NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini greacă a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Swipe to change

Defendants (criminal proceedings)

Grecia

These factsheets explain what happens when a person is suspected or accused of a crime which is dealt with by a trial in court.

Conținut furnizat de
Grecia
Pentru această versiune lingvistică nu există o traducere oficială.
Puteți accesa aici versiunea realizată cu ajutorul instrumentului de traducere automată. Vă reamintim că traducerea automată servește numai la înțelegerea contextului. Proprietarul acestei pagini nu își asumă nicio răspundere cu privire la calitatea traducerii.

Summary of the criminal process

Investigation/institution of proceedings

This part of the process commences with the Prosecutor being notified that a crime has probably been committed.  It continues with criminal proceedings being instituted and ends with the defendant either being committed to stand trial or any charges being withdrawn.

This stage is aimed at unraveling the case as far as possible and determining whether there are strong indications that the defendant has committed the crime so as to commit them or not for trial by the competent court.

Court hearings

At this stage the case is tried until a verdict is reached and handed down.

Remedies

This refers to the means provided by law to a person to enable them to challenge the decision of a criminal court.

Such means are:

  • an appeal, aiming at the amendment or the quashing of the decision being challenged either on the facts or on points of law.
  • a fresh trial of the case, and a reversal of the judgment with a view to partially or fully annulling the decision being challenged on legal grounds.

Details about all of these stages in the process and about your rights can be found in the factsheets.  This information is not a substitute for legal advice and is intended to be for general guidance only.

For information on road traffic offences, which are usually dealt with by a fixed penalty like a fine, go to Factsheet 5.

If you are the victim of a crime, you can find full information about your rights here.

Role of the European Commission

Please note that the European Commission plays no part in the procedures for criminal prosecutions which are adopted in the various Member States and cannot assist you if you have a complaint. Information is provided in these factsheets about how to complain and to whom.

Click on the links below to find the information that you need

1 – Getting legal advice

2 – My rights during the investigation of a crime and before the case goes to court

  • Preliminary examination/preliminary criminal investigation/criminal investigation.
  • Arrest/Restrictive terms/Custody
  • Proceedings before the Indictment Division
  • Searches, fingerprints and DNA

3 – My rights in court

4 – My rights after the court makes its decision

5 – Traffic violations and other minor offences

Last update: 25/06/2018

The national language version of this page is maintained by the respective Member State. The translations have been done by the European Commission service. Possible changes introduced in the original by the competent national authority may not be yet reflected in the translations. The European Commission accepts no responsibility or liability whatsoever with regard to any information or data contained or referred to in this document. Please refer to the legal notice to see copyright rules for the Member State responsible for this page.

1 - Obținerea de asistență juridică

Este foarte important să beneficiați de asistență juridică independentă dacă sunteți implicat în vreun fel într-un proces penal. Fișele informative vă arată când și în ce circumstanțe aveți dreptul să fiți reprezentat de un avocat, precum și ce poate face acesta pentru dumneavoastră. Această fișă informativă generală vă arată cum puteți găsi un avocat și cum pot fi acoperite costurile asistenței juridice în cazul în care nu vă puteți permite să plătiți pentru serviciile unui avocat.

Cum găsiți un avocat

Dacă aveți nevoie de un avocat și nu sunteți reținut în arest preventiv, puteți contacta Linkul se deschide într-o fereastră nouăAsociația Baroului din Atena sau asociația baroului din regiunea în care va avea loc procesul dumneavoastră (de exemplu, Linkul se deschide într-o fereastră nouăAsociația Baroului din Salonic, Linkul se deschide într-o fereastră nouăAsociația Baroului din Pireu, Linkul se deschide într-o fereastră nouăAsociația Baroului din Heraklion etc.).

Dacă aveți nevoie de un avocat și sunteți reținut în arest preventiv, puteți cere poliției sau autorităților penitenciare să vă ajute să găsiți un avocat sau să vă pună în legătură cu asociațiile baroului menționate anterior.

Cum plătiți onorariul unui avocat

Puteți beneficia de asistență juridică gratuită dacă aveți venituri mici. Asistența juridică gratuită constă în numirea unui avocat care să vă reprezinte. Acesta vă oferă serviciile sale până la încheierea procesului sau a acțiunii în fața instanțelor de același grad sau până la soluționarea eventualelor căi de atac împotriva hotărârii pronunțate.

Avocatul poate fi numit:

  • pe parcursul formulării învinuirilor și punerii sub acuzare, în cazul anumitor infracțiuni prevăzute în mod expres;
  • în etapa de cercetare penală și judecare a cauzei în cazul în care infracțiunea cercetată este o infracțiune gravă;
  • pe parcursul judecării cauzei, pentru delictele judecate de către Instanța pentru delicte în complet de judecată format din trei membri și care pot fi pedepsite cu închisoarea pentru cel puțin șase luni;
  • pentru introducerea unei căi de atac și pentru a vă reprezenta în momentul judecării acesteia în instanța de al doilea grad de jurisdicție, în cazul în care ați fost condamnat la cel puțin șase luni de închisoare de către instanța de prim grad de jurisdicție;
  • pentru introducerea unei căi de atac pe motive de drept în cazul în care ați primit o pedeapsă cu închisoarea pentru cel puțin un an;
  • pentru a solicita rejudecarea cauzei în cazul în care ați primit o pedeapsă cu închisoarea de cel puțin șase luni.

Aveți dreptul la asistență juridică gratuită chiar dacă venitul dumneavoastră nu este foarte mic, în cazul în care puteți dovedi că nu aveți posibilitatea să acoperiți cheltuielile de judecată din cauza diferenței dintre nivelul de trai din statul membru din care proveniți și cel din Grecia.

Pentru a beneficia de asistență juridică gratuită și a vi se desemna un avocat, trebuie să depuneți o cerere la instanța care judecă acțiunea sau la instanța care audiază calea de atac sau cererea de rejudecare pe care ați înaintat-o.

Cererea trebuie depusă cu 15 zile înainte de începerea procesului sau a acțiunii pentru care solicitați asistență juridică. Aceasta trebuie să conțină o scurtă descriere a obiectului procesului sau al acțiunii, dovezi privind eligibilitatea dumneavoastră pentru obținerea de asistență juridică gratuită, precum și toate documentele necesare referitoare la situația dumneavoastră financiară (pentru detalii, consultați Legea 3226/4-2-2004, Monitorul Oficial Α’ 24/2004).

