Această pagină vă oferă informații privind instanțele cărora Serviciul instanțe al Irlandei de Nord (Northern Ireland Courts and Tribunals Service - NICTS) le oferă sprijin administrativ.
Informații pe regiuni
Ministerul Justiției este responsabil de administrarea mai multor instanțe din Irlanda de Nord. În practică, această sarcină este realizată de Serviciul instanțe al Irlandei de Nord, o agenție executivă a ministerului.
Ministerul are în responsabilitatea sa, conform legii, următoarele instanțe:
În aprilie 2010, NICTS și-a asumat răspunderea administrativă și pentru Serviciul competent în materie de căi de atac (Appeals Service) și Comisia pentru evaluarea chiriilor (Rent Assessment Panel), ambele fiind gestionate în temeiul unui acord interservicii de Ministerul Comunităților (Department for Communities). În cadrul programului de reformă se preconizează ca ambele organisme să fie transferate legal în minister.
De asemenea, NICTS oferă sprijin administrativ, în temeiul unui acord interservicii, instanțelor de pe întreg teritoriul Regatului Unit care își au sediul în Irlanda de Nord, inclusiv instanțelor fiscale (Tax Tribunals), instanțelor pentru imigrație și azil (Immigration and Asylum Tribunals), instanței pentru confidențialitatea informațiilor (Information Tribunal) și Camerei de apel pentru chestiuni administrative (Upper Tribunal Administrative Appeals Chamber).
Mai multe informații cu privire la activitatea desfășurată de instanțele care se încadrează în domeniul de activitate al Serviciului instanțe judecătorești din Irlanda de Nord, inclusiv datele de contact pentru fiecare, pot fi găsite pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Irlanda de Nord
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.