Victims' rights - by country

Estonia

Conținut furnizat de
Estonia

You will be considered a victim of crime (injured party) if you have suffered direct physical, material or moral injury as the result of an unlawful act, for example you have been injured or your property has been damaged or stolen, etc. as a result of an incident which constitutes a crime according to national law. As a victim of crime, the law accords you certain rights before, during and after court proceedings (trial).

Criminal proceedings in Estonia begin with pre-trial proceedings, which in general are conducted by the police and the prosecutor and during which evidence is gathered about the perpetrated crime and the alleged offender. If there is sufficient evidence, the case will go to trial. The trial will end with the court either convicting or acquitting the accused. In the event of a conviction, the court will also rule on the civil action brought before the court, but in the event of an acquittal the action will be dismissed. In this case it is possible to claim compensation in civil proceedings. The court may decide to fully or partially satisfy the civil action, not satisfy the action or dismiss it. If you do not agree with the ruling, you may appeal the case to a higher court.

Click on the links below to find the information that you need

1 - My rights as a victim of crime

2 - Reporting a crime and my rights during the investigation or trial

3 - My rights after trial

4 - Compensation

5 - My rights to support and assistance

Last update: 23/05/2019

The national language version of this page is maintained by the respective Member State. The translations have been done by the European Commission service. Possible changes introduced in the original by the competent national authority may not be yet reflected in the translations. The European Commission accepts no responsibility or liability whatsoever with regard to any information or data contained or referred to in this document. Please refer to the legal notice to see copyright rules for the Member State responsible for this page.

1 - Drepturile pe care le am dacă am fost victima unei infracțiuni

Ce informații voi primi din partea autorităților (de ex. poliție, parchet) după săvârșirea infracțiunii, chiar înainte de denunțarea acesteia?

Autoritățile vă vor oferi informații privind:

  • modul de denunțare a infracțiunii și
  • orice servicii de sprijin pentru victime care sunt disponibile chiar înainte de a denunța infracțiunea.

Există, de asemenea, îndrumări pe site-ul Linkul se deschide într-o fereastră nouăPoliției și al Poliției de Frontieră.

Nu locuiesc în statul membru al UE în care a avut loc infracțiunea (cetățeni din UE și din afara UE). Cum îmi sunt protejate drepturile?

Drepturile dumneavoastră vor fi protejate indiferent de statul membru din UE în care s-a săvârșit infracțiunea. Puteți să denunțați infracțiunea și, dacă este necesar, să beneficiați de serviciile de sprijinire a victimelor atât în țara în care a avut loc infracțiunea, cât și în țara în care locuiți.

În cazul în care denunț săvârșirea unei infracțiuni, ce informații voi primi?

Atunci când denunțați o infracțiune, aveți dreptul de a primi următoarele informații:

  • la cererea dumneavoastră, o confirmare scrisă a faptului că ați denunțat o infracțiune;
  • o notificare, în termen de zece zile, privind decizia de inițiere sau de neinițiere a acțiunii penale;
  • în cazul în care este inițiată acțiunea penală, veți fi interogat(ă) în calitate de victimă și întrebat(ă) dacă doriți să primiți informații cu privire la arestarea și eliberarea suspectului, precum și cu privire la data și locul procesului; în plus,
  • atunci când se încheie faza de urmărire penală în dosar, procurorul vă va anunța că aveți dreptul să examinați conținutul dosarului penal.

Am dreptul să beneficiez în mod gratuit de servicii de interpretare sau de traducere (atunci când contactez poliția sau alte autorități ori în cursul cercetării și al procesului)?

Orice persoană care nu înțelege sau nu vorbește limba estonă are dreptul la interpretare pe parcursul procesului. Aveți dreptul, la cerere, să primiți o traducere a oricărui text care este esențial pentru înțelegerea hotărârii privind încheierea acțiunii penale sau a hotărârii judecătorești ori pentru a se asigura caracterul echitabil al procesului.

Cum se asigură autoritățile că înțeleg și că mă fac înțeles (în cazul copiilor sau în cazul în care am un handicap)?

