Drepturile victimelor, pe țări

Grecia

Conținut furnizat de
Grecia

Ce informații voi primi din partea autorităților (de exemplu poliție, parchet) după săvârșirea infracțiunii, dar înainte ca eu să denunț respectiva infracțiune?

De la primul contact cu poliția sau cu altă autoritate competentă, veți primi, fără întârzieri nejustificate și prin orice mijloace disponibile, informații cu privire la termenii și condițiile de admisibilitate a plângerii penale, precum și cu privire la dreptul de a vă constitui parte civilă care solicită despăgubiri într-o acțiune civilă (politikós enágon); cu privire la modul și condițiile în care puteți obține asistență judiciară, puteți introduce o cerere pentru acordarea de despăgubiri sau puteți obține servicii de traducere și interpretariat; cu privire la justiția reparatorie disponibilă, precum și la autoritățile care pot acționa în vederea acoperirii prejudiciilor prin organizarea unei medieri între dumneavoastră și autorul infracțiunii; cu privire la modul și condițiile în care pot fi rambursate cheltuielile suportate ca urmare a participării dumneavoastră la procedura penală; cu privire la modul în care puteți depune o plângere împotriva unei autorități în cazul în care considerați că drepturile dumneavoastră nu au fost respectate.

Pe lângă drepturile pe care le aveți în cadrul procedurii penale, veți fi de asemenea informat

cu privire la accesul la asistență medicală și la orice tip de asistență specializată, inclusiv asistență psihologică și cazare alternativă, precum și cu privire la modul și condițiile în care se pot aplica măsuri de protecție.

Dacă locuiți în alt stat membru, vi se vor oferi informații specifice cu privire la modul și condițiile în care vă puteți exercita drepturile.

Sfera și conținutul informațiilor furnizate vor varia în funcție de cerințele specifice și de situația personală, precum și în funcție de tipul și natura infracțiunii. În cursul procedurii, vor fi furnizate informații suplimentare și mai detaliate, la latitudinea autorității competente, în funcție de nevoile dumneavoastră [articolul 57 din Legea nr. 4478/2017, privind dreptul de a primi informații încă de la primul contact cu o autoritate competentă (articolul 4 din Directiva 2012/29/UE)].

Nu locuiesc în țara din UE în care a avut loc infracțiunea (cetățeni ai Uniunii și cetățeni ai unei țări din afara Uniunii). Cum îmi sunt protejate drepturile?

Dacă locuiți într-un alt stat membru al UE decât cel în care a fost săvârșită infracțiunea, vi se va cere să faceți o declarație imediat după ce ați denunțat infracțiunea. Acest lucru poate fi realizat în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală (Kódikas Poinikís Dikonomías — denumit în continuare „KPD”), care permite utilizarea tehnologiei comunicațiilor, de exemplu prin videoconferință, telefon sau internet [articolul 233 alineatul (1) din KPD].

În cazul în care locuiți în Grecia, iar infracțiunea a fost săvârșită în alt stat membru, puteți depune o plângere penală la parchetul de pe lângă tribunalul magistraților (eisangeléas plimmeleiodikón) de la locul dumneavoastră de reședință, care va transmite plângerea autorității competente de aplicare a legii din statul membru respectiv, fără întârzieri nejustificate, prin intermediul parchetului de pe lângă curtea de apel (eisangeléas efetón), cu excepția cazului în care instanțele din Grecia sunt competente în acest sens. Procurorul nu are obligația de a transmite plângerea dumneavoastră statului membru în care a fost săvârșită infracțiunea, dacă este aplicabilă legea elenă și procedura penală este introdusă în Grecia. În acest caz, pentru a vă asigura că veți primi informații adecvate și pentru a promova asistența judiciară reciprocă, procurorul de pe lângă tribunalul magistraților care instrumentează cazul va notifica acest lucru autorității competente de aplicare a legii din statul membru în care a fost săvârșită infracțiunea, fără întârzieri nejustificate, prin intermediul procurorului de pe lângă curtea de apel.

[Articolul 64 din Legea nr. 4478/2017, privind drepturile victimelor care au reședința în alt stat membru (articolul 17 din Directiva 2012/29/UE)]

În cazul în care denunț săvârșirea unei infracțiuni, ce informații voi primi?

Atunci când depuneți o plângere penală, funcționarul responsabil are obligația de a vă informa că puteți obține o copie a plângerii dumneavoastră.

