obligațiile de întreținere transfrontaliere – competență, dreptul aplicabil și procedurile de obținere a pensiei de întreținere și inițiativele UE în domeniul regimurilor matrimoniale.

Ghidul pentru formatori este disponibil în limbile engleză, germană, franceză, spaniolă și italiană.

Pachetul pentru utilizatori conține o prezentare a legislației UE relevante PDF (217 Kb) en, o prezentare succintă a legislației naționale a tuturor statelor membre ale UE PDF (5728 Kb) en, o bibliografie PDF (7688 Kb) en și un curs de e-learning.

Autoritatea părintească în context transfrontalier, inclusiv răpirea de copii

Modulul de formare este structurat sub forma unui pachet de formare și include materialele necesare pentru organizarea unui atelier privind autoritatea părintească, cu unități tematice privind: autoritatea părintească transfrontalieră, procedura în materia dreptului familiei, procedura preliminară în materia dreptului familiei și medierea familială.

Ghidul pentru formatori este disponibil în limbile engleză, italiană, greacă, germană, spaniolă și franceză.

Pachetul pentru utilizatori conține o prezentare a legislației UE relevante PDF (420 Kb) en, o prezentare succintă a legislației naționale a tuturor statelor membre ale UE PDF (5239 Kb) en, o bibliografie PDF (7535 Kb) en și un curs de e-learning.

Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă

Modulul de formare este structurat sub forma unui pachet de formare și include materialele necesare pentru organizarea unui atelier referitor la procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă, cu unități tematice privind cadrul juridic al UE referitor la cererile cu valoare redusă, PECVR: introducerea cererii, apărarea, hotărârea judecătorească și un studiu de caz consolidat.

Ghidul pentru formatori este disponibil în limbile engleză, germană și franceză.

Materiale de formare (documente sub formă de text)

Introducere în medierea în UE (Comisia Europeană)

Această introducere în aspectele principale ale medierii în UE PDF (238 Kb) en a fost concepută pentru Comisie ca parte a unei serii de ateliere de formare privind medierea destinate practicienilor din domeniul juridic.

Cursuri de e-learning

Divorțul și obligațiile de întreținere transfrontaliere: competență și drept aplicabil (Comisia Europeană)

Acest curs de e-learning completează modulul de formare privind divorțul și obligațiile de întreținere transfrontaliere: competență și drept aplicabil. Cursul este disponibil în limbile engleză, germană, franceză, spaniolă și italiană.

Autoritatea părintească în context transfrontalier, inclusiv răpirea de copii (Comisia Europeană)

Acest curs de e-learning completează modulul de formare privind autoritatea părintească în context transfrontalier. Cursul este disponibil în limbile engleză, germană, franceză, spaniolă, italiană și greacă.

Aspecte ale legislației europene în materie de justiție civilă (Rețeaua Europeană de Formare Judiciară – EJTN)

Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) a creat pe site-ul său module de formare online în limba engleză care sunt accesibile tuturor practicienilor din domeniul juridic interesați. Domeniile acoperite includ:

  • autoritatea părintească și Regulamentul Bruxelles IIa;
  • procedura europeană de somație de plată și
  • crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate.

Singura cerință privind accesul este crearea unui cont de utilizator.

Judecătorul în spațiul judiciar european în materie civilă și comercială (Școala de formare judiciară din Spania)

Cursul de e-learning privind judecătorul în spațiul judiciar european în materie civilă și comercială, elaborat de Școala de formare judiciară din Spania în perioada 2011-2012, este disponibil în limbile spaniolă și germană.

Programe de formare

Aspecte de justiție civilă recomandate de Rețeaua Europeană de Formare Judiciară – EJTN

Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) a elaborat programe de formare în materie de justiție civilă care servesc ca documente de referință de bază și contribuie la conceperea și planificarea activităților de formare pentru membrii EJTN.

Programele acoperă dreptul civil și procedural european, dreptul muncii, dreptul comercial și dreptul consumatorilor. Acestea nu constituie manuale privind subiectele acoperite, ci sunt concepute sub forma unor ghiduri practice și ușor de utilizat pentru aplicare imediată și formare. Programele sunt actualizate periodic.

Programele sunt disponibile tuturor formatorilor și furnizorilor de cursuri de formare judiciară pe site-ul EJTN împreună cu un manual al Forumului civil european pentru formatori.

Formare lingvistică

Manual de formare lingvistică privind vocabularul cooperării judiciare în materie civilă (Rețeaua Europeană de Formare Judiciară – EJTN)

Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) a elaborat un manual practic de formare lingvistică privind vocabularul în domeniul cooperării judiciare în materie civilă. Acest manual este o compilație a celor mai relevante materiale de formare utilizate pe parcursul unei serii de trei seminare organizate pe această temă în 2013. Manualul este destinat judecătorilor sau procurorilor care doresc să își dezvolte competențele lingvistice în acest domeniu. Manualul este disponibil în limba engleză (prima parte a documentului) și în limba franceză (a doua parte a documentului) aici.

Link conex

Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN)

Ultima actualizare: 07/10/2020

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.