Succesiunile

Portugalia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

 

Această fișă informativă a fost realizată în colaborare cu Consiliul Notariatelor din UE (CNUE).

 

1 Cum se redactează dispoziția pentru cauză de moarte (testament, testament conjunctiv, pact asupra unei succesiuni viitoare)?

Dispozițiile pentru cauză de moarte pot fi redactate sub două forme: (i) prin testament; (ii) prin contract.

(i) Testamentul

Testamentul este un act personal care nu poate fi întocmit de către un reprezentant.

Testamentele conjunctive, și anume testamentele formulate de două sau mai multe persoane în cadrul aceluiași document, fie în beneficiul unui terț, fie în beneficiul lor reciproc, nu sunt permise.

Testamentul constituie o declarație de voință a unei singure persoane, care nu trebuie să fie adresată sau adusă la cunoștința unei anumite persoane. Acesta poate fi revocat fără nicio constrângere, iar activele sunt transferate moștenitorilor sau legatarilor numai după decesul testatorului.

Există testamente standard și testamente speciale.

Formele standard de testament sunt actele autentice (testamento publico) și actele sub semnătură privată (testamento cerrado).

Actele autentice sunt întocmite de către un notar în registrul său.

Actele sub semnătură privată sunt întocmite și semnate de către testator sau de către o altă persoană la solicitarea testatorului, însă trebuie să fie aprobate de către un notar. Acestea pot fi păstrate de către testator sau de către o terță persoană sau se pot depune la notar. O persoană aflată în posesia unui astfel de testament trebuie să îl prezinte în termen de trei zile de la data la care ia cunoștință de decesul testatorului; în caz contrar, aceasta va fi considerată răspunzătoare de orice pierdere sau prejudiciu cauzat și, în cazul în care este moștenitor, își poate pierde dreptul de a moșteni, fiind acuzată de nedemnitate succesorală.

Legea prevede următoarele tipuri de testamente speciale: testamente militare, testamente formulate pe o navă, testamente formulate într-o aeronavă, testamente formulate în cazul unei catastrofe. Testamentul poate să se prezinte sub una dintre aceste forme speciale numai în anumite circumstanțe excepționale prevăzute de lege. Astfel de testamente devin nule după două luni de la data la care a încetat situația care a împiedicat testatorul să întocmească un testament conform procedurilor obișnuite.

Legislația portugheză prevede, de asemenea, o formă specială de testament întocmit de un resortisant portughez aflat în străinătate, în conformitate cu legislația unui alt stat. Testamentul respectiv produce efecte în Portugalia numai dacă este întocmit sau aprobat respectându-se forma solemnă.

(ii) Contractul

În sistemul juridic portughez, se acceptă succesiunea prin contract cu titlu excepțional. Această situație poate apărea atunci când există pacturi succesorale sau donații în perspectiva căsătoriei, care intră în vigoare la decesului donatorului. Pentru a fi valabile, atât pacturile succesorale, cât și donațiile la momentul decesului în perspectiva căsătoriei trebuie să fie prevăzute într-o convenție matrimonială.

Cu toate acestea, de regulă, succesiunea prin contract este interzisă. Prin urmare, pacturile succesorale sunt interzise în principiu; în caz contrar, acestea sunt nule. Donațiile în perspectiva decesului sunt interzise, de asemenea, însă nu sunt nule, ci devin dispoziții testamentare în temeiul legii și pot fi revocate în mod liber.

Există două tipuri de pacturile succesorale care sunt admise prin lege ca fiind valabile, cu titlu excepțional: (a) numirea unui moștenitor sau a unui legatar în beneficiul oricăruia dintre soți de către celălalt soț sau de către o terță persoană; (b) numirea unui moștenitor sau a unui legatar în beneficiul unor terțe persoane de către oricare dintre soți. Distincția dintre moștenitor și legatar este explicată mai jos, în răspunsul la întrebarea „cum și când devine cineva moștenitor sau legatar?”