[Articolul 58 din Legea nr. 4478/2017, privind drepturile victimelor în momentul formulării unei plângeri (articolul 5 din Directiva 2012/29/UE)]

Atunci când se depune o plângere penală, acesteia i se atribuie un număr unic de înregistrare a plângerii (arithmós vivlíou mínysis). Acest număr vă permite să monitorizați cursul cauzei dumneavoastră verificându-l în registrul ținut la parchet sau contactând biroul de plângeri responsabil. De asemenea, puteți să solicitați și să obțineți un certificat privind progresul cauzei (pistopoiitikó poreías), care indică stadiul actual al procedurii (de exemplu, are loc o cercetare pentru a se stabili validitatea plângerii sau o cercetare preliminară) și descrie rezultatele obținute în fiecare stadiu [de exemplu, procurorul a suspendat procedura; au fost formulate acuzații penale, iar autorul infracțiunii a fost trimis în judecată, caz în care veți fi informat cu privire la data și locul în care se va desfășura judecata și cu privire la natura acuzațiilor aduse; este în curs de desfășurare o cercetare judiciară anterioară judecății (kyría anákrisi) sau a fost pronunțat un ordin de respingere a acuzațiilor sau de încetare a urmăririi penale; a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, dacă v-ați constituit parte civilă care solicită despăgubiri în procedura penală].

[articolul 59 din Legea nr. 4478, privind dreptul victimelor de a primi informații cu privire la propria cauză (articolul 6 din Directiva 2012/29/UE)]

În cazul în care cauza intră în competența Tribunalului de Primă Instanță din Atena (Protodikeío Athinón), avocatul dumneavoastră poate monitoriza progresele înregistrate în cauză atunci când aceasta ajunge în instanță pe site-ul web al Asociației Barourilor din Atena (Dikigorikós Sýllogos Athinónhttp://www.dsa.gr/). Această opțiune nu este disponibilă pentru victime, întrucât este necesar să se utilizeze acreditări.

Am dreptul să beneficiez în mod gratuit de servicii de interpretare sau de traducere (atunci când contactez poliția sau alte autorități ori în cursul cercetării și al procesului)?

În cazul în care nu înțelegeți sau nu vorbiți limba greacă, puteți depune o plângere penală într-o limbă pe care o înțelegeți sau puteți să primiți asistența lingvistică necesară, în toate cazurile în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în Codul de procedură penală sau în orice legi penale speciale — veți fi informat în consecință de către funcționarii responsabili. Puteți solicita traducerea gratuită a plângerii dumneavoastră.

[Articolul 58 din Legea nr. 4478, privind drepturile victimelor în momentul formulării unei plângeri (articolul 5 din Directiva 2012/29/UE)]

Dacă trebuie să fiți examinat în calitate de martor în orice stadiu al procedurii și nu sunteți în măsură să vorbiți sau să înțelegeți suficient de bine limba greacă, veți primi fără întârziere serviciile unui interpret. Dreptul la servicii de interpretare include asigurarea unei asistențe adecvate persoanelor cu deficiențe de auz și de vorbire. Dacă este cazul, pot fi utilizate tehnologii de comunicare precum videoconferința, telefonul sau internetul, cu excepția cazului în care prezența fizică a interpretului este considerată imperativă de către persoana care vă examinează [articolul 233 alineatul (1) din KPD].

Cum se asigură autoritățile că înțeleg și că mă fac înțeles? (în cazul copiilor sau al persoanelor care suferă de un handicap)

La primul contact cu dumneavoastră, poliția sau alte autorități vor comunica cu dumneavoastră într-un limbaj simplu și accesibil, fie oral, fie în scris, ținând seama de caracteristicile dumneavoastră personale, cum ar fi, în principal, vârsta, gradul de maturitate, competențele intelectuale și mentale, educația, competențele lingvistice, orice deficiențe de auz sau de vorbire sau dacă vă aflați într-o stare emoțională gravă care vă afectează capacitatea de a înțelege sau de a fi înțeles. Un ghid al drepturilor dumneavoastră este disponibil în scris în limbile cel mai frecvent vorbite și în alfabetul Braille [articolul 56 alineatul (2) din Legea nr. 4478/2017 (articolul 3 din Directiva 2012/29/UE)]. În plus, în cazul în care aveți o deficiență de auz sau de vorbire, veți primi asistență adecvată din partea unui interpret [articolul 233 alineatul (1) din KPD].

Sunt minor – am drepturi speciale?

