NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini slovenă a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi.
Swipe to change

Succesiunile

Slovenia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

 

Această fișă informativă a fost realizată în colaborare cu Consiliul Notariatelor din UE (CNUE).

 

1 Cum se redactează dispoziția pentru cauză de moarte (testament, testament conjunctiv, pact asupra unei succesiuni viitoare)?

a) Testamente: un testament este valabil doar dacă a fost întocmit în forma stabilită de Legea privind moștenirile (denumită în continuare: ZD) și în condițiile prevăzute în legea respectivă.

ZD recunoaște următoarele forme de testament: testamentul olograf, testamentul semnat în prezența martorilor, testamentul judecătoresc, testamentul oral, testamentul întocmit în străinătate, testamentul întocmit la bordul unei nave slovene, testamentul întocmit într-o situație de urgență sau de război și testamentul internațional.

ZD prevede următoarele în ceea ce privește cerințele referitoare la forma unui testament:

Testamentul olograf este valabil dacă testatorul l-a scris și semnat el însuși/ea însăși (articolul 63 alineatul (1) din ZD).

Un testator care știe să citească și să scrie întocmește un testament semnat în prezența martorilor prin semnarea cu mâna sa a unui document redactat în numele său de către o altă persoană, în prezența a doi martori și prin declararea în fața acestor martori că acesta reprezintă testamentul său. Martorii semnează cu numele lor testamentul într-un post-scriptum, în calitate de martori, în cazul în care acest post-scriptum nu constituie o condiție pentru validarea testamentului (articolul 64 din ZD).

Un testament judecătoresc poate fi întocmit pentru un testator, la cererea sa, de către un judecător al unei instanțe competente care stabilește mai întâi identitatea persoanei decedate. Ulterior, testatorul citește și semnează testamentul, iar judecătorul confirmă în testament că testatorul a citit și a semnat în prezența sa. Dacă testatorul nu știe să citească, testamentul va fi întocmit de către judecător sau, dacă nu poate să facă acest lucru, judecătorul citește respectivul testament testatorului, în prezența a doi martori. Testatorul semnează apoi testamentul în prezența acelorași martori sau ori își pune semnele de identificare la sfârșitul testamentului, după ce a declarat că acesta este testamentul său. Martorii semnează apoi testamentul (articolele 65 și 66 din ZD).

Se poate întocmi un testament în străinătate pentru un cetățean al Republicii Slovenia aflat în străinătate, în conformitate cu dispozițiile care se aplică pentru întocmirea testamentelor judecătorești, de către un reprezentant consular sau un reprezentant diplomatic al Republicii Slovenia cu atribuții privind chestiunile consulare (articolul 69 din ZD).

Comandantul unei nave poate întocmi un testament la bordul unei nave slovene, în conformitate cu dispozițiile aplicabile pentru întocmirea testamentelor judecătorești. Testamentul își încetează valabilitatea la 30 de zile de la întoarcerea testatorului în Republica Slovenia (articolul 70 din ZD).

Testamentul întocmit într-o situație de urgență sau de război: în timpul unei situații de urgență sau de război, comandantul unei companii sau unități echivalente sau mai mari sau orice persoană poate întocmi, în prezența unui comandant, un testament pentru un membru al personalului militar, în conformitate cu dispozițiile aplicabile pentru întocmirea testamentelor judecătorești. Testamentul încetează să fie valabil după 60 de zile de la încheierea stării de urgență sau de război sau dacă serviciul militar al testatorului se încheie înainte sau după aceasta sau în termen de 30 de zile de la încheierea serviciului militar (articolul 71 din ZD).