Pacturile succesorale valabile produc efecte numai după decesul testatorului. Cu toate acestea, pactul menționat la litera (a) de mai sus nu poate fi revocat unilateral după ce a fost acceptat și, atât timp cât testatorul este încă în viață, acesta nu poate aduce un prejudiciu beneficiarului prin dispoziții nejustificate. Pactul succesoral menționat la litera (b) de mai sus poate fi revocat în mod liber în cazul în care terțul în cauză nu a fost implicat în convenția matrimonială ca parte acceptantă.

Pe lângă aceste două tipuri de pacturile succesorale, legea acceptă, de asemenea, valabilitatea donațiilor la momentul decesului în perspectiva căsătoriei. Acestea sunt acordate în perspectiva căsătoriei unuia dintre soți de către celălalt soț sau de către un terț. Donația efectuată la momentul decesului în perspectiva căsătoriei este supusă regimului pacturilor succesorale și trebuie să fie prevăzută în convenția matrimonială.

NB:

Dreptul portughez prevede două tipuri de succesiune. Unul dintre acestea este succesiunea voluntară – prin testament sau prin contract – abordată în prezentul răspuns. Celălalt tip este succesiunea legală – legitimă sau obligatorie – care va fi abordată în răspunsurile la întrebările „există restricții asupra libertății de a dispune pentru cauză de moarte (rezervă succesorală, de exemplu)?” și „în cazul în care nu există o dispoziție pentru cauză de moarte, cine moștenește și în ce proporție?”.

Succesiunea voluntară este rezultatul unui act de voință al testatorului, cum ar fi testamentele și contractele.

Succesiunea legală este stabilită în temeiul legii. Aceasta este cunoscută sub numele de succesiune obligatorie atunci când constituie un rezultat direct al dispozițiilor legale și nu poate fi înlocuită de voința testatorului. Aceasta este denumită succesiune legitimă atunci când decurge din lege, însă poate fi înlocuită de voința testatorului.

2 Ar trebui ca dispoziția să fie înregistrată și, dacă da, în ce mod?

În principiu, dispozițiile pentru cauză de moarte nu trebuie să fie înregistrate.

Cu toate acestea, există unele excepții, care sunt consacrate în diferite prevederi legale. Dispozițiile pentru cauză de moarte trebuie să fie înregistrate, de exemplu, în următoarele situații: (i) o dispoziție testamentară preferențială căreia i se conferă un efect deplin; (ii) stabilirea unui regim exclusiv și modificările aduse acestuia; (iii) obligația de a reduce donațiile care fac obiectul raportului; (iv) convențiile matrimoniale.

În situațiile menționate la punctele (i), (ii) și (iii) de mai sus, înregistrarea trebuie să fie efectuată la Conservatórias do Registo Predial (registrele funciare) de către subiectele active sau pasive ale acestor raporturi juridice, de către persoane care au un interes în înregistrare sau de către persoane care trebuie să solicite înregistrarea în conformitate cu legea (înregistrarea din oficiu este promovată în unele cazuri de instanțe, de Ministerul Public sau de oficiile de stare civilă). Înregistrarea constă în descrierea bunurilor, relatarea faptelor și a observațiilor aferente și consemnarea anumitor circumstanțe.

În cazul indicat la punctul (iv), înregistrarea este efectuată în Conservatórias do Registo Civil (registre civile) ca adnotare, pe baza declarației părților. În acest caz, persoanele la care se referă faptul în mod direct sau al căror consimțământ este necesar pentru ca acesta să producă efecte depline pot lua parte la înregistrare, de asemenea.

NB:

Regimul de exclusivitate implică dreptul soțului/soției supraviețuitor/supraviețuitoare la întreținere din fondurile lăsate moștenire de către defunct.

Raportul implică restituirea către masa succesorală de către descendenții care speră să moștenească active sau valori oferite de un ascendent.

