Drepturile victimelor, pe țări

Italia

Conținut furnizat de
Italia

Care este procedura pentru a solicita despăgubiri din partea autorului infracțiunii? (de exemplu, intervenție în instanță, constituirea ca parte civilă sau o acțiune civilă)

Săvârșirea unei infracțiuni și condamnarea ulterioară înseamnă că partea vătămată poate solicita despăgubiri. Dreptul italian prevede două metode prin care puteți obține despăgubiri pentru prejudiciul pe care l-ați suferit:

  • Vă puteți constitui ca parte civilă în procesul penal împotriva autorului infracțiunii.
  • Puteți introduce o acțiune civilă în mod independent.

Aceasta este alegerea dumneavoastră, întrucât legislația prevede separarea celor două proceduri: procesul penal și procesul civil.

Doar după ce ați introdus o cerere pentru punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la dosar sau după punerea în mișcare a acțiunii penale puteți să vă constituiți ca parte civilă, asistat de avocatul dumneavoastră, și, astfel, să deveniți o parte efectivă la proces, cu drepturi depline de reprezentare. La stabilirea sentinței, instanța de drept penal vă va acorda o sumă, așa-numita sumă intermediară, care este executorie imediat, deferind unei instanțe civile decizia cu privire la suma totală și finală a despăgubirii, aceasta fiind fixată numai după ce hotărârea judecătorească în materie penală a dobândit autoritate de lucru judecat.

Ca alternativă la constituirea ca parte civilă în proces, puteți introduce o acțiune civilă independentă pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a comportamentului autorului infracțiunii.

Instanța a obligat autorul infracțiunii la plata de despăgubiri. Cum mă asigur că acesta îmi va plăti despăgubirile acordate?

Atunci când instanța obligă autorul infracțiunii la plata de despăgubiri pentru vătămări sau prejudicii provocate unei victime care s-a constituit ca parte civilă în proces, acest lucru se poate realiza prin una dintre următoarele trei acțiuni: dispunerea plății daunelor, emiterea unui ordin general de despăgubire sau emiterea unei ordonanțe de plată pentru efectuarea unei plăți intermediare. 
Cea mai bună opțiune pentru victimă este atunci când hotărârea dispune plata definitivă a daunelor: în acest caz, de fapt, este posibil ca autorul infracțiunii să fie informat cu privire la hotărâre și la ordonanța de plată (atto di precetto - o înștiințare de plată care trebuie emisă înainte de începerea procedurii de executare), stabilind astfel obligația de plată a sumei datorate și prima măsură necesară pentru emiterea măsurilor de executare silită în caz de refuz persistent al plății din partea autorului infracțiunii (în acest caz, este întotdeauna de preferat să se desfășoare cercetări preliminare cu privire la activele care ar putea fi pretinse).

Cu excepția cazului în care decizia de acordare de despăgubiri a fost declarată în mod expres ca fiind executorie cu titlu provizoriu, executarea silită este condiționată de neanularea hotărârii, și anume de situația în care nu se introduce nicio cale de atac în termenul stabilit.

Prin urmare, ordonanța de plată poate fi comunicată împreună cu hotărârea, inclusiv în cazurile în care aceasta din urmă dispune plata unei sume intermediare care, în plus, este întotdeauna declarată a fi cu titlu executoriu imediat. Însă acest lucru nu va fi întotdeauna satisfăcător în ochii victimei. Prin urmare, în cazul în care considerați că măsura este insuficientă, trebuie să aduceți o acțiune civilă independentă, prin care se pot confirma orice daune reziduale și se poate impune autorului infracțiunii o sancțiune nouă, diferită.

Procesul civil este întotdeauna necesar în al treilea scenariu posibil, atunci când instanța penală emite doar o ordonanță generală pentru a obliga autorul infracțiunii să plătească despăgubiri, fără stabilirea unei sume din cauza faptului că nu există suficiente probe în acest sens.

În cazul în care acesta nu plătește, este posibil ca statul să îmi plătească un avans? În ce condiții?

Statul, în temeiul Directivei 2004/80/CE, care este pusă în aplicare în Italia prin dispozițiile menționate anterior, trebuie să garanteze cetățenilor și resortisanților străini care sunt victime ale infracțiunilor săvârșite prin violență și cu intenție (omor, vătămare corporală gravă cu intenție, violență sexuală) pe teritoriul italian o despăgubire echitabilă și corespunzătoare de fiecare dată când autorul infracțiunii nu este identificat sau nu este adus în fața justiției sau, în orice caz, nu dispune de suficiente resurse financiare pentru a despăgubi victimele pentru prejudiciile provocate de acesta victimei sau, în cazul în care victima a decedat, familiei acesteia.

Am dreptul la despăgubiri de la stat?

(A se vedea mai sus)

Am dreptul la despăgubiri dacă autorul infracțiunii nu este condamnat?

În cazul în care pârâtul este găsit nevinovat în procesul penal, acest lucru nu vă împiedică să introduceți o acțiune în despăgubire în instanța civilă, cu excepția cazului în care ați renunțat la acest drept constituindu-vă ca parte civilă în procesul penal.

Am dreptul la o plată de urgență până când mi se soluționează cererea de despăgubiri?

În cazul în care vă constituiți ca parte civilă în procesul penal pentru a solicita rambursarea și despăgubirea pentru prejudiciile suferite, la pronunțarea hotărârii instanța se va pronunța, de asemenea, cu privire la aspectele civile ale cauzei, în temeiul articolului 533 din Codul de procedură penală. În cauzele în care există probe că au fost suferite prejudicii ca urmare a săvârșirii infracțiunii (an debeatur), însă fără o măsură a prejudiciilor (quantum debeatur), instanța va pronunța o hotărâre generală în legătură cu răspunderea civilă și va deferi părțile unei instanțe civile pentru stabilirea sumei (articolul 539 din Codul de procedură penală). O parte civilă poate însă solicita instanței penale acordarea unei despăgubiri intermediare, în limitele prejudiciilor deja probate. Hotărârea provizorie, mai precis, va obliga autorul infracțiunii și reprezentantul civil al acestuia să plătească o sumă cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, înainte de calcularea definitivă a acestora, iar acest lucru prezintă titlu executoriu imediat. Acesta este un instrument care, la solicitarea dumneavoastră expresă, asigură justificarea emiterii ordonanței de plată a unei sume provizorii pe numele autorului infracțiunii, în cazul în care instanța consideră că există deja dovezi concrete privind răspunderea, în limita sumei în legătură cu care este aprobată acordarea sumei intermediare; în fapt, chiar în procesul penal, „nu este necesar, pentru calcularea sumei provizorii, să se prezinte probe privind valoarea prejudiciilor efective, ci este suficient să existe certitudinea că au fost suferite astfel de prejudicii, până la suma acordată (divizia de cauze penale din cadrul Curții de Casație, nr. 12634/2001).

Ultima actualizare: 13/10/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.