Inculpați (proceduri penale)

Grecia

Este foarte important să beneficiați de asistență juridică independentă dacă sunteți implicat în vreun fel într-un proces penal. Fișele informative vă arată când și în ce circumstanțe aveți dreptul să fiți reprezentat de un avocat, precum și ce poate face acesta pentru dumneavoastră. Această fișă informativă generală vă arată cum puteți găsi un avocat și cum pot fi acoperite costurile asistenței juridice în cazul în care nu vă puteți permite să plătiți pentru serviciile unui avocat.

Conținut furnizat de
Grecia

Cum găsiți un avocat

Dacă aveți nevoie de un avocat și nu sunteți reținut în arest preventiv, puteți contacta Asociația Baroului din Atena sau asociația baroului din regiunea în care va avea loc procesul dumneavoastră (de exemplu, Asociația Baroului din Salonic, Asociația Baroului din Pireu, Asociația Baroului din Heraklion etc.).

Dacă aveți nevoie de un avocat și sunteți reținut în arest preventiv, puteți cere poliției sau autorităților penitenciare să vă ajute să găsiți un avocat sau să vă pună în legătură cu asociațiile baroului menționate anterior.

Cum plătiți onorariul unui avocat

Puteți beneficia de asistență juridică gratuită dacă aveți venituri mici. Asistența juridică gratuită constă în numirea unui avocat care să vă reprezinte. Acesta vă oferă serviciile sale până la încheierea procesului sau a acțiunii în fața instanțelor de același grad sau până la soluționarea eventualelor căi de atac împotriva hotărârii pronunțate.

Avocatul poate fi numit:

  • pe parcursul formulării învinuirilor și punerii sub acuzare, în cazul anumitor infracțiuni prevăzute în mod expres;
  • în etapa de cercetare penală și judecare a cauzei în cazul în care infracțiunea cercetată este o infracțiune gravă;
  • pe parcursul judecării cauzei, pentru delictele judecate de către Instanța pentru delicte în complet de judecată format din trei membri și care pot fi pedepsite cu închisoarea pentru cel puțin șase luni;
  • pentru introducerea unei căi de atac și pentru a vă reprezenta în momentul judecării acesteia în instanța de al doilea grad de jurisdicție, în cazul în care ați fost condamnat la cel puțin șase luni de închisoare de către instanța de prim grad de jurisdicție;
  • pentru introducerea unei căi de atac pe motive de drept în cazul în care ați primit o pedeapsă cu închisoarea pentru cel puțin un an;
  • pentru a solicita rejudecarea cauzei în cazul în care ați primit o pedeapsă cu închisoarea de cel puțin șase luni.

Aveți dreptul la asistență juridică gratuită chiar dacă venitul dumneavoastră nu este foarte mic, în cazul în care puteți dovedi că nu aveți posibilitatea să acoperiți cheltuielile de judecată din cauza diferenței dintre nivelul de trai din statul membru din care proveniți și cel din Grecia.

Pentru a beneficia de asistență juridică gratuită și a vi se desemna un avocat, trebuie să depuneți o cerere la instanța care judecă acțiunea sau la instanța care audiază calea de atac sau cererea de rejudecare pe care ați înaintat-o.

Cererea trebuie depusă cu 15 zile înainte de începerea procesului sau a acțiunii pentru care solicitați asistență juridică. Aceasta trebuie să conțină o scurtă descriere a obiectului procesului sau al acțiunii, dovezi privind eligibilitatea dumneavoastră pentru obținerea de asistență juridică gratuită, precum și toate documentele necesare referitoare la situația dumneavoastră financiară (pentru detalii, consultați Legea 3226/4-2-2004, Monitorul Oficial Α’ 24/2004).

Linkuri relevante

Lista Asociațiilor Baroului

Ultima actualizare: 29/02/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.