Drepturile victimelor, pe țări

Finlanda

Conținut furnizat de
Finlanda

Care este procedura pentru a solicita despăgubiri din partea autorului infracțiunii? (de exemplu, intervenție în instanță, constituirea ca parte civilă sau o acțiune civilă)

Cererile de despăgubire în cazul săvârșirii unei infracțiuni sunt, de obicei, soluționate în cadrul acțiunii penale. Trebuie să vă manifestați intenția de a cere despăgubiri, fie în fața organelor de poliție - în timpul cercetării preliminare, fie, cel târziu, în instanță.

Puteți solicita procurorului să vă prezinte în instanță cererea de despăgubire legată de infracțiunea în cauză. Vă recomandăm să informați poliția cu privire la acest aspect în cursul cercetării preliminare. Procurorul poate formula cererea de despăgubire în numele dumneavoastră în cazul în care situația este clară și simplă. În cazul în care procurorul nu prezintă cererea de despăgubire, acesta vă va notifica în scris cu privire la acest aspect.

De asemenea, puteți depune cererea de despăgubiri la instanță, în cadrul acțiunii penale. Avocatul poate face acest lucru în numele dumneavoastră.

Dacă este necesar, cererea de despăgubiri poate fi disjunsă de acțiunea penală. De asemenea, puteți depune cererea în cadrul unei acțiuni civile separate. În cazul în care cererea nu este soluționată în cadrul acțiunii penale, se percepe o taxă de judecată.

Instanța a obligat autorul infracțiunii la plata de despăgubiri. Cum mă asigur că acesta îmi va plăti despăgubiri?

În cazul în care autorul infracțiunii nu plătește în mod voluntar suma la care a fost obligat prin hotărârea judecătorească, executarea se poate face silit. Executarea silită nu va fi inițiată automat. Trebuie să depuneți o cerere în acest sens la executorul judecătoresc și să anexați hotărârea judecătorească a cărei executare o solicitați.

Nu puteți solicita despăgubiri și de la infractor pentru sumele pe care le-ați primit ca despăgubiri de la Trezoreria Statului pentru aceeași vătămare sau prejudiciu.

În cazul în care acesta nu plătește, este posibil ca statul să îmi plătească un avans? În ce condiții?

Nu trebuie să cereți despăgubiri de la infractor pentru a primi despăgubiri de la stat. Însă trebuie să depuneți o cerere de despăgubire de la infractor în timpul procesului.

Am dreptul la despăgubiri de la stat?

În cazul în care dumneavoastră (sau o rudă apropiată) sunteți victimă a unei infracțiuni în Finlanda, puteți primi despăgubiri din fonduri de stat pentru vătămările și suferințele cauzate de săvârșirea infracțiunii. Trebuie să denunțați infracțiunea la poliției pentru a cere despăgubiri.

În cazul în care cauza penală este soluționată în instanță, ar trebui să faceți demersuri pentru ca dreptul dumneavoastră de despăgubire să fie constatat prin intermediul unei hotărâri judecătorești. Aceasta înseamnă că este necesar să prezentați, în cursul procedurii judiciare, o cerere de despăgubire din partea autorului infracțiunii. În general, dacă nu ați îndeplinit această obligație, nu se plătesc despăgubiri pentru prejudicii de natură penală.

Trebuie să solicitați despăgubiri în termen de trei ani de la data la care hotărârea judecătorească a rămas definitivă cu privire la cauza de despăgubire. În cazul în care cauza nu a fost analizată în instanță, despăgubirea trebuie solicitată în termen de zece ani de la data săvârșirii infracțiunii. Aceste termene sunt flexibile numai în împrejurări speciale.

Cererea dumneavoastră de despăgubire va fi prelucrată de Trezoreria Statului. Puteți transmite cererea fie electronic, la adresa rikosvahingot@valtiokonttori.fi, fie puteți să tipăriți formularul și să îl expediați la următoarea adresă poștală: State Treasury, P.O. Box 50, 00054 State Treasury.

Am dreptul la despăgubiri dacă autorul infracțiunii nu este condamnat?

Puteți solicita despăgubiri chiar și în cazul în care autorul infracțiunii nu a fost identificat. Va fi necesar să anexați, la cererea dumneavoastră de despăgubire, o copie a procesului-verbal întocmit de poliție în cadrul cercetării preliminare sau alte elemente de probă fiabile.

De asemenea, aveți dreptul la despăgubiri în cazul în care autorul infracțiunii a fost identificat, dar nu este condamnat pentru că are vârsta sub 15 ani sau nu răspunde penal.

Am dreptul la o plată de urgență până mi se soluționează cererea de despăgubiri?

Dacă este necesar, puteți formula o cerere scrisă prin care să solicitați plata unui avans din despăgubire. Plata în avans poate fi efectuată în cazul în care prelucrarea dosarului dumneavoastră de despăgubire este amânată din motive independente de voința dumneavoastră și aveți dreptul la o despăgubire într-un cuantum semnificativ.

Ultima actualizare: 05/02/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.