Linkuri relevante

Linkul se deschide într-o fereastră nouăLista Asociațiilor Baroului

Ultima actualizare: 25/06/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

2 - Drepturile mele pe parcursul cercetării unei infracțiuni și înainte de judecarea cauzei în instanță

Care este scopul cercetării penale?

Scopul cercetării penale este de a strânge și păstra probe, precum și de a analiza orice indicii rămase la locul faptei.

Care sunt etapele cercetării penale?

Ancheta preliminară / cercetarea penală preliminară / cercetarea penală:

Procurorul stabilește, printr-o anchetă preliminară, dacă învinuirea este întemeiată și dacă există probabilitatea să fi fost săvârșită o infracțiune.

Cercetarea penală preliminară se desfășoară în principal în cazul în care suspectul a fost surprins în timpul săvârșirii infracțiunii sau în cazul în care o întârziere ar duce la apariția unui risc imediat.

Cercetarea penală este efectuată numai pentru infracțiunile grave.

Arestarea / Măsuri restrictive / Reținerea în arest preventiv

În cazul în care suspectul a fost surprins în timpul săvârșirii faptei sau este arestat în termen de o zi de la comiterea infracțiunii, acesta poate fi arestat fără mandat.

În cazul în care suspectul nu a fost surprins în timpul săvârșirii infracțiunii, este necesar un mandat.

Persoana arestată este adusă în fața procurorului în termen de 24 ore.

Se impun restricții (de exemplu, cauțiunea, obligația acuzatului de a se prezenta periodic la secția de poliție, interdicția de a părăsi țara) pentru a preveni comiterea altor infracțiuni și pentru a asigura prezența acuzatului la interogatoriul realizat de poliție și în instanță.

Reținerea în arest preventiv: dacă restricțiile menționate anterior sunt insuficiente, în cazul infracțiunilor mai grave, suspecții pot fi reținuți preventiv până la 18 luni pentru infracțiunile grave, până la 12 luni pentru infracțiunile mai puțin grave și până la 6 luni pentru ucidere din culpă repetată din neglijență. Inculpatul este reținut în penitenciar.

Proceduri în fața Camerei de instrucție

Puteți iniția aceste proceduri fie pentru a solicita eliminarea restricțiilor sau a arestului preventiv, fie pentru a face plângere împotriva unor eventuale nereguli identificate în etapa preprocesuală.

Care este autoritatea competentă pentru derularea fiecăreia dintre aceste etape?

Ancheta preliminară este efectuată de către anchetatori și procuror.

Ancheta penală preliminară este realizată de cei menționați anterior, inclusiv judecătorul de instrucție și, în final, ancheta penală sau interogatoriul este realizat numai de către judecătorul de instrucție.

Arestarea este dispusă de către Camera de instrucție sau de către judecătorul de instrucție. În cazul în care suspectul a fost surprins în timpul săvârșirii infracțiunii, anchetatorii și agenții de poliție competenți au obligația să-l aresteze pe infractor, iar orice cetățean are dreptul să-l aresteze. Restricțiile asupra libertății personale și reținerea în arest preventiv sunt dispuse de către judecătorul de instrucție, cu acordul procurorului și al Camerei de instrucție.

Procedurile în fața Camerei de instrucție sunt desfășurate de către consilii de instrucție formate din trei membri, în prezența procurorului.

Drepturile mele pe parcursul cercetării

Faceți clic pe link-urile de mai jos pentru a găsi informații detaliate cu privire la drepturile dumneavoastră pe parcursul cercetării.

Ancheta preliminară, cercetarea penală preliminară, cercetarea penală (1)

Care este scopul acestor proceduri?

Ancheta preliminară are scopul de a permite procurorului să stabilească dacă acuzația este întemeiată și să dispună începerea urmăririi penale.

Cercetarea penală preliminară este realizată în cazul în care suspectul a fost surprins în timpul săvârșirii faptei sau în cazul în care o întârziere ar antrena un risc imediat (de exemplu, ștergerea amprentelor sau a urmelor de pași etc.).

Cercetarea penală este întreprinsă numai în cazul infracțiunilor grave și al delictelor majore. Cercetarea penală preliminară și cercetarea penală sunt menite să găsească, să strângă și să păstreze probe, dar și să identifice urmele infracțiunii.

Care este autoritatea competentă pentru derularea acestei etape?

Ancheta preliminară este realizată de către anchetatori și procuror.

Cercetarea penală preliminară este realizată de cei menționați anterior, la care se adaugă judecătorul de instrucție.

Cercetarea penală este realizată numai de către judecătorul de instrucție.

Ancheta preliminară și cercetarea preliminară sunt conduse de către procurorul de pe lângă Instanța pentru delicte, iar cercetarea penală este condusă de către procurorul de pe lângă Curtea de apel.

Există anumite termene care trebuie respectate?

Ancheta preliminară se desfășoară pe parcursul a 4-8 luni. Cercetarea penală durează maxim 18 luni. Dacă se efectuează cercetări suplimentare, acestea durează 3-5 luni.

În orașele mari, aceste termene se pot prelungi. Nu există sancțiuni pentru nerespectarea termenelor respective.

Termenul pentru a furniza informații în cadrul anchetei preliminare și pentru a stabili cum pledați în cadrul cercetării penale preliminare și al cercetării penale propriu-zise este de cel puțin 48 de ore și poate fi prelungit.

Nu există sancțiuni pentru nerespectarea termenului în cazul primelor două proceduri. În schimb, în cazul cercetării penale, dacă nu se respectă termenul stabilit, judecătorul de instrucție are dreptul să emită un mandat pentru aducerea învinuitului în fața instanței prin forță și/sau un mandat de arestare.

Ce informații voi primi despre desfășurarea procedurilor?

De îndată ce vi se solicită să participați la procedurile descrise anterior, aveți dreptul:

  • să solicitați de la judecătorul de instrucție copii după toate documentele juridice relevante, inclusiv descrierea învinuirilor, pe cheltuiala dumneavoastră,
  • să solicitați acordarea unui termen de cel puțin 48 de ore și
  • să vă desemnați un avocat.

Mi se va pune la dispoziție un interpret dacă nu vorbesc limba în care se desfășoară procedurile?

Da. Interpretul va traduce anchetatorilor declarația dumneavoastră, precum și întrebările pe care aceștia vi le adresează.

În ce etapă am dreptul să consult un avocat?

În momentul în care vă prezentați în fața unui anchetator, puteți solicita ca avocatul dumneavoastră să fie notificat sau să vi se permită să-l contactați. Aveți de asemenea dreptul să refuzați să faceți declarații înainte de sosirea avocatului dumneavoastră.