3 Există restricții asupra libertății de a dispune pentru cauză de moarte (rezervă succesorală, de exemplu)?

Da, în temeiul legislației portugheze, rezerva succesorală constituie o restricție asupra libertății de a formula dispoziții pentru cauză de moarte. Rezerva succesorală reprezintă partea din masa succesorală de care testatorul nu poate să dispună liber, întrucât este atribuită prin lege moștenitorilor rezervatari. Aceasta reprezintă succesiunea obligatorie, o formă de succesiune legală care nu poate fi înlocuită de voința testatorului.

Moștenitorii rezervatari sunt soțul/soția, descendenții și ascendenții. Soțul/soția și descendenții constituie prima categorie de moștenitori. În cazul în care nu există descendenți, soțul/soția și ascendenții sunt moștenitori.

Normele privind activele pe care testatorul nu poate să le înstrăineze (rezervă succesorală) sunt următoarele:

  • rezerva succesorală a soțului/soției și a copiilor reprezintă două treimi din masa succesorală;
  • în cazul în care testatorul nu are descendenți sau ascendenți, rezerva succesorală a soțului/soției reprezintă jumătate din masa succesorală;
  • în cazul în care testatorul nu lasă în urmă un soț/o soție, însă are copii, rezerva succesorală reprezintă jumătate din masa succesorală în cazul în care există un singur copil și două treimi din masa succesorală în cazul în care există doi sau mai mulți copii;
  • rezerva succesorală pentru descendenții de gradul al doilea și următoarele este cota-parte care s-ar cuveni ascendentului lor;
  • în cazul în care nu există descendenți, rezerva succesorală a soțului/soției și a ascendenților reprezintă două treimi din masa succesorală;
  • în cazul în care nu există descendenți, și nici soț/soție supraviețuitor/supraviețuitoare, rezerva succesorală a părinților reprezintă jumătate din masa succesorală; în cazul în care ascendenții de gradul al doilea și următoarele sunt desemnați drept moștenitori, rezerva succesorală a acestora reprezintă o treime din masa succesorală.

NB:

Soțul/soția nu este desemnat/ă drept moștenitor în cazul în care, la momentul decesului testatorului, aceștia sunt divorțați sau separați de drept printr-o hotărâre definitivă sau o hotărâre care urmează să devină definitivă. În cazul în care procedurile de divorț sau de separare de drept sunt pendinte la momentul decesului testatorului, beneficiarii pot continua procedurile în scopul stabilirii efectelor patrimoniale. În acest caz, dacă ulterior se pronunță divorțul sau separarea de drept, soțul/soția nu este desemnat/ă ca beneficiar.

4 În cazul în care nu există o dispoziție pentru cauză de moarte, cine moștenește și în ce proporție?

În cazul în care defunctul nu a formulat, integral sau parțial, o dispoziție pentru cauză de moarte valabilă și aplicabilă cu privire la bunurile care urmează să fie distribuite după decesul său, moștenitori rezervatari ai acestuia sunt desemnați drept succesori. Această situație este cunoscută sub numele de succesiune legitimă, o formă a succesiunii legale care poate fi înlocuită de voința testatorului.

Moștenitorii rezervatari sunt soțul/soția, rudele și statul, în următoarea ordine: a) soțul/soția și descendenții; b) soțul/soția și rudele în linie ascendentă; c) frații/surorile și descendenții acestora; d) alte rude colaterale până la gradul al patrulea inclusiv; e) statul.

5 Care este autoritatea competentă:

Competența în materie de succesiune depinde de faptul dacă succesiunea este contencioasă (acceptare sub beneficiu de inventar) sau necontencioasă (acceptare pură și simplă).

Notarii sunt competenți în materie de succesiuni contencioase. Notarii și birourile diferitelor registre sunt competente în materie de succesiuni necontencioase, având competența de a stabili calitatea de moștenitor și de a realiza partajul în cauză. Prin autentificarea unui document privat, avocații și/sau avocații consultanți pot împărți masa succesorală, dar nu au competența de a stabili calitatea de moștenitor.

