Drepturile victimelor, pe țări

Malta

Conținut furnizat de
Malta

Ce informații voi primi din partea autorităților (de exemplu, poliție, parchet) după ce s-a săvârșit o infracțiune, chiar înainte ca eu s-o denunț?

De la primul contact cu poliția, ar trebui să vi se ofere următoarele informații:

  1. tipul de sprijin pe care îl puteți primi și de la ce entitate;
  2. procedura de denunțare a infracțiunii și rolul victimei în procedurile aferente;
  3. cum și în ce condiții puteți beneficia de protecție;
  4. cum și în ce condiții puteți solicita consultanță juridică, asistență judiciară sau orice alt tip de consiliere;
  5. cum și în ce condiții puteți solicita despăgubiri;
  6. cum și în ce condiții aveți dreptul la interpretare și traducere;
  7. dacă locuiți într-un alt stat membru decât cel în care s-a săvârșit infracțiunea, orice măsură, procedură sau aranjament special de care puteți beneficia pentru a vă proteja interesele în Malta;
  8. procedurile pe care le aveți la dispoziție pentru a depune o plângere atunci când drepturile dumneavoastră în calitate de victimă sunt încălcate de poliție;
  9. datele de contact pe care le puteți folosi pentru comunicările referitoare la cazul dumneavoastră;
  10. căile judiciare de atac disponibile;

cum și în ce condiții vi se pot rambursa cheltuielile suportate pentru a participa la procedurile penale.

Nu locuiesc în țara din UE în care s-a săvârșit infracțiunea (cetățeni din UE și din afara UE). Cum îmi sunt protejate drepturile?

Dacă locuiți în Malta și ați fost victima unei infracțiuni săvârșite într-un alt stat membru, aveți dreptul să denunțați infracțiunea la poliția malteză. Odată ce ați depus sesizarea, poliția din Malta are obligația de a transmite sesizarea fără întârziere autorității competente din statul membru în care s-a săvârșit infracțiunea, cu excepția cazului în care poliția malteză a inițiat deja o acțiune în cazul respectiv.

În cazul în care denunț săvârșirea unei infracțiuni, ce informații voi primi?

Când denunțați o infracțiune, poliția ar trebui să vă dea o confirmare scrisă a sesizării dumneavoastră, precizând elementele principale ale infracțiunii respective. În plus, dacă solicitați acest lucru, aveți dreptul să primiți următoarele informații:

  1. orice decizie de a nu deschide ancheta, de a o închide sau de a nu lua măsuri împotriva infractorului;
  2. data și locul desfășurării procedurii penale și natura acuzațiilor aduse infractorului;
  3. orice sentință finală pronunțată în cadrul procedurii;
  4. informații despre situația procedurii penale;
  5. eliberarea sau evadarea din detenție a infractorului și orice măsură care s-a luat pentru protecția dumneavoastră în cazul eliberării sau evadării infractorului.

În cazurile menționate la literele a și c, ar trebui să vi se prezinte motivele care justifică decizia respectivă sau o sinteză a acestora.

Am dreptul să beneficiez în mod gratuit de servicii de interpretare sau de traducere (atunci când contactez poliția sau alte autorități ori în cursul anchetei și al procesului)?

Poliția ar trebui să se asigure că înțelegeți și vă puteți face înțeles (înțeleasă). Dacă nu înțelegeți sau nu vorbiți limba malteză sau limba engleză, aveți dreptul la servicii de interpretare și de traducere într-o limbă pe care o înțelegeți.

Cum se asigură autoritățile că înțeleg și că mă fac înțeles (înțeleasă) (în cazul minorilor sau al persoanelor care suferă de un handicap)

Comunicarea trebuie să aibă loc într-un limbaj simplu și accesibil, iar caracteristicile dumneavoastră personale ar trebui respectate, inclusiv orice handicap care vă poate afecta capacitatea de a înțelege sau de a vă face înțeles (înțeleasă). În plus, aveți dreptul de a fi însoțit(ă) de o persoană aleasă de dumneavoastră atunci când contactați pentru prima dată poliția în cazul în care, din cauza impactului infracțiunii asupra dumneavoastră, aveți nevoie de asistență pentru a înțelege sau pentru a vă face înțeles (înțeleasă). Dacă victima este o persoană cu handicap sau un minor, poliția solicită întotdeauna sprijinul asistenților sociali de la Agenția Appoġġ (Aġenzija Appoġġ) și, dacă se consideră necesar, se poate solicita și sprijinul altor profesioniști din domeniul asistenței sociale.

Servicii de sprijin pentru victime

Cine oferă sprijin victimelor? Mă va îndruma în mod automat poliția către un serviciu de sprijin pentru victime?

În cursul primului contact cu poliția, funcționarii poliției vă vor oferi informații despre tipul de sprijin pe care îl puteți primi și de la ce entitate, inclusiv asistența medicală, consilierea psihologică și chiar opțiuni de cazare. În plus, poliția ar trebui să vă îndrume fără întârziere către serviciile de sprijin pentru victime.

Cum mi se protejează confidențialitatea?

