NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini germană a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Swipe to change

Inculpați (proceduri penale)

Germania

Suspendarea (1) Procedura ordonanței penale (2) Procedura accelerată (3) Avocatul din oficiu (4) Date cu privire la cercetări/acte de acuzare/condamnări (5) Căi de atac în cadrul cercetării penale (6)

Conținut furnizat de
Germania
Pentru această versiune lingvistică nu există o traducere oficială.
Puteți accesa aici versiunea realizată cu ajutorul instrumentului de traducere automată. Vă reamintim că traducerea automată servește numai la înțelegerea contextului. Proprietarul acestei pagini nu își asumă nicio răspundere cu privire la calitatea traducerii.

Suspendarea (1)

Suspendarea procedurii poate avea loc în toate etapele procedurale și poate fi dispusă fie de către procuror, fie de către instanță – după introducerea acțiunii publice. Există numeroase posibilități de suspendare a procedurii. Cele mai importante, în practică, sunt următoarele:

Suspendarea poate fi provizorie deoarece, de exemplu, sunteți absent pentru o perioadă mai lungă. Suspendarea are loc și dacă cercetările nu furnizează probe suficiente care să permită trimiterea în judecată. În cazul acesta, procurorul poate însă redeschide cazul oricând (până la expirarea termenului de prescripție), de exemplu atunci în care apar noi elemente probatorii.

Procedura poate face obiectul și unei suspendări definitive. Acest lucru este posibil în cazul delictelor, când culpa este considerată minoră și nu există un interes public pentru efectuarea urmăririi penale. Suspendarea poate depinde și de îndeplinirea unei obligații, de exemplu, plata unei sume de bani sau participarea la o sesiune de formare, precum un seminar pe tema educației rutiere.

Procedura ordonanței penale (2)

La finalul cercetării penale, în cazul delictelor, parchetul poate solicita instanței în scris emiterea unei ordonanțe penale în locul unui act de punere sub acuzare. Dacă instanța consideră că probele care rezultă din dosar sunt suficiente, va emite ordonanța penală. În ordonanța penală este descrisă succint infracțiunea și este stabilită o anumită pedeapsă. În cazul în care nu formulați nicio opoziție împotriva ordonanței penale, aceasta are efectul unei hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Efectele juridice care pot însoți o ordonanță penală sunt limitate. De cele mai multe ori, pedeapsa este reprezentată de o amendă. Poate fi pronunțată și o interdicție de circulație. Dacă sunteți reprezentat de un avocat, poate fi pronunțată și o pedeapsă privativă de libertate, care nu poate depăși însă un an și care trebuie executată cu suspendare.

În cazul în care formulați o opoziție, aveți două posibilități:

Dacă în cadrul ordonanței penale a fost stabilită o amendă, puteți limita opoziția la valoarea cuantumurilor zilnice ale amenzii. Instanța poate hotărî în acest caz în scris, cu acordul dumneavoastră și cu acordul procurorului, fără a avea loc o ședință principală.

Dacă opoziția nu este limitată, se va fixa data unei ședințe principale. Nu trebuie să vă prezentați personal, ci puteți fi reprezentat printr-un avocat. Nici martorii nu trebuie să se prezinte personal. Cu acordul dumneavoastră pot fi citite procesele-verbale ale unei audieri a martorilor, cu condiția ca dumneavoastră să participați la ședința principală.

În final, instanța pronunță o hotărâre care nu este legată de pedeapsa din ordonanța penală. În cadrul limitelor legale ale pedepselor, instanței îi este permis să aplice și o pedeapsă mai mare.

Procedură accelerată (3)

În cazurile cu o situație simplă și probe clare, parchetul poate, de asemenea, solicita instanței o procedură accelerată. Astfel de proceduri au loc, de exemplu, când nu aveți domiciliul pe teritoriul Germaniei și există temerea că nu vă veți prezenta la un termen ulterior.

Dacă parchetul prezintă o astfel de solicitare, instanța va organiza imediat sau în cel mai scurt timp o ședință principală împotriva dumneavoastră. În cazul acesta nu este necesară o decizie de inițiere a ședinței principale – spre deosebire de cazul punerii sub acuzare. În cazul procedurii accelerate, nu există o procedură intermediară.

În cadrul procedurii accelerate, cererile de colectare a probelor în condiții simplificate pot fi respinse.

În plus, pedeapsa aplicată este limitată. Instanța poate aplica doar o amendă sau o pedeapsă privativă de libertate de până la maximum un an. În plus, vi se poate retrage permisul de conducere.