Un testament internațional trebuie să fie întocmit în formă scrisă. Nu există nicio cerință ca testatorul să scrie testamentul cu mâna sa, iar testamentul poate fi redactat în orice limbă, de mână sau în alt mod. Judecătorul unei instanțe competente poate întocmi un testament internațional la cererea testatorului, iar pentru un cetățean al Republicii Slovenia aflat în străinătate, testamentul poate fi întocmit de către un reprezentant diplomatic sau consular, menționat în articolul 69 din ZD (denumit în continuare „persoană autorizată”). Testatorul trebuie să declare, în prezența a doi martori și a persoanei autorizate, că acesta este testamentul său și că are cunoștință de conținutul acestuia și să semneze, în prezența acestora sau, în cazul în care a semnat deja testamentul, să recunoască și să confirme că semnătura îi aparține. Dacă testatorul nu poate semna, atunci va informa persoana autorizată cu privire la motiv. Persoana autorizată precizează acest lucru în testament. De asemenea, testatorul poate solicita ca o altă persoană să semneze testamentul în numele său. Martorii și persoana autorizată își adaugă semnăturile, în prezența testatorului, într-un post-scriptum în care declară că au semnat în calitate de martori sau de persoană autorizată (articolul 71a din ZD). De asemenea, legea prevede mai multe detalii cu privire la persoanele care pot acționa în calitate de martori ai unui testament internațional (articolul 71b), semnăturile și datele anexate unui testament internațional (articolul 71c), păstrarea unui testament internațional (articolul 71č), anularea unui testament internațional (articolul 71d), confirmarea unui testament internațional (articolul 71e), confirmarea valabilității unui testament internațional (articolul 71f), precum și valabilitatea în ceea ce privește forma și formalitățile privind semnăturile (articolul 71g).

Testamentul oral: un testator poate să își prezinte testamentul oral în fața a doi martori numai în cazul în care testatorul nu poate întocmi un testament scris din cauza unor circumstanțe excepționale. Un testament oral își pierde valabilitatea la 30 de zile de la încetarea circumstanțelor excepționale în care a fost întocmit (articolul 72 din ZD). De asemenea, legea prevede mai multe detalii privind persoanele care pot acționa ca martori ai unui testament oral (articolul 73), obligațiile acestor martori (articolul 74), dispozițiile care nu sunt aplicabile în testamentele orale (articolul 75), termenul limită pentru declararea nulității unui testament (articolul 76) și dovada existenței unui testament (articolul 77).

Legea notarilor (denumită în continuare „ ZN”) prevede, de asemenea, testamentul notarial, care este un testament întocmit de notar sub forma unui act notarial dictat de testator și un testament pe care testatorul, după ce a dat în prealabil o declarație scrisă privind testamentul său, îl prezintă unui notar pentru autentificare. Testamentul notarial are aceleași efecte juridice ca și testamentul judecătoresc [articolul 46 alineatul (1) din ZN].

În plus față de cerințele formale menționate mai sus, pentru ca un testament să fie valabil este obligatoriu să existe capacitatea de exercițiu necesară pentru a face testament. Potrivit ZD, un testament poate fi redactat de către orice persoană care are discernământ și care a împlinit vârsta de 15 de ani [articolul 59 alineatul (1) din ZD]. Dacă un testator întocmește un testament sub ca efectul unei amenințări, coerciții, înșelăciuni sau fiind indus în eroare, testamentul nu este valabil, întrucât voința testatorului exprimată în document nu reflectă voința adevărată și reală a testatorului [articolul 60 alineatul (1) din ZD].

b) Testamentul conjunctiv: ZD nu face nicio referire la testamentul conjunctiv și, întrucât acesta nu se încadrează în niciuna dintre formele de testament prevăzute prin lege, un asemenea testament este lovit de nulitate în temeiul articolului 62 din ZD. Cu toate acestea, jurisprudența consideră ca fiind lovite de nulitate doar testamentele în care două persoane, în general soți, se desemnează reciproc drept moștenitori (cel mai probabil deoarece testamentul de acest tip este foarte asemănător, prin natura sa, cu un act succesoral, care este interzis în temeiul articolului 103 din ZD), dar nu și testamentele întocmite de două persoane în favoarea unui terț [a se vedea Prof. K. Zupančič, Prof. V. Žnidaršič Skubic - Dedno pravo (Dreptul succesoral), Uradni list, 2009, p. 127–128].

c) Actul succesoral: conform ZD, un act succesoral prin care o persoană lasă averea sa ori o parte din aceasta co-semnatarului său ori altei persoane este lovit de nulitate (articolul 103); de asemenea, în temeiul acestei legi, un act succesoral referitor la o moștenire sau succesiune așteptată (articolul 104) și un act privind conținutul unui testament (articolul 105) sunt lovite de nulitate.

