NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini germană a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Swipe to change

Inculpați (proceduri penale)

Austria

Scopul cercetării penale este de a stabili faptele, pentru ca organele de urmărire penală să poată decide dacă este sau nu cazul să dispună trimiterea în judecată. Dacă se dispune trimiterea în judecată, procedurile preliminare au, de asemenea, scopul de a facilita finalizarea rapidă a procesului.

Conținut furnizat de
Austria

Care sunt etapele cercetării penale?

  • Scopul cercetării penale este să stabilească dacă s-a comis o infracțiune penală și, în caz afirmativ, autorul acesteia.
  • În momentul începerii urmăririi penale privind o persoană suspectată de o anumită infracțiune, persoana respectivă este considerată a fi învinuit.
  • În cadrul cercetării penale, instanța trebuie să urmeze anumiți pași. Aceasta trebuie să reconstituie infracțiunea și să desfășoare așa-numitele proceduri contradictorii. Procurorul public și învinuitul, împreună cu apărătorul său, sunt prezenți pe parcursul acestor proceduri și au dreptul de a adresa întrebări persoanei interogate. Organele de urmărire penală pot, de asemenea, să solicite instanței să obțină probe suplimentare, dacă se consideră necesar pentru interesul public.
  • Organele de urmărire penală și/sau departamentul de cercetare penală pot întreprinde majoritatea fazelor cercetărilor din proprie inițiativă, fără acordul instanței. Aceste faze cuprind în special anchete și interogatorii, precum și stabilirea identității persoanelor, percheziții etc.
  • Este necesar un ordin judecătoresc pentru a impune și a prelungi reținerea preventivă. Același lucru este valabil și pentru utilizarea de măsuri coercitive legate de drepturile fundamentale (de exemplu, percheziționarea locurilor protejate de drepturile proprietarului, accesarea conturilor bancare, interceptarea convorbirilor telefonice sau analizarea datelor din convorbirile telefonice).
  • Organele de urmărire penală trebuie să dispună încetarea urmăririi penale dacă nu s-a comis nicio infracțiune penală sau dacă faptele stabilite sunt insuficiente pentru a condamna persoana învinuită. În toate celelalte cazuri în care faptele au fost clarificate suficient, organele de urmărire penală trebuie să înainteze o punere sub acuzare către instanța competentă.
  • Organele de urmărire penală pot dispune scoaterea de sub urmărire penală (deviere) în cazurile în care, chiar dacă nu există motiv de încetare a urmăririi, pronunțarea unei pedepse se dovedește a nu fi necesară deoarece (de cele mai multe ori) învinuitul este numai sancționat administrativ cu amendă. Devierea nu este posibilă dacă infracțiunea a provocat moartea unei persoane sau dacă aceasta este de competența unei instanțe cu judecători consultanți sau a unei instanțe cu jurați, cu alte cuvinte în cauzele care presupun o pedeapsă cu închisoarea de peste cinci ani (de regulă).

Drepturile mele pe parcursul cercetării penale

Aveți drepturi diferite în funcție de diferiții pași și diferitele etape ale cercetărilor:

În orice caz, aveți următoarele drepturi, indiferent de etapa specifică a procedurilor:

  • trebuie să fiți informat imediat cu privire la faptul că s-a început cercetarea penală împotriva dumneavoastră, cu privire la infracțiunea de care sunteți suspectat și la drepturile dumneavoastră procedurale;
  • pe parcursul fiecărei etape a procedurilor, aveți dreptul să optați pentru un apărător sau să solicitați acordarea de asistență juridică din oficiu (a se vedea Fișa informativă 1). Dacă faptele sau aspectele juridice sunt complexe, puteți solicita acordarea de asistență juridică din oficiu pe tot parcursul procedurilor. În procesele penale împotriva străinilor, care nu cunosc sistemul juridic austriac, este probabil să se acorde asistență juridică din oficiu. În toate cazurile care necesită așa-numita apărare obligatorie, vi se va atribui un apărător în orice caz dacă nu numiți dumneavoastră unul. Dacă nu vi s-a acordat asistență juridică din oficiu, trebuie să suportați costurile apărătorului atribuit.

Cele mai importante etape în care trebuie să dispuneți de un apărător sunt: întreaga perioadă a arestului preventiv, întreg parcursul procedurilor de instituționalizare a infractorilor cu probleme mentale, procese înaintea unei instanțe cu judecători consultanți sau înaintea unei instanțe cu jurați sau înaintea unui judecător individual dacă infracțiunea presupune o pedeapsă cu închisoarea de peste trei ani;

  • să vă consultați dosarul;
  • să emiteți observații privind învinuirile aduse la adresa dumneavoastră sau să nu păstrați tăcerea;
  • să solicitați obținerea de probe;
  • să atacați măsurile luate de organele de urmărire penală sau de departamentul de cercetare penală, precum și hotărârile instanței;
  • să beneficiați de serviciile unui traducător/interpret.