Autoritățile au obligația să asigure prezența unui interpret numai în momentul interogatoriului. În rest, trebuie să faceți demersurile necesare, împreună cu avocatul dumneavoastră, dacă aveți nevoie de un interpret.

Este obligatoriu să fiu reprezentat de un avocat? Pot să-mi aleg avocatul?

Este necesar numai în cazul infracțiunilor grave. Dumneavoastră alegeți avocatul. Totuși, dacă nu aveți avocat în cazul unei infracțiuni grave, judecătorul de instrucție va numi un avocat care să vă reprezinte pe parcursul cercetării.

Mi se vor cere informații? Trebuie să furnizez informații?

Vi se pot pune întrebări în legătură cu învinuirile. Aveți dreptul să răspundeți parțial sau să nu răspundeți deloc și aveți dreptul să nu vă incriminați. Puteți refuza să răspundeți oricăror întrebări care v-ar putea periclita situația.

Pot contacta un membru al familiei sau un prieten?

Aveți dreptul să comunicați cu familia sau prietenii dumneavoastră prin telefon. Puteți fi vizitat de membrii familiei dumneavoastră și, în mod excepțional, de prieteni.

Pot să fiu consultat de un medic dacă am nevoie?

Dacă aveți o problemă de sănătate, puteți cere să fiți consultat de un medic.

Pot contacta ambasada țării mele de origine?

Da, aveți acest drept.

Sunt cetățean străin. Trebuie să fiu prezent pe parcursul cercetării?

Nu, nu este necesar.

Pot participa la proceduri prin videoconferință?

În Grecia, legea nu prevede posibilitatea de a participa la proceduri prin videoconferință.

Pot fi trimis înapoi în țara mea de origine?

În această etapă, nu puteți fi expulzat.

În ce circumstanțe pot fi reținut în arest preventiv sau eliberat?

Sunteți reținut în arest preventiv dacă există indicii clare că ați săvârșit o infracțiune gravă și dacă

  • nu aveți o adresă cunoscută în Grecia;
  • ați făcut demersuri pentru a părăsi țara;
  • ați încercat să eludați procedurile juridice în trecut;
  • ați fost condamnat pentru că ați evadat din închisoare, pentru că ați ajutat un deținut să evadeze sau pentru că ați încălcat restricțiile privind domiciliul, precum și dacă
  • există motive să se considere că aveți intenția să fugiți;
  • ați mai fost condamnat, ceea ce sporește probabilitatea unei recidive.

De asemenea, vi se pot impune măsuri restrictive sau puteți fi eliberat.

Care sunt drepturile/obligațiile mele?

Aveți dreptul să vi se acorde timpul necesar pentru a studia dosarul instanței și să numiți cel mult doi avocați. Pe parcursul cercetărilor, trebuie să vă prezentați personal, deoarece prezența avocatului dumneavoastră nu este suficientă.

În cazul în care judecătorul de instrucție hotărăște că trebuie să fiți reținut preventiv temporar, puteți introduce o cale de atac în termen de 5 zile la Camera de instrucție. De asemenea, puteți ataca hotărârea de reținere preventivă la judecătorul de instrucție sau la Camera de instrucție, cerând revocarea acesteia sau înlocuirea ei cu alte restricții.

Pot părăsi țara pe parcursul cercetărilor?

Da, puteți părăsi țara dacă nu vi s-au impus măsuri care vă interzic acest lucru.

Percheziții, amprente și ADN

Pentru a afla mai multe informații cu privire la drepturile dumneavoastră, consultați secțiunea Linkul se deschide într-o fereastră nouăPercheziții, amprente și ADN (4).

Pot introduce o cale de atac?

Dacă în cadrul procedurii anterioare procesului s-au întreprins acțiuni lipsite de validitate, le puteți ataca la Camera de instrucție, solicitând revocarea acestora și repetarea procedurii preprocesuale.

Pot pleda „vinovat” pentru toate învinuirile sau pentru unele dintre ele înainte de proces?

Puteți să vă recunoașteți vinovăția în orice etapă anterioară procesului. Puteți de asemenea să vă retrageți mărturisirea. În orice caz, instanța are libertatea de a analiza mărturisirea dumneavoastră.

Pot fi modificate învinuirile înainte de proces?

Învinuirile nu pot fi modificate. Acestea pot doar să fie reformulate pentru a fi mai precise. Nu se pot adăuga alte învinuiri.

Pot fi învinuit de o infracțiune de care am fost deja acuzat într-un alt stat membru?

Puteți fi învinuit în cazul în care infracțiunea, definită ca infracțiune gravă sau delict conform legilor Greciei, a fost săvârșită într-un alt stat, iar victima este un cetățean grec. În cazul infracțiunilor grave, se aplică dreptul grec , indiferent de legile aflate în vigoare la locul faptei.

Voi fi informat cu privire la martorii care au făcut declarații împotriva mea?

Sunteți îndreptățit să cunoașteți aceste informații, deoarece aveți acces la toate documentele din dosarul instanței, inclusiv declarațiile martorilor. Vi se pot oferi aceste informații înainte de a vă construi apărarea, dar și ulterior.

Voi fi informat cu privire la alte probe aduse împotriva mea?

Anchetatorul are obligația de a vă furniza copii după documentele incluse în dosarul instanței și de a vă prezenta toate materialele relevante înainte să depuneți mărturie.

Mi se vor cere informații cu privire la cazierul meu?

Judecătorul de instrucție va fi informat cu privire la cazierul dumneavoastră ca element în cadrul cercetării penale.

Arestarea / Restricții asupra libertății / Reținerea în arest preventiv (2)

De ce se iau aceste măsuri?

În cazul în care infractorul a fost surprins în timpul săvârșirii faptei, arestarea este menită să ofere garanția că acesta va fi deferit justiției. În alte cazuri, arestarea, reținerea preventivă și impunerea de restricții asupra libertății de circulație sunt menite să asigure prezența inculpatului în fața organelor de cercetare și a autorităților judiciare.

Care sunt organele competente?

Arestarea este dispusă fie de către Camera de instrucție, fie de către judecătorul de instrucție. Reținerea în arest preventiv și impunerea de măsuri restrictive intră în competența acelorași autorități. În cazul în care infractorul este surprins în timpul săvârșirii infracțiunii, arestarea poate fi efectuată de către anchetatori sau de către agenții de poliție.

Trebuie să se respecte anumite termene?