Notarii și birourile diferitelor registre au competența de a stabili calitatea de moștenitor confirmând identitatea persoanelor desemnate în acest sens și, în anumite cazuri, poate fi necesar să se aplice o convenție matrimonială referitoare la proprietate sau un testament.

5.1 în materie de succesiune?

Începând cu data de 2 septembrie 2013, în cazul unei succesiuni contencioase, notarii din municipalitățile în care au fost deschise succesiunile sunt competenți să desfășoare proceduri de inventar.. Dosarul este ulterior înaintat instanțelor pentru ca judecătorul să pronunțe o decizie care să oficializeze partajul.

Locul în care se deschide succesiunea este locul unde se află ultimul domiciliu al persoanei decedate.

Dacă domiciliul respectiv nu se află în Portugalia, însă în masa succesorală există bunuri care au rămas în Portugalia, este competent notarul municipalității în care se găsesc bunurile imobile sau cea mai mare parte a acestora. În cazul în care nu există bunuri imobile, este competent notarul municipalității în care se găsesc majoritatea bunurilor mobile.

În cazul în care defunctul a avut ultimul domiciliu în afara Portugaliei și nu a lăsat bunuri în Portugalia, este competent notarul de la domiciliul părții care dorește să i se recunoască calitatea de moștenitor.

Nu este necesară efectuarea unui inventar în caz de acceptare pură și simplă a moștenirii. În acest caz, moștenitorii și legatarii lichidează și împart moștenirea de comun acord, fără obligația de a deschide o procedură care să implice un notar sau o instanță judecătorească.

În cazul în care se declară că o masă succesorală este vacantă în favoarea statului, procedura specială respectivă de lichidare a succesiunii în favoarea statului se desfășoară în instanță.

În cazul în care moștenirea nu este contencioasă, notarii, oficiile de stare civilă și registrele funciare sunt competente, neexistând competență teritorială. Prin urmare, părțile interesate pot efectua actele necesare în cadrul instituției pe care o aleg, fără restricții teritoriale.

În mod similar și astfel cum se menționează mai sus, masa succesorală poate fi împărțită în fața oricărui avocat sau avocat consultant din țară, cu condiția ca partajul să se desfășoare în condițiile stabilite (de către biroul unui registru competent sau de către notar).

5.2 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei succesiuni?

5.3 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unui legat?

5.4 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale?

În ceea ce privește autoritatea competentă să primească o declarație de acceptare sau de renunțare la succesiune, nu există diferențe substanțiale între legat și moștenire sau între succesiunea legală și succesiunea voluntară. Prin urmare, răspunsul la cele trei întrebări de mai sus este aceeași.

În cazul în care succesiunea a fost acceptată sub beneficiu de inventar, declarația de acceptare se formulează în cadrul procedurii de stabilire a autenticității unui testament desfășurate la biroul notarului competent. În acest caz, notarul este autoritatea care primește declarația de acceptare.

Acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar este asigurată prin solicitarea efectuării inventarului sau prin intervenția în cadrul acestuia.

Un alt tip de acceptare a succesiunii este acceptarea pură și simplă, care are loc atunci când succesiunea este acceptată și împărțită fără a fi nevoie de efectuarea unui inventar.

Normele privind acceptarea succesiunii se aplică, de asemenea, la acceptarea unui legat. Diferența dintre moștenire și legat este precizată în răspunsul la întrebarea următoare.

În cazul în care se efectuează un inventar al masei succesorale, declarația de renunțare trebuie să fie realizată sau inclusă în dosar. În acest caz, notarul este autoritatea competentă să primească o declarație de renunțare.

Declarația de renunțare trebuie să ia una dintre următoarele forme: act autentic sau act sub semnătură privată certificat în cazul în care există bunuri care, în temeiul legii, se înstrăinează prin unul dintre cele două tipuri de documente; în alte cazuri, act sub semnătură privată.

Acceptarea sau renunțarea la moștenire ori la legat este o decizie unilaterală care nu poate fi respinsă, și anume ambele sunt realizate prin intermediul unei declarații a succesorului care nu trebuie să fie adresată sau adusă la cunoștința unei anumite persoane.

