Inculpați (proceduri penale)

Malta

Sadržaj omogućio
Malta

Pot contesta hotărârea pronunțată de instanță?

Persoana care a fost condamnată pentru că a fost găsită vinovată poate întotdeauna introduce o cale de atac împotriva condamnării și, uneori, împotriva pedepsei, cu excepția cazului în care această pedeapsă este stabilită prin lege. Calea de atac nu poate niciodată să ducă la pronunțarea unei pedepse mai severe. Inculpatul poate, de asemenea, să introducă o cale de atac împotriva hotărârii de condamnare pe motiv de alienare mintală. În anumite cazuri, instanța poate dispune, de asemenea, rejudecarea cauzei.

B. Ce alte demersuri pot face?

Dacă ați fost condamnat(ă), puteți depune o cere la președinție pentru a fi grațiat(ă). Grațierea este un instrument discreționar foarte puternic, reglementat de articolul 93 din Constituția Maltei, și este încredințat puterii executive a statului, mai exact președintelui țării. În acest caz, președintele, prin intermediul cabinetului, își asumă o competență conferită în mod obișnuit puterii judecătorești.

În general, grațierea poate opri efectele unei condamnări penale, de exemplu prin dispunerea eliberării imediate a unui deținut care execută o pedeapsă cu închisoarea. Președintele poate, de asemenea, în conformitate cu articolul 93 din Constituție, să înlocuiască pedeapsa pronunțată cu una mai puțin severă sau să acționeze în alt mod ca urmare a unei modificări a legii prin care pedeapsa relativă a fost redusă.

C. Care sunt consecințele în cazul în care sunt condamnat(ă)?

Consecințele unei condamnări penale pot fi: obligarea la plata unei amenzi, încarcerarea, înscrierea condamnării în cazierul judiciar și afectarea reputației personale.

I. Cazierul judiciar

Orice condamnare pronunțată de instanțele penale este înregistrată în cazierul judiciar al persoanei găsite vinovate, cu excepția cazului în care:

  1. condamnarea este pentru o contravenție;
  2. persoana condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni are mai puțin de optsprezece ani în momentul săvârșirii infracțiunii;
  3. persoana condamnată este grațiată de către președintele Maltei pentru condamnarea în cauză;
  4. se emite un ordin în temeiul Legii privind probațiunea;
  5. persoana fără antecedente penale este găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni pasibile de o amendă de mai puțin de 200 EUR, pe care o plătește.

Înregistrările în cazierul judiciar se radiază după expirarea termenelor stabilite în a doua anexă a Ordonanței privind certificatele de conduită (capitolul 77).

Beneficiul neînregistrării condamnării în cazierul judiciar, menționat anterior, nu le este acordat infractorilor recidiviști pentru infracțiunile de furt, fraudă, vânzare sau trafic de medicamente cu încălcarea dispozițiilor Ordonanței privind drogurile periculoase sau ale Ordonanței privind profesiile medicale și cele asimilate acestora, și nici persoanelor condamnate pentru infracțiunile enumerate în anexa III la ordonanță (cum ar fi infracțiunile împotriva securității guvernului), mărturie mincinoasă și jurământul fals sau pentru oricare altă infracțiune care presupune un abuz de încredere.

v. Executarea pedepsei, transferul deținuților, probațiunea și sancțiunile alternative

Pe lângă condamnările la închisoare și/sau amenzi, există și alte sancțiuni alternative. Acestea sunt măsurile de probațiune, pedepsele cu suspendarea executării și serviciul în folosul comunității.

O persoană străină care a fost condamnată la închisoare în Malta poate, în anumite circumstanțe, să execute pedeapsa în țara sa de reședință, în temeiul Convenției europene privind transferul persoanelor condamnate (ETS nr. 112) și al Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului, după caz.

Ultima actualizare: 23/03/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.