Inculpați (proceduri penale)

România

Conținut furnizat de
România

În România, delictele pedepsite printr-o sancțiune (nepenală) sunt numite contravenții. Acestea sunt pedepsite prin sancțiuni de natură administrativă.

Cum sunt soluționate contravențiile rutiere?

Cum sunt soluționate contravențiile referitoare la depășirea vitezei legale, parcare neregulamentară etc.?

Astfel de contravenții sunt soluționate printr-o procedură administrativă care implică, în general, întocmirea unui proces-verbal privind contravenția săvârșită, cu indicarea sancțiunilor.

Cine soluționează aceste contravenții?

Contravențiile sunt soluționate de agenții Poliției Rutiere și, în vămile române, de către Poliția de Frontieră.

Care este procedura?

Agenții de poliție aplică sancțiunea contravențională prin întocmirea unui proces-verbal de contravenție. Acesta trebuie să conțină informații precum: descrierea faptei contravenționale, inclusiv data, ora și locul săvârșirii acesteia, dispoziția legală încălcată etc.

Atunci când întocmește procesul-verbal, agentul de poliție trebuie să vă informeze cu privire la dreptul dumneavoastră de a ridica obiecții împotriva conținutului procesului-verbal. Obiecțiile sunt consemnate separat în procesul-verbal. Dacă obiecțiile dumneavoastră nu sunt consemnate, procesul-verbal este considerat nul și neavenit.

Săvârșirea contravențiilor pot fi stabilită, de asemenea, prin utilizarea de mijloace tehnice (de exemplu, un radar); acest lucru trebuie menționat în procesul-verbal. În această situație, prezența dumneavoastră nu este necesară la întocmirea procesului-verbal.

Care sunt sancțiunile aplicate?

Principalele sancțiuni aplicate sunt avertismentele, amenzile și prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Sancțiunile suplimentare pot include: punctele de penalizare, suspendarea permisului de conducere al conducătorului auto pentru o perioadă limitată de timp etc.

Agentul de poliție poate aplica, de asemenea, o sancțiune administrativă: reținerea permisului de conducere al conducătorului auto sau a certificatului de înmatriculare al autovehiculului, retragerea permisului de conducere etc.

Cetățenii străini originari din alte state membre sunt sancționați pentru săvârșirea de contravenții?

Contravențiile săvârșite în România de către cetățenii străini fac obiectul aceleiași proceduri ca și contravențiile săvârșite de cetățeni români.

Procesele-verbale încheiate la adresa cetățenilor străini sunt înaintate spre executare Inspectoratului General al Poliției Române. Acesta trimite procesul-verbal Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, împreună cu numele contravenientului, numărul pașaportului acestuia, numărul de înregistrare al procesului-verbal și suma datorată. Poliția de Frontieră consemnează contravenția și impune condiții la intrarea contravenientului pe teritoriul României.

Pot ridica obiecții?

Procesul-verbal privind contravenția poate fi contestat în termen de 15 zile de la notificarea/comunicarea acestuia, la instanța care deține competența teritorială asupra locului în care a avut loc contravenția. Dacă ridicați obiecții, sancțiunile vor fi suspendate. Hotărârea instanței cu privire la procesul-verbal poate fi contestată printr-o nouă cale de atac.

Sunt contravențiile înscrise în cazier?

Contravențiile nu sunt înscrise în cazier.

Sancțiunile aplicate pentru contravențiile rutiere sunt înregistrate în evidențele Poliției Rutiere și, în caz de recidivă, pot determina aplicarea altor măsuri (de exemplu, dacă se acumulează 15 puncte de penalizare în 6 luni, se suspendă permisul de conducere).

Linkuri relevante

Ministerul Administrației și Internelor

Ultima actualizare: 04/10/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site