Dacă sunteți minor (nu ați împlinit 18 ani), reprezentantul dumneavoastră legal (părinte sau tutore) poate denunța infracțiunea în numele dumneavoastră. Dacă aveți peste 12 ani, puteți denunța infracțiunea împreună cu reprezentantul dumneavoastră legal [articolul 118 alineatul (2) din Codul penal (Poinikós Kódikas — denumit în continuare „PK”)].

Dacă aveți drepturi speciale în cadrul procedurii penale depinde de natura infracțiunii. De exemplu, dacă sunteți victima unei încălcări a libertății dumneavoastră personale sau sexuale, a traficului de persoane, a turismului sexual, a răpirii sau a unei infracțiuni sexuale, aveți următoarele drepturi:

  • de a vă consulta propriul dosar, chiar dacă nu v-ați constituit parte civilă în procedura penală (articolul 108A din KPD);
  • de a obține înregistrarea interogatoriului dumneavoastră, astfel încât respectiva înregistrare să poată fi utilizată în cadrul procedurii penale ulterioare și să nu mai fie nevoie ca dumneavoastră să vă prezentați din nou în fața procurorului sau a instanței (articolul 226A din KPD);
  • de a obține asistență din partea unui psiholog sau a unui psihiatru pentru copii în momentul examinării dumneavoastră ca martor;
  • de a fi informat dacă autorul infracțiunii a fost eliberat (articolul 108A din KPD);
  • de a solicita un ordin de restricție împotriva autorului infracțiunii prin care acestuia i se interzice să vă contacteze sau să se apropie de locuința dumneavoastră.
  • În plus, aveți în orice caz dreptul:
  • la o evaluare individuală, pentru a se stabili dacă ar trebui aplicate măsuri de protecție speciale atunci când există un risc de victimizare repetată [articolul 68 din Legea nr. 4478/2017, privind evaluarea individuală a victimelor pentru identificarea nevoilor de protecție specifice (articolul 22 din Directiva 2012/29/UE)];
  • de a solicita organelor de urmărire penală sau autorităților judiciare să desemneze un tutore legal pentru minori (epimelitís anilikón), care să vă reprezinte în orice stadiu al procedurii penale, dacă părinții dumneavoastră nu vă pot reprezenta sau dacă sunteți neînsoțit sau separat de familia dumneavoastră [articolul 69 alineatul (7) din Legea nr. 4478/2017, privind dreptul la protecție în cursul procedurilor penale de care beneficiază victimele cu nevoi specifice de protecție (articolele 23 și 24 din Directiva 2012/29/UE)];
  • de a solicita să participați la procedură în calitate de parte civilă care solicită despăgubiri, asistat de reprezentantul dumneavoastră legal [articolul 82 alineatul (2) din KPD].

Ce informații pot să obțin de la poliție sau de la organizațiile de sprijin pentru victime pe parcursul cercetării infracțiunii?

Puteți obține informații despre stadiul actual al procedurilor de la parchet, dacă dosarul (dikografía) a fost transmis procurorului.

Dacă v-ați constituit parte civilă în procedura penală, puteți consulta conținutul dosarului și puteți primi copii ale documentelor din acesta imediat după ce acuzatul a fost invitat să prezinte o declarație în apărare (apología) sau după ce a fost emis un mandat de arestare (éntalma sýllipsis) sau un mandat de înfățișare (éntalma viaías prosagogís) (articolul 108 din KPD) ori după ce o persoană suspectată a fi fost citată de autorități pentru a da explicații. Până atunci, procedura este confidențială.

Serviciile de sprijin și de protecție pentru victime pot oferi informații, consiliere și sprijin cu privire la modul în care vă puteți exercita drepturile, inclusiv dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul pe care l-ați suferit ca urmare a infracțiunii, precum și cu privire la rolul dumneavoastră în procedura penală în calitate de parte civilă sau de martor [articolul 62 din Legea nr. 4478/2017, privind sprijinul din partea serviciilor de sprijinire a victimelor (articolul 9 din Directiva 2012/29/UE)].

Care sunt drepturile mele în calitate de martor?

În cazul în care urmează să fiți examinat în calitate de martor, vi se va notifica sau comunica o citație de către procuror sau funcționarul poliției care efectuează cercetarea prealabilă ori de către un judecător al tribunalului penal districtual (ptaismatodíkis) sau de către judecătorul de instrucție (anakritís). Imediat după primirea citației, sunteți obligat să vă prezentați în fața acestora și să depuneți mărturie. Vi se va cere să descrieți ceea ce s-a întâmplat și, eventual, să răspundeți la câteva întrebări suplimentare. Dacă aveți legături familiale cu persoana suspectată, puteți refuza să depuneți mărturie (articolul 222 din KPD).

