Drepturile victimelor, pe țări

Austria

Conținut furnizat de
Austria

Care este procedura pentru a solicita despăgubiri din partea autorului infracțiunii? (de exemplu, intervenție în instanță, constituirea ca parte civilă sau o acțiune civilă)

Pentru a solicita creanțe financiare (de exemplu, despăgubiri pentru daune morale, costuri de tratament), victimele pot

  • să introducă o acțiune civilă împotriva autorului infracțiunii sau
  • să se alăture procedurilor penale împotriva inculpatului în calitate de parte civilă.

Pentru a formula cereri în calitate de parte civilă în timpul procedurilor penale, trebuie să depuneți o declarație. Declarația trebuie să includă o cuantificare specifică a cererii depuse pentru a obține despăgubiri pentru pierderile cauzate prin săvârșirea infracțiunii sau pentru prejudiciul suferit și să demonstreze dreptul la aceste pretenții (motivele și nivelul daunelor/despăgubirilor). O condiție suplimentară este ca inculpatul să fie condamnat pentru daunele produse.

Ar trebui să luați parte la procedura penală în calitate de parte civilă cât mai devreme posibil (în mod ideal, atunci când infracțiunea este denunțată poliției). După ce au fost formulate acuzații în fața instanței competente, declarația poate, de asemenea, să fie înregistrată la dosar la procurorul competent sau să fie transmisă în scris fără alte cerințe formale. Pe parcursul procesului, declarația trebuie să fie prezentată cel târziu înaintea obținerii tuturor elementele de probă. Acesta este, de asemenea, termenul până la care trebuie să fie cuantificată cererea.

Instanța a obligat autorul infracțiunii la plata de despăgubiri. Cum mă asigur că acesta îmi va plăti despăgubiri?

În cazul în care partea condamnată nu se conformează obligației sale de a plăti suma impusă, creditorul, și anume victima căreia îi sunt acordate despăgubiri, poate iniția măsuri de executare cu ajutorul instanței. În acest scop, o cerere scrisă sau orală (cerere de executare) trebuie să fie depusă la instanța districtuală competentă. Puteți solicita plata despăgubirilor acordate printr-o hotărâre judecătorească cu forță juridică obligatorie în termen de 30 de ani. După acest termen, cererea se prescrie.

În cazul în care activele părții condamnate sunt declarate ca fiind reținute, victima are dreptul de a solicita plata despăgubirilor acordate acesteia din activele confiscate de stat.

În cazul în care acesta nu plătește, este posibil ca statul să îmi plătească un avans? În ce condiții?

O plată în avans poate fi acordată numai în cazul în care plata a fost împiedicată de executarea unei sentințe. Acest lucru este valabil, de exemplu, în cazul în care autorul infracțiunii nu poate să obțină niciun venit ca urmare a executării unei pedepse cu închisoarea sau nu dispune de fonduri ca urmare a plății unei amenzi. O condiție pentru a primi acest avans este ca părții civile respective să i se fi acordat despăgubiri printr-o hotărâre judecătorească obligatorie din punct de vedere juridic ca urmare a unui deces, a unei vătămări fizice, a unor daune la adresa sănătății sau a unor pierderi financiare. În anumite cazuri, posibilitatea unei plăți în avans este exclusă (de exemplu, dacă există alte drepturi la plăți din partea statului sau vătămarea a rezultat din participarea la o altercație sau din neglijență gravă).

Cererea de plată în avans trebuie să fie depusă la instanța penală competentă.

Am dreptul la despăgubiri de la stat?

Victimele infracțiunilor pot primi despăgubiri financiare din partea statului în cazul în care

  • acestea nu au fost în măsură să își desfășoare activitatea din cauza unei boli sau a unui tratament ulterior etc. și, în consecință, au obținut un nivel mai scăzut de venituri
  • acestea au trebuit să urmeze ședințe de psihoterapie, de intervenție în situații de criză sau un alt tratament pentru a-și îmbunătăți sănătatea
  • sunt necesare tratamente ortopedice
  • ochelari sau aparate dentare au fost deteriorate
  • este necesară reabilitarea
  • necesită îngrijire (în acest caz, poate fi plătită o alocație pentru îngrijire)
  • sunt nevăzătoare (în acest caz, poate fi plătită o indemnizație pentru persoană nevăzătoare).

Victimele care au suferit vătămări corporale grave după 31 mai 2009 pot primi o compensație sub formă de sumă forfetară pentru daune morale.

Urmașii care se aflau în întreținerea victimelor infracțiunilor beneficiază de

  • despăgubire pentru pierderea întreținerii (în cazul în care victima a decedat și soțul/soția acesteia și/sau copiii au pierdut sprijinul financiar necesar pentru acoperirea cheltuielilor necesare subzistenței)
  • îngrijire terapeutică (de exemplu, psihoterapie) și îngrijiri ortopedice
  • cheltuieli de înmormântare până la un anumit cuantum maxim.

Am dreptul la despăgubiri dacă autorul infracțiunii nu este condamnat?

În cazul în care autorul infracțiunii nu este condamnat, victima este îndrumată către instanțele civile și poate înainta o cerere de despăgubire în fața acestor instanțe.

Am dreptul la o plată de urgență până mi se soluționează cererea de despăgubiri?

Nu.

Ultima actualizare: 06/11/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site