Autoritățile trebuie să se asigure că înțelegeți ce vi se explică și că vă faceți înțeles/înțeleasă. În acest scop, la secția de poliție sau la parchet puteți consulta fișe informative într-un limbaj ușor de înțeles și vă stau la dispoziție specialiști în domeniu. De asemenea, aveți întotdeauna dreptul la un interpret în limbaj mimico-gestual.

Servicii de sprijin pentru victime

Ce entități oferă sprijin pentru victime?

Linkul se deschide într-o fereastră nouăComitetul Național al Asigurărilor Sociale din Estonia oferă servicii de sprijin pentru victime.

În cazul în care sunteți o victimă a violenței împotriva femeilor, puteți apela, de asemenea, la Linkul se deschide într-o fereastră nouăcentrele de refugiu pentru femei pentru ajutor.

Mă va îndruma în mod automat poliția către un serviciu de sprijin pentru victime?

Poliția vă va informa cu privire la serviciile de sprijin pentru victime și vă va îndruma către un lucrător asistent pentru victime, dacă este necesar. În multe secții de poliție există un lucrător asistent pentru victime disponibil în orice moment.

Cum mi se protejează confidențialitatea?

Toate informațiile colectate în cursul acțiunii penale sunt confidențiale și nu vor fi divulgate public înainte de proces. Instanța poate să declare, de asemenea, că procesul va avea loc cu ușile închise, caz în care informațiile discutate în cadrul procesului nu vor fi accesibile publicului.

Trebuie să denunț săvârșirea infracțiunii pentru a avea acces la serviciile de sprijin pentru victime?

Nu, orice persoană are acces la serviciul general de sprijin pentru victime, indiferent dacă aceasta a denunțat sau nu o infracțiune. Cu toate acestea, există anumite servicii de sprijin pentru victime, cum ar fi despăgubirea acordată victimelor violenței sau indemnizația pentru asistență psihologică, la care aveți acces doar după ce ați denunțat o infracțiune.

Protecția personală în cazul în care sunt în pericol

Ce tipuri de protecție sunt disponibile?

Puteți ruga procurorul să solicite instanței să emită un ordin de restricție provizoriu împotriva suspectului. Un ordin de restricție provizoriu impune suspectului să stea departe de locurile menționate de către instanță și să nu se apropie sau să comunice cu persoanele indicate de instanță.

De asemenea, puteți fi protejat(ă) și prin măsuri de protecție a martorilor aplicate de către poliție la cererea parchetului.

Ce entități îmi pot oferi protecție?

Dacă sunteți în pericol, contactați poliția, iar aceasta vă va asigura siguranța.

Cazul meu va fi evaluat pentru a se vedea dacă există în continuare riscul de a suferi prejudicii din partea autorului infracțiunii?

Poliția trebuie să evalueze fiecare caz pentru a se asigura că nu se vor mai produce vătămări.

Cazul meu va fi evaluat pentru a se vedea dacă există în continuare riscul de a suferi prejudicii din partea sistemului de justiție penală (în cursul investigării sau al procesului)?

Toate autoritățile competente sunt obligate să aibă în vedere interesele dumneavoastră și să vă ferească de suferința victimizării secundare în cursul acțiunii penale.

Ce protecție există pentru victimele vulnerabile?

În cazul în care sunteți victima unei infracțiuni grave, vi se poate permite să nu fiți interogat(ă) în instanță; în mod alternativ, poate fi permisă desfășurarea unei ședințe de judecată prin teleconferință sau se poate utiliza un perete despărțitor pentru a vă feri de privirile acuzatului atunci când sunteți interogat(ă) în instanță.

Sunt minor(ă) – am drepturi speciale?

Autoritatea competentă poate solicita prezența unui funcționar pentru protecția copilului, unui asistent social sau unui psiholog pentru audierea unei victime minore. Acest lucru este obligatoriu în cazurile grave, în cazul în care judecătorul sau procurorul nu a beneficiat de o formare adecvată.

În cazul în care sunteți minor și interesele dumneavoastră în calitate de victimă sunt în contradicție cu cele ale reprezentantului sau părinților dumneavoastră, autoritatea competentă vă poate desemna un avocat gratuit, ca asistență judiciară.

