Drepturile victimelor, pe țări

Franţa

Conținut furnizat de
Franţa

Veți fi considerat victima unei infracțiuni dacă ați suferit prejudicii (de exemplu, dacă ați fost rănit sau vi s-au furat ori deteriorat bunuri personale etc.) ca urmare a unui incident care constituie o infracțiune în temeiul dreptului francez. Ca victimă a unei infracțiuni, legea vă garantează anumite drepturi înainte, în timpul și după desfășurarea procesului.

În Franța, procedura penală are două faze: ancheta și judecata. Există două tipuri de anchetă, în funcție de tipul de infracțiune: ancheta poliției, realizată de poliția judiciară aflată sub autoritatea Procurorului Republicii și ancheta judiciară (instrucția), efectuată sub autoritatea judecătorului de instrucție de către poliția judiciară sau chiar de către judecătorul de instrucție.

La sfârșitul anchetei, în funcție de probele colectate, cazul poate fi închis sau, dimpotrivă, trimis spre judecare la instanța competentă. În acest din urmă caz, instanța va examina probele colectate și va decide cu privire la vinovăția presupusului autor al infracțiunii. Dacă acesta este găsit vinovat, instanța îl va condamna și îi va impune o pedeapsă. În caz contrar, autorul prezumat este declarat nevinovat și achitat.

Faceți clic pe link-urile de mai jos pentru a găsi informațiile de care aveți nevoie

1 - Drepturile pe care le am dacă am fost victima unei infracțiuni

2 - Denunțarea unei infracțiuni și drepturile mele pe parcursul cercetării sau al procesului

3 - Drepturile pe care le am după proces

4 - Despăgubiri

5 - Drepturile pe care le am în materie de sprijin și asistență

Ultima actualizare: 21/01/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.