Drepturile victimelor, pe țări

Franza

Il-kontenut ipprovdut minn
Franza

Pot să introduc o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate?

Nu puteți introduce o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești dacă nu ați solicitat participarea la procedura penală în calitate de parte civilă care solicită despăgubiri deoarece, doar în calitate de victimă a infracțiunii, nu sunteți parte la proces.

Dacă într-adevăr ați solicitat participarea la procedura penală în calitate de parte civilă și instanța a acceptat cererea dumneavoastră, nu veți putea să introduceți o cale de atac împotriva deciziei de stabilire a vinovăției sau a nevinovăției sau împotriva sentinței pronunțate. Puteți contesta numai acele părți din hotărâre care se referă la dumneavoastră.

Care sunt drepturile mele după pronunțarea sentinței?

În toate cazurile, aveți dreptul:

  • de a fi informat(ă) cu privire la orice decizie care interzice autorului infracțiunii să intre în contact cu dumneavoastră;
  • de a fi informat(ă) cu privire la executarea condamnării (eliberarea persoanei condamnate, reducerea pedepsei, adresa la care locuiește persoana condamnată etc.) fie prin intermediul unei asociații de sprijinire a victimelor (association d’aide aux victimes), fie direct de către Serviciul penitenciar de integrare și de probațiune (Service Pénitentiaire d’Insertion et de Probation — SPIP);
  • de a solicita judecătorului să îi interzică autorului infracțiunii să vă întâlnească sau să vă contacteze, dacă acesta este eliberat temporar sau condiționat sau dacă pedeapsa acestuia este redusă sau modificată;
  • de a fi notificat(ă) dacă, după condamnare, autorul evadează și există un pericol pentru dumneavoastră sau pentru cei din jurul dumneavoastră;
  • de a fi asistat(ă) de o asociație de sprijinire a victimelor infracțiunilor;
  • de a se ține cont de interesele dumneavoastră înainte de orice decizie de eliberare a persoanei condamnate și de a prezenta observații scrise înainte de luarea oricărei decizii, în termen de cincisprezece zile de la data solicitării.

Dacă v-ați constituit parte civilă, aveți, de asemenea, dreptul:

  • de a fi informat(ă) de către instanță cu privire la dreptul dumneavoastră de a vă adresa comisiei de despăgubire a victimelor infracțiunilor (commission d’indemnisation des victimes d’infractions — CIVI);
  • de a fi reprezentat(ă) de un avocat și/sau de a beneficia de asistență juridică;
  • de a fi notificat(ă) cu privire la hotărâre (vi se va trimite o copie).

Pe perioada executării pedepsei, aveți dreptul:

1. de a sesiza autoritatea judiciară (autorité judiciaire, include procurorul) referitor la orice acțiune care aduce atingere intereselor dumneavoastră;

2. de a obține repararea prejudiciului suferit, sub formă de despăgubiri sau alte compensații corespunzătoare; după caz, vi se poate propune o măsură de justiție restaurativă;

3. de a fi informat(ă), dacă doriți acest lucru, cu privire la încheierea executării unei pedepse privative de libertate, în cazurile și în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală (Code de procédure pénale — CPP);

4. dacă este necesar, ca nevoia de garantare a liniștii și siguranței dumneavoastră să fie luată în considerare.

Autoritatea judiciară are obligația de a garanta toate aceste drepturi de-a lungul executării pedepsei, indiferent prin ce modalități.

Am dreptul la sprijin sau la protecție după terminarea procesului? Pe ce durată?

După proces, puteți fi asistat(ă) de un avocat care vă poate oferi consiliere cu privire la oportunitatea unei căi de atac sau la modalitatea de a apela la serviciile unui executor judecătoresc.

De asemenea, puteți obține asistență din partea unei asociații de sprijinire a victimelor, fără nicio limită în privința duratei.

Ce informații voi primi în cazul în care autorul infracțiunii este condamnat?

Dacă autorul infracțiunii este condamnat, sentința vă va fi adusă la cunoștință dacă aceasta conține dispoziții care interzic autorului să vă contacteze sau să se apropie de domiciliul dumneavoastră.

Dacă v-ați constituit parte civilă, veți primi o copie a hotărârii de pronunțare a pedepsei.

În cazul în care autorul infracțiunii se află în închisoare, puteți fi notificat(ă) cu privire la orice propunere de liberare condiționată și vi se va solicita să vă exprimați opinia.

Voi fi informat dacă autorul infracțiunii este eliberat (inclusiv eliberat înainte de termen sau condiționat) sau a evadat din detenție?

Atunci când o persoană a fost condamnată pentru anumite infracțiuni (viol, omor sau tentativă de omor, precum și majoritatea infracțiunilor de natură sexuală) și dacă ați solicitat acest lucru în calitate de victimă sau de parte civilă, veți fi informat(ă), direct sau prin intermediul avocatului dumneavoastră, cu privire la eliberarea autorului infracțiunii la expirarea pedepsei.

În caz de evadare, veți fi informat(ă) de către procuror.

Voi fi implicat în luarea deciziei de punere în libertate sau de liberare condiționată? De exemplu, pot să fac o declarație sau să introduc o cale de atac?

În cazul în care există pericolul ca o persoană condamnată să intre în contact cu victima sau cu partea civilă și astfel de contacte ar trebui evitate, instanțele învestite cu executarea pedepselor, în cazul în care decid ca persoana condamnată să fie eliberată temporar sau definitiv, vor interzice persoanei condamnate să intre în contact cu victima sau cu partea civilă și, dacă este necesar, să se afle în vecinătatea domiciliului sau a locului de muncă al acesteia (articolul 712-16-2 primul paragraf, CPP).

O astfel de interdicție trebuie să fie impusă – cu excepția cazului în care, din motive justificate, se adoptă o decizie contrară – dacă persoana a fost condamnată pentru una dintre infracțiunile menționate la articolul 706-47 CPP (care include majoritatea infracțiunilor de natură sexuală, articolul 712-16-2 al doilea paragraf, CPP).

În astfel de cazuri, victima sau partea civilă este informată cu privire la măsură și la consecințele pe care le suferă autorul infracțiunii dacă nu respectă interdicția (articolul 712-16-2 al treilea paragraf, CPP, a se vedea mai jos).

Dacă o parte civilă solicită acest lucru, avocatul acesteia – dar nu al unei victime care nu s-a constituit parte civilă – poate asista și prezenta observații cu ocazia examinării, de către instanță, a cererii de liberare condiționată a unei persoane condamnate la o pedeapsă cu închisoarea (emprisonnement sau réclusion) de cinci ani sau mai mult.

În plus, instanțele învestite cu executarea pedepselor pot, înainte de a lua o decizie, să informeze victima sau partea civilă, în mod direct sau prin intermediul avocatului acesteia, referitor la faptul că își pot prezenta observațiile în scris în termen de 15 zile de la data notificării în acest sens. Victima sau partea civilă își poate trimite observațiile instanței prin orice mijloace preferă.

O victimă nu poate introduce o cale de atac împotriva deciziilor privind executarea pedepsei persoanei condamnate. Victima poate depune o nouă plângere dacă autorul comite infracțiuni noi. În cazul în care persoana condamnată comite orice încălcare a obligațiilor sau a interdicțiilor sale, de exemplu prin nerespectarea interdicției de a intra în contact cu victima, aceasta din urmă poate semnala problema judecătorului care monitorizează condițiile de liberare condiționată sau procurorului.

Ultima actualizare: 21/01/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.