În cazul unei succesiuni neacceptate, părțile interesate sau Ministerul Public pot solicita instanței să notifice moștenitorul pentru ca acesta să accepte succesiunea sau să renunțe la aceasta. În acest caz, instanța primește declarația de acceptare. Patrimoniul succesoral este considerat a fi neacceptat până în momentul în care este acceptat sau declarat ca fiind vacant în favoarea statului.

6 Scurtă descriere a procedurii de soluționare a unei succesiuni în temeiul legislației naționale, inclusiv pentru lichidarea patrimoniului succesoral și pentru partajul bunurilor (trebuie furnizate și informații din care să reiasă dacă procedura de succesiune este deschisă de o instanță sau de altă autoritate competentă din proprie inițiativă)

Procedura depinde de faptul dacă succesiunea este contencioasă sau necontencioasă.

Succesiunea contencioasă

Efectuarea inventarului are următoarele scopuri: partajul masei succesorale și încetarea coproprietății asupra acesteia; întocmirea unei liste a bunurilor care fac parte din masa succesorală în cazul în care nu este necesar ca acestea să fie împărțite; lichidarea masei succesorale, dacă este necesar.

Inventarul este efectuat în cadrul unui birou notarial, sub responsabilitatea notarului. Intervenția instanței se limitează, în principiu, la ultima etapă a procedurii, în care judecătorul din cadrul instanței civile cu competență teritorială oficializează partajul. Cu toate acestea, instanța poate interveni în etapa inițială a procedurii pentru a numi un administrator al succesiunii, în cazul în care toate persoanele prevăzute de lege pentru a îndeplini această obligație au renunțat sau au fost eliminate.

Reprezentarea juridică este obligatorie numai în cazul în care se ridică și se discută chestiuni de drept sau în cazul în care se introduce o cale de atac în justiție.

Procedura succesorală cuprinde următoarele etape: (i) cererea inițială și declarațiile administratorului succesiunii; (ii) citările și notificările; (iii) opozițiile; (iv) răspunsurile administratorului succesiunii; (v) datoriile; (vi) reuniunea pregătitoare; (vii) reuniunea cu părțile interesate; (viii) stabilirea cotității disponibile; (ix) partajul; (x) modificarea și anularea partajului.

Etapele procedurale menționate mai sus sunt prezentate în cele ce urmează.

(i) Cererea inițială și declarațiile administratorului succesiunii

Procedura succesorală nu este inițiată din oficiu de către instanță. Părțile care au un interes direct cu privire la partaj sau părinții, tutorele ori curatorul, după caz, pot solicita inițierea procedurii succesorale în cazul în care se interzice participarea la succesiune a minorilor, a persoanelor declarate incompetente sau a persoanelor absente sau dispărute.

Persoana care solicită inițierea procedurii succesorale trebuie să anexeze certificatul de deces al testatorului și să indice cine urmează să îndeplinească rolul de administrator al succesiunii.

Notarul numește administratorul succesiunii și îl convoacă pentru a face declarații de prezentare a testamentului, a pacturilor succesorale, a convențiilor matrimoniale sau a actelor de donație, dacă este cazul; acesta indică, de asemenea, moștenitorii și/sau legatarii, prezintă lista bunurilor și valoarea acestora, împreună cu documentele necesare pentru a stabili statutul juridic al bunurilor, și întocmește separat lista datoriilor succesiunii.

(ii) Citări și notificări

Notarul informează părțile direct interesate de partaj și creditorii succesiunii. În cazul în care există moștenitori rezervatari, se informează, de asemenea, donatarii.

(iii) Opozițiile

Părțile direct interesate de partaj pot să prezinte o opoziție, o obiecție sau o contestație.

