Inculpați (proceduri penale)

Danemarca

Conținut furnizat de
Danemarca

Care sunt etapele cercetării penale?

Infracțiunile sunt cercetate de către poliție. În general, poliția cercetează un caz atunci când i se aduce la cunoștință că o persoană a fost victima unui act de violență sau a unui furt sau atunci când poliția sau un cetățean surprind o persoană în cursul săvârșirii unei infracțiuni.

Învinuirea preliminară

Mai întâi, poliția stabilește dacă s-a săvârșit o infracțiune și dacă există unul sau mai mulți suspecți identificabili care pot fi învinuiți de comiterea acesteia. În acest sens, în mod normal, poliția va dori să interogheze suspectul.

Arestarea

Poliția poate dispune arestarea suspectului.

Audierea preliminară legală și reținerea preventivă (inclusiv mandatul de arestare european)

În cazul în care poliția dorește să rețină suspectul pentru a nu periclita desfășurarea cercetărilor sau din alte motive, acesta trebuie adus în fața instanței în termen de 24 de ore de la arestarea sa pentru soluționarea de către judecător a propunerii de reținere preventivă.

Măsuri intruzive

Pe lângă interogarea suspectului și a posibililor martori, poliția poate obține informații în timpul cercetărilor prin măsuri intruzive cum sunt perchezițiile, supravegherea telecomunicațiilor, interceptarea convorbirilor telefonice etc. Majoritatea măsurilor intruzive trebuie să fie aprobate de către instanță înainte de a fi puse în aplicare.

Decizia privind punerea sub acuzare a unui suspect

Scopul cercetărilor poliției este de a furniza informații care permit procurorului să decidă dacă un suspect trebuie pus sau nu sub acuzare. În cazul în care nu există suficiente probe care să arate că un suspect a săvârșit infracțiunea, procurorul renunță la acuzații.

La nivel local, poliția și parchetul au aceeași conducere, astfel încât parchetul este implicat adesea dintr-un stadiu timpuriu al urmăririi penale, inclusiv în planificarea cercetărilor.

Pregătirea procesului de către apărare

Pentru mai multe informații privind dreptul de a fi informat cu privire la cercetări și de a participa la acestea, consultați această pagină.

Drepturile mele pe parcursul cercetării penale

Faceți clic pe unul dintre linkurile următoare pentru a afla mai multe informații cu privire la drepturile dumneavoastră în fiecare etapă a procedurii penale.

Învinuirea preliminară, inclusiv interogatoriul (1)

De ce îmi sunt aduse învinuiri?

Sunteți învinuit deoarece poliția are motive întemeiate să creadă că ați săvârșit o infracțiune și că cercetările se vor concentra începând din acel moment asupra dumneavoastră și nu asupra unei alte persoane.

Ce înseamnă că sunt învinuit?

Înseamnă că vi se va comunica ce fel de infracțiune crede poliția că ați săvârșit. Poliția trebuie să vă comunice ce dispoziție legală consideră că ați încălcat. Aveți dreptul să fiți asistat de un avocat pe parcursul cercetării cazului dumneavoastră iar în cazul infracțiunilor grave aveți dreptul la un avocat numit de instanță.

De ce dorește poliția să mă interogheze?

Poliția dorește să vă interogheze pentru a afla dacă este adevărat sau nu că ați comis o infracțiune potrivit suspiciunilor sale. Poliția va folosi declarația dumneavoastră în cercetările ulterioare. Apoi, procurorul va folosi declarația dumneavoastră pentru a stabili dacă, în cadrul procesului, veți pleda vinovat.

Unde și când poate să mă interogheze poliția?

Nu există reguli specifice cu privire la locul sau momentul în care poliția poate să vă interogheze. Interogatoriul trebuie să se desfășoare astfel încât să nu vă fie încălcate drepturile. În general, poliția nu are dreptul să vă contacteze la locul de muncă. De obicei, poliția începe să vă pună întrebări la locul faptei. De multe ori, vi se va cere să vă prezentați la secția de poliție pentru un interogatoriu mai detaliat.

Ce se întâmplă dacă nu cunosc limba locală?

Dacă nu cunoașteți limba locală, aveți dreptul la un interpret care poate traduce din și în limba dumneavoastră. Poliția va aduce un interpret, iar dumneavoastră nu sunteți obligat să spuneți nimic până la sosirea acestuia.

Trebuie să fac o declarație la poliție?