Cercetarea penală și strângerea probelor (1)

Cine desfășoară cercetările?

Organele de urmărire penală care conduc departamentul de cercetare penală sunt responsabile de desfășurarea cercetărilor. Departamentul de cercetare penală va începe cercetările din proprie inițiativă dacă un terț depune un denunț la poliție sau în urma unui ordin al procurorului public.

Ce informații voi primi?

Organele de urmărire penală sau departamentul de cercetare penală trebuie să vă informeze în orice caz că faceți obiectul cercetărilor și motivul acestora. În plus, trebuie să fiți informat că, în calitate de învinuit, nu aveți obligația de a da o declarație și că, dacă dați o declarație, aceasta poate fi utilizată ca probă împotriva dumneavoastră.

Dacă ați comis infracțiunea de care sunteți învinuit și mărturisiți (dacă vă recunoașteți vinovăția), acest lucru va constitui o circumstanță atenuantă importantă în momentul în care instanța hotărăște pedeapsa. Cu toate acestea, dacă vă recunoașteți vinovăția, aceasta nu va afecta desfășurarea procesului.

Ce se întâmplă dacă nu vorbesc limba germană?

Dacă nu puteți comunica adecvat în limba germană, aveți dreptul să solicitați un interpret, care va fi desemnat gratuit pe parcursul interogării dumneavoastră. Nu este necesar și nu trebuie să răspundeți la nicio întrebare dacă interpretul nu este prezent. Interpretul va interpreta întrebările care vi se adresează într-o limbă pe care o înțelegeți. De asemenea, interpretul va interpreta răspunsurile dumneavoastră în limba germană.

În orice caz, interpretul trebuie să interpreteze informațiile și instrucțiunile privind aspecte juridice care, prin lege, trebuie să vi se furnizeze. Dacă doriți, interpretul vă va oferi de asemenea asistență în convorbirile cu apărătorul atribuit (nu avocatul pentru care ați optat).

Dacă vi se aduce la cunoștință un ordin al organelor de urmărire penală sau o hotărâre a instanței, puteți solicita, de asemenea, asistență privind traducerea documentelor respective. Dacă doriți să vă consultați dosarul, un traducător vă va oferi asistență numai dacă nu aveți apărător și nu este rezonabil să organizați singur traducerea părților relevante ale dosarului.

Aveți dreptul să luați legătura cu un avocat?

Nu este necesar să aveți un avocat, cu excepția cazurilor în care este obligatorie reprezentarea de către un apărător. Cu toate acestea, indiferent dacă sunteți arestat sau nu, aveți dreptul să consultați oricând un avocat, dacă doriți. De asemenea, trebuie să vi se pună la dispoziție un interpret pentru contactele cu apărătorul atribuit.

Dacă vă aflați în arest și cunoașteți numele unui avocat care doriți să vă apere, îl puteți contacta direct sau prin intermediul poliției. Dacă nu cunoașteți niciun avocat, puteți utiliza serviciul avocaților din oficiu al asociației barourilor (Fișa informativă 1).

Mi se vor preleva amprente sau mostre de ADN?

Poliția are dreptul de a vă percheziționa hainele sau orice alte obiecte aflate în posesia dumneavoastră. Pentru orice examinare fizică suplimentară, este necesar acordul instanței și un ordin ulterior al procurorului public.

Poliția vă poate lua amprentele digitale, dacă este cazul, pentru a vă stabili identitatea. Departamentul de cercetare penală poate preleva o mostră de salivă în scopul analizei ADN. Pentru realizarea analizei ADN este necesar acordul instanței.

Îmi pot fi percheziționate casa, biroul, mașina etc.?

Se pot efectua percheziții în locurile în care se presupune că sunt prezente persoane suspicioase și asupra obiectelor dacă se presupune că astfel se pot obține dovezi. Este necesar acordul instanței pentru a percheziționa locuri protejate de drepturile proprietarului. Poliția poate percheziționa alte locuri și obiecte în urma unui ordin al procurorului public.

Voi primi informații privind probele împotriva mea?

În calitate de învinuit, aveți dreptul să vă consultați dosarul. Astfel, veți fi informat cu privire la probele împotriva dumneavoastră. În cazuri excepționale, anumite părți ale dosarului pot să nu fie accesibile pentru consultare. Aveți dreptul să vă prezentați oricând propriile probe.

De ce tipuri de căi de atac dispun pe parcursul procedurilor de urmărire penală?