(iv) Răspunsurile administratorului succesiunii

Aspectele sesizate în etapa anterioară sunt soluționate după audierea administratorului succesiunii. Celelalte părți interesate pot, de asemenea, să fie audiate și se poate solicita prezentarea de probe. În cazul în care complexitatea aspectelor abordate generează întârzieri în soluționarea cererilor în cadrul procedurii succesorale, notarul îndreaptă părțile interesate către procedura judiciară tradițională.

(v) Datoriile

Procedura prevăzută la punctele (iii) și (iv) se aplică în cazul în care o cerere prezentată în cadrul succesiunii este respinsă de către presupusul debitor.

(vi) Reuniunea pregătitoare

După soluționarea aspectelor care pot influența partajul masei succesorale, notarul stabilește data reuniunii pregătitoare. În cadrul reuniunii, părțile interesate iau decizii cu o majoritate de două treimi cu privire la alcătuirea cotelor-părți. De asemenea, părțile interesate decid cu privire la aprobarea pasivelor și la modalitățile de executare a legatelor și a altor obligații financiare legate de succesiune. Inventarul poate fi încheiat în cadrul reuniunii pregătitoare, cu acordul tuturor părților.

(vii) Reuniunea părților interesate

În cazul în care a fost stabilit inventarul, se stabilește o dată pentru reuniunea părților interesate, care trebuie să aibă loc în termen de 20 de zile de la reuniunea pregătitoare. Scopul reuniunii este de a aloca activele pe baza unor oferte sigilate sau printr-o procedură negociată.

(viii) Stabilirea cotității disponibile

În cazul în care există moștenitori rezervatari sau legatari, se poate solicita evaluarea și scoaterea la licitație a activelor donate sau lăsate moștenire, precum și evaluarea altor active din masa succesorală cu scopul de a stabili dacă acestea depășesc cotitatea disponibilă.

În cazul în care donațiile sau legatele depășesc cotitatea disponibilă, acestea trebuie să fie reduse.

Donațiile sau legatele depășesc cotitatea disponibilă atunci când afectează rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari.

(ix) Partajul

După audierea avocaților, notarul dispune modul în care ar trebui să fie împărțite activele înainte de a întocmi declarația de partaj. Se constituie apoi cotele-părți. Notarul întocmește o declarație în cazul în care există un excedent din bunurile scoase la licitație, donate sau lăsate drept moștenire sau în cazul în care donațiile sau legatele depășesc cotitatea disponibilă. În acest caz, părțile interesate sunt notificate pentru a solicita plata pentru datoriile legate de o atribuire excedentară sau pentru a solicita convertirea părții respective în numerar sau, dacă se depășește cotitatea disponibilă, pentru a solicita reducerea valorii donației sau a legatului. Părțile interesate pot prezenta solicitări pe baza declarației de partaj. Notarul soluționează solicitările și face demersuri în vederea tragerii la sorți, dacă este necesar.

În cele din urmă, procedura este înaintată tribunalului comercial în a cărui rază teritorială se găsește biroul notarial în cadrul căruia a fost efectuat inventarul. Judecătorul de drept civil competent pronunță o hotărâre de oficializare a partajului pe baza declarației și a tragerii la sorți și dispune plata costurilor de către părțile interesate în cauză.

Se pot înainta căi de atac împotriva hotărârii de oficializare a partajului.

(x) Modificarea și anularea partajului

Inclusiv după ce hotărârea de oficializare a partajului a devenit definitivă și executorie, partajul poate fi modificat sau anulat în cazul în care sunt îndeplinite anumite cerințe. Partajul poate fi modificat, de exemplu, cu acordul tuturor părților interesate sau poate fi anulat în cazul în care nu s-a luat în considerare un moștenitor.

SUCCESIUNILE NECONTENCIOASE

O parte interesată poate soluționa aspectele legate de succesiune la notar sau la un oficiu de stare civilă, utilizând un sistem de tip ghișeu unic, care se ocupă de toate chestiunile succesorale, de la autorizare până la înregistrarea finală a bunurilor rezultate din partaj.

Autorizarea și partajul pot fi realizate, prin urmare, la oricare dintre instituțiile menționate mai sus.