Trebuie să vă declinați numele, adresa și data de naștere. Nu este necesar să declarați nimic altceva. Nu sunteți obligat să spuneți adevărul. Poliția trebuie să vă aducă la cunoștință aceste drepturi înainte de interogatoriu. În funcție de caz și de gravitatea învinuirilor care vi se aduc, efectuarea unei declarații la poliție poate fi în favoarea sau în defavoarea dumneavoastră. În cazul în care nu știți dacă ar trebui să răspundeți sau nu la întrebări, consultați-vă avocatul.

Voi putea consulta un avocat?

Aveți dreptul să consultați un avocat ales de dumneavoastră înainte de a consimți să fiți interogat de poliție. Dacă nu cunoașteți niciunul, poliția vă va ajuta să găsiți un avocat.

Avocatul dumneavoastră are dreptul să fie prezent pe parcursul interogatoriului, însă nu vă poate spune cum să răspundeți la anumite întrebări.

Pot verifica dacă poliția a înțeles în mod corect declarația mea?

Poliția trebuie să consemneze declarația pe care o faceți. Aveți dreptul să citiți sau să cereți să vi se citească raportul, apoi puteți face observații pe marginea lui. Dumneavoastră hotărâți dacă semnați sau nu raportul respectiv. Mulți avocați vă sfătuiesc să nu îl semnați dacă nu înțelegeți limba în care este redactat acesta.

 

Ce se întâmplă dacă fac o declarație defavorabilă situației mele?

Dacă ați făcut o declarație care vă poate influența negativ situația, poliția poate utiliza informația respectivă în cercetările sale. În general, raportul poliției nu este considerat drept probă și nu poate fi folosit ca atare împotriva dumneavoastră la proces. Procurorul poate pune întrebări privind detaliile din raport. Dacă vă schimbați declarația, acest lucru vă poate afecta credibilitatea.

Arestarea (2)

De ce sunt arestat?

Puteți fi arestat dacă poliția are motive să suspecteze că ați săvârșit o infracțiune; pentru a fi împiedicat să săvârșiți alte infracțiuni; pentru a se asigura prezența dumneavoastră sau pentru a se evita  să vorbiți cu alte persoane. Puteți fi de asemenea arestat în baza unui mandat european de arestare emis de un alt stat membru UE.

Mă poate aresta poliția în orice tip de cauză?

Nu veți fi arestat dacă măsura arestării ar fi disproporționată față de gravitatea faptei de săvârșirea căreia sunteți învinuit. De exemplu, este puțin probabil să fiți arestat în cazul în care sunteți bănuit de comiterea unei fapte petru care sancțiunea maximă este o amendă de valoare mică.

Unde voi fi reținut?

De obicei sunteți reținut la secția de poliție locală. Veți fi reținut în mod normal într-o celulă de așteptare până când veți putea fi interogat [a se vedea Învinuirea preliminară, inclusiv interogatoriul (1)].

Pot beneficia de îngrijiri medicale, dacă am nevoie?

Dacă sunteți bolnav, rănit sau sub influența puternică a alcoolului ori a drogurilor, aveți dreptul să fiți consultat de un medic. Trebuie să informați poliția dacă aveți nevoie de un medic, precum și în cazul în care aveți nevoie de medicație specială.

Pot contacta un avocat?

Dacă ați fost arestat, aveți dreptul să contactați un avocat ales de dumneavoastră înainte de a hotărî dacă acceptați să vă supuneți interogatoriului poliției. În anumite cazuri, poliția poate respinge un anumit avocat. Puteți face plângere în acest sens în instanță.

Atât poliția, cât și avocatul dumneavoastră trebuie să vă explice că puteți beneficia de un avocat numit de instanță și cine trebuie să plătească onorariul acestuia.

Pot să-mi contactez ambasada dacă sunt cetățean străin?

Dacă sunteți cetățean străin, aveți dreptul să contactați ambasada țării dumneavoastră. Poliția vă poate ajuta în acest sens.

Pot să-mi contactez familia?

Aveți dreptul să vă anunțați familia sau angajatorul că ați fost arestat. Poliția poate refuza să vă îndeplinească cererea de a-i contacta în cazul în care consideră că acest lucru dăunează cauzei. Poliția poate alege să vă informeze familia în numele dumneavoastră.

Cât timp pot fi reținut în arest?

