NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini engleză a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Swipe to change

Inculpați (proceduri penale)

Irlanda

Conținut furnizat de
Irlanda

Care este scopul cercetării penale?

Scopul cercetării penale este de a soluționa o plângere privind săvârșirea unei fapte penale, depusă de către un cetățean, sau de a interveni atunci când poliția (Gardaí) suspectează că s-a încălcat dreptul penal; cercetarea penală este menită să identifice făptuitorul (făptuitorii). De obicei, un cetățean informează poliția în legătură cu incidentul, iar aceasta declanșează cercetările pentru a afla dacă s-a încălcat dreptul penal; în cazul în care constată că a fost săvârșită o infracțiune, poliția începe să cerceteze situația mai în profunzime.

Cine efectuează cercetarea?

În aproape toate cazurile, cercetarea unei infracțiuni este de competența Serviciului Național de Poliție al Irlandei, cunoscut sub numele de An Garda Síochána. Poliția poate beneficia de consiliere juridică cu privire la conducerea cercetării din partea Biroului Central al Procurorilor (Președintele Parchetului), aceștia fiind funcționarii juridici care conduc urmărirea penală în numele statului irlandez.

Care sunt etapele cercetării penale?

Prima etapă a cercetării penale constă în înaintarea unei plângeri de către un cetățean sau în identificarea unei potențiale infracțiuni de către un agent al poliției irlandeze (Garda). Poliția confirmă că incidentul raportat constituie o infracțiune și începe să o cerceteze. 

În această etapă, poliția hotărăște dacă infracțiunea suspectată este considerată „gravă” sau nu. O infracțiune „gravă” este o infracțiune care, în mod teoretic, poate fi pedepsită cu închisoarea pentru o perioadă de cel puțin cinci ani. În cazul în care infracțiunea comisă face parte din această categorie, aceasta va fi cercetată de poliție, care are competența de a vă aresta, de a vă reține preventiv într-o secție și de a vă interoga pe parcursul perioadei de arest preventiv. Competențele de arestare, arestare preventivă și interogare vor fi abordate ulterior în cadrul acestei fișe informative. 

Dacă infracțiunea nu este gravă, competențele poliției sunt mai limitate. Aceasta are de obicei dreptul de a cerceta presupusa infracțiune, însă nu vă poate aresta și reține pentru interogatoriu. Poliția poate să vă aresteze numai pentru a vă pune sub acuzare pentru săvârșirea presupusei infracțiuni. Dacă nu sunteți arestat pentru comiterea unei infracțiuni care nu este de natură gravă, atunci sunteți de regulă citat în instanță pentru începerea procedurilor în vederea procesului.

Cea de-a treia etapă a cercetării constă în strângerea de informații care pot fi utilizate ca probe în cadrul unui eventual proces ulterior. Procesul de strângere a informațiilor poate lua diferite forme, iar competențele poliției în acest sens depind de natura presupusei infracțiuni. Dreptul poliției de a vă aresta și de a vă interoga include de asemenea competența limitată de a preleva probe criminalistice sau alte tipuri de probe de la dumneavoastră, competență care va fi abordată ulterior în cadrul acestei fișe informative.

Poliția decide în mod independent sau cu sprijinul Biroului Președintelui Parchetului (DPP) dacă veți fi pus sau nu sub acuzare și care este fapta de care sunteți acuzat. Decizia de a urmări în justiție infracțiunile grave și infracțiunile care nu sunt considerate grave este adesea de competența poliției. Dacă infracțiunea este neobișnuită sau foarte gravă sau dacă, pentru a fi urmărită în justiție, este necesară asistența DPP, atunci poliția solicită, de regulă, sprijinul DPP.

Drepturile mele pe parcursul cercetării

Faceți click pe link-urile de mai jos pentru a afla mai multe informații privind drepturile dumneavoastră pe parcursul etapelor cercetării.

Drepturile mele în momentul arestării (1)

Dacă este vorba despre o infracțiune „gravă”, poliția are dreptul de a vă aresta și de a vă reține pentru interogatoriu. Aceasta înseamnă că sunteți arestat preventiv la o secție de poliție și că nu o puteți părăsi pe tot parcursul perioadei de arest preventiv stabilite pe cale legală. 