2 Ar trebui ca dispoziția să fie înregistrată și, dacă da, în ce mod?

Nu. Legea în cauză nu prevede autentificarea specială a unui testament.

3 Există restricții asupra libertății de a dispune pentru cauză de moarte (rezervă succesorală, de exemplu)?

Da. Moștenitorii rezervatari au dreptul la o parte din patrimoniul succesoral pe care testatorul nu este autorizat să îl înstrăineze [articolul 26 alineatul (1) din ZD]. Această parte din succesiune reprezintă „rezerva succesorală”. Moștenitorii rezervatari sunt descendenții defunctului, copiii adoptați ai acestuia și descendenții acestora, părinții și soțul/soția. Bunicii, bunicile, frații și surorile sunt moștenitori rezervatari numai atunci când aceștia se află definitiv în incapacitatea de a munci și nu au mijloacele necesare pentru a se întreține. Persoanele enumerate mai sus sunt moștenitori rezervatari numai dacă au dreptul la succesiune în conformitate cu ordinea succesorală stabilită prin lege (articolul 25 din ZD).

4 În cazul în care nu există o dispoziție pentru cauză de moarte, cine moștenește și în ce proporție?

În acest caz, succesiunea se aplică în conformitate cu dispozițiile legii: patrimoniul succesoral al persoanei decedate este moștenit de descendenții acestuia, copiii adoptați și descendenții acestora, soțul/soția, părinții acestuia, părintele adoptiv și rudele acestuia, frații și surorile și descendenții acestora, bunicii și bunicile și descendenții acestora. Un bărbat și o femeie care se află într-o relație de conviețuire de lungă durată fără să se căsătorească, se pot moșteni unul pe celălalt, la fel ca în cadrul relației soț/soție, dar numai în cazul în care nu există niciun motiv ca o căsătorie între cei doi să fie nulă. Aceste persoane moștenesc în conformitate cu ordinea succesorală, în care moștenitorii din ordinea succesorală mai apropiată exclud de la moștenire persoanele din ordinea succesorală mai îndepărtată (articolul 10 din ZD).

Prima ordine de succesiune:

Descendenții defunctului și soțul/soția acestuia reprezintă prima ordine de succesiune și moștenesc în cote egale înaintea tuturor (articolul 11 din ZD).

Conform distribuției per stirpes, partea din patrimoniul succesoral care ar fi revenit inițial unei persoane dacă aceasta ar fi supraviețuit persoanei decedate este moștenită de către copiii săi (nepoții persoanei decedate) în părți egale. În cazul în care oricare dintre nepoți încetează din viață înaintea persoanei decedate, partea care i-ar fi revenit acestuia dacă ar fi fost în viață la data la care persoana în cauză a decedat este moștenită de copiii nepotului (strănepoții persoanei decedate), în părți egale. Această distribuție se continuă în ordine până la ultimul dintre descendenții persoanei decedate (articolul 12 din ZD).

În cazul în care soțul/soția persoanei decedate nu dispune de mijloacele necesare pentru subzistență și moștenește împreună cu alți moștenitori din prima ordine de succesiune, instanța poate hotărî, la cererea soțului/soției, ca soțul/soția să moștenească, de asemenea, o parte din acea parte a patrimoniului succesoral care, potrivit legii, ar fi trebuit să fie moștenită de comoștenitorii soțului/soției. Soțul/soția poate solicita o creștere a cotei sale succesorale în detrimentul tuturor sau al anumitor co-moștenitori. Curtea poate hotărî că soțul/soția urmează să moștenească întregul patrimoniu succesoral dacă valoarea patrimoniului succesoral este atât de redusă, încât soțul/soția s-ar confrunta cu dificultăți dacă acesta ar fi împărțit [articolul 13 alineatul (1) din ZD].

