Drepturile victimelor, pe țări

Republica Cehă

Conținut furnizat de
Republica Cehă

Cum pot denunța săvârșirea unei infracțiuni?

Puteți depune o plângere penală la orice organ de poliție sau procuror, în scris, verbal, printr-un raport, sau pe cale electronică. În plângerea penală, ar trebui să demonstrați ceea ce considerați a fi probe ale săvârșirii infracțiunii.

Cum pot afla ce se întâmplă în dosarul referitor la infracțiunea pe care am denunțat-o?

În cazul în care solicitați acest lucru în plângerea penală, autoritatea competentă trebuie să vă informeze cu privire la măsurile luate în termen de o lună de la depunerea plângerii. În calitate de victimă, sunteți, în principiu, partea prejudiciată și, ca atare, aveți dreptul de a consulta dosarul. De asemenea, puteți solicita informații privind stadiul procedurilor. Aceste informații trebuie să vă fie furnizate de către autoritatea competentă; acest lucru nu se aplică în cazul în care astfel de informații ar putea fi prejudiciabile pentru scopul procedurilor penale.

Am dreptul la asistență judiciară (în timpul cercetării sau al procesului)? În ce condiții?

Da. Puteți primi asistență juridică chiar înainte de inițierea procedurilor penale și puteți beneficia de aceasta pe parcursul procedurilor, precum și după încheierea acestora. Asistența juridică este oferită de către avocați. Victimele deosebit de vulnerabile pot beneficia gratuit de asistență juridică în cadrul procedurilor penale. În plus, aceasta poate fi furnizată gratuit sau la un cost redus unei victime care a suferit prejudicii grave ca urmare a unei infracțiuni intenționate sau unui urmaș al victimei care a decedat ca urmare a unei infracțiuni; aceste persoane trebuie să demonstreze că nu dispun de fonduri suficiente. Alte victime au dreptul la asistență juridică în schimbul unei taxe.

Pot să cer să mi se ramburseze cheltuielile (aferente participării la cercetări/proces)? În ce condiții?

În cazul în care sunteți partea prejudiciată în cadrul procedurilor penale și solicitați despăgubiri pentru daune sau prejudicii morale sau restituirea îmbogățirii fără justă cauză, iar în această cerere vi se acordă câștig de cauză cel puțin parțial, persoana condamnată este obligată să vă despăgubească pentru cheltuielile necesare pentru exercitarea rezonabilă a acestei cereri în cadrul procedurilor. În cazul în care depuneți o moțiune pentru astfel de despăgubiri, instanța poate să le acorde în continuare chiar dacă ați căzut în pretenții în cererea dumneavoastră.

Dacă aveți calitatea de martor, aveți dreptul la o taxă de martor. Trebuie să solicitați această taxă în termen de 3 zile de la data interviului.

Dacă cercetările au fost finalizate și cazul nu a fost înaintat instanței, pot să introduc o cale de atac?

Puteți să contestați acest lucru prin depunerea unei plângeri. Plângerea este o cale de atac împotriva deciziilor luate de autoritatea de poliție și împotriva unora dintre deciziile procurorului public în procedura premergătoare procesului care iau forma unei rezoluții. Astfel, dumneavoastră, în calitate de parte prejudiciată, vă puteți opune, de exemplu, rezoluției de închidere a cazului și rezoluției de încetare a urmăririi penale.

Pot să mă implic în proces?

Da. Dumneavoastră (în calitate de parte prejudiciată) veți fi informat cu privire la momentul în care va fi derulată procedura principală în instanță.

Care este rolul meu oficial în sistemul de justiție? De exemplu, sunt considerat sau pot să aleg să fiu: victimă, martor, parte civilă, acuzator privat?

Ordinea juridică cehă face distincție între termenul „victimă” și termenul „parte prejudiciată”. O parte prejudiciată este una dintre părțile la procedura penală. În principiu, termenul vizează toate victimele, cu excepția celor care sunt victime în virtutea unei relații de familie cu o persoană care a decedat ca urmare a unei infracțiuni.

Prin urmare, în sistemului judiciar ceh, veți fi victimă și parte prejudiciată (și, prin urmare, parte la procedurile penale; acest lucru nu se aplică în cazul menționat mai sus) – în calitate de victimă, puteți solicita despăgubiri pentru daune, prejudicii morale sau restituirea îmbogățirii fără justă cauză. În principiu, veți fi, de asemenea, martor. Nu există în ordinea juridică cehă acțiuni juridice private; prin urmare, nu puteți fi acuzator privat.

Ce drepturi și obligații am în această calitate?

Drepturile victimelor sunt reglementate în special de Legea privind victimele infracțiunilor și sunt descrise în alte răspunsuri.

Partea prejudiciată are o serie de drepturi în temeiul Legii nr. 141/1961, Codul de procedură penală, inclusiv posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru daune și prejudicii morale cauzate de o infracțiune sau restituirea îmbogățirii fără justă cauză sau posibilitatea de a contesta dispozitivul deciziei privind despăgubirea în caz de daune, prejudicii sau restituirea îmbogățirii fără justă cauză. De asemenea, partea prejudiciată are dreptul de a depune propuneri de probe suplimentare, de a consulta dosarele, de a participa la proces, de a participa la ședința publică privind căile de atac, de a-și exprima opinia cu privire la cauză înainte de încheierea procedurii, de a participa la negocierea acordului cu privire la vinovăție și pedeapsă și de a participa la ședința publică privind aprobarea acestuia, dreptul de a fi reprezentat de un reprezentant și dreptul de a depune contestații și cereri în cazuri specificate.

Pot face declarații sau depune mărturie pe parcursul procesului? În ce condiții? Care sunt condițiile?

Da, puteți face o declarație privind impactul infracțiunii asupra vieții dumneavoastră în orice etapă a procesului penal, atât verbal, cât și în scris. În calitate de victimă, și anume în calitate de parte la procedură, puteți căuta, prezenta și propune probe.

Ce informații voi primi pe parcursul procesului?

La cererea dumneavoastră, veți primi informații:

  • referitoare la faptul că procedurile penale nu au fost inițiate;
  • cu privire la stadiul procedurilor penale;
  • cu privire la încadrarea faptei de care este acuzată persoana respectivă;
  • privind data și locul audierii publice în cauza aflată pe rolul instanței;

de asemenea, vi se va furniza decizia definitivă de încheiere a procedurii.

Voi putea să am acces la dosarele instanței?

Da, în calitate de parte prejudiciată, aveți dreptul de a consulta dosarul. Cu toate acestea, dacă există motive serioase, procurorul sau autoritatea de poliție vă pot refuza accesul în cadrul procedurii premergătoare procesului.

Ultima actualizare: 02/07/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site