Minorii cu tulburări mintale și toți copiii sub vârsta de 10 ani, precum și copiii sub vârsta de 14 ani victime ale violenței domestice sau sexuale nu vor fi audiați în instanță. Audierea minorului de către poliție va fi înregistrată video și va putea fi folosită ca probă în instanță.

Un membru al familiei mele a murit în urma săvârșirii unei infracțiuni – ce drepturi am?

În cazul în care un membru al familiei dumneavoastră a murit în urma săvârșirii unei infracțiuni, dispuneți de toate drepturile unei victime în cursul procedurii.

Un membru al familiei mele a fost victima unei infracțiuni – ce drepturi am?

În cazul în care un membru al familiei dumneavoastră a fost victimă a unei infracțiuni, aveți dreptul, dacă este necesar, de a beneficia de servicii de sprijin pentru victime, în mod similar victimei.

Pot avea acces la mediere? Care sunt condițiile? Voi fi în siguranță pe parcursul medierii?

Cu consimțământul dumneavoastră și al suspectului, parchetul poate decide încetarea acțiunii penale prin conciliere (mediere). Serviciul de conciliere este asigurat de către un asistent pentru victime.

Aveți dreptul de a vă retrage din procedura de conciliere în orice moment.

Unde pot găsi prevederile legislative care precizează drepturile pe care le am?

Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodul de procedură penală

Linkul se deschide într-o fereastră nouăActul privind sprijinul acordat victimelor

Ultima actualizare: 15/01/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini estonă a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.

2 - Denunțarea unei infracțiuni și drepturile mele pe parcursul cercetării sau al procesului

Cum pot denunța săvârșirea unei infracțiuni?

Puteți denunța săvârșirea unei infracțiuni apelând numărul de urgență 112 al poliției (dacă aveți, de asemenea, nevoie urgent de asistență din partea poliției), depunând un denunț în scris la cea mai apropiată secție de poliție sau transmițând un denunț prin e-mail la secția de poliție corespunzătoare. Mai multe informații despre modalitatea de a denunța o infracțiune sunt disponibile Linkul se deschide într-o fereastră nouăaici.

Cum pot afla ce se întâmplă în dosarul referitor la infracțiunea pe care am denunțat-o?

După ce ați denunțat o infracțiune, veți fi contactat(ă) și informat(ă) cu privire la procedura ulterioară (de exemplu, vi se va cere să depuneți mărturie, să furnizați informații privind eventuali martori, să ajutați la colectarea probelor etc.). Dacă este necesar, veți primi, de asemenea, informații cu privire la un posibil sprijin acordat victimelor și la alte măsuri de protecție.

După audierea dumneavoastră, notați numărul dosarului penal și al anchetatorului responsabil de caz. Astfel vă va fi mai ușor să solicitați informații din partea poliției la o dată ulterioară.

Am dreptul la asistență judiciară (în timpul investigării sau al procesului)? În ce condiții?

Aveți dreptul de a beneficia de prezența unui avocat în cursul procesului. În cazul în care nu dispuneți de mijloacele necesare pentru a angaja unul, puteți solicita instanței asistență judiciară.

Toate victimele care sunt minori ale căror interese sunt în contradicție cu cele ale reprezentanților lor legali au dreptul la asistență judiciară gratuită.

Pot să cer să mi se ramburseze cheltuielile (aferente participării la cercetări/proces)? În ce condiții?

Victimele și martorii au dreptul la despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate sau veniturile pierdute din cauza procesului penal. De exemplu, puteți solicita să vi se ramburseze cheltuielile de călătorie sau contravaloarea câștigurilor pierdute ca urmare a deplasării în vederea prezentării de probe. Pentru a solicita rambursarea cheltuielilor, anunțați autoritatea care v-a transmis o citație și veți primi instrucțiuni cu privire la depunerea cererii.

Dacă dosarul a fost închis înainte să fie deferit instanței, pot să introduc o cale de atac?