După ce ați fost arestat, trebuie să fiți adus în fața procurorului în termen de 24 de ore. Dacă nu se respectă acest termen, nu există consecințe în ceea ce vă privește. Există de asemenea un termen pentru toate restricțiile în cadrul cărora vi se cere să vă prezentați periodic la poliție. În cazul în care nu respectați acest termen, restricția menționată anterior poate fi înlocuită cu reținerea preventivă.

Ce informații voi primi despre desfășurarea procedurilor?

Dacă sunteți surprins în timpul săvârșirii unei infracțiuni, agenții de poliție trebuie să vă comunice, în momentul arestării, motivul pentru care ați fost arestat. Dacă sunteți adus în fața judecătorului de instrucție, veți primi informații complete cu privire la învinuirile care vi se aduc. Același lucru se aplică în cazul în care se impun restricții asupra libertății dumneavoastră de circulație și în cazul reținerii în arest preventiv.

Înainte de a se lua decizii cu privire la aceste aspecte, judecătorul de instrucție trebuie să vă furnizeze toate documentele juridice relevante.

Mi se va pune la dispoziție un interpret dacă nu vorbesc limba în care se desfășoară procedurile?

Dacă nu vorbiți limba în care se desfășoară procedurile, trebuie să anunțați de îndată acest lucru și să solicitați un interpret. Interpretul va traduce tot ce spuneți, toate întrebările care vă sunt adresate și toate documentele care vi se prezintă.

În ce etapă voi putea consulta un avocat?

Dacă ați fost arestat, puteți solicita ca avocatul dumneavoastră să fie notificat imediat sau să vi se permită să dați un telefon. În plus, aveți dreptul să refuzați să răspundeți la întrebări dacă avocatul dumneavoastră nu este prezent.

Dacă nu aveți un avocat, puteți contacta ambasada țării dumneavoastră sau baroul local. Dacă doriți să aveți la dispoziție un interpret pentru a putea comunica cu avocatul, dumneavoastră trebuie să faceți demersurile necesare și nu organele de cercetare. În cazul în care se impun restricții asupra libertății dumneavoastră de circulație sau sunteți reținut în arest preventiv, consultați-vă mai întâi avocatul. Acesta va face demersuri în numele dumneavoastră și va fi prezent pe parcursul cercetării penale.

Trebuie să fiu reprezentat de un avocat? Pot să-mi aleg avocatul?

Reprezentarea este obligatorie numai în cazul infracțiunilor grave. Aveți dreptul să vă alegeți avocatul. Totuși, în cazul infracțiunilor grave, dacă nu aveți avocat, vi se va atribui un avocat din oficiu pe parcursul cercetărilor, dacă solicitați acest lucru.

Mi se pot solicita informații, într-o formă sau alta? Am obligația să furnizez informațiile care mi se solicită?

Vi se vor adresa întrebări cu privire la învinuiri. Puteți refuza să răspundeți la orice întrebări care v-ar putea periclita situația.

Pot contacta un membru al familiei sau un prieten?

Aveți dreptul să cereți anchetatorilor să vă permită să-i contactați.

Pot fi consultat de un doctor dacă am nevoie?

Da, dacă aveți probleme de sănătate.

Pot contacta ambasada țării mele dacă sunt cetățean străin?

Da, aveți acest drept.

Sunt cetățean străin. Trebuie să fiu prezent pe parcursul cercetărilor?

Nu aveți obligația de a fi prezent, cu excepția cazului în care trebuie să fiți supus unei percheziții corporale.

Pot participa la proceduri prin videoconferință?

Cercetarea unei infracțiuni prin intermediul videoconferinței nu a fost încă prevăzută în lege.

Pot fi trimis înapoi în țara mea de origine?

În acest stadiu al procedurilor, nu puteți fi expulzat.

În ce circumstanțe pot fi reținut în arest preventiv sau eliberat?

Sunteți reținut în arest preventiv dacă judecătorul de instrucție este de aceeași părere cu procurorul sau în cazul în care Camera de instrucție dispune acest lucru. Sunteți reținut în arest preventiv dacă există indicații clare că ați săvârșit infracțiuni grave și:

  • nu aveți o adresă cunoscută în Grecia;
  • ați făcut demersuri pentru a părăsi țara;
  • ați încercat să eludați procedurile judiciare în trecut;
  • ați fost condamnat pentru că ați evadat din închisoare, pentru că ați ajutat un deținut să evadeze sau pentru că ați încălcat restricțiile privind domiciliul, precum și dacă
  • există motive să se considere că aveți intenția să fugiți;
  • ați mai fost condamnat, ceea ce sporește probabilitatea unei recidive.

De asemenea, vi se pot impune măsuri restrictive sau puteți fi eliberat.

Care sunt drepturile și obligațiile mele?

Aveți dreptul să vi se acorde timpul necesar pentru a studia dosarul cauzei și să numiți cel mult doi avocați. Dacă sunteți reținut preventiv, puteți ataca în termen de 5 zile această decizie, pronunțată de către judecătorul de instrucție, la Camera de instrucție. Puteți de asemenea înainta o contestație chiar judecătorului de instrucție sau Camerei de instrucție, solicitând revocarea deciziei de a fi reținut în arest preventiv sau înlocuirea acesteia cu restricții asupra libertății de circulație.

Pot părăsi țara pe parcursul cercetărilor?

Puteți părăsi țara după încheierea perioadei de arest și cu condiția să nu vă aflați sub interdicția de a părăsi teritoriul Greciei.

Percheziții, amprente și ADN

Pentru informații referitoare la drepturile dumneavoastră, consultați secțiunea Linkul se deschide într-o fereastră nouăPercheziții, amprente și ADN (4).

Pot introduce o cale de atac?

Dacă în cadrul procedurii anterioare procesului s-au întreprins acțiuni lipsite de validitate, le puteți ataca la Camera de instrucție, solicitând revocarea acestora și repetarea procedurii preprocesuale.

Pot pleda vinovat pentru toate acuzațiile sau pentru unele dintre ele înainte de proces?

Aveți dreptul să vă recunoașteți vinovăția și acest lucru nu ar trebui să vă afecteze în niciun fel din punct de vedere juridic.

Pot fi modificate învinuirile înainte de proces?

Învinuirile nu pot fi modificate. Acestea pot doar să fie reformulate pentru a fi mai precise. Nu se pot adăuga alte învinuiri.

Pot fi învinuit de o infracțiune de care am fost deja acuzat într-un alt stat membru?

Puteți fi învinuit în cazul în care fapta a fost săvârșită într-un alt stat, iar victima este un cetățean grec. În cazul infracțiunilor grave, se aplică dreptul grec, indiferent de legile aflate în vigoare la locul faptei.