Avocatul din oficiu (4)

Atunci când sunteți suspectat de comiterea unei infracțiuni, dacă se preconizează în cazul unei condamnări o pedeapsă privativă de libertate de peste un an, dacă vă aflați în detenție preventivă sau dacă, din alte motive, nu vă puteți autoapăra, instanța judecătorească are obligația de a vă numi un avocat în cazul în care nu aveți deja unul. În cadrul procedurii accelerate veți beneficia de un avocat din oficiu dacă se preconizează o pedeapsă privativă de libertate de șase luni. Obligația de numire a unui avocat există, independent de situația dumneavoastră financiară.

Instanța judecătorească decide care avocat va fi numit din oficiu pentru dumneavoastră. Vi se va oferi însă posibilitatea de a alege personal un avocat pentru a fi numit din oficiu și de a comunica numele acestuia instanței. Dacă nu veți numi niciun avocat, instanța judecătorească va alege un avocat pentru dumneavoastră.

Schimbarea avocatului din oficiu este posibilă numai în cazuri excepționale. Puteți însă mandata un alt avocat la alegere; în cazurile acestea, numirea avocatului din oficiu va fi în mod normal retrasă. În aceste cazuri dumneavoastră trebuie să remunerați avocatul ales, exceptând situația în care costurile sunt suportate de stat în cazul unei achitări.

Date cu privire la cercetări/acte de acuzare/condamnări (5)

Ce date vor fi stocate?

Poliția stochează datele referitoare la procedurile precontencioase în baze de date proprii.

În timpul desfășurării unei proceduri precontencioase și după încheierea acesteia, datele vor fi stocate și la parchet. În plus, datele referitoare la o procedură precontencioasă vor fi stocate în registrul central de proceduri al parchetului. Se aplică anumite termene de radiere reglementate prin lege.

În cazierul judiciar central federal pentru probleme penale se înregistrează condamnările definitive. Înregistrarea nu depinde de acordul dumneavoastră. Condamnările vor fi șterse după o perioadă stabilită dacă nu au fost adăugate sentințe noi. Perioada se stabilește în funcție de cuantumul pedepsei.

 

Când și ce fel de date se utilizează în cadrul procedurii penale?

Poliția și parchetul pot accesa oricând bazele de date în care sunt stocate informații referitoare la dumneavoastră. Personal nu aveți acces la cazierul judiciar central federal. Instanța judecătorească va solicita pentru pregătirea ședinței principale un extras de cazier.

 

Ce importanță au datele în cadrul procedurii precontencioase?

Dacă sunt înregistrate proceduri precontencioase anterioare, parchetul trebuie să aibă în vedere acest fapt, de exemplu, la analizarea posibilității de suspendare a procedurii conform articolelor 153, 153a din StPO.

 

Ce importanță au datele în cadrul condamnării?

Legea prevede că, în cadrul ședinței principale, pot fi expuse condamnări anterioare înregistrate în cazierul judiciar central federal. În cazul în care există condamnări anterioare, acestea pot influența în mod negativ cuantumul pedepsei. În cazul unei condamnări, datele stocate numai la parchet și poliție nu pot fi luate în considerare pentru cuantumul pedepsei.

 

Cum pot afla ce date referitoare la mine au fost stocate și cum pot lua măsuri împotriva stocării datelor?

Puteți afla ce date referitoare la dumneavoastră au fost stocate solicitând informații la oficiile care înregistrează datele.

La oficiul care a stocat datele puteți solicita ștergerea datelor. Dacă se refuză ștergerea, puteți dispune analizarea cazului la instanța judecătorească.

 

Informații suplimentare

Reglementările cu privire la cazierul judiciar central federal sunt prevăzute de Legea privind cazierul judiciar central federal, stocarea datelor prin parchetul de investigare este reglementată la articolul 483 et seq. din Codul de procedură penală, registrul central de procedură al parchetului este prevăzut în articolul 492 alineatul (1) al Codului de procedură penală și stabilit mai exact în cadrul unei dispoziții, reglementări cu privire la fișierele poliției se găsesc în Legea privind poliția judiciară federală și în diverse legi privind direcțiile de poliție ale landurilor (sau poliția federală).

Căi de atac în cadrul cercetării penale (6)

Aveți dreptul de a acționa împotriva măsurilor din cadrul procedurii precontencioase. Posibile căi de atac sunt apelul (la o autoritate administrativă) sau solicitarea unei hotărâri judecătorești. Puteți depune o plângere împotriva hotărârii instanței judecătorești. Dacă poliția sau parchetul a luat o măsură fără ordin judecătoresc, puteți solicita verificarea ulterioară a măsurii de către instanță. Dacă vă opuneți sechestrării, cauza va fi prezentată judecătorului fără ca dumneavoastră să fiți nevoit să solicitați acest lucru.

Ultima actualizare: 30/08/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site