Trebuie să fiți eliberat de îndată ce motivul reținerii dumneavoastră nu mai este valabil. Dacă nu sunteți eliberat în termen de 24 de ore, trebuie să fiți adus în fața unei instanțe (audiere preliminară legală) pentru ca judecătorul să hotărască dacă trebuie să fiți eliberat, dacă reținerea ar trebui prelungită (reținerea poate fi prelungită cu până la 3 x 24 ore) sau dacă ar trebui să fiți pus sub arest preventiv (Audierea preliminară legală și arestul preventiv (3)).

În ce situație reținerea poate dura mai mult de 24 de ore?

În cazul în care judecătorul care audiază cauza în cadrul audierii preliminare statutare constată că probele aduse nu sunt relevante pentru a putea decide dacă trebuie să fiți reținut în arest preventiv, puteți fi reținut o perioadă de 3 x 24 de ore de la ora și data la care s-a încheiat prima audiere.

Audierea preliminară legală și arestul preventiv (3)

De ce sunt arestat preventiv?

Sunteți arestat preventiv deoarece poliția consideră că este necesar să rămâneți în detenție pentru o anumită perioadă de timp sau pe durata desfășurării cercetărilor. Puteți fi de asemenea reținut pentru a fi extrădat într-un alt stat membru în baza unui mandat european de arestare.

Cine hotărăște dacă trebuie să fiu arestat preventiv?

Un judecător hotărăște dacă sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea dumneavoastră în arest preventiv. Înainte ca judecătorul să hotărască dacă trebuie să fiți arestat preventiv la solicitarea poliției, are loc o audiere (audierea preliminară legală). În cadrul acesteia, procurorul prezintă cauza, astfel cum reiese din cercetările poliției, iar dumneavoastră aveți posibilitatea să vă prezentați punctul de vedere. Judecătorul hotărăște doar dacă veți fi arestat preventiv și nu dacă sunteți vinovat de acuzațiile aduse.

Pot fi arestat preventiv în orice tip de cauză?

Puteți fi arestat preventiv în următoarele situații:

  • poliția trebuie să explice de ce suspectează că ați săvârșit o infracțiune pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea de 18 luni sau mai mult;
  • pedeapsa potențială trebuie să fie de minim 30 de zile de închisoare;
  • poliția trebuie să convingă judecătorul că este important să nu fiți eliberat atât timp cât cercetările poliției sunt în curs de desfășurare, pentru unul dintre următoarele motive:
  • poliția consideră că vă veți sustrage de la executarea pedepsei;
  • există motive să se creadă că veți continua să comiteți același tip de infracțiuni;
  • există motive să se creadă că veți împiedica derularea cercetărilor dacă veți fi eliberat;
  • infracțiunea este atât de gravă încât ar fi o ofensă la adresa celorlalți dacă vi s-ar permite să fiți liber în așteptarea procesului.

În cazuri rare, puteți evita arestul preventiv, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile pentru acesta, mai precis atunci când detenția ar fi extrem de dificilă pentru situația dumneavoastră personală. Este important să vă informați avocatul într-o astfel de situație.

Unde are loc audierea preliminară legală?

Audierea preliminară legală are loc la instanța locală. În general, sunteți reținut într-o celulă de așteptare până în momentul în care sunteți introdus în sala de judecată.

Trebuie să depun mărturie în cadrul audierii preliminare obligatorii?

Nu aveți obligația să faceți declarații sau să spuneți adevărul. În funcție de caz și de gravitatea învinuirilor care vi se aduc, efectuarea unei declarații la poliție poate fi în favoarea sau în devafoarea dumneavoastră. Ar trebui să vă consultați cu avocatul dumneavoastră pentru a stabili dacă ar fi bine sau nu pentru cauza dumneavoastră să depuneți mărturie.

Voi putea consulta un avocat?

Curtea numește un avocat pentru a vă reprezenta în instanță. În cazul în care nu solicitați un anumit avocat, instanța va numi avocatul care este de serviciu în acea zi. Pentru mai multe informații, consultați  Fișa informativă 1.

Aveți dreptul să vă consultați cu avocatul dumneavoastră cu privire la cauză înainte de audiere. Dacă nu vorbiți aceeași limbă, aveți dreptul să fiți asistat de un interpret. Avocatul vă protejează interesele în cadrul audierii și poate să vă pună întrebări.

Pot verifica dacă instanța a înțeles mărturia mea în mod corect?

Judecătorul va înregistra elementele esențiale ale mărturiei dumneavoastră în evidențele instanței. Declarația dumneavoastră va fi citită cu voce tare pentru a vă asigura că a fost înțeleasă corect.

