Inculpați (proceduri penale)

Germania

Conținut furnizat de
Germania

Procurorul trimite actul de punere sub acuzare instanței judecătorești, iar aceasta decide în cadrul unei proceduri intermediare dacă va iniția sau nu faza de judecată, respectiv un proces.

Dacă instanța declară capetele de acuzare admisibile, procesul debutează cu dezbaterea pe fond. Dezbaterea pe fond se poate desfășura pe parcursul uneia sau mai multor zile. Capetele de acuzare pot fi tratate și în cadrul unei proceduri accelerate, care este supusă unor reguli speciale.

Cum se desfășoară ședința principală?

Pentru început, instanța va determina părțile prezente (procurorul, dumneavoastră și, eventual, apărătorul dumneavoastră, martori, experți). Ulterior, martorii vor fi invitați să părăsească sala de judecată.

Veți fi interogat cu privire la datele dumneavoastră personale. Trebuie să menționați numele, adresa, locul și data nașterii, cetățenia și ocupația. Nu este necesar să menționați venitul.

Ulterior se citește actul de acuzare.

Vi se oferă posibilitatea de a face declarații cu privire la acuzații. Nu sunteți obligat să faceți acest lucru, puteți apela la dreptul de a păstra tăcerea. Instanța nu poate formula concluzii în dezavantajul dumneavoastră dacă decideți să nu faceți declarații. Ulterior se prezintă probele, adică se audiază martorii, se ascultă experții și/sau se citesc documente.

În final, parchetul și – în cazul în care dispuneți de unul – apărătorul dumneavoastră vor evalua succesiv rezultatul strângerii de probe și vor solicita condamnarea sau achitarea.

Dumneavoastră aveți ultimul cuvânt.

Instanța își comunică hotărârea și motivarea acesteia.

Unde se va desfășura procesul?

Procesul se va desfășura unde procurorul a formulat acuzațiile; există prevederi legale specifice în acest sens. Deseori, procesul se derulează în fața instanței locului unde s-a comis fapta.

Instanța competentă să judece fapta - tribunalul local, tribunalul regional sau curtea de apel regională – depinde de sancțiunea preconizată pentru fapta comisă. Dacă se preconizează ca sancțiunea va consta doar într-o amendă sau o pedeapsă privativă de libertate de maxim doi ani, hotărârea va fi pronunțată de un judecător al tribunalului local. Dacă se preconizează pedepse privative de libertate între doi și patru ani, se va pronunța un complet de trei judecători ai tribunalul local, unul fiind judecător profesionist, iar ceilalți doi judecători consultanți (Schöffen). În cazul în care se preconizează o pedeapsă cu închisoarea mai mare de patru ani, hotărârea va fi pronunțată de tribunalul regional cu doi sau trei judecători profesioniști și doi judecători consultanți. În cauzele care privesc siguranța statului este competentă curtea de apel regională în cadrul unui complet cu trei judecători profesioniști.

Procesul este public?

Ședința principală este publică. Publicul va fi exclus numai în cazuri excepționale, de exemplu pentru protecția martorilor.

Pot fi modificate capetele de acuzare în timpul procesului?

Capetele de acuzare pot fi modificate în mică măsură ca urmare a unei observații a instanței în acest sens. Noi acuzații pot fi adăugate în timpul procesului numai prin intermediul unei acțiuni în revizuire. O asemenea extindere a acuzațiilor nu va putea avea loc decât cu acordul dumneavoastră și al instanței.

Ce se întâmplă dacă îmi recunosc vinovăția cu privire la unele sau la toate capetele de acuzare în cadrul procesului?

O mărturisire nu duce la încheierea procesului. Este posibil însă ca instanța să renunțe la administrarea anumitor probe întrucât consideră că mărturia dumneavoastră este credibilă, de exemplu, deoarece este susținută de probe deja administrate. Instanța poate reduce pedeapsa ca urmare a unei mărturisiri. În anumite condiții, mărturisirea dumneavoastră poate fi parte a unei așa-numite înțelegeri. Această înțelegere se referă la cuantumul pedepsei, însă nu la stabilirea vinovăției sau nevinovăției dumneavoastră.

Ce drepturi am în timpul procesului?