La încheierea procesului penal, vi se va transmite imediat dumneavoastră sau reprezentantului dumneavoastră o copie a hotărârii relevante. În calitate de victimă, puteți solicita accesul la dosarul penal în termen de 10 de zile de la primirea hotărârii de încheiere a procesului penal. În acest termen de 10 zile, aveți, de asemenea, dreptul de a solicita parchetului revizuirea hotărârii.

Pot să mă implic în proces?

În calitate de victimă, sunteți parte la proces în condiții de egalitate cu celelalte părți și aveți dreptul de a fi implicat în proces.

Care este rolul meu oficial în sistemul de justiție? De exemplu, sunt considerat(ă) sau pot să aleg să fiu: victimă, martor, parte civilă, acuzator privat?

Dacă a fost săvârșită o infracțiune împotriva dumneavoastră, atunci sunteți victimă în cadrul procesului penal. Însă aveți, de asemenea, dreptul de a vă constitui parte civilă în cadrul aceleiași proceduri, penale, pentru a recupera prejudiciul suferit.

Ce drepturi și obligații am în această calitate?

În temeiul Codului de procedură penală, o victimă are următoarele drepturi:

  1. să conteste refuzul de a iniția procedura penală sau încetarea acesteia;
  2. să intenteze o acțiune civilă pentru recuperarea unui prejudiciu prin intermediul organului de urmările penală sau al parchetului;
  3. să depună sau să refuze să depună mărturie împotriva persoanelor apropiate acesteia;
  4. să prezinte probe;
  5. să depună cereri și plângeri;
  6. să examineze procesele-verbale ale procedurii și să facă declarații cu privire la condițiile, desfășurarea, rezultatele și procesele-verbale ale procedurii (declarațiile dumneavoastră vor fi luate în scris);
  7. să examineze conținutul dosarului penal după încheierea fazei de urmărire penală;
  8. să participe la ședința de judecată;
  9. să își dea acordul sau să refuze să își dea acordul cu privire la inițierea unei proceduri extrajudiciare de soluționare a litigiului și să emită o opinie cu privire la costuri, pedeapsă, valoarea daunelor prevăzute în actul de acuzare și în acțiunea civilă pentru recuperarea prejudiciului;
  10. să își dea acordul cu privire la executarea unui ordin de restricție provizoriu și să solicite aplicarea unui ordin de restricție;
  11. să solicite să fie audiată de către o persoană de același sex în cazul în care este victima unei violențe sexuale, a violenței de gen sau a unei infracțiuni săvârșite în cadrul unei relații apropiate, cu excepția cazului în care audierea este desfășurată de către un procuror sau un judecător sau dacă acest lucru ar împiedica desfășurarea procedurii.

O victimă are obligația:

  1. să se prezinte atunci când este citată de către un organ de urmărire penală, parchet sau instanță;
  2. să participe la procedură și să urmeze instrucțiunile organului de urmărire penală, ale parchetului și ale instanței.

Pot face declarații sau depune mărturie pe parcursul procesului? În ce condiții?

Aveți dreptul să faceți declarații și să vă exprimați opinia în timpul procesului. Aveți dreptul să depuneți mărturie în instanță dacă acuzarea solicită să fiți audiat(ă).

Ce informații voi primi pe parcursul procesului?

Instanța vă va informa cu privire la data și locul de desfășurare a ședințelor de judecată și veți fi informat(ă), de asemenea, cu privire la pronunțarea hotărârii judecătorești, care vă va fi trimisă prin poștă, cu excepția cazului în care sunteți prezent(ă) în persoană în instanță atunci când este pronunțată hotărârea.

Voi putea avea acces la dosarele instanței?

Aveți dreptul să examinați dosarele instanței la sediul parchetului după încheierea urmăririi penale sau a procesului penal. Parchetul vă va informa cu privire la acest drept și vă va oferi instrucțiuni privind modul în care puteți să examinați dosarele.

Ultima actualizare: 15/01/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

3 - Drepturile pe care le am după proces

Pot să atac hotărârea pronunțată?

În calitate de parte la proces, aveți dreptul de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii la instanța districtuală (ringkonnakohus) în termen de 30 zile de la pronunțarea acesteia.