Are poliția nevoie de mandat pentru a mă aresta?

Nu. Poliția nu are neapărat nevoie de mandat pentru a vă aresta dacă vă suspectează de săvârșirea infracțiunii pe care o cercetează. 

Unde mă poate aresta poliția?

Poliția poate să vă aresteze la domiciliul dumneavoastră sau într-un loc public. Poliția are nevoie doar de o bănuială întemeiată că ați săvârșit o infracțiune pentru a vă aresta. 

Trebuie să mi se comunice motivul arestării?

Da. Poliția trebuie să vă comunice motivul pentru care sunteți arestat.

Poate poliția să facă uz de forță în momentul arestării?

Da. Poliția are dreptul să facă uz de forță în mod rezonabil pentru a vă aresta.

După arestare -

Sunteți adus la o secție de poliție pentru a fi interogat sau învinuit. Drepturile dumneavoastră pe perioada în care vă aflați la secția de poliție sunt prevăzute prin lege, iar agentul șef al secției este răspunzător de respectarea lor. Perioada de arest preventiv în cadrul unei secții de poliție depinde de competența legală în baza căreia vă reține poliția. Pentru mai multe informații privind drepturile dumneavoastră, consultați site-ul Consiliului Irlandez pentru Libertăți Civile (ICCL).

Interogatoriul și cercetarea efectuată de poliție (2)

Voi fi informat cu privire la drepturile mele?

Da. Atunci când sunteți arestat în baza uneia dintre aceste competențe legale, veți fi informat cu privire la drepturile dumneavoastră pe perioada arestului preventiv. Veți primi informațiile în scris, iar acestea vă vor fi traduse în limba dumneavoastră dacă nu înțelegeți limba engleză.

Pot să îmi informez ambasada?

Da. Dacă nu sunteți cetățean irlandez, puteți să informați ambasada sau consulatul țării dumneavoastră cu privire la arestare.

Sunt cetățean străin. Trebuie să rămân în Irlanda pe parcursul cercetării?

Nu este obligatoriu. Dacă nu sunteți pus sub acuzare după expirarea termenului de arestare preventivă, sunteți liber să părăsiți țara și să călătoriți. Dacă statul irlandez dorește să vă pună sub acuzare ulterior, puteți să vă întoarceți în acest scop sau puteți ataca cererea de expulzare în țara dumneavoastră de origine. Dacă sunteți pus sub acuzare la expirarea termenului de arestare preventivă, trebuie să compăreți în fața unei instanțe competente. Judecătorul decide dacă puteți fi eliberat sau nu pe cauțiune.

Mi se va permite să consult un avocat?

Da. Aveți dreptul să discutați cu un avocat în mod confidențial. Dacă nu cunoașteți un avocat, șeful secției vă va ajuta să contactați un avocat de pe lista aflată la secția de poliție (consultați de asemenea Fișa informativă 2)

Când pot consulta un avocat?

Dacă doriți să consultați un avocat, nu trebuie să fiți supus interogatoriului înainte de sosirea avocatului dumneavoastră; în momentul în care acesta sosește, trebuie să vi se permită să discutați cu el fără întârziere.

Avocatul meu poate fi prezent pe parcursul interogatoriului?

Nu. În schimb, aveți dreptul să solicitați asistență juridică suplimentară pe parcursul interogatoriului dacă există lucruri de care nu sunteți sigur.

Ce se întâmplă dacă situația mea materială nu îmi permite să plătesc pentru serviciile unui avocat?

Dacă mijloacele dumneavoastră financiare sunt limitate, vă puteți califica pentru asistența juridică oferită în cadrul sistemului de asistență juridică gratuită (consultați Fișa informativă 1). Totuși, este întotdeauna preferabil să solicitați asistență juridică și să discutați problema situației dumneavoastră financiare cu avocatul ulterior, în cadrul procesului penal.

Cât timp poate dura interogatoriul în perioada de arest preventiv și cum voi fi interogat?