După stabilirea calității lor de moștenitori în cadrul unui birou notarial sau al unui oficiu de stare civilă, părțile interesate pot, de asemenea, să distribuie bunurile din masa succesorală prin intermediul unui document privat autentificat de către un avocat sau un avocat consultant.

7 Cum și când devine cineva moștenitor sau legatar?

Moștenitorii dobândesc patrimoniul succesoral al defunctului în totalitate sau în parte, însemnând că bunurile pe care urmează să le moștenească nu sunt prestabilite.

Legatarii, în schimb, moștenesc anumite active sau valori.

În succesiunea legală, vocația succesorală rezultă din lege. În succesiunea voluntară, vocația succesorală rezultă din declarația de intenție formulată de către testator. Succesorii pot avea calitatea de moștenitori sau de legatari atât în cadrul succesiunii legale, cât și în cadrul succesiunii voluntare.

8 Preiau moștenitorii datoriile defunctului și, dacă da, în ce condiții?

În cazul în care succesiunea este acceptată sub beneficiu de inventar, numai bunurile enumerate în inventar pot fi utilizate pentru a achita datoriile defunctului și alte taxe legate de succesiune, cu excepția cazului în care creditorii sau legatarii dovedesc că există alte bunuri. În cazul în care există un inventar, sarcina de a dovedi că există alte active revine creditorilor sau legatarilor.

În cazul acceptării pure și simple, răspunderea de a achita datoriile succesiunii și alte taxe succesorale nu depășește, în mod similar, valoarea bunurilor moștenite, însă, în acest caz, cade în sarcina moștenitorilor sau a legatarilor să dovedească faptul că masa succesorală nu include bunuri suficiente pentru a plăti datoriile sau pentru a executa legatele. În acest caz, sarcina de a dovedi că nu există alte active revine moștenitorilor sau legatarilor.

Din masa succesorală trebuie să se achite următoarele costuri: funeraliile testatorului și alte cheltuieli conexe; costurile legate de executarea, administrarea și lichidarea masei succesorale; plata datoriilor defunctului; executarea legatelor.

Activele moștenite în comun sunt răspunzătoare în solidar pentru acoperirea costurilor menționate. După partaj, fiecare moștenitor este răspunzător în mod proporțional cu cota sa din moștenire.

9 Ce documente și/sau informații sunt necesare de obicei pentru înregistrarea bunurilor imobile?

Următorul răspuns indică separat documentele și informațiile necesare pentru a înregistra un bun imobil, cuantumul taxelor necesare și modul în care poate fi depusă cererea de înregistrare (personal, prin poștă sau online).

Documentele și informațiile necesare

Cererile de înregistrare a unor bunuri imobile trebuie să indice solicitantul, faptele și bunurile în cauză, precum și lista de documente justificative.

Se pot înregistra numai faptele relatate în documente care le susțin din punct de vedere juridic.

Documentele redactate într-o limbă străină pot fi acceptate numai dacă sunt traduse în conformitate cu legislația, cu excepția cazului în care sunt redactate în limbile engleză, franceză sau spaniolă și funcționarul competent cunoaște limba respectivă.

În cazul în care viabilitatea unei cereri în vederea înregistrării trebuie să fie evaluată pe baza legislației unui alt stat, persoana interesată are obligația de a dovedi informațiile respective prin orice document corespunzător.

În cazul în care cererea de înregistrare se referă la o construcție care nu este descrisă, trebuie anexată o declarație suplimentară care să indice numele, starea civilă și adresa proprietarilor imediat anteriori cedentului și articolul din registrul funciar anterior, cu excepția cazului în care solicitantul precizează în declarație motivul pentru care informațiile respective nu sunt cunoscute.

În cazul în care cererea de înregistrare se referă la o cotă-parte dintr-un bun comun nedescris, trebuie să se indice, de asemenea, numele, starea civilă și adresa tuturor coproprietarilor.