Voi fi informat cu privire la identitatea martorilor care au făcut declarații împotriva mea?

Desigur. Imediat după ce ați fost arestat și supus cercetării preliminare sau cercetării propriu-zise, trebuie să vi se furnizeze aceste informații înainte de a face propria declarație.

Voi fi informat cu privire la alte probe aduse împotriva mea?

Anchetatorul are obligația de a vă furniza copii după toate documentele incluse în dosarul instanței înainte să faceți propria declarație.

Mi se vor cere informații cu privire la cazierul meu?

Nu. Aceste informații vor fi obținute de la departamentul corespunzător.

Procedurile desfășurate în fața Camerei de instrucție (3)

Care este scopul acestei etape?

Camerele de instrucție sunt organele judiciare competente pentru procedura preprocesuală. Acestea supraveghează legitimitatea acțiunilor întreprinse de către anchetatori, hotărăsc dacă învinuitul ar trebui să fie reținut în arest preventiv sau dacă este necesară impunerea de restricții asupra libertății sale de circulație, iau decizii cu privire la alte aspecte delicate care influențează procedurile preprocesuale și decid dacă învinuitul trebuie adus în fața instanței sau trebuie să fie eliberat.

Care sunt organele competente în această etapă?

Camerele de instrucție sunt formate din 3 judecători și sunt următoarele: Camera de instrucție a Instanței pentru delicte, Camera de instrucție a Curții de apel și Camera de instrucție a Curții de casație.

Trebuie să se respecte anumite termene?

Da, există termene și dacă nu le respectați, nu veți putea să vă exercitați drepturile.

Ce informații voi primi cu privire la desfășurarea procedurilor?

Puteți obține informații privind derularea cauzei dumneavoastră de la secretariatul consiliilor, iar orice decizii vă vor fi comunicate, în conformitate cu prevederile legale.

Mi se va pune la dispoziție un interpret dacă nu vorbesc limba în care se desfășoară procedurile?

Dacă vă prezentați în fața consiliilor, aveți dreptul la un interpret.

În ce etapă voi putea consulta un avocat?

Aveți dreptul să beneficiați de asistență juridică și să comunicați cu avocatul dumneavoastră în orice etapă a procedurilor. Dacă se ivesc probleme de traducere, dumneavoastră sau avocatul dumneavoastră trebuie să le soluționați.

Trebuie să am un reprezentant legal? Pot să-mi aleg avocatul?

Nu este obligatoriu. Dacă doriți, puteți fie să vă reprezentați singur, fie să fiți reprezentat de către un avocat. Aveți dreptul să vă alegeți avocatul, cu excepția cazului în care acesta a fost numit din oficiu.

Mi se pot solicita informații, într-o formă sau alta? Am obligația să furnizez informațiile care mi se solicită?

Vi se pot adresa întrebări cu privire la infracțiunea de care sunteți învinuit. Aveți dreptul să păstrați tăcerea și să nu vă incriminați. Puteți refuza să răspundeți la orice întrebări care ar putea dăuna cauzei dumneavoastră.

Pot contacta un membru al familiei sau un prieten?

Da. Dacă sunteți reținut preventiv, puteți fi vizitat în timpul programului de vizite.

Pot fi consultat de un doctor dacă am nevoie?

Da, dacă aveți probleme de sănătate.

Pot contacta ambasada țării mele de origine dacă sunt cetățean străin?

Aveți acest drept.

Sunt cetățean străin. Trebuie să fiu prezent pe parcursul cercetărilor?

Numai la cererea dumneavoastră și dacă instanța permite acest lucru.

Pot participa la proceduri prin videoconferință etc.?

Participarea la proceduri prin videoconferință nu a fost încă prevăzută prin lege.

Pot fi trimis înapoi în țara mea de origine?

În acest stadiu al procedurilor, nu puteți fi expulzat.

Voi fi reținut în arest preventiv sau voi fi eliberat? În ce circumstanțe?

Veți fi reținut în arest preventiv în cazul în care Camera de instrucție dispune acest lucru. De asemenea, este posibil să vi se impună restricții asupra libertății de circulație sau să fiți eliberat.

Pot părăsi țara pe parcursul cercetărilor?

Puteți părăsi țara după încheierea perioadei de arest și cu condiția să nu vă aflați sub interdicția de a părăsi teritoriul Greciei.

Mi se va cere să accept să mi se preleveze amprentele, mostre de material genetic (ADN) (de exemplu fire de păr, salivă) sau alte lichide corporale?

Camera de instrucție poate solicita acest lucru.

Pot fi supus unei percheziții corporale?

Consiliul nu poate dispune efectuarea unei percheziții corporale, însă anchetatorii sau autoritățile care efectuează cercetările preliminare pot solicita acest lucru. În acest caz, puteți cere ca avocatul dumneavoastră să fie prezent pe parcursul percheziției.

Se poate dispune percheziționarea locuinței, a locului de muncă sau a autovehiculului meu?

Nu se pot efectua astfel de percheziții în etapa condusă de consilii.

Pot introduce o cale de atac?

Există căi de atac împotriva hotărârilor consiliilor.

Pot pleda vinovat pentru toate învinuirile sau pentru unele dintre ele?

Aveți dreptul să vă recunoașteți vinovăția și puteți face acest lucru prin intermediul unui memoriu adresat consiliilor. Această declarație nu poate fi retrasă și poate influența hotărârea instanței.

Pot fi modificate învinuirile înainte de proces?

Învinuirile nu pot fi modificate. Acestea pot fi doar formulate cu mai multă precizie de către consilii. Nu se pot adăuga noi învinuiri.

Pot fi învinuit de o infracțiune de care am fost deja acuzat într-un alt stat membru?

Puteți fi învinuit dacă victima infracțiunii este un cetățean grec. În cazul infracțiunilor grave, se aplică dreptul grec, indiferente de legile aflate în vigoare la locul faptei.

Voi fi informat cu privire la martorii care au făcut declarații împotriva mea?

Desigur, puteți primi informații atât în această etapă, cât și înainte. Aveți dreptul să obțineți informații cu privire la orice detaliu din dosarul instanței.

Mi se vor cere informații cu privire la cazierul meu?

Nu, aceste informații vor fi obținute de la departamentul relevant.

Percheziții, amprente și ADN (4)

Mi se va cere să accept să mi se preleveze amprentele, mostre de material genetic (ADN) (de exemplu fire de păr, salivă) sau alte lichide corporale?