În cazul în care alți moștenitori din prima ordine de succesiune moștenesc împreună cu soțul/soția persoanei decedate, însă nu au mijloacele necesare pentru subzistență, instanța poate hotărî, la cererea acestora, ca aceștia să moștenească, de asemenea, o cotă din acea parte din patrimoniu care, potrivit legii, ar fi trebuit să fie moștenită de către soț/soție. Toți și oricare dintre comoștenitori pot solicita o majorare a cotei succesorale în detrimentul soțului/soției [articolul 13 alineatul (2) din ZD].

Comoștenitorii individuali care nu dispun de mijloacele necesare pentru subzistență pot solicita, de asemenea, o creștere a cotei succesorale în detrimentul altor co-moștenitori [articolul 13 alineatul (3) din ZD].

Instanța poate hotărî că toți sau oricare dintre comoștenitori urmează să moștenească întregul patrimoniu succesoral dacă valoarea patrimoniului succesoral este atât de redusă, încât aceștia s-ar confrunta cu dificultăți dacă acesta ar fi împărțit (articolul 13 alineatul (4) din ZD).

În luarea deciziilor cu privire la solicitările de mai sus, referitor la o majorare sau o reducere a cotei succesorale, instanța ia în considerare toate circumstanțele cazului, în special situația financiară a moștenitorilor și capacitatea acestora de a se angaja într-o activitate remunerată, precum și valoarea succesiunii [articolul 13 alineatul (5) din ZD].

A doua ordine de succesiune:

În a doua ordine de succesiune, patrimoniul succesoral al unei persoane decedate fără descendenți în viață este moștenit de către părinții săi și soțul/soția acestuia. Părinții defunctului moștenesc în părți egale jumătate din masa succesorală, iar soțul/soția moștenește cealaltă jumătate. În cazul în care defunctul nu are soț/soție în viață, părinții săi moștenesc în părți egale întregul patrimoniu succesoral (articolul 14 din ZD).

Dacă unul dintre părinții persoanei decedate a decedat înaintea acesteia, partea din patrimoniu care ar fi revenit părintelui dacă acesta ar fi supraviețuit persoanei decedate este moștenită, pe baza distribuirii per stirpes, de către copiii părintelui respectiv (de exemplu, frații și surorile persoanei decedate), nepoții și strănepoții săi și ceilalți descendenți ai săi, în conformitate cu normele aplicabile cazurilor în care copiii și alți descendenți moștenesc proprietatea unei persoane decedate [articolul 15, alineatul (1)].

Dacă ambii părinți ai persoanei decedate au decedat înaintea acesteia, partea din patrimoniu care le-ar fi revenit dacă ar fi supraviețuit persoanei decedate este moștenită de descendenții lor: partea tatălui de către descendenții tatălui și partea mamei de către descendenții mamei. În toate cazurile, frații vitregi ai persoanei decedate din partea tatălui moștenesc părți egale din partea de patrimoniu a tatălui, frații vitregi din partea mamei moștenesc părți egale din partea de patrimoniu a mamei, iar frații buni moștenesc partea tatălui în cote egale cu frații vitregi din partea tatălui și frații vitregi din partea mamei [articolul 15 alineatele (2) și (3) din ZD].

În cazul în care unul dintre părinții persoanei decedate a decedat înaintea acesteia și nu are descendenți, partea din patrimoniul succesoral care i-ar fi revenit părintelui dacă ar fi supraviețuit persoanei decedate este moștenită de către celălalt părinte. În cazul în care și celălalt părinte a decedat înaintea persoanei decedate, descendenții părintelui respectiv moștenesc partea de avere care ar fi fost moștenită de către unul sau celălalt părinte (articolul 15 din ZD). În cazul în care ambii părinți au decedat înaintea persoanei decedate și nu au descendenți, întreaga avere este moștenită de soțul supraviețuitor al persoanei decedate (articolele 16 și 17 din ZD).

