NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini greacă a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Swipe to change

Inculpați (proceduri penale)

Grecia

Aceste fișe informative explică ce se întâmplă atunci când o persoană este suspectată sau acuzată de o infracțiune judecată în instanță.

Conținut furnizat de
Grecia
Pentru această versiune lingvistică nu există o traducere oficială.
Puteți accesa aici versiunea realizată cu ajutorul instrumentului de traducere automată. Vă reamintim că traducerea automată servește numai la înțelegerea contextului. Proprietarul acestei pagini nu își asumă nicio răspundere cu privire la calitatea traducerii.

Prezentare generală a procesului penal

Cercetarea / punerea în mișcare a acțiunii penale

Această etapă a procesului începe prin notificarea procurorului cu privire la săvârșirea probabilă a unei infracțiuni, continuă prin punerea în mișcare a acțiunii penale și se încheie fie cu trimiterea inculpatului în judecată, fie cu retragerea învinuirilor.

În această etapă se urmărește să se clarifice cauza atât cât este posibil și să se stabilească dacă există indicii clare că învinuitul a săvârșit fapta și, prin urmare, dacă acesta trebuie sau nu supus judecății instanței competente.

Audieri în instanță

În această etapă, cauza este judecată până la stabilirea și pronunțarea unui verdict.

Căi de atac

Acestea se referă la mijloacele de care dispune prin lege o persoană pentru a ataca hotărârea pronunțată de o instanță penală.

Aceste mijloace sunt următoarele:

  • căile de atac, care vizează modificarea sau anularea hotărârii contestate pe motive de fapt sau de drept;
  • rejudecarea cauzei și casarea hotărârii în vederea anulării parțiale sau integrale a hotărârii atacate pe motive de drept.

Puteți găsi detalii privind toate etapele procesului penal și drepturile dumneavoastră în fișele informative. Aceste informații nu înlocuiesc asistența juridică și servesc exclusiv ca orientări.

Pentru informații privind contravențiile rutiere, pedepsite de obicei printr-o sancțiune fixă, de exemplu o amendă, consultați Fișa informativă 5.

Dacă sunteți victima unei infracțiuni, puteți găsi aici informații complete cu privire la drepturile dumneavoastră.

Rolul Comisiei Europene

Comisia Europeană nu are niciun rol în procedurile de urmărire penală desfășurate în diferitele state membre și nu vă poate acorda asistență dacă doriți să înaintați o plângere. Fișele informative indică modul de depunere a unei plângeri și organele cărora vă puteți adresa.

Faceți clic pe link-urile de mai jos pentru a găsi informațiile de care aveți nevoie

1 – Obținerea de asistență juridică

2 – Drepturile mele pe parcursul cercetării unei infracțiuni și înainte de judecarea cauzei în instanță

  • Ancheta preliminară / cercetarea penală preliminară / cercetarea penală
  • Arestarea / Măsuri restrictive / Reținerea în arest preventiv
  • Proceduri în fața Camerei de instrucție
  • Percheziții, amprente și ADN

3 – Drepturile mele în instanță

4 – Drepturile mele după pronunțarea hotărârii de către instanță

5 – Contravenții rutiere și alte delicte minore

Ultima actualizare: 25/06/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.