Ce se întâmplă dacă fac o declarație defavorabilă cauzei mele?

Mărturia dumneavoastră în instanță poate fi folosită ca probă în cadrul procesului.

Cât timp pot fi reținut în arest preventiv?

Judecătorul hotărăște în cadrul ședinței de judecată dacă veți fi eliberat sau reținut în arest preventiv. În unele cazuri, judecătorul poate decide ca perioada de reținere să fie prelungită cu 3 x 24 de ore [a se vedea Arestarea (2)].

În cazul în care sunteți încarcerat, judecătorul stabilește un termen maxim de patru săptămâni. Prin urmare, fie veți fi eliberat înainte de expirarea acestui termen, fie veți fi adus din nou în fața unui judecător pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile pentru continuarea detenției. Nu există un termen maxim pentru reținerea în arest preventiv. Aceasta depinde de natura cauzei dumneavoastră.

Trebuie să fiți eliberat de îndată ce motivul arestării dumneavoastră încetează să existe.

Ce este detenția în izolare?

Uneori poliția solicită să fiți reținut în izolare, pentru a nu avea contact cu alți deținuți. Puteți comunica cu ceilalți doar prin scrisori sau prin telefon, sub supravegherea poliției. Judecătorul hotărăște dacă trebuie să fiți reținut în izolare sau nu.

Pot ataca hotărârea privind arestul preventiv și detenția în izolare?

Puteți ataca hotărârea privind arestul preventiv sau detenția în izolare la Înalta Curte. De obicei, pentru a face acest lucru, trebuie să declarați în cadrul ședinței de judecată că aveți intenția să atacați hotărârea.

Pot evita reținerea în arest preventiv dacă îmi predau pașaportul sau plătesc cauțiunea?

Codul penal prevede posibilitatea evitării arestului preventiv prin predarea pașaportului sau plata cauțiunii. Totuși, acest lucru se întâmplă rar în practică.

Măsuri intruzive (4)

Pe parcursul cercetărilor, poliția poate obține informații folosind diferite măsuri intruzive, unele dintre ele fiind descrise în cele ce urmează.

Are poliția dreptul să îmi ia amprentele și să mă fotografieze?

Poliția vă poate lua amprentele și vă poate fotografia în următoarele situații:

  • dacă sunteți suspectat de săvârșirea unei infracțiuni și această măsură este necesară pentru cercetările efectuate de poliție;
  • dacă poliția are motive să suspecteze că ați săvârșit o infracțiune pentru care puteți fi condamnat la 18 luni de închisoare sau mai mult.

Are poliția dreptul să preleveze mostre de ADN și de sânge?

Poliția poate preleva o mostră de ADN sau de sânge de la dumneavoastră în următoarele condiții:

  • dacă există motive întemeiate să fiți suspectat de comiterea unei infracțiuni pentru care puteți fi condamnat la 18 luni de închisoare sau mai mult și această măsură este considerată foarte importantă pentru anchetă;
  • Se poate preleva o mostră de sânge în cazul în care consumul de alcool sau de droguri reprezintă un element al infracțiunii de care sunteți suspectat.

Are poliția dreptul să mă percheziționeze și să îmi verifice îmbrăcămintea?

Poliția vă poate verifica îmbrăcămintea exterioară în aceleași condiții ca și pentru fotografiere.

Are poliția dreptul să îmi verifice telefonul mobil și să îmi percheziționeze mașina?

Poliția poate să vă verifice telefonul mobil pentru a vă afla numărul de telefon și numărul de identificare IMEI al telefonului și are de asemenea dreptul să vă percheziționeze mașina în următoarele situații:

  • dacă există motive întemeiate să fiți suspectat de comiterea unei infracțiuni pentru care puteți fi urmărit penal;
  • dacă percheziția este considerată foarte importantă pentru anchetă.

Are poliția dreptul să îmi percheziționeze locuința?

Poliția poate efectua o percheziție la domiciliul dumneavoastră în următoarele situații:

  • dacă poliția are motive întemeiate să vă suspecteze de comiterea unei infracțiuni pentru care puteți fi urmărit penal;
  • dacă percheziția este considerată foarte importantă pentru anchetă;
  • dacă infracțiunea poate fi pedepsită cu închisoarea;
  • dacă poliția poate dovedi că este probabil să găsească astfel probe legate de infracțiune sau obiecte pe care poliția trebuie să le confiște pentru alte motive.

Cine hotărăște aplicarea unei măsuri intruzive?

Instanța hotărăște dacă se poate efectua o percheziție la domiciliul dumneavoastră. Dacă are motive să creadă că probele pot dispărea în cazul în care percheziția nu este efectuată imediat, poliția poate efectua percheziția fără obținerea unui mandat de percheziție, însă trebuie să se prezinte în fața instanței în termen de 24 de ore de la efectuare. Dacă vă exprimați în scris acordul pentru percheziționarea locuinței dumneavoastră, poliția poate hotărî să efectueze percheziția.

Poliția hotărăște dacă vă ia amprentele, dacă prelevează mostre de ADN și de sânge și dacă vă fotografiază. Poliția are de asemenea dreptul să vă verifice telefonul mobil, să vă percheziționeze mașina etc.

Pot depune plângere?

Dacă doriți să depuneți plângere privind cercetările efectuate de poliție, puteți înainta o astfel de plângere în instanță.

Hotărârile judecătorești privind perchezițiile și desfășurarea cercetărilor pot fi atacate la Înalta Curte în termen de două săptămâni de la pronunțarea lor.

Pot solicita ca poliția să distrugă amprentele, fotografiile, probele de ADN și rezultatul analizelor de sânge?

Dacă se renunță la acuzații sau dacă sunteți achitat, poliția trebuie să distrugă fotografiile pe care vi le-a făcut. Poliția poate păstra amprentele și mostrele de ADN, însă trebuie să le distrugă și pe acestea după o anumită perioadă de timp.

Pot cere despăgubiri?

Dacă ați fost reținut, încarcerat sau supus unei măsuri intruzive și ulterior se dovedește că acest lucru a fost nejustificat, în general aveți dreptul la despăgubiri. Președintele Parchetului emite o notificare anuală privind modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Decizia privind punerea sub acuzare (5)

După ce poliția și-a încheiat cercetările, dosarul dumneavoastră este trimis la parchet, care hotărăște dacă veți fi trimis în judecată.

Pot pleda vinovat pentru toate acuzațiile sau o parte dintre acestea înainte de proces?

Dacă ați declarat în cadrul cercetărilor poliției că sunteți vinovat de acuzațiile cele mai grave care vi se aduc, acuzarea va încerca de obicei să inițieze procedura corespunzătoare recunoașterii vinovăției.

Ce este un act de acuzare?

Actul de acuzare stă la baza instrumentării cauzei în instanță. Acesta trebuie să specifice dispozițiile legale de a căror încălcare sunteți acuzat și să includă descrierea modului în care ați săvârșit infracțiunea (infracțiunile). Descrierea trebuie să fie foarte exactă, astfel încât să vă puteți pregătiți apărarea pe baza acesteia.

Pot fi acuzat de alte infracțiuni pe lângă cele indicate de către poliție?

Parchetul elaborează actul de acuzare. În cazul în care acesta are asupra cauzei o viziune diferită de cea a poliției, actul de acuzare poate conține capete de acuzare noi sau diferite.

Actului de acuzare i se pot adăuga noi capete de acuzare?

Acuzarea trebuie să încerce să reunească toate acuzațiile care vi se aduc la acel moment, astfel încât să se poată emite o hotărâre care să cuprindă toate aceste acuzații. Prin urmare, actul de acuzare poate conține noi capete de acuzare dacă ați fost acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni.

Există norme speciale pentru situația în care ați fost extrădat în Danemarca în baza unui mandat de arestare european sau a unui acord de extrădare. Dacă există capete de acuzare noi, ar trebui să vă consultați cu avocatul dumneavoastră în această privință.

Poate fi modificat actul de acuzare?

Actul de acuzare poate fi modificat sau extins în cazul în care se emite și se comunică un nou act de acuzare, acest lucru putându-se realiza înainte de data la care încep procedurile în instanță.

În cazul în care procurorul cauzei consideră că pedeapsa pentru un anumit cap de acuzare ar trebui să fie mai severă decât cea menționată în actul de acuzare, modificarea se poate efectua numai dacă parchetul aprobă modificarea actului de acuzare. Dacă actul de acuzare este modificat, trebuie să fiți informat în acest sens în termen de două luni.

După începerea procedurilor în instanță, actul de acuzare nu mai poate suferi decât modificări limitate. Instanța decide dacă o anumită modificare poate fi efectuată sau nu.

Pot fi acuzat de o infracțiune de care am fost deja învinuit într-un alt stat membru?

Nu este exclus să fiți acuzat de o infracțiune de care ați fost deja învinuit într-un alt stat. Totuși, nu puteți fi găsit vinovat de o anumită faptă în cazul în care ați fost deja condamnat sau achitat pentru fapta respectivă într-un alt stat.

Sunt informat în legătură cu martorii acuzării?

Procurorul trebuie să depună în instanță actul de acuzare și lista probelor, precizând numele martorilor. Avocatul dumneavoastră primește un exemplar al acestei liste. De obicei, aveți dreptul să cunoașteți identitatea martorilor.

Pregătirea cauzei de către apărare (6)

Pe baza căror documente pot, împreună cu avocatul meu, să-mi pregătesc apărarea?

Avocatul dumneavoastră primește în mod normal copii ale tuturor rapoartelor elaborate de poliție pe parcursul cercetărilor. Aveți, în general, dreptul să consultați aceste documente. Avocatul dumneavoastră vă va furniza o copie a documentelor dacă poliția permite acest lucru.

Am dreptul să consult toate documentele elaborate de poliție?

Poliția poate dispune ca avocatul dumneavoastră să nu vă furnizeze anumite informații în legătură cu documentele cauzei dacă acest lucru este considerat necesar pentru a proteja interesele unor persoane străine sau pentru a aduce probe. Avocatul poate primi această dispoziție numai în cazuri grave și numai până în momentul în care depuneți mărturie în instanță.

Cine decide dacă pot consulta toate documentele?

Poliția înaintează documentele și decide dacă trebuie să se emită un ordin de interdicție integral sau parțial pentru documentația cauzei. Decizia poliției poate fi atacată în instanță, care pronunță o hotărâre în această privință.

Pot participa la toate audierile cauzei?

În general, aveți dreptul să fiți prezent la toate ședințele de judecată în cadrul cărora instanța hotărăște dacă trebuie să fiți arestat preventiv sau atunci când complicii sau martorii sunt interogați înainte de proces.

Dacă poliția solicită acest lucru, este posibil ca instanța să nu vă permită să fiți prezent la ședința de judecată. În acest caz, aveți dreptul să fiți informat în legătură cu desfășurarea acesteia. Totuși, instanța poate hotărî că nu trebuie să primiți astfel de informații. Aveți dreptul să fiți informat cu privire la desfășurarea unei ședințe de judecată la care nu ați putut fi prezent. Cel mai târziu veți fi informat de aceasta după ce ați depus mărturie în fața instanței.

Avocatul meu poate participa la toate ședințele de judecată?

Avocatul dumneavoastră are dreptul să participe la toate ședințele de judecată. Aceasta se aplică inclusiv ședințelor în cadrul cărora instanța aprobă sau respinge instalarea de microfoane, interceptarea convorbirilor telefonice, perchezițiile sau alte măsuri intruzive care necesită aprobarea prealabilă a instanței.

Avocatul meu poate participa la cercetările poliției?

Avocatul dumneavoastră trebuie să fie informat în legătură cu cercetările și are dreptul să participe la cercetările în urma cărora se pot obține probe împotriva dumneavoastră, de exemplu trecerea în revistă a suspecților pentru identificare, reconstituiri etc.

Avocatul meu poate întreprinde propriile sale cercetări?

De obicei, avocatul dumneavoastră va solicita poliției să facă cercetări suplimentare în cazul în care considerați că aceasta nu a reușit să obțină informații care pot influența favorabil cauza dumneavoastră. Dacă poliția refuză să facă astfel de cercetări, aveți posibilitatea să prezentați această situație instanței, care poate dispune ca poliția să întreprindă cercetările necesare.

Avocatul dumneavoastră poate alege, în egală măsură, să întreprindă propriile sale cercetări. Totuși, aceasta se întâmplă rar în practică. Dacă avocatul dumneavoastră efectuează propriile sale cercetări cu privire la cauză, acestea nu trebuie să obstrucționeze ancheta poliției, iar cercetările sale trebuie să respecte codurile de etică care se aplică avocaților.

Avocatul meu poate cita martori pentru a depune mărturie în fața instanței?

Avocatul dumneavoastră poate solicita citarea anumitor martori care să depună mărturie în fața instanței. Dacă acuzarea se opune la audierea martorilor respectivi, instanța este cea care hotărăște dacă audierea martorilor în cauză este relevantă.

Linkuri relevante

Legea daneză privind administrarea justiției

Legea daneză privind crearea unui registru central pentru probe ADN

Președintele Parchetului

Legea daneză privind extrădarea

Ultima actualizare: 13/08/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site