Inculpați (proceduri penale)

Cipru

Aceste fișe informative explică ce se întâmplă atunci când o persoană este suspectată sau acuzată de săvârșirea unei infracțiuni trimise spre judecare în instanță.

Conținut furnizat de
Cipru

Rezumat al procesului penal

Iată un rezumat al etapelor normale ale unui proces penal:

  • O persoană suspectată de participare la săvârșirea unei infracțiuni poate fi interogată de poliție, aceasta fiind responsabilă pentru efectuarea cercetării penale.
  • Persoana suspectată poate fi arestată în baza unui mandat judiciar, cu excepția cazului în care infracțiunea săvârșită este flagrantă.
  • Înainte de a fi interogată de poliție, persoana suspectată trebuie să fie informată cu privire la dreptul de a apela la un avocat și cu privire la drepturile sale în cadrul procesului penal.
  • Dacă, la finalul anchetei, apar probe incriminatoare împotriva persoanei suspectate, aceasta este pusă sub acuzare în mod oficial de către poliție. În cauzele penale în care s-au săvârșit infracțiuni grave, decizia de începere a urmăririi penale este luată de procurorul general (Genikos Eisaggeleas). Poliția acționează întotdeauna în baza dispozițiilor generale ale procurorului general, care, în temeiul Constituției, are competența de a dispune începerea urmăririi penale, de a desfășura urmărirea penală, de a prelua și de a continua sau de a înceta orice acte de urmărire penală.
  • Poliția prezintă spre aprobare unui judecător din cadrul instanței districtuale un act de acuzare în care este descrisă infracțiunea (infracțiunile) săvârșită (săvârșite). Dacă acesta este aprobat, inculpatul este citat să se înfățișeze în fața instanței la o dată specificată.
  • În funcție de gravitatea infracțiunilor săvârșite, cauzele penale pot fi judecate: (a) prin procedură simplificată, de un judecător unic din cadrul instanței districtuale (Eparchiako Dikastirio) pe raza căreia a fost săvârșită infracțiunea, (b) pe baza unui act de acuzare de către procurorul general, de către Curtea cu Jurați (Kakourgiodikeio) alcătuită din trei judecători din cadrul instanței districtuale și prezidată de președintele instanței districtuale.
  • În procedurile simplificate, la data la care inculpatul este citat să se înfățișeze în fața instanței, acesta răspunde acuzației (acuzațiilor) recunoscându-și sau nerecunoscându-și vinovăția. În cauzele judecate de Curtea cu Jurați, la data stabilită are loc o investigație preliminară în fața unui judecător districtual. Se poate renunța la investigația preliminară dacă procurorul general confirmă faptul că aceasta nu este necesară. În prezent, practica este aceea de a se renunța la organizarea unei investigații preliminare.
  • Victima unei infracțiuni are dreptul de a depune o plângere.
  • Procurorul general este responsabil pentru desfășurarea urmăririi penale în integralitatea sa, având inclusiv dreptul de a dispune încetarea urmăririi penale.
  • În Cipru nu există procese cu jurați.
  • În cazul în care instanța sesizată stabilește că inculpatul nu este apt să își recunoască sau nu vinovăția din cauza unor tulburări psihice sau a altor incapacități mintale, instanța poate dispune internarea persoanei respective într-o instituție corespunzătoare.
  • Inculpatul poate formula excepții prealabile la acuzațiile ce i se aduc, pentru următoarele motive: (a) lipsa competenței materiale sau teritoriale, (b) achitarea sau condamnarea anterioară pentru aceeași (aceleași) faptă (fapte), (c) grațierea infracțiunii (infracțiunilor), (d) acuzații incomplete sau duble.
  • Prin același act de acuzare pot fi inculpate mai multe persoane pentru complicitate. În cazul în care se consideră că acest lucru nu este echitabil, instanța poate dispune disjungerea capetelor de acuzare.
  • Procesul începe cu prezentarea probelor acuzării (katigorousa archi). După susținerea cazului acuzării, instanța stabilește dacă inculpatul poate răspunde acuzațiilor ce i se aduc. În caz afirmativ, instanța îi solicită acestuia să se apere și îi aduce la cunoștință dreptul său de a păstra tăcerea, de a da o declarație din boxa acuzaților sau de a depune mărturie sub jurământ. Inculpatul poate să prezinte, în orice moment, probe în apărarea sa. Nu se pot trage concluzii nefavorabile pe baza exercitării dreptului de a păstra tăcerea. Odată încheiat cazul apărării, părțile își susțin pledoariile finale, iar instanța pronunță hotărârea.
  • Toți martorii care depun mărturie sub jurământ în instanță trebuie să fie supuși unui contra-interogatoriu de către partea adversă.
  • Procesul trebuie să respecte criteriile unui proces corect. Prezumția de nevinovăție este valabilă pe toată durata procesului. Sarcina probei îi revine întotdeauna acuzării. Dacă la sfârșitul procesului instanța nu este sigură, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de vinovăția inculpatului, acesta din urmă trebuie achitat.
  • În cazul în care inculpatul este găsit vinovat, se pronunță o sentință împotriva sa.

Detalii referitoare la toate aceste etape ale procedurii și la drepturile dumneavoastră pot fi găsite în fișele informative. Aceste informații nu înlocuiesc consultanța juridică și au un scop exclusiv informativ.

Rolul Comisiei Europene

Vă rugăm să rețineți că Comisia Europeană nu joacă niciun rol în cadrul procedurilor penale desfășurate în statele membre și nu vă poate oferi asistență în cazul în care doriți să formulați o plângere. În aceste fișe informative sunt furnizate informații legate de modalitatea de depunere a unei plângeri și se precizează către cine trebuie să vă adresați.

Faceți clic pe linkurile de mai jos pentru a găsi informațiile de care aveți nevoie

Drepturile mele pe parcursul cercetării penale

Drepturile mele în timpul procesului

Drepturile mele după judecată

Ultima actualizare: 11/03/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.