A treia ordine de succesiune:

În cazul în care nu există nicio persoană în postura de a moșteni în conformitate cu prima sau a doua ordine de succesiune, se ia în considerare a treia ordine de succesiune.

În conformitate cu a treia ordine de succesiune, patrimoniul defunctului care nu are descendenți sau părinți, iar acești descendenți și părinți nu au descendenți sau soț/soție, patrimoniul este moștenit de către bunicii și bunicile defunctului. O jumătate din patrimoniul succesoral este moștenită de bunicul și bunica din partea tatălui, iar cealaltă jumătate de bunicul și bunica din partea mamei (articolul 18 din ZD).

Bunica și bunicul din aceeași parte moștenesc în cote egale partea lor din patrimoniul succesoral. Dacă unul dintre ascendenții dintr-o parte a persoanei decedate a decedat înaintea acesteia din urmă, acea parte a patrimoniului care ar fi revenit ascendentului respectiv dacă acesta ar fi supraviețuit persoanei decedate este moștenită de către copiii, nepoții și ceilalți descendenți ai ascendentului respectiv, în conformitate cu normele aplicabile cazurilor în care copiii și alți descendenți moștenesc patrimoniul succesoral al unei persoane decedate. În ceea ce îi privește pe toți ceilalți, normele în temeiul cărora părinții persoanei decedate și descendenții acestora moștenesc (articolul 19 din ZD) se aplică dreptului de moștenire al unui bunic și bunici dintr-o parte și descendenților acestora.

În cazul în care bunicul și bunica dintr-o parte au decedat înaintea persoanei decedate în cauză și nu au lăsat niciun descendent, partea din succesiunea care le-ar fi revenit dacă ar fi supraviețuit persoanei decedate este moștenită de bunicul și bunica din cealaltă parte, și de copiii, nepoții și ceilalți descendenți ai acestora, în conformitate cu articolul 19 din ZD (articolul 20 din ZD).

5 Care este autoritatea competentă:

5.1 în materie de succesiune?

Chestiunile succesorale sunt reglementate de instanțele din Republica Slovenia, instanța competentă în acest sens fiind instanța locală (okrajno sodišče).

5.2 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei succesiuni?

Instanța, în cadrul unei proceduri succesorale.

5.3 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unui legat?

Instanța, în cadrul unei proceduri succesorale.

5.4 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale?

Instanța, în cadrul unei proceduri succesorale.

6 Scurtă descriere a procedurii de soluționare a unei succesiuni în temeiul legislației naționale, inclusiv pentru lichidarea patrimoniului succesoral și pentru partajul bunurilor (trebuie furnizate și informații din care să reiasă dacă procedura de succesiune este deschisă de o instanță sau de altă autoritate competentă din proprie inițiativă)

În cazul în care o persoană decedează sau este declarată decedată, grefierul responsabil pentru înregistrarea decesului în registrul de stare civilă transmite certificatul de deces către instanța competentă în procedurile succesorale, în termen de 30 de zile [articolul 179 alineatul (1) din ZD].

Procedura este inițiată din oficiu atunci când instanța primește certificatul de deces.

Dacă, în conformitate cu certificatul de deces, persoana decedată nu a lăsat nicio avere, instanța competentă în procedurile succesorale hotărăște să nu țină nicio audiere de stabilire a succesiunii; instanța adoptă aceeași hotărâre dacă persoana decedată a lăsat doar bunuri mobile și niciuna dintre persoanele care au dreptul la moștenire nu a solicitat o audiere [articolul 203 alineatele (1) și (2) din ZD]. În toate celelalte cazuri, instanța hotărăște să se țină o audiere de stabilire a succesiunii. În cursul procedurilor succesorale, instanța stabilește care sunt urmașii persoanei decedate, bunurile cuprinse în masa succesorală și drepturile de care beneficiază moștenitorii, legatarii și alte persoane (articolul 162 din ZD).