Puteți fi interogat timp de maxim patru ore consecutive. Interogatoriul trebuie efectuat în mod corect și trebuie să fie înregistrat video, cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil în secția respectivă. Aveți dreptul să primiți o copie după înregistrare numai dacă sunteți deferit justiției, iar instanța dispune ca avocatul dumneavoastră să primească această copie. Pe parcursul interogatoriului, numai doi agenți de poliție pot fi prezenți în același timp.

Trebuie să răspund la întrebări?

Nu. Puteți păstra tăcerea pe parcursul interogatoriului, însă trebuie să știți că, în anumite situații, acest lucru poate fi utilizat ca probă împotriva dumneavoastră în cadrul unei eventual proces ulterior. Dacă refuzați să răspundeți la anumite întrebări, refuzul dumneavoastră poate fi folosit, alături de alte probe, pentru a vă dovedi vinovăția. 

Dacă mi se solicită informații, trebuie să le furnizez?

Aveți obligația să comunicați datele dumneavoastră personale pentru ca poliția să vă poată identifica. Ar trebui să consultați un avocat înainte de a hotărî dacă este bine sau nu să furnizați alte informații. Dacă vă aflați în arest în vederea interogatoriului, înseamnă că sunteți suspectat de săvârșirea unei infracțiuni grave și orice informație pe care o oferiți poate deveni probă împotriva dumneavoastră în cadrul unui eventual proces ulterior. 

Ce se întâmplă dacă fac declarații defavorabile cauzei mele?

Aveți dreptul de a nu vă incrimina. Dacă răspunsurile pe care le-ați oferit sunt defavorabile cauzei dumneavoastră, avocatul dumneavoastră vă va informa cu privire la consecințele acestui lucru, mai precis cu privire la faptul că, de obicei, declarațiile pe care le faceți pot fi folosite drept probe împotriva dumneavoastră.

Trebuie să accept să mi se preleveze amprentele și să fiu fotografiat?

Da. Se poate face uz de forță pentru a vă preleva amprentele și pentru a fi fotografiat dacă vă aflați în arest preventiv în baza unei competențe legale. Obstrucționarea acțiunilor de prelevare a amprentelor și de fotografiere constituie infracțiune.

Poate poliția să păstreze amprentele mele pe termen nelimitat?

Da. Totuși, împreună cu avocatul dumneavoastră, puteți solicita poliției în scris să distrugă mostrele prelevate dacă nu sunteți pus sub acuzare sau dacă ați fost achitat în urma procesului.

Trebuie să ofer mostre de ADN sau alte mostre fizice de natură mai personală?

Dacă vă aflați în arest preventiv în baza unei competențe legale, agenții de poliție nu necesită aprobare din partea unui agent superior pentru a putea preleva mostre fizice de natură personală cum ar fi ADN, salivă, fragmente de unghii, substanțe găsite sub unghii sau secreții bucale. Aceștia nu au dreptul să vă solicite să furnizați amprenta piciorului, mostre din zona genitală sau din orificii corporale fără autorizație, cu excepția cazului în care dumneavoastră vă dați acordul în acest sens.     

Pot fi percheziționate domiciliul meu, locul de muncă, autovehiculul sau alte bunuri?

Da. În conformitate cu Constituția Irlandei și Convenția europeană a drepturilor omului, integritatea corporală și viața dumneavoastră privată sunt respectate, însă aceste drepturi sunt limitate. Agenții de poliție au dreptul să vă percheziționeze domiciliul, cu acordul sau fără acordul dumneavoastră, dacă dețin un mandat de percheziție sau dacă pătrund pe proprietatea dumneavoastră pentru a vă aresta. Pentru a afla mai multe informații privind perchezițiile, consultați secțiunea Percheziții (3).

Pot depune o plângere dacă mi se încalcă drepturile?

Trebuie să vă informați avocatul dacă vi se încalcă drepturile, iar acesta vă va sfătui prin ce mijloace și în ce moment ar trebui să contestați astfel de încălcări. 

Cine este agentul șef?