Vă puteți apăra împotriva oricărei măsuri luate de departamentul de cercetare penală sau de organele de urmărire penală pe parcursul procedurilor de cercetare penală, depunând o contestație (pentru care nu este prevăzut un termen), în cazul în care considerați că unul dintre drepturile dumneavoastră a fost încălcat.

Instanța va hotărî cu privire la contestația dumneavoastră, cu excepția cazului în care organele de urmărire penală vă confirmă opinia. Hotărârea instanței poate fi atacată cu apel la instanța superioară regională. Contestația se depune la organele de urmărire penală.

Aveți dreptul să înaintați căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești la instanța superioară regională, mai ales împotriva hotărârilor care denotă atingerea drepturilor fundamentale.

Se pot înainta căi de atac atât la organele de urmărire penală, cât și la instanța de prim grad de jurisdicție în termen de 14 zile.

Trebuie să fiu prezent pe parcursul cercetărilor?

Nu aveți obligația de a rămâne în Austria pe întreg parcursul procedurii de cercetare penală. Apărătorul dumneavoastră poate să se asigure, de asemenea, că drepturile dumneavoastră sunt respectate pe parcursul cercetărilor (dacă doriți acest lucru).

Trebuie să vă deplasați în Austria pentru interogatorii. Nu există prevederi privind transmiterea video a procedurii de cercetare penală, iar acest lucru nici nu este fezabil din punct de vedere tehnic.

Arestul și reținerea preventivă (inclusiv mandatul european de arestare) (2)

Care sunt motivele pentru care pot fi arestat?

Puteți fi arestat preventiv numai dacă există indicii importante privind comiterea unei infracțiuni și dacă există de asemenea un motiv pentru reținere (riscul de a părăsi teritoriul țării, riscul distrugerii probelor sau riscul comiterii unei infracțiuni). Este necesar acordul instanței pentru arestarea dumneavoastră (de către ofițerii departamentului de cercetare penală) (cu excepția cazului în care sunteți prins în flagrant delict sau există un pericol iminent).

Arestul preventiv trebuie impus de instanță și se execută într-o închisoare. Departamentul de cercetare penală vă poate reține timp de cel mult 48 de ore înainte de a vă transfera la instanță fără întârzieri nejustificate.

Legea nu precizează dacă vă puteți informa familia și prietenii cu privire la faptul că ați fost reținut sau modul de a-i informa. În fiecare închisoare sunt disponibile servicii sociale care vă pot oferi asistență referitor la aceste aspecte.

Ce informații trebuie să mi se ofere dacă sunt arestat preventiv?

Hotărârea privind arestarea dumneavoastră preventivă trebuie să vă fie citită, dacă este necesar cu ajutorul unui interpret. Trebuie să primiți un exemplar scris al hotărârii. Aceasta trebuie să menționeze natura infracțiunii în legătură cu care există indiciile care au determinat arestarea. De asemenea, aceasta trebuie să includă toate faptele care, în opinia instanței, justifică arestarea dumneavoastră.

Trebuie să fiți reprezentat de un apărător pe tot parcursul arestului preventiv. Dacă nu desemnați un apărător, vi se va atribui unul din oficiu.

Hotărârea instanței de a impune arestul preventiv se ia în cursul unei audieri orale.

În termen de trei zile puteți înainta o cale de atac la instanța superioară regională împotriva hotărârii de impunere sau, ulterior, de prelungire a arestului preventiv.

Cât timp pot fi ținut în arest preventiv?

Orice hotărâre privind arestul preventiv este pentru o perioadă limitată de timp. Hotărârea de impunere a arestului preventiv este valabilă timp de paisprezece zile. Hotărârea de prelungire a arestului preventiv pentru prima dată este valabilă o lună. Orice hotărâre ulterioară de prelungire a arestului este valabilă timp de două luni.

Arestul preventiv nu trebuie să aibă o durată mai mare de șase luni în total, însă poate fi prelungit din cauza gravității infracțiunii. Mai multe informații se găsesc aici.

Pot primi vizite pe parcursul arestului preventiv, mi se va acorda tratament medical?

Fiecare persoană aflată în arest preventiv are dreptul să primească vizitatori de două ori pe săptămână. Avocatul dumneavoastră vă poate vizita oricând pe parcursul arestului dumneavoastră, indiferent de hotărârea privind vizitatorii.

În fiecare închisoare sunt disponibile servicii medicale. Legea prevede că puteți beneficia de tratament din partea medicilor specialiști, după caz.

Pot contacta ambasada țării mele, în calitate de cetățean străin?

Aveți dreptul să contactați ambasada țării dumneavoastră și găsiți adresa aici. Poliția și organele de urmărire penală sunt obligate să contacteze reprezentantul dumneavoastră diplomatic dacă doriți.

Ce se întâmplă dacă sunt arestat în temeiul unui mandat european de arestare?