Procedurile succesorale sunt, prin natura lor, proceduri nelitigioase. În cazul în care oricare dintre circumstanțele de care depind drepturile lor sunt contestate de părți, instanța suspendă audierea pentru stabilirea succesiunii și îndreaptă părțile către o acțiune civilă sau o procedură administrativă [articolul 210 alineatul (1) din ZD].

Atunci când instanța decide care sunt persoanele care au dreptul la patrimoniul succesoral, aceasta le declară a fi moștenitori în temeiul unei hotărâri succesorale [articolul 214 alineatul (1) din ZD]. Hotărârea succesorală se transmite tuturor moștenitorilor și legatarilor, precum și persoanelor care au ridicat pretenții la succesiune în cursul procedurilor [articolul 215 alineatul (1) din ZD].

Instanța dispune efectuarea, în registrul cadastral, a înregistrărilor necesare, după ce hotărârea succesorală devine definitivă.

Oricare dintre moștenitori poate solicita împărțirea patrimoniului succesoral în orice moment, dar nu la un moment inadecvat. Acest drept nu poate fi supus unui termen de prescripție. Orice acord prin care un moștenitor renunță la dreptul său de a solicita o împărțire a patrimoniului succesoral este lovit de nulitate, la fel ca orice dispoziție testamentară care interzice sau limitează o astfel de împărțire (articolul 144 din ZD). Legea privind succesiunile nu conține dispoziții privind modul în care trebuie pusă în aplicare împărțirea patrimoniului succesoral; acest aspect este reglementat de Codul proprietăților (SPZ), ca parte a dispozițiilor sale privind împărțirea proprietății comune. Cu alte cuvinte, patrimoniul succesoral este proprietatea comună a comoștenitorilor. Comoștenitorii pot stabili de comun acord modul în care o succesiune urmează să fie împărțită. Dacă aceștia nu pot să ajungă la un acord, instanța hotărăște cu privire la metoda împărțirii, în cadrul unei proceduri nelitigioase. Dacă toți moștenitorii propun împărțirea, precum și metoda de împărțire în cadrul unui acord în cursul procedurii succesorale, instanța face trimitere la acordul respectiv în hotărârea privind succesiunea [articolul 214 alineatul (3) din ZD].

7 Cum și când devine cineva moștenitor sau legatar?

Legea privind succesiunile prevede că patrimoniul unei persoane decedate este transferat moștenitorilor în temeiul acestei legi (ipso iure) în momentul decesului persoanei decedate (articolul 132 ZD). Prin urmare, hotărârea succesorală prin care instanța anunță moștenitorii la încheierea procedurilor succesorale are doar un caracter declarativ.

Un legatar dobândește, de asemenea, o moștenire după moartea persoanei decedate, cu excepția cazului în care moștenirea este supusă unor condiții sau este condiționată de o anumită perioadă de timp; în acest caz, legatarul primește moștenirea atunci când această condiție este îndeplinită sau atunci când acea perioadă de timp a trecut. Dobândirea unei moșteniri înseamnă că legatarul poate solicita ca termenii moștenirii să fie îndepliniți. Dispozițiile generale ale ZPS se aplică transferului dreptului de proprietate către legatar.

8 Preiau moștenitorii datoriile defunctului și, dacă da, în ce condiții?

Da. Totuși, această răspundere este limitată. Un moștenitor este răspunzător pentru datoriile persoanei decedate până la valoarea bunurilor lăsate moștenire. În cazul în care există mai mult de un singur moștenitor, aceștia sunt răspunzători în mod solidar pentru datoriile persoanei decedate, adică fiecare în limita valorii cotei succesorale deținute, indiferent dacă împărțirea patrimoniului succesoral fost efectuată deja sau nu. În ceea ce privește cotele interne ale împărțirii între moștenitori, datoriile se acoperă proporțional cu cotele-părți deținute din succesiune, cu excepția cazului în care testamentul stabilește altfel (articolul 142 din ZD).

Un moștenitor care a renunțat la partea sa succesorală nu este răspunzător pentru datoriile persoanei decedate [articolul 142 alineatul (2) din ZD].