Taxe de plată

Taxa trebuie plătită la depunerea cererii sau trebuie să fie transmisă împreună cu aceasta și corespunde sumei probabile a facturii totale. În cazul în care aceasta nu este plătită la depunerea cererii de înregistrare, cererea poate fi respinsă de la bun început.

În cazul în care taxa nu a fost plătită, însă cererea nu a fost respinsă, serviciul de înregistrare notifică partea interesată cu privire la termenul de plată a sumei neachitate, în caz contrar refuzându-se înregistrarea.

Aceeași procedură se aplică în cazurile în care suma plătită inițial este insuficientă și nu este completată.

Cererea de înregistrare prezentată în persoană, prin poștă sau online

Cererile de înregistrare a bunurilor imobile pot fi prezentate în persoană, prin poștă sau online.

Cererile de înregistrare în persoană și prin poștă trebuie să fie formulate în scris, utilizând formularele aprobate printr-o decizie a organismului director al Instituto dos Registos e do Notariado, I.P. (Institutul registrelor și notariatelor). Documente care dovedesc faptul care urmează a fi înregistrat și declarațiile suplimentare menționate mai sus, dacă este cazul, trebuie să însoțească formularele.

Formularele menționate mai sus nu trebuie să fie utilizate în cazul unei cereri de înregistrare formulate în scris de către autoritățile publice implicate în acțiuni în fața instanței cu titlul de reclamanți sau pârâți, de către Ministerul Public, administratorii judiciari sau agenții de executare, indiferent dacă sunt transmise prin poștă sau în persoană.

Cererile formulate de instanțe, Ministerul Public, agenți de executare sau executori judecătorești care efectuează acțiuni specifice agenților de executare și administratorilor judiciari ar trebui, de preferință, să fie trimise pe cale electronică, însoțite de documentele necesare pentru înregistrare și de sumele aferente.

Cererile de înregistrare a bunurilor pot fi completate online la adresa: http://www.predialonline.mj.pt/. Singurele proceduri care nu pot fi înregistrate online sunt procedurile de justificare, rectificare sau contestare a hotărârilor luate de către un grefier.

Este necesar un certificat digital pentru a solicita înregistrarea unor bunuri online. Cetățenii care dețin carte de identitate portugheză și care și-au activat certificatul digital, avocații, notarii și avocații consultanți dețin deja astfel de certificate.

Administratorii și directorii de societăți comerciale sau de societăți de drept civil cu formă comercială pot certifica faptul că documentele electronice prezentate corespund documentelor originale pe suport de hârtie atunci când depun cererile de înregistrare online, în cadrul cărora societățile respective constituie părți interesate.

NB:

Numai persoanele și/sau entitățile considerate legitime în temeiul legii pot depune cereri de înregistrare a unor bunuri imobile. Aceste persoane sau entități sunt identificate mai sus în răspunsul la întrebarea „ar trebui ca dispoziția să fie înregistrată și, dacă da, în ce mod?”, în secțiunea care indică documentele care trebuie depuse la registrul funciar.

9.1 Este numirea unui administrator obligatorie sau obligatorie la cerere? Dacă ea este obligatorie sau obligatorie la cerere, ce demersuri trebuie efectuate?

Numirea unui administrator este obligatorie în cazul în care se urmărește inițierea procedurii succesorale. În acest caz, este obligatoriu să se desemneze administratorul succesiunii. Persoana care solicită inițierea procedurii succesorale precizează cine este desemnat prin lege să îndeplinească rolul de administrator al succesiunii. Acest aspect se menționează în formularul utilizat pentru a solicita inițierea procedurii succesorale.

În perioada în care o succesiune este vacantă, este posibil să nu existe nicio persoană îndreptățită prin lege să o administreze. În acest caz, orice moștenitor poate lua măsuri pentru a administra succesiunea chiar înainte de a fi acceptată sau refuzată. În cazul în care există riscul pierderii sau al deteriorării bunurilor din patrimoniul succesoral vacant, instanța numește un curator. Se dispune această măsură la cererea Ministerului Public sau