În principiu, trebuie să participați la proces. Daca nu va prezentați la proces, în absența unei dispense din partea instanței, procesul va fi întrerupt iar instanța poate dispune emiterea unui mandat de arestare împotriva dumneavoastră. O excepție se aplică în cazul unui proces penal inițiat în cadrul unei proceduri privind emiterea unei ordonanțe penale.

Dacă nu stăpâniți în mod suficient limba, instanța va desemna un interpret care vă va traduce toate elementele și declarațiile importante din cadrul procesului.

Puteți fi apărat de către un avocat. În anumite cazuri este obligatoriu să fiți apărat de către un avocat. Dacă nu vă alegeți un avocat în aceste cazuri, instanța va numi un avocat din oficiu.

Ce drepturi am cu privire la probele administrate împotriva mea?

Aveți dreptul de a face o declarație cu privire la fiecare probă administrată împotriva dumneavoastră. Puteți aduce obiecții cu privire la colectarea și administrarea probelor pe care le considerați injuste.

Puteți solicita administrarea de probe suplimentare. Puteți colecta probe și personal, fără a dispune însă de prerogativele poliției. De exemplu, nu vă este permis să interceptați convorbiri telefonice și să prezentați înregistrările ca probă.

Vă este permis să rugați martorii să depună mărturie cu privire la ceea ce au observat și puteți aduce martorii și în fața instanței. Trebuie să aveți însă în vedere că, în fața instanței, martorii au obligația de a spune adevărul.

Martorii vor fi audiați mai întâi de către instanță și de către procuror. Ulterior îi puteți interoga dumneavoastră și avocatul dumneavoastră.

De regulă, se citește un extras din cazierul dumneavoastră judiciar. Dacă ați fost condamnat deja pentru o infracțiune similară cu cea judecată în prezent, poate fi citită și hotărârea anterioară. Condamnări anterioare din alte state membre nu sunt cuprinse în cazier. Totuși, dacă instanței i se aduc la cunoștință pe alte căi condamnări anterioare, poate ține cont de astfel de informații în cadrul procesului.

Ce se întâmplă la finalul procesului?

Procesul se poate încheia cu o hotărâre sau cu o suspendare.

În majoritatea cazurilor, procesul se încheie cu pronunțarea unei hotărâri. În funcție de probe, instanța vă poate condamna sau achita. Pedepsele posibile pot fi pecuniare sau pot viza privarea de libertate. De asemenea, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate dispune măsuri de siguranță, precum internarea într-o clinică de psihiatrie, într-o clinică de dezintoxicare sau detenția preventivă. O altă măsură posibilă vizează retragerea permisiunii de conducere. Ca pedeapsă secundară, instanța poate aplica și o interdicție de a conduce.

O amendă va fi aplicată sub forma unui anumit număr de zile-amendă (de exemplu, 50 de zile a câte 15 EUR). Suma corespunzătoare unei zile-amendă valorează întotdeauna a treizecia parte a venitului lunar. O amendă poate fi achitată și prin muncă. Dacă nu plătiți amenda și nu executați o muncă, veți fi arestat și veți petrece pentru fiecare zi-amendă o zi în detenție. În cazul unei amenzi de până la 180 de zile-amendă, pedeapsa poate fi, de asemenea, cu suspendare. Veți primi un avertisment, iar pedeapsa trebuie achitată doar dacă săvârșiți o recidivă după pronunțarea hotărârii sau dacă încălcați obligațiile impuse.

Executarea pedepselor privative de libertate de până la doi ani poate fi suspendată. Dacă nu respectați obligațiile, pedeapsa poate fi executată.

În plus față de pedeapsă instanța poate dispune aplicarea unor măsuri de siguranță și a unor pedepse secundare.

Ce rol are victima în cadrul procesului?

În majoritatea cazurilor, victima este un martor important și va fi audiat în această calitate.

Victima anumitor infracțiuni poate participa și activ la proces, dacă are dreptul de a se constitui parte civilă. Ca parte civilă, victima poate formula personal întrebări și poate solicita analizarea probelor sau, dacă, dispune de sprijinul unui avocat, să-i solicite acestuia să procedeze astfel. La sfârșitul procesului, victima sau avocatul acesteia pot formula concluzii și solicita aplicarea unei anumite pedepse.

Informații suplimentare

Derularea procesului este reglementat în Codul de procedură penală și în Legea privind administrarea justiției.

Ultima actualizare: 30/08/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site