În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Drepturile victimelor, pe țări

Irlanda de Nord

Conținut furnizat de
Irlanda de Nord

În cazul în care ați fost victima unei infracțiuni, legea vă conferă anumite drepturi înainte, în timpul și după încheierea procedurilor judiciare (procesului). De asemenea, puteți beneficia de diverse forme de asistență și, eventual, de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de săvârșirea infracțiunii.

Procedura penală în Irlanda de Nord începe cu etapa cercetării, când poliția colectează probe. După ce poliția își încheie ancheta, cazul este transmis organelor de urmărire penală. Procurorul examinează dacă există suficiente probe împotriva persoanei suspectate pentru a face plauzibilă ipoteza unei condamnări și dacă este în interesul public să inițieze urmărirea penală împotriva acesteia. În cazul în care procurorul decide că urmărirea penală nu ar trebui să fie inițiată, cazul va fi închis. În caz contrar, procurorul pregătește dosarul pentru a-l prezenta și susține în instanță. În ambele situații, vi se va comunica decizia procurorului și, în cazul în care dosarul ajunge în instanță, vi se va comunica data ședinței de judecată.

Infracțiunile mai puțin grave sunt de competența judecătorilor de pace (Magistrates’ Courts). Infracțiunile mai grave (cum ar fi violul sau tâlhăria) sunt de competența Crown Court, fiind soluționate de un judecător și un juriu. Juriul este format din 12 persoane selectate în mod aleatoriu dintr-un registru electoral cărora li se prezintă probele depuse la dosar și care decid doar dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii respective. Judecătorul este cel care decide cu privire la elemente de drept ale procesului, de exemplu cu privire la admiterea anumitor probe. La sfârșitul procesului, în cazul în care juriul decide că inculpatul este vinovat, judecătorul stabilește, în conformitate cu prevederile legii, pedeapsa pentru infracțiunea comisă.

Faceți clic pe linkurile de mai jos pentru a găsi informațiile de care aveți nevoie

1 - Drepturile pe care le am dacă am fost victima unei infracțiuni

2 - Denunțarea unei infracțiuni și drepturile mele pe parcursul cercetării sau al procesului

3 - Drepturile pe care le am după proces

4 - Despăgubiri

5 - Drepturile pe care le am în materie de sprijin și asistență

Ultima actualizare: 14/03/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.