Agentul șef este un membru al poliției care răspunde de bunăstarea dumneavoastră și de respectarea drepturilor dumneavoastră. În fiecare secție de poliție trebuie să existe un agent șef. Dacă întâmpinați probleme pe parcursul perioadei de arest preventiv, ar trebui să solicitați să vorbiți cu agentul șef.   

Pot să îmi contactez familia?

Aveți dreptul ca un membru al familiei dumneavoastră să fie înștiințat cu privire la arestarea preventivă, însă nu aveți dreptul explicit de a vorbi cu acesta.

Ce se întâmplă dacă mă îmbolnăvesc? Îmi va fi respectat dreptul la odihnă și hrană?

Aveți dreptul să beneficiați de îngrijiri medicale dacă este necesar și aveți de asemenea dreptul la perioade corespunzătoare de odihnă și la hrană pe parcursul perioadei de arest preventiv.

Se vor păstra evidențe privind perioada în care am fost arestat preventiv?

Se vor păstra evidențe privind perioada în care ați fost în arestul preventiv al poliției și, împreună cu avocatul dumneavoastră, aveți dreptul să primiți o copie după aceste evidențe. 

Ce se întâmplă dacă nu vorbesc sau nu înțeleg limba engleză?

Aveți dreptul să fiți asistat de un interpret, care va traduce pentru dumneavoastră. Împreună cu avocatul dumneavoastră, trebuie să insistați ca interpretul care vă asistă în convorbirile confidențiale cu avocatul dumneavoastră să fie diferit de cel care traduce întrebările și răspunsurile în cadrul interogatoriului poliției. Trebuie să aveți la dispoziție un interpret de fiecare dată când un avocat sau un agent de poliție doresc să comunice cu dumneavoastră.

Cât timp pot fi reținut în arest preventiv?

Aceasta depinde de competența în baza căreia ați fost arestat preventiv. Dreptul irlandez prevede că perioada maximă este de șapte zile.

Percheziții (3)

Trebuie să mi se comunice motivul pentru care îmi sunt percheziționate bunurile?

Puteți întreba și ar trebui să fiți informat cu privire la motivul efectuării percheziției și în temeiul cărei autorizații este realizată aceasta. Dacă vă sunt percheziționate bunurile, aveți dreptul să primiți o copie după mandatul de percheziție într-o etapă ulterioară.

Cum poate poliția să efectueze percheziția?

Poliția trebuie să efectueze percheziția cu respectarea dreptului dumneavoastră de a nu fi umilit.

Poate poliția să confiște obiecte?

Da. Agenții de poliție confisca obiectele pe care, în mod rezonabil, consideră că le pot folosi ca probe. Aceștia pot de asemenea confisca obiecte care nu au fost specificate în mandat, însă care pot constitui probe pentru o altă infracțiune.

Pot rămâne la domiciliu în timpul percheziției efectuate de poliție?

Da. Este interzis să efectuați acțiuni care ar putea obstrucționa o percheziție legală, însă puteți asista la aceasta.

Pot fi supus unei percheziții corporale?

Da. Dacă poliția are o bănuială întemeiată că ați săvârșit o infracțiune, aceasta are dreptul să vă supună unei percheziții corporale fără consimțământul dumneavoastră.

Trebuie să fiu arestat mai întâi?

Nu. Puteți fi percheziționat înainte de a fi arestat.

Trebuie să mi se comunice motivul percheziției?

Da. Poliția ar trebui să vă comunice motivul pentru care sunteți supus unei percheziții corporale și în temeiul cărei competențe acționează astfel.

Pot fi dezbrăcat în timpul percheziției?

Da. Ar trebui să fiți percheziționat prin dezbrăcare numai dacă este necesar. Acest tip de percheziție trebuie să fie efectuată într-o zonă privată din cadrul secției de poliție și astfel încât să nu vă simțiți hărțuit. Dacă este posibil, percheziția ar trebui să fie efectuată de către un medic. 

Voi fi percheziționat de o persoană de același sex?

Dacă percheziția implică mai mult decât cercetarea îmbrăcămintei, trebuie să fiți percheziționat de o persoană de același sex.