Dacă sunteți arestat, vi se va solicita prelevarea amprentelor digitale și aveți obligația să vă supuneți. Este de asemenea obligatoriu să oferiți o mostră de ADN dacă există indicii clare că ați săvârșit o infracțiune gravă. Dacă rezultatul analizei ADN este pozitiv, aveți dreptul să solicitați repetarea analizei; în caz contrar, materialul genetic este distrus.

Pot fi supus unei percheziții corporale?

Este posibil să fiți supus unei percheziții corporale dacă persoana care efectuează cercetările o consideră necesară. Percheziția nu trebuie să vă aducă atingere demnității și trebuie efectuată într-un loc privat. Dacă sunteți femeie, percheziția trebuie să fie efectuată de o femeie. Dacă vi se cere să predați un anumit obiect sau document și dumneavoastră încuviințați, nu trebuie să fiți supus percheziției corporale.

Se poate dispune percheziționarea locuinței, a locului de muncă sau a autovehiculului meu?

Locuința dumneavoastră poate fi supusă unei percheziții cu condiția ca aceasta să fie efectuată de către un reprezentant al instanței și un anchetator în cadrul cercetării propriu-zise sau al cercetării preliminare. Autovehiculele sunt percheziționate dacă există suspiciuni întemeiate că a fost săvârșită o infracțiune sau dacă este absolut necesar.

Ultima actualizare: 25/06/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

3 - Drepturile mele în instanță

Procedura preliminară

Cine mă informează că trebuie să mă prezint în instanță și prin ce mijloace?

Procurorul formulează actul de acuzare, stabilește data procesului și citează inculpatul, reclamantul și martorii cu cel puțin 15 zile înainte de proces sau cu 30 de zile înainte dacă aceștia au domiciliul în alte țări europene.

Procedura pe parcursul ședinței de judecată

Ce instanță soluționează cauza?

Principalele instanțe penale sunt: Curtea Magistraților pentru încălcări, Instanța pentru delicte, care judecă delictele, și Curtea de Apel în materie penală cu complet format din trei membri sau Curtea mixtă cu jurați pentru infracțiunile grave. În principiu, instanța competentă este cea care are jurisdicție asupra locului în care a fost comisă fapta.

Procesul este public?

Da, cu excepția cazului în care publicitatea poate avea un efect negativ asupra moralei publice sau există motive pentru a proteja viața privată a părților cauzei.

Cine pronunță hotărârea?

Hotărârea este pronunțată de judecători în cadrul instanțelor inferioare și de judecători și jurați în cadrul Curții mixte cu jurați.

Acuzațiile pot fi modificate pe parcursul procesului?

Este posibil ca un cap de acuzare să fie înlocuit cu un altul, similar. Numai instanța hotărăște care este definiția juridică corectă a faptelor care fac obiectul cauzei și care este cea mai precisă formulare a acestora.

Ce se întâmplă dacă pledez „vinovat” pentru toate capetele de acuzare sau pentru unele dintre ele în cadrul procesului?

Dacă pledați „vinovat” pentru anumite capete de acuzare, instanța va stabili pedeapsa în funcție de ceea ce ați recunoscut. În ceea ce privește pedeapsa, este posibil să primiți o pedeapsă mai blândă.

Care sunt drepturile mele pe parcursul procesului?

Trebuie să fiu prezent la proces?

Prezența dumneavoastră nu este obligatorie. Puteți fi reprezentat de avocatul dumneavoastră, cu excepția cazului în care instanța consideră că prezența dumneavoastră este necesară.

Dacă am domiciliul într-un alt stat membru, pot participa la proces prin videoconferință?

Nu este posibil, deoarece această modalitate de participare nu este încă prevăzută prin lege.

Trebuie să fiu prezent pe tot parcursul procesului?

Nu aveți această obligație. Puteți să vă prezentați în instanță și apoi să părăsiți ședința de judecată, fiind reprezentat în continuare de către avocatul dumneavoastră.

Mi se va pune la dispoziție un interpret dacă nu înțeleg limba în care se desfășoară procedurile?

Dacă nu înțelegeți limba vorbită în cadrul procesului, instanța are obligația să vă pună la dispoziție un interpret.

Trebuie să fiu reprezentat de un avocat? Mi se va acorda un avocat din oficiu? Pot să-mi schimb avocatul?

Este necesar să fiți reprezentat de un avocat numai în cazul infracțiunilor grave și în fața Curții de Casație. Dacă nu puteți să vă angajați un avocat, instanța are obligația să vă acorde un avocat din oficiu. Aveți dreptul să vă schimbați avocatul, cu excepția cazului în care acesta a fost numit de instanță (din oficiu), în cadrul instanțelor superioare.

Pot să mă adresez instanței? Trebuie să depun mărturie în cadrul procesului?

Aveți această posibilitate, însă nu este obligatoriu. Aveți dreptul de a păstra tăcerea.

Care sunt consecințele unei mărturii mincinoase în cadrul procesului?

Aveți dreptul să nu spuneți adevărul. Depunerea unei mărturii mincinoase de către inculpat nu este considerată faptă penală.

Care sunt drepturile mele în ceea ce privește probele împotriva mea?

Pot contesta probele aduse împotriva mea?

Aveți acest drept și puteți face acest lucru în cadrul apărării sau prin propria mărturie, aducând probe contrare sau cu ajutorul martorilor proprii.

Ce fel de probe pot aduce în fața instanței în apărarea mea?

Puteți aduce documente justificative, puteți convoca martori sau experți.

În ce circumstanțe pot aduce astfel de probe?

Nu există condiții prealabile; puteți prezenta probe instanței fără să fi comunicat acest lucru în prealabil.

Pot angaja un detectiv privat care să mă ajute să găsesc probe? Aceste probe sunt admisibile?

Aveți această posibilitate și probele sunt admisibile dacă au fost obținute pe căi legale.

Pot cita martori în apărarea mea?

Puteți cita câți martori doriți; instanța are obligația să accepte mărturia unui număr de martori ai apărării egal cu cel al martorilor acuzării.

Putem, eu sau avocatul meu, să adresăm întrebări celorlalți martori din cadrul cauzei? Putem, eu sau avocatul meu, să contestăm declarațiile acestora?

Atât dumneavoastră, cât și avocatul dumneavoastră, puteți adresa întrebări martorilor și puteți pune la îndoială declarațiile acestora.

Se va ține seama de informațiile referitoare la cazierul meu?

În momentul în care instanța hotărăște pedeapsa, dacă verdictul este „vinovat”, aceasta ia în considerare condamnările în cazul în care acestea depășesc, în total, o perioadă de 6 luni.