Ce drepturi am după pronunțarea hotărârii?

În cursul procedurii, aveți dreptul să cereți să fiți informat cu privire la eventuala eliberare anticipată a autorului infracțiunii.

Am dreptul la sprijin sau la protecție după terminarea procesului? Cât timp?

Recurgerea la serviciile de sprijinire a victimelor nu se limitează la durata procedurii penale, ci puteți beneficia de astfel de servicii și după încheierea procesului penal, fără să existe un termen precis în această privință.

Ce informații îmi vor fi comunicate în cazul în care autorul infracțiunii este condamnat?

Veți fi informat cu privire la hotărârea instanței în care se menționează pedeapsa la care este condamnat autorul infracțiunii. Dacă doriți, veți fi informat, de asemenea, cu privire la eventuala eliberare anticipată a autorului infracțiunii.

Voi fi informat în caz de eliberare (inclusiv anticipată sau condiționată) sau în caz de evadare a autorului infracțiunii?

Dacă ați depus o cerere în acest sens, veți fi informat cu privire la eliberarea sau evadarea persoanei condamnate.

Voi fi implicat în luarea deciziei de punere în libertate sau de liberare condiționată? De exemplu, voi putea să fac o declarație sau să introduc o cale de atac?

Pe durata procedurii de eliberare anticipată este posibil să vi se solicite opinia, dar nu veți avea dreptul de a contesta decizia.

Ultima actualizare: 15/01/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

4 - Despăgubiri

Care este procedura pentru a solicita despăgubiri autorului infracțiunii? (de exemplu, acțiune în instanță, o procedură civilă, constituirea ca parte civilă)

Aveți dreptul de a intenta o acțiune civilă pentru recuperarea unui prejudiciu împotriva acuzatului pentru a solicita despăgubiri în cadrul procesului penal. Puteți intenta o acțiune civilă pentru recuperarea unui prejudiciu în termen de 10 zile de la data la care ați examinat dosarul penal. De asemenea, puteți solicita ca parchetul să prelungească acest termen-limită.

Instanța a ordonat infractorului să îmi plătească despăgubiri. Cum mă asigur că acesta îmi va plăti despăgubiri?

În cazul în care autorul infracțiunii condamnat nu plătește suma impusă acestuia prin hotărârea judecătorească, aveți dreptul să apelați la un executor judecătoresc, care va iniția și derula procedura de executare silită.

În cazul în care autorul infracțiunii nu plătește, este posibil ca statul să îmi plătească un avans? În ce condiții?

Nu, statul nu plătește despăgubiri datorate de către un autor al infracțiunii condamnat.

Am dreptul la despăgubiri din partea statului?

Puteți solicita despăgubiri din partea statului pentru următoarele tipuri de prejudicii, în cazul în care sunteți o persoană apropiată persoanei care a decedat ca urmare a unei infracțiuni sau în cazul în care sunteți o victimă a unei infracțiuni săvârșite cu violență și ați avut o problemă de sănătate care a durat cel puțin patru luni din cauza infracțiunii:

  1. prejudiciile rezultate din incapacitatea de muncă sau din reducerea capacității de muncă;
  2. cheltuielile ocazionate de problemele de sănătate ale victimei;
  3. prejudiciile rezultate ca urmare a decesului victimei;
  4. deteriorarea ochelarilor, a protezelor dentare, a lentilelor de contact sau a altor aparate care înlocuiesc funcțiile organismului sau deteriorarea articolelor de îmbrăcăminte;
  5. cheltuielile pentru înmormântarea victimei.

Pentru a fi eligibil(ă) pentru despăgubiri, trebuie să denunțați infracțiunea la poliție în termen de 15 zile de la săvârșirea acesteia sau de la momentul în care aveți ocazia de a o denunța.