Prima ședință de judecată (4)

Pot fi reținut în arest preventiv sau eliberat?

Puteți fi reținut în arest preventiv dacă sunteți adus din detenția poliției în fața instanței, iar aceasta refuză eliberarea dumneavoastră pe cauțiune.

Pot solicita să fiu eliberat pe cauțiune?

În majoritatea cazurilor, puteți solicita eliberarea pe cauțiune în cadrul primei înfățișări la instanța teritorială (instanța inferioară). În anumite situații (de exemplu, în cazul acuzației de omor) trebuie să depuneți cererea la Înalta Curte și, prin urmare, trebuie să rămâneți un anumit timp în arest preventiv până la soluționarea cererii.

Aveți dreptul să fiți reprezentat de un avocat și, în funcție de venitul dumneavoastră, serviciile acestuia pot fi plătite în cadrul sistemului pentru asistență juridică gratuită.

Pot fi informat cu privire la motivul pentru care poliția se opune eliberării mele pe cauțiune?

Da. Trebuie să fiți informat în prealabil cu privire la motivele pentru care poliția se opune eliberării dumneavoastră pe cauțiune. Aveți dreptul la cauțiune, însă acest drept nu este absolut. Cererea dumneavoastră de a fi eliberat pe cauțiune poate fi respinsă dacă judecătorul consideră că, după eliberare, puteți să nu vă prezentați la proces, să influențați martorii sau să săvârșiți alte infracțiuni grave pe perioada cauțiunii.

Pot fi eliberat condiționat pe cauțiune?

Da. Puteți fi eliberat pe cauțiune cu anumite condiții, cum ar fi reținerea pașaportului, rămânerea în Irlanda până la proces și prezentarea periodică la o secție de poliție pentru a asigura respectarea acestor condiții. Instanța poate solicita de asemenea depunerea unei sume de bani sau poate dispune înghețarea contului bancar din Irlanda al unui membru al familiei sau al unui prieten ca garanție că veți respecta termenii cauțiunii. 

Pregătirea pentru proces sau luarea deciziei de a pleda „vinovat” înainte de proces (5)

Pot pleda „vinovat” pentru toate acuzațiile sau pentru unele dintre acestea înainte de proces?

Da. Vi se intentează proces numai dacă pledați „nevinovat”. Dacă pledați „vinovat”, nu vi se mai intentează proces, ci veți participa la o ședință de judecată pentru stabilirea pedepsei.

Ce se întâmplă?

Dacă nu doriți un proces, înseamnă că acceptați una sau mai multe dintre acuzațiile care vi se aduc. Negocierile judiciare nu au temei legal în Irlanda, însă, în practică, DPP poate accepta să pledați vinovat pentru unele acuzații și să retragă alte acuzații. Dacă pledați „vinovat”, veți fi condamnat mai târziu și puteți fi sau nu reținut preventiv înainte de ședința de judecată pentru stabilirea pedepsei.

Ce se întâmplă la ședința de judecată pentru stabilirea pedepsei?

Cu excepția cazului în care există o pedeapsă obligatorie, cum ar fi închisoarea pe viață pentru omor, aveți dreptul să participați la o ședință de judecată pentru stabilirea pedepsei și, în cadrul acesteia, avocatul dumneavoastră se poate adresa instanței pentru a explica rolul dumneavoastră în cadrul infracțiunii și situația dumneavoastră personală. 

Pot fi modificate acuzațiile înainte de proces?

Da. DPP poate adăuga acuzații în perioada anterioară procesului și în cadrul procesului. Acesta poate de asemenea să retragă anumite acuzații până la data procesului. DPP are dreptul să aducă probe suplimentare în perioada anterioară procesului și în timpul acestuia. DPP trebuie să acționeze corect și nu poate să tăinuiască probe sau să divulge informații aflate în posesia sa care sunt relevante pentru dumneavoastră și pentru avocatul (avocații) dumneavoastră.

Pot fi acuzat de o infracțiune de care am fost deja acuzat într-un alt stat membru?