Se va ține seama de condamnările anterioare din alte state membre?

Numai dacă au fost înscrise în cazierul dumneavoastră.

Ce se întâmplă la terminarea procesului?

Care sunt rezultatele posibile ale procesului?

Achitarea inculpatului, dacă instanța are îndoieli sau nu este convinsă că acesta a săvârșit infracțiunea sau pe motive de drept, și dacă există motive pentru scutirea de pedeapsă (de exemplu, în cazul remușcărilor sincere).

Condamnarea inculpatului și stabilirea unei pedepse, dacă instanța are convingerea că acesta a săvârșit infracțiunea.

Încetarea procedurii penale în cazul în care inculpatul decedează, victima își retrage acuzațiile, infracțiunea se prescrie sau face obiectul unei amnistii.

Declararea urmăririi penale ca inadmisibilă, dacă există o hotărâre anterioară relevantă, dacă nu există acuzații (în cazul în care este necesar), plângeri sau autorizație de urmărire în justiție.

Rezumat al pedepselor posibile

Pedepse principale: închisoare (pe viață sau pentru o perioadă de 5-20 ani), detenție în izolare (10 zile – 5 ani), detenție (1 zi – 1 lună), sancțiune financiară (150 – 15 000 EUR), amendă (29 – 590 EUR), închiderea într-un centru de detenție pentru minori sau internarea într-o instituție pentru îngrijirea bolilor psihice.

Pedepse suplimentare: privarea de drepturi civile, interzicerea exercitării unei profesii, publicarea condamnării.

Măsuri de siguranță: detenția infractorilor care nu pot răspunde penal pentru faptele lor, internarea alcoolicilor și a dependenților de droguri în centre de detoxificare, trimiterea în centre de muncă, interdicția de a locui într-o anumită zonă, expulzarea cetățenilor străini și confiscarea bunurilor.

Ce rol are victima pe parcursul procesului?

Victima participă fie ca parte civilă în proces, fie ca martor. Ca parte (sau „reclamant civil care aduce dovezi contrare”), aceasta urmărește să obțină despăgubiri sub formă de compensații financiare pentru daune emoționale sau suferințe psihice, iar, ca martor, victima sprijină acuzarea.

Dacă victima se constituie ca parte civilă, aceasta trebuie să menționeze acest lucru înainte de prezentarea probelor.

Ultima actualizare: 25/06/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

4 - Drepturile mele după pronunțarea hotărârii de către instanță

Pot ataca hotărârea și/sau pedeapsa?

Puteți ataca condamnarea. Dreptul de a introduce o cale de atac depinde de tipul și gravitatea pedepsei, precum și de instanța care a stabilit-o.

De exemplu:

  • în cazul Instanței pentru delicte cu complet de judecată format dintr-un singur membru, aveți dreptul să introduceți o cale de atac dacă pedeapsa constă în închisoare pentru o perioadă mai mare de 60 de zile sau o sancțiune financiară mai mare de 1 000 EUR;
  • în cazul Instanței pentru delicte cu complet de judecată format din trei membri, precum și al instanței competente pentru judecarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate de aceasta, aveți dreptul să introduceți o cale de atac dacă ați fost condamnat la închisoare pentru o perioadă mai mare de 4 luni sau la plata unei sancțiuni financiare mai mari de 1 500 EUR;
  • În cazul Curții mixte cu jurați sau al Instanței cu complet de judecată format din trei membri competente pentru judecarea căilor de atac împotriva pedepselor acordate pentru infracțiuni grave, aveți dreptul să introduceți o cale de atac dacă pedeapsa constă în închisoare pentru o perioadă mai mare de 2 ani pentru infracțiuni grave și mai mare de 1 an pentru delicte.

Puteți ataca o hotărâre de achitare numai în cazul în care ați fost achitat pentru remușcări sincere sau pe motive care aduc atingere reputației dumneavoastră.

Cum pot introduce calea de atac?

Pentru a introduce o cale de atac, trebuie să întocmiți o declarație privind introducerea unei căi de atac și să o depuneți la grefa instanței care a pronunțat hotărârea, menționând temeiul în baza căruia atacați hotărârea, adresa personală și numele avocatului dumneavoastră.

Termenul pentru introducerea unei căi de atac este de 10 zile de la pronunțarea hotărârii de către instanță sau de la notificarea acesteia, în cazul în care ați fost judecat în absență. Totuși, dacă locuiți într-o altă țară și hotărârea a fost pronunțată din oficiu sau dacă nu se cunoaște domiciliul dumneavoastră, termenul se prelungește la 30 de zile de la data notificării documentelor.

Care este temeiul căii de atac?

O cale de atac poate fi întemeiată fie pe faptele cauzei, fie pe modul de interpretare a legii.

Ce se întâmplă dacă introduc o cale de atac?

Cauza va fi rejudecată în a doua instanță.

Ce se întâmplă dacă mă aflu în închisoare atunci când introduc calea de atac?

Calea de atac va fi înaintată Biroului procurorului public, se va stabili data procesului, iar dumneavoastră veți fi citat să vă înfățișați în instanță. Puteți solicita suspendarea aplicării pedepsei până la judecarea căii de atac, în conformitate cu anumite condiții legale.

Cât timp va trece până la judecarea căii de atac?

De obicei, între 1 și 3 ani, în funcție de infracțiune, locul în care se află instanța și dacă inculpatul este sau nu deținut.

Pot aduce noi probe la judecarea căii de atac?

Da, puteți aduce noi probe în fața instanței de apel. Procedura este similară cu cea din cadrul procesului inițial. Judecătorul care a judecat cauza în primă instanță nu poate judeca aceeași cauză în a doua instanță. Se va verifica dacă s-a respectat termenul de introducere a căii de atac și dacă aceasta a fost introdusă corect.

Ce se întâmplă în cadrul ședinței de judecată a căii de atac?

Dacă nu vă înfățișați în instanță, fie personal, fie prin intermediul unui reprezentant legal, calea de atac va fi respinsă și sentința pronunțată de instanța inferioară va rămâne în vigoare. Dacă sunteți prezent, fie personal, fie prin intermediul reprezentantului dumneavoastră legal, cauza va fi rejudecată și puteți aduce noi probe.

Ce poate hotărî instanța?

Instanța de apel nu are competența de a impune o pedeapsă mai severă decât cea stabilită de instanța inferioară. Totuși, aceasta vă poate achita, vă poate reduce pedeapsa sau poate stabili aceeași pedeapsă cu cea impusă de instanța inferioară.