9 Ce documente și/sau informații sunt necesare de obicei pentru înregistrarea bunurilor imobile?

Instanța de cadastru decide dacă înregistrarea poate fi făcută pe baza unor documente care dovedesc existența unui temei juridic pentru dobândirea dreptului de înregistrare, în cazul în care celelalte condiții prevăzute de lege au fost îndeplinite.

Baza pentru înregistrarea proprietății care face obiectul succesiunii este reprezentată de decizia finală privind succesiunea, emisă de instanța de stabilire a succesiunii [punctul 6 din articolul 40 alineatul (1) din Legea privind cartea funciară, ZZK-1]. Instanța de cadastru dispune înregistrarea dreptului de proprietate al unui moștenitor în cartea funciară din oficiu și în conformitate cu hotărârea definitivă privind succesiunea.

9.1 Este numirea unui administrator obligatorie sau obligatorie la cerere? Dacă ea este obligatorie sau obligatorie la cerere, ce demersuri trebuie efectuate?

Nu există o cerință obligatorie cu privire la desemnarea unui administrator al patrimoniului succesoral;

În principiu, până la împărțirea patrimoniului succesoral, moștenitorii îl administrează și dispun de acesta în comun. Un patrimoniu succesoral poate fi atribuit spre gestionare unui administrator special, dacă moștenitorii sunt de acord. În cazul în care moștenitorii nu pot ajunge la un acord în ceea ce privește administrarea unui patrimoniu succesoral, instanța desemnează un administrator, la cererea unuia dintre moștenitori, pentru administrarea patrimoniului pentru toți moștenitorii ori stabilește cota succesorală pe care fiecare moștenitor o va administra personal (articolul 145 din ZD).

Un testator poate desemna în testamentul său una sau mai multe persoane care să acționeze ca executorii testamentari [articolul 95 alineatul (1) din ZD]. Printre altele, executorul testamentar administrează patrimoniul succesoral [articolul 96 alineatul (1) din ZD].

9.2 Cine este îndrituit să execute dispoziția pentru cauză de moarte lăsată de defunct și/sau să administreze patrimoniul succesoral?

Un testator poate desemna în testamentul său una sau mai multe persoane care să acționeze ca executorii testamentari [articolul 95 alineatul (1) din ZD]. Cu excepția cazului în care testatorul a specificat altfel, un executor testamentar are îndatorirea, în special, de a administra cu grijă patrimoniul succesoral, de a efectua plata datoriilor și a legatelor și, mai ales, de a pune în execuție dispozițiile testamentului în modul dorit de testator [articolul 96 alineatul (1) din ZD]. În cazul în care nu a fost numit niciun executor testamentar, moștenitorii care administrează în comun patrimoniul succesoral înainte de împărțirea acestuia pot să încredințeze administrarea succesiunii unui administrator special. În cazul în care moștenitorii nu pot ajunge la un acord în ceea ce privește administrarea unui patrimoniu succesoral, instanța desemnează un administrator, la cererea unuia dintre moștenitori, pentru administrarea patrimoniului pentru toți moștenitorii ori stabilește cota succesorală pe care fiecare moștenitor o va administra personal (articolul 145 din ZD).

9.3 Ce competențe are un administrator?

Dacă un testator a desemnat în testamentul său un executor testamentar, în acest testament se vor stabili, de asemenea, atribuțiile executorului testamentar.