Cererea de despăgubire trebuie să fie depusă la Comitetul Național de Asigurări Sociale din Estonia în decurs de trei ani de la data săvârșirii infracțiunii sau de la data la care victima a decedat, cu excepția cazului în care:

  1. persoana aflată în întreținere a luat cunoștință de decesul victimei la mai mult de un an de la data decesului, iar cererea este depusă în termen de trei ani de la data la care a luat cunoștință de decesul victimei;
  2. persoana care solicită despăgubiri a suferit din cauza unei probleme de sănătate care a durat mai mult de un an, iar transmiterea în timp util a cererii nu a fost posibilă din cauza stării sale de sănătate, și cererea este depusă în decurs de trei ani de la îmbunătățirea stării sale de sănătate;
  3. se solicită despăgubiri pentru o infracțiune sexuală săvârșită împotriva unui minor, iar cererea este depusă în termen de trei ani de la data la care victima a ajuns la vârsta majoratului, cu excepția cazului în care motivul desfășurării procesului penal a devenit evident înainte ca aceasta să ajungă la vârsta majoratului.

Am dreptul la despăgubiri dacă infractorul nu este condamnat?

Puteți solicita despăgubiri din partea statului dacă în cadrul procedurii penale nu se identifică persoana care a comis infracțiunea a cărei victimă sunteți.

În cazul în care persoana acuzată de infracțiune este achitată în instanță, dar credeți în continuare că aceasta a cauzat prejudiciul, puteți intenta o acțiune civilă pentru recuperarea prejudiciului.

Am dreptul la o plată de urgență până mi se soluționează cererea de despăgubiri?

Decizia privind acordarea de despăgubiri unei victime a violenței poate fi amânată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești de către instanța regională în cazul în care:

  1. dreptul solicitantului de a primi despăgubiri de la persoana răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin infracțiune este incert sau
  2. este evident că persoana răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin infracțiune este de acord și are posibilitatea de a oferi despăgubiri pentru prejudiciul respectiv.

În cazul în care acordarea de despăgubiri este amânată, Comitetul Național de Asigurări Sociale din Estonia poate face o plată în avans, pe baza unei cereri din partea solicitantului pentru acordarea de despăgubiri, dacă solicitantul este în mod clar eligibil pentru a primi despăgubiri și se află într-o situație economică dificilă.

Ultima actualizare: 15/01/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

5 - Drepturile pe care le am în materie de sprijin și asistență

Pe cine pot contacta pentru a beneficia de sprijin și asistență dacă sunt victima unei infracțiuni?

  1. Linkul se deschide într-o fereastră nouăServiciul de sprijin pentru victime din cadrul Agenției estoniene de securitate socială (Sotsiaalkindlustusamet)
  2. Linkul se deschide într-o fereastră nouăCentrele de sprijin pentru femei
  3. Linkul se deschide într-o fereastră nouăPoliția

Linie telefonică de urgență dedicată victimelor

  1. Linie telefonică de urgență dedicată victimelor: 612 1360 sau 16106 (de luni până vineri, între 9 și 17)
  2. Linie telefonică de urgență dedicată copiilor: 16111 (pentru raportarea cazurilor de copii care au nevoie de asistență, 24h/24)

Asistența acordată victimelor este gratuită?

Serviciile de sprijinire a victimelor sunt gratuite.

Ce tipuri de asistență pot primi de la serviciile sau autoritățile publice?

Serviciul public de sprijinire a victimelor oferă următoarele servicii:

  1. oferirea de consiliere victimelor;
  2. sprijinirea victimelor în raportul acestora cu autoritățile naționale și locale, precum și cu persoanele juridice;
  3. asigurarea cazării în condiții de siguranță;
  4. asigurarea hranei;
  5. accesul la serviciile de sănătate necesare;
  6. ajutorul material necesar;
  7. ajutorul psihologic necesar;
  8. accesul la serviciile de traducere și interpretariat necesare în raporturile cu organismele de sprijinire a victimelor;
  9. alte servicii necesare pentru restabilirea stării fizice și psihosociale a victimei.

Ce tipuri de asistență pot primi de la serviciile sau autoritățile neguvernamentale?

Serviciul public de sprijinire a victimelor vă poate îndruma către organizațiile neguvernamentale corespunzătoare.

Linkul se deschide într-o fereastră nouăCentre de cazare pentru femei

Ultima actualizare: 15/01/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.