Dacă ați fost acuzat și judecat pentru o infracțiune într-un stat membru, nu puteți fi acuzat de aceeași infracțiune într-un alt stat membru. Totuși, dacă ați fost pus sub acuzare într-un stat membru, însă acuzațiile au fost retrase, puteți fi pus sub acuzare pentru respectiva infracțiune în Irlanda.

Voi fi informat cu privire la probele aduse împotriva mea?

Da. Trebuie să vi se pună la dispoziție documentele (cunoscute de obicei sub denumirea de „caiet de probe”), care prezintă probele aduse împotriva dumneavoastră. Trebuie să fiți informat de asemenea cu privire la materialele rezultate din cercetarea presupusei infracțiuni comise de dumneavoastră pe care acuzarea nu intenționează să le folosească.

Voi fi informat cu privire la martorii care au făcut declarații împotriva mea?

Da. Puteți obține informații limitate privind martorii care au făcut declarații împotriva dumneavoastră. Aveți dreptul să știți dacă aceștia au cazier. Aveți de asemenea dreptul să solicitați informații de la aceștia în timpul procesului prin interogatoriul în contradictoriu efectuat de avocatul dumneavoastră sau prin intermediul unei investigații private realizate de avocatul dumneavoastră. 

Nu aveți dreptul să primiți o listă exhaustivă cu detaliile personale ale martorilor. Este interzis să influențați martorii într-un mod care poate fi considerat o încercare de a-i intimida sau de a afecta cursul procesului penal; în caz contrar, cauțiunea dumneavoastră poate fi anulată sau vă vor fi aduse acuzații suplimentare separate.

Când voi primi „caietul de probe”?

Dacă veți fi judecat în baza unui act de acuzare pentru o infracțiune gravă, trebuie să primiți aceste documente în termen de 42 de zile de la data punerii sub acuzare. Instanța are competența de a prelungi termenul în care statul trebuie să vă furnizeze aceste documente.

Ce documente voi primi?

Veți primi un dosar cuprinzând documentele care conțin probele fundamentale ale statului împotriva dumneavoastră. Caietul nu reprezintă o prezentare completă a acțiunii penale a statului, acesta având dreptul de a aduce probe suplimentare împotriva dumneavoastră în perioada anterioară procesului și în timpul acestuia. Probele pe care se bazează acuzarea pentru a asigura condamnarea trebuie, în general, să fie prezentate oral în instanță de către martori, sub jurământ.  

Cum pot obține „caietul de probe”?

Veți primi „caietul de probe” de obicei în instanță, de la un agent al poliției. Probele suplimentare sunt notificate în general avocatului dumneavoastră la biroul său sau în instanță.

Se vor solicita informații cu privire la cazierul meu?

Da. Poliția are dreptul să caute informații privind faptele dumneavoastră anterioare în scopul cercetării și pentru a decide dacă sunteți eligibil pentru eliberarea pe cauțiune în cazul în care sunteți pus sub acuzare. Aceasta poate de asemenea să facă referire la cazierul dumneavoastră în cazul în care sunteți condamnat pentru a permite judecătorului (judecătorilor) să stabilească o pedeapsă adecvată. Se pot lua de asemenea în considerare condamnările din alte state.

Există restricții privind momentul în care poliția pot face referire la faptele mele anterioare?

Da. Poliția nu pot face referire la faptele dumneavoastră anterioare în timpul procesului, cu excepția cazului în care avocații dumneavoastră le menționează în interogatoriul în contradictoriu sau în pledoariile în fața instanței.

Linkuri relevante

Mai multe informații privind competențele de percheziție, arestare preventivă și punere sub acuzare

Mai multe informații privind rolul polițieihttps://www.garda.ie

Biroul Central al Procurorilor și Biroul Președintelui Parchetului https://www.dppireland.ie

Mai multe informații privind legislația

https://www.irishstatutebook.ieLegea privind justiția penală din 1984 (Tratamentul aplicat persoanelor aflate în arest preventiv la secțiile de poliție) Regulamentele din 1987

Consiliul Irlandez pentru Libertățile Civile

Ultima actualizare: 18/01/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.