Dacă un stat membru emite un mandat european de arestare, puteți fi arestat în alt stat membru și extrădat în țara care a emis mandatul de arestare. Legea austriacă prevede să rămâneți în arest până când sunteți extrădat. O instanță va emite un ordin în acest sens. Aveți dreptul la un apărător și, dacă este necesar, la un interpret în cadrul audierii respective.

Punerea sub acuzare (3)

După desfășurarea cercetărilor, organele de urmărire penală pot concluziona că este probabil să fiți condamnat. În acest caz, veți fi trimis în judecată la instanța competentă.

Acuzațiile trebuie aduse sub forma unui act motivat de punere sub acuzare înaintat către instanța cu judecători consultanți sau către instanța cu jurați dacă infracțiunea de care sunteți acuzat implică o pedeapsă cu închisoarea de peste cinci ani. Pentru infracțiunile care presupun pedepse mai scurte, organul de urmărire penală trebuie numai să înainteze acuzațiile în scris, fără motivare, către judecătorul individual la instanța regională sau la instanța districtuală.

Cum mă pot apăra împotriva acuzațiilor?

Puteți depune contestație împotriva unui act motivat de punere sub acuzare în termen de paisprezece zile după comunicarea acesteia. Instanța superioară regională va hotărî cu privire la contestația dumneavoastră (Mai multe detalii privind motivele contestației se găsesc aici). Puteți depune contestația în formă scrisă sau orală.

Dacă instanța superioară regională consideră contestația dumneavoastră ca fiind întemeiată, aceasta poate suspenda procedurile penale sau poate dispune ca organele de urmărire penală să continue cercetările.

În cazul în care contestația dumneavoastră este respinsă sau dacă nu depuneți contestație, acuzațiile împotriva dumneavoastră devin efective, iar instanța căreia i-a fost înaintat dosarul dumneavoastră trebuie să pregătească procesul.

Dacă acuzațiile împotriva dumneavoastră iau formă de acuzații penale, nu puteți depune contestație. Cu toate acestea, legea prevede ca instanța căreia i-a fost înaintat dosarul dumneavoastră să evalueze validitatea acuzațiilor. Dacă instanța consideră că acuzațiile nu sunt justificate din unul dintre motivele prevăzute de lege, aceasta poate hotărî încetarea procesului penal.

Pregătirea procesului de către apărare (4)

Ce se întâmplă înainte de proces?

Odată ce au fost aduse acuzații împotriva dumneavoastră, nu mai este posibilă restricționarea accesului la dosare. Cel mai târziu în acest moment veți avea acces la dosarul complet, care este disponibil și pentru instanță. Instanța se pregătește de desfășurarea procesului.

Dacă doriți, puteți solicita obținerea de probe care să vă ajute să vă pregătiți pentru proces. În special, puteți solicita audierea martorilor. În solicitarea dumneavoastră, trebuie să indicați faptele pe care doriți să le dovediți prin probele în cauză. De asemenea, vi se poate cere să menționați motivul pentru care considerați că probele pe care le solicitați sunt adecvate.

Cum ar trebui să cooperez cu apărătorul?

Dacă se emite un act de punere sub acuzare, trebuie să fiți reprezentat de un apărător pe parcursul procesului. În acest caz, vi se va atribui un apărător dacă nu desemnați dumneavoastră unul.

În procesele înaintea unui complet cu judecător unic sau a instanțelor districtuale care presupun acuzații penale nu este obligatorie desemnarea unui apărător. Cu toate acestea, puteți fi reprezentat oricând de un apărător la alegere sau puteți solicita atribuirea unui apărător în cazul în care cauza este una dificilă. De regulă, aceasta va fi situația pârâților străini, care nu cunosc sistemul juridic austriac.

Trebuie să vă informați apărătorul cu privire la orice probă de care considerați că dispuneți pentru a putea fi achitat de acuzații. Apărătorul dumneavoastră va depune ulterior solicitările necesare de probe în mod corespunzător.

Ce se întâmplă dacă am fost condamnat sau achitat anterior de infracțiunea de care sunt acuzat acum în alt stat membru?

Dacă o instanță dintr-un stat membru a pronunțat deja o hotărâre definitivă privind aceleași acuzații, acuzațiile respective nu vi se pot aduce din nou în alt stat membru.

Trebuie să depuneți neîntârziat cererile necesare cu privire la acest fapt (pe parcursul cercetării penale). În mod similar, dacă ați fost condamnat sau achitat de o infracțiune în Austria, nu vi se poate intenta din nou proces pentru aceeași infracțiune în alt stat membru.

Linkuri relevante

Reținere preventivă

Legea privind despăgubirile în materie penală

Ultima actualizare: 22/06/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site