Cu excepția cazului în care testatorul a hotărât altfel, se aplică următoarele reguli în temeiul legii [articolul 96 alineatul (1) din ZD]:

  • executorul trebuie să administreze cu grijă patrimoniul succesoral. În special, acesta trebuie să ia orice măsuri cu privire la asigurare, la inventarierea și evaluarea patrimoniului succesoral (articolul 184 din ZD) , precum și la păstrarea anumitor bunuri mobile (articolele 190 și 191 din ZD);
  • executorul trebuie să administreze patrimoniul succesoral, dacă administrarea obișnuită include, de asemenea, înstrăinarea unor elemente individuale ale patrimoniului. În perioada în care îndeplinește această funcție, executorul testamentar exclude orice moștenitor de la administrarea patrimoniului succesoral și de la înstrăinarea unor elemente ale patrimoniului;
  • executorul trebuie să ia măsuri pentru plata datoriilor persoanei decedate și pentru îndeplinirea condițiilor de succesiune și a oricăror sarcini care grevează patrimoniul succesoral;
  • executorul trebuie să asigure, în general, executarea testamentului conform dispozițiilor de ultimă voință ale persoanei decedate [a se vedea Prof. K. Zupančič, Prof. V. Žnidaršič Skubic - Dedno pravo (Dreptul succesoral), Uradni list 2009, p. 170–171].

În cazul în care există mai mulți executori testamentari, aceștia îndeplinesc în comun sarcinile care le sunt încredințate, cu excepția cazului în care testatorul a stabilit altfel [articolul 96 alineatul (2) din ZD]. Un executor testamentar trebuie să furnizeze instanței un raport privind activitatea sa, având dreptul la rambursarea cheltuielilor sale și la plată pentru efortul depus, sume care se plătesc din partea de succesiune disponibilă prin hotărâre a instanței (articolul 97 din ZD).

În cazul în care nu a fost desemnat un executor testamentar, moștenitorii care administrează patrimoniul succesoral în comun până la împărțirea acestuia pot să atribuie administrarea succesiunii unui administrator special. În cazul în care moștenitorii nu pot ajunge la un acord în ceea ce privește administrarea unui patrimoniu succesoral, instanța desemnează un administrator, la cererea unuia dintre moștenitori, cu rolul de a administra patrimoniul pentru toți moștenitorii ori stabilește cota succesorală pe care fiecare moștenitor o va administra personal (articolul 145 din ZD).

10 Ce documente sunt eliberate de obicei, în temeiul legislației naționale, în cursul sau la finalul unei cauze de succesiune pentru atestarea statutului și a drepturilor beneficiarilor? Au aceste documente efecte probatorii specifice?

Instanța emite o hotărâre succesorală, care este o hotărâre judecătorească pe fond, la încheierea procedurii succesorale. Hotărârea stabilește valoarea patrimoniului succesoral și notifică moștenitorii și legatarii, precum și orice alte persoane care au dreptul la o parte din succesiune. În conformitate cu ZD, hotărârea succesorală trebuie să cuprindă următoarele componente [articolul 214 alineatul (2)]:

  1. numele și prenumele (precum și orice nume anterioare) persoanei decedate și numele tatălui său, profesia persoanei decedate, data nașterii și naționalitatea și, în cazul unei femei căsătorite decedate, numele acesteia anterior căsătoriei;
  2. o declarație privind bunurile imobile, cu datele din cartea funciară, și o declarație privind bunurile mobile, cu trimitere la inventar;
  3. numele, prenumele, profesia și domiciliul moștenitorului, relația dintre moștenitor și persoana decedată, dacă moștenitorul dobândește patrimoniul succesoral ca moștenitor legal sau ca moștenitor în temeiul unui testament și, în cazul în care există mai mulți moștenitori, cotele succesorale ale fiecăruia;
  4. dacă procesul de stabilire a unui moștenitor a fost suspendat;
  5. dacă dreptul unui moștenitor a fost suspendat întrucât nu s-a ajuns încă la momentul stabilit sau a fost restricționat la o anumită perioadă de timp, a fost suspendat pentru că nu a fost îndeplinită o condiție sau dreptul moștenitorului depinde de o condiție rezolutorie sau dacă o sarcină poate fi considerată condiție rezolutorie ori a fost restricționat de un drept de uzufruct și în numele cărei persoane;
  6. numele, prenumele, profesia și domiciliul persoanelor care au dreptul la moștenire, la uzufruct sau la orice alte drepturi care emană din patrimoniul succesoral, cu o descriere exactă a drepturilor respective.
Ultima actualizare: 24/06/2016

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.