Instanțe judecătorești specializate

În anumite state membre există instanțe specializate, care soluționează probleme specifice. Adesea, astfel de instanțe soluționează litigii de natură administrativă sau, în anumite cazuri, litigii între persoane fizice sau societăți.

Anumite state membre au instanțe specializate în soluționarea litigiilor de natură administrativă și anume, litigiile între autorități publice și persoane fizice sau societăți care au ca obiect decizii ale administrației publice, precum litigiile privind autorizația de construcție, autorizația pentru desfășurarea unei activități economice sau o decizie de impunere fiscală.

În ceea ce privește litigiile între persoane fizice și/sau societăți (litigii de natură „civilă”), în anumite state membre există instanțe specializate în soluționarea litigiilor de muncă.

Pentru informații detaliate de la nivel național, selectați drapelul țării care vă interesează.

Ultima actualizare: 17/11/2021

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.