Ce se întâmplă dacă am/nu am câștig de cauză după judecarea căii de atac?

În cazul în care temeiul căii de atac este considerat întemeiat, instanța de apel vă poate achita sau vă poate reduce pedeapsa; în caz contrar, hotărârea pronunțată în primă instanță rămâne în vigoare.

Există o cale de atac suplimentară la o altă instanță sau la o instanță superioară?

Nu, singurul mijloc este anularea hotărârii pronunțate în a doua instanță pe motiv de eroare de procedură.

Dacă se dovedește că hotărârea inițială nu a fost corectă, am dreptul la despăgubiri

Nu se acordă despăgubiri pentru o condamnare eronată pronunțată de către o instanță de prim grad de jurisdicție, cu excepția cazului în care ați fost condamnat la închisoare și apoi ați fost achitat după judecarea căii de atac.

Dacă am câștig de cauză în urma judecării căii de atac, se vor păstra informațiile privind condamnarea?

Se va înregistra numai hotărârea instanței de apel. Hotărârea anterioară este ștearsă.

Când devine definitivă o condamnare?

O condamnare devine definitivă dacă hotărârea pronunțată în a doua instanță nu este atacată pe motive de drept sau dacă s-a introdus o cale de atac, însă aceasta a fost respinsă de Curtea Supremă de Casație (Areios Pagos).

Sunt originar dintr-un alt stat membru. Pot fi repatriat după proces?

Puteți fi trimis înapoi în țara dumneavoastră dacă instanța dispune să fiți expulzat. Pentru a fi expulzat, trebuie să fi primit o pedeapsă cu închisoarea de cel puțin 3 luni, ordinul de expulzare trebuie să fi fost emis ca pedeapsă suplimentară sau trebuie să se fi impus măsuri de siguranță. În special, în cazul condamnărilor pentru infracțiuni grave legate de droguri, expulzarea este obligatorie și rămâne în vigoare pe viață.

Sunt expulzat imediat?

Nu, mai întâi trebuie să executați pedeapsa. Ca măsură excepțională, dacă ați fost condamnat la închisoare pentru o perioadă de până la 5 ani și a fost emis un ordin de expulzare, instanța poate decide suspendarea pedepsei și poate aproba expulzarea imediată.

Este necesar ca ordinul de expulzare să facă parte dintr-o hotărâre judecătorească, iar pedeapsa stabilită prin aceasta să nu fi fost suspendată și să fie executată.

Puteți ataca ordinul dacă acesta a fost emis de o instanță de prim grad de jurisdicție și dacă ați primit de asemenea o pedeapsă cu închisoarea care permite introducerea unei căi de atac. Calea de atac trebuie depusă la grefa instanței de prim grad de jurisdicție.

Pot fi judecat din nou într-un alt stat membru pentru aceeași faptă?

Depinde de legislația statului în cauză.

Informațiile referitoare la acuzații și/sau condamnări vor fi înscrise în cazierul meu?

Hotărârea de condamnare va fi consemnată în cazierul dumneavoastră numai dacă este definitivă. Această informație va fi înregistrată de către Serviciul de caziere judiciare.

Cazierul dumneavoastră se șterge:

  • după decesul dumneavoastră sau după ce ați împlinit vârsta de 80 de ani;
  • dacă ați fost condamnat cu suspendarea executării pedepsei, acesta se șterge la 5 ani după terminarea perioadei de suspendare, dacă nu a fost ridicată sau revocată între timp;
  • la 10 ani după executarea unei pedepse cu închisoarea de până la 1 lună pentru infracțiune premeditată și de până la 2 luni pentru o infracțiune săvârșită din neglijență, cu condiția să nu fi fost condamnat între timp pentru săvârșirea altor infracțiuni.

Nu este necesar acordul dumneavoastră pentru păstrarea acestor informații.

În cazul unui litigiu în acest sens, puteți solicita procurorului public de pe lângă Instanța pentru delicte să emită o decizie. Ulterior, puteți introduce o cale de atac împotriva acestei decizii la Camera de instrucție pentru delicte în termen de o lună de la notificarea deciziei.

Ultima actualizare: 25/06/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

5 - Contravenții rutiere și alte delicte minore

Cum sunt soluționate contravențiile rutiere minore?

Încălcările Codului rutier, de exemplu depășirea vitezei maxime admise, conducerea sub influența băuturilor alcoolice, neutilizarea centurii de siguranță, nerespectarea culorii roșii a semaforului sau a indicatorului rutier STOP, nerespectarea normelor privind staționarea sau parcarea, utilizarea telefonului mobil la volan etc., sunt pedepsite pe cale administrativă. În general, acestea sunt pedepsite de către organele de poliție competente.

Care este procedura?

Veți primi un proces-verbal care descrie contravenția pe care ați săvârșit-o. Procesul-verbal va specifica măsura administrativă și/sau sancțiunea financiară stabilită, iar dumneavoastră trebuie să vă prezentați la organele de poliție competente.

Care sunt sancțiunile posibile?

Persoanele care se fac vinovate de contravenții rutiere sunt sancționate în general cu amenzi administrative (de la 40 la 2 000 EUR) și impunerea altor măsuri administrative precum reținerea permisului de conducere sau a elementelor de identificare în trafic, cum ar fi certificatul de înmatriculare și numerele de înmatriculare ale autovehiculului, pentru o anumită perioadă de timp. Trebuie precizat că amenzile sunt reduse cu 50% dacă sunt plătite în termen de 10 zile.

 

Cetățenii altor state membre sunt sancționați pentru astfel de încălcări?

Aceștia sunt sancționați dacă încălcarea s-a produs în Grecia.

 

Pot ridica obiecții?

Puteți contesta sancțiunea administrativă în termen de trei zile la autoritatea de care aparține agentul care a impus sancțiunea. În cazul în care contestația dumneavoastră nu are câștig de cauză, trebuie să plătiți suma respectivă la instituția competentă a autorităților locale.

În plus, dacă ați fost sancționat cu o măsură administrativă, puteți să vă prezentați la organele de poliție competente și să vă expuneți obiecțiile.

Sunt aceste contravenții înscrise în cazierul meu?

Contravențiile nu sunt înscrise în cazierul dumneavoastră, deoarece sunt soluționate la nivel administrativ și se impun doar sancțiuni administrative.

Linkuri relevante

Linkul se deschide într-o fereastră nouăMinisterul Infrastructurii, Transportului și Rețelelor

Ultima actualizare: 25/06/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.