Serviciul de sprijin este confidențial.

Trebuie să denunț săvârșirea infracțiunii pentru a avea acces la serviciile de sprijin pentru victime?

Puteți avea acces la aceste servicii chiar și înainte de a fi denunțat în mod oficial o infracțiune.

Protecția personală în cazul în care sunt în pericol

Ce tipuri de protecție sunt disponibile?

Dacă, după o primă evaluare, reiese că sunteți în pericol, poliția ar trebui să se asigure imediat că sunteți în siguranță. Dacă poliția a concluzionat că infractorul este o persoană periculoasă, acesta poate fi arestat, iar cazul poate fi trimis urgent în instanță, cu solicitarea ca instanța să dispună reținerea infractorului în detenție.

De asemenea, puteți să cereți agentului de poliție responsabil cu cazul dumneavoastră să vă plaseze într-un program de protecție a martorilor. Va trebui să declarați că veți depune mărturie împotriva infractorului în cadrul ședinței de judecată. Dacă funcționarul poliției este convins că mărturia dumneavoastră sau alte probe pe care le dețineți sunt importante pentru caz, acesta va solicita procurorului general să dispună plasarea dumneavoastră într-un program de protecție a martorilor. Programul îi poate include, de asemenea, pe membrii familiei dumneavoastră și alte rude. De obicei, programul constă în măsuri care vă asigură siguranța personală și/sau vă protejează patrimoniul.

Ce entități îmi pot oferi protecție?

Poliția.

Cazul meu va fi evaluat pentru a se vedea dacă infractorul încă prezintă un pericol pentru mine?

Da, poliția efectuează această evaluare.

Cazul meu va fi evaluat pentru a se vedea dacă sistemul de justiție penală (în timpul anchetei și al procesului) reprezintă un alt pericol pentru mine?

Dacă în cursul procedurii rezultă că există în continuare un pericol, poliția poate solicita instanței să emită un ordin de protecție pentru dumneavoastră și familia dumneavoastră.

Ce fel de protecție există pentru victimele deosebit de vulnerabile?

În cazul violenței domestice, victimele sunt plasate în adăposturi speciale.

Sunt minor(ă) – am drepturi speciale?

Dacă sunteți minor(ă), părintele sau tutorele dumneavoastră poate denunța infracțiunea în locul dumneavoastră.

Dacă părintele sau tutorele dumneavoastră nu vă poate reprezenta din cauza unui conflict de interese sau dacă sunteți neînsoțit(ă) ori separat(ă) de familia dumneavoastră, instanța va numi din proprie inițiativă un avocat pentru copii sau un avocat pentru asistență judiciară, care să vă reprezinte interesele.

Un membru al familiei mele a decedat ca urmare a infracțiunii – ce drepturi am?

Sunteți considerat(ă) victimă și aveți aceleași drepturi ca și victima directă a infracțiunii.

Un membru al familiei mele a fost victima unei infracțiuni – ce drepturi am?

Puteți denunța infracțiunea în locul victimei dacă sunteți soțul/soția, părintele, copilul, fratele/sora sau tutorele acesteia.

Pot avea acces la servicii de mediere? În ce condiții? Voi fi în siguranță pe parcursul medierii?

Medierea dintre victimă și infractor va fi disponibilă pe parcursul procedurii penale atunci când infractorul mărturisește că a săvârșit infracțiunea sau este găsit vinovat de săvârșirea acesteia. În cazul unei mărturisiri sau al unui verdict de vinovăție, există diverse modalități de acces la serviciile de mediere prin intermediul curților de justiție (Qorti tal-Ġustizzja). Accesul la serviciile de mediere poate fi oferit prin depunerea unei solicitări la instanță, prin introducerea unei acțiuni în instanță, la solicitarea procurorului și/sau a avocatului și/sau a consilierului de probațiune, astfel încât cazul să intre în mediere.

Dacă instanța acceptă solicitarea, cazul va fi trimis Comisiei de mediere între victime și infractori din cadrul Direcției de probațiune și liberare condiționată (denumită în continuare „comisia”). După examinarea tuturor informațiilor relevante, comisia va decide dacă dosarul se califică sau nu pentru mediere. În cazul în care comisia decide să deschidă medierea, cazul va fi repartizat unui mediator. Mediatorul contactează atât victima, cât și infractorul și se întâlnește separat cu fiecare dintre aceștia, în vederea organizării unei a treia întâlniri, la care să participe ambele părți. Pentru ca procesul de mediere să evolueze, mediatorul trebuie să se asigure că ambele părți vor beneficia de acest proces și că nu există nici un risc de victimizare secundară.

Unde pot găsi dispozițiile legislative care stabilesc ce drepturi am?

Legea care stabilește ce drepturi aveți este Legea privind victimele infracțiunilor (Att dwar il-Vittmi tal-Kriminalità) – capitolul 539 din legislația Maltei.

În ceea ce privește medierea, legea aplicabilă este Legea privind justiția reparatorie (Att dwar il-Ġustizzja Riparatriċi) – capitolul 516 din legislația Maltei.

Ultima actualizare: 19/02/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site