În cazul în care aveți o deficiență de auz sau de vorbire, examinarea poate fi efectuată în scris. Dacă nu vorbiți limba greacă, aveți dreptul la serviciile unui interpret în mod gratuit.

Dacă sunteți victima traficului de persoane, aparțineți unui grup special de martori: În prealabil, veți primi asistență din partea unui psiholog sau a unui psihiatru, care vor colabora cu funcționarul poliției care efectuează cercetarea sau cu agenții judiciari și vor utiliza metode de diagnosticare adecvate pentru a vă stabili capacitatea intelectuală și starea psihologică. În cursul examinării, va fi prezent psihologul sau psihiatrul. De asemenea, puteți fi însoțit de reprezentantul dumneavoastră legal, cu excepția cazului în care judecătorul de instrucție emite un ordin motivat prin care îi interzice acestuia participarea.

Mărturia dumneavoastră va fi scrisă și înregistrată audiovizual, dacă este posibil, astfel încât să fie prezentată instanței în format electronic, caz în care nu este nevoie să fiți prezent fizic în niciun stadiu ulterior al procedurii.

În cazul în care cauza privește violența domestică și sunteți membru al familiei, mărturia dumneavoastră nu va fi luată sub jurământ. Dacă sunteți minor, nu vi se va cere să depuneți mărturie în calitate de martor în instanță. În schimb, puteți prezenta o declarație scrisă care va fi citită în sala de judecată, cu excepția cazului în care prezența dumneavoastră fizică este considerată imperativă.

În urma examinării dumneavoastră, puteți solicita rambursarea oricăror cheltuieli pe care le-ați suportat (cheltuieli de transport sau de cazare) din partea autorității care v-a citat pentru a depune mărturie (articolul 288 din KPD).

Cum pot obține protecție în cazul în care sunt în pericol?

Sunt disponibile diferite tipuri de protecție, în funcție de natura infracțiunii și de rolul dumneavoastră în cadrul procedurii penale.

În cazul în care sunteți victima criminalității organizate sau a unor acte de terorism și ați fost citat pentru a depune mărturie în calitate de martor principal, ca parte a unei cercetări judiciare anterioare care vizează activități infracționale, puteți solicita protecție specială împotriva unor eventuale răzbunări sau intimidări. În funcție de caz, tipul de protecție disponibil poate include protecția poliției, protecția anonimatului (numele dumneavoastră, locul nașterii, adresa de domiciliu și de la locul de muncă, profesia, vârsta etc. vor fi eliminate din toate înregistrările scrise) sau chiar o modificare a identității și transferul în altă țară. Puteți solicita să depuneți mărturie prin intermediul tehnologiei audiovizuale. Dacă lucrați pentru o agenție publică, puteți solicita un transfer provizoriu sau permanent într-un alt loc de muncă. Măsurile de protecție vor face obiectul consimțământului dumneavoastră și vă vor limita libertatea numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru propria dumneavoastră siguranță; ele pot fi suspendate dacă formulați în acest sens o cerere în scris sau dacă nu reușiți să cooperați în vederea asigurării succesului acestora (articolul 9 din Legea nr. 2928/2001, privind protecția martorilor).

Dacă sunteți victima violenței domestice, funcționarii poliției care se ocupă de cazul dumneavoastră nu pot, sub nicio formă, să divulge identitatea dumneavoastră, identitatea autorului infracțiunii, adresa dumneavoastră de domiciliu sau orice alte informații care ar putea dezvălui identitatea dumneavoastră (articolul 20 din Legea nr. 3500/2006).

În calitate de victimă, puteți solicita în scris măsuri care să prevină orice contact dintre dumneavoastră sau membrii familiei dumneavoastră cu autorul infracțiunii în locurile în care se desfășoară procedura penală. Cererea dumneavoastră va fi soluționată de instanța formată din trei magistrați (trimelés plimmeleiodikeío) din circumscripția în care se desfășoară procedura penală, în orice stadiu al procedurii, în conformitate cu procedura accelerată pentru infracțiunile săvârșite in flagrante delicto

[articolul 65 din Legea nr. 4478/2017, privind dreptul la evitarea contactului dintre victimă și autorul infracțiunii (articolul 19 din Directiva 2012/29/UE)].

Ultima actualizare: 24/06/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site