Inculpați (proceduri penale)

Republica Cehă

Conținut furnizat de
Republica Cehă

Pot ataca hotărârea?

Da, puteți ataca hotărârea dacă au existat erori cu privire la rezultatele care vă privesc în mod direct. Puteți ataca verdictul de vinovăție, pedeapsa și/sau despăgubirile acordate sau puteți ataca hotărârea instanței de prim grad de jurisdicție, în ansamblul său. Trebuie să depuneți calea de atac:

  • în scris;
  • la instanța care a pronunțat hotărârea;
  • în termen de opt zile de la comunicarea unui exemplar al hotărârii (dacă exemplarul vă este comunicat atât dumneavoastră, cât și avocatului care vă reprezintă, termenul de prescriere este calculat de la data ultimei dintre cele două comunicări).

La înaintarea căii de atac trebuie să specificați în mod clar ce aspecte ale hotărârii doriți să contestați, precum și erorile specifice privind hotărârea și/sau procedurile preliminare. De asemenea, puteți ataca hotărârea fără prezentarea de motive specifice prin depunerea unei cereri către președintele instanței de prim grad de jurisdicție prin care solicitați prelungirea termenului de prescriere pentru prezentarea de motive întemeiate.

Care sunt motivele pentru înaintarea unei căi de atac?

Puteți înainta o cale de atac pe baza erorilor privind orice constatări din cadrul hotărârii care vă privesc în mod direct sau pentru că hotărârea nu a ținut cont de anumite probe. De asemenea, vă puteți întemeia calea de atac pe noi fapte sau probe.

Ce se întâmplă dacă înaintez o cale de atac?

Până când instanța care judecă calea de atac va lua o hotărâre, hotărârea nu va intra în vigoare și/sau nu va deveni executorie. Dacă vă aflați în arest preventiv, nu veți fi eliberat(ă) în mod automat doar pentru că ați atacat hotărârea judecătorească.

Ce se întâmplă la judecarea căii de atac?

Instanța de prim grad de jurisdicție verifică prezența tuturor informațiile solicitate în calea de atac introdusă. În caz contrar, instanța vă va solicita dumneavoastră și avocatului dumneavoastră să remediați lipsurile în termen de cinci zile (opt zile dacă nu aveți un avocat care să vă reprezinte, președintele instanței de judecată furnizându-vă instrucțiuni directe).

O copie a căii de atac și a motivării sale va fi comunicată celorlalte părți implicate în cauză, întregul dosar fiind prezentat instanței care soluționează calea de atac.

 

Instanța regională superioară judecă calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de către o instanță districtuală, iar Curtea Supremă judecă o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de către o instanță regională.

După începerea procedurilor la curtea acre judecă calea de atac, se va prezenta hotărârea atacată și se va depune un raport referitor la cauza respectivă.

Apoi, veți prezenta calea de atac și o veți motiva. Dacă nu sunteți prezent(ă) nici dumneavoastră, nici avocatul apărării, calea de atac va fi prezentată de către președintele instanței de judecată.

Ulterior, procurorul și alte persoane care pot fi afectate direct de către noua hotărâre își vor prezenta argumentele.

După prezentarea cererilor, instanța care soluționează calea de atac va examina probele necesare pentru luarea unei decizii referitoare la calea de atac, cu excepția cazului în care reexaminarea probelor este atât de amplă încât aceasta înseamnă dublarea activităților anterioare ale instanței de prim grad de jurisdicție.

Instanța care soluționează cale de atac poate:

  • să respingă calea de atac (dacă calea de atac nu este rezonabilă, dacă s-a depășit termenul de prescriere, dacă este depusă de către o persoană neautorizată sau din alte rațiuni similare), însă această procedură are întotdeauna loc în cadrul unei ședințe publice;
  • să respingă calea de atac (dacă conținutul acesteia nu îndeplinește condițiile unei căi de atac);
  • să dispună întreruperea urmăririi penale;
  • să respingă hotărârea atacată sau doar o parte a acesteia și:
  • să decidă înaintarea cauzei pentru o decizie referitoare la competență;
  • să transfere cauza unei alte autorități;
  • să dispună încetarea urmăririi penale (dacă instanța de prim grad de jurisdicție ar fi trebuit să facă deja acest lucru);
  • să dispună întreruperea urmăririi penale (dacă instanța de prim grad de jurisdicție ar fi trebuit să facă deja acest lucru);

De asemenea, instanța care soluționează calea de atac poate respinge hotărârea atacată pe baza unor erori fundamentale de procedură:

  • erori privind hotărârea (ambiguitate, rezultate incomplete ale cauzei);
  • îndoieli cu privire la exactitatea rezultatelor cauzei sau necesitatea de refacere a probelor;
  • încălcarea dispozițiilor Codului penal;
  • caracterul necorespunzător al pedepsei;
  • decizie incorectă cu privire la drepturile victimei.

După admiterea căii de atac, instanța care soluționează calea de atac poate:

  • să retrimită cauza la instanța de prim grad de jurisdicție;
  • să își pronunțe hotărârea în cauză, întotdeauna în ședință publică.
  • să dispună încetarea urmăririi penale.

Ce se întâmplă în cazul în care calea de atac nu are câștig de cauză?

Cu excepția cazului în care procurorul este cel care a contestat hotărârea, instanța care soluționează calea de atac nu poate lua o decizie care să vă înrăutățească situația.

Când devine condamnarea definitivă?

Dacă instanța care soluționează calea de atac nu retrimite cauza la instanța de prim grad de jurisdicție, hotărârea acesteia încheie cauza și devine definită din momentul pronunțării. De asemenea, hotărârea instanței de prim grad de jurisdicție devine definitivă doar dacă nu este atacată în termenul legal.

După intrarea în vigoare a hotărârii, puteți depune:

  • un recurs extraordinar;
  • o moțiune la Ministerul Justiției pentru a înainta o excepție de neconstituționalitate la Curtea Supremă;
  • o cerere de autorizare pentru refacerea procedurilor;

Dacă hotărârea din primă instanță este anulată, voi primi despăgubiri?

Puteți solicita despăgubiri Ministerului Justiției în temeiul Legii privind daunele cauzate de către o autoritate publică.

În cazul în care calea de atac are câștig de cauză, se va consemna condamnarea?

Condamnările sunt consemnate doar după ce hotărârea devine definitivă. După ce hotărârea prin care se pronunță vinovăția devine definitivă, aceasta este înregistrată în cazierul judiciar. Dacă au avut câștig de cauză căile de atac extraordinare, consemnarea este eliminată.

Sunt cetățean al unui alt stat membru. Pot fi repatriat după proces?

Da, puteți fi repatriat(ă) pentru a executa pedeapsa dacă termenul rămas este de cel puțin 4 luni.

Autoritatea relevantă a țării în cauză trebuie să solicite repatrierea, care trebuie să fie compatibilă cu normele și obligațiile constituționale și cu tratatele internaționale privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

De asemenea, instanța poate dispune repatrierea dumneavoastră ca parte a pedepsei.

Pot contesta decizia de repatriere?

Puteți contesta decizia de repatriere în momentul în care vi se comunică notificarea de executare a pedepsei. Puteți ataca pedeapsa de repatriere.

Dacă sunt condamnat(ă), pot fi judecat(ă) din nou pentru aceeași infracțiune?

Nu, și nici în alt stat membru, cu excepția unei autorizații de redeschidere a procedurilor.

Pot fi adăugate informațiile privind acuzarea și/sau condamnarea la cazierul meu judiciar?

Da, în cazierul judiciar se păstrează înregistrări ale condamnărilor judiciare. Instanțele furnizează astfel de informații. Informațiile sunt păstrate timp de o sută de ani de la data nașterii dumneavoastră.

Dacă condamnările sunt șterse, informațiile nu vor apărea în cazierul judiciar. Puteți obține un extras din registrul cazierului judiciar la cerere. În funcție de gravitatea condamnării, aceasta poate fi ștearsă în termenele stabilite prin lege. Termenele variază între un an și cinsprezece ani de la executarea pedepsei.

Informațiile vor fi păstrate cu sau fără acordul dumneavoastră.

Pot obiecta împotriva păstrării informațiilor?

Puteți depune o contestație administrativă la instanța municipală din Praga.

Linkuri relevante

Legea penală pentru publicul larg

Ministerul Justiției

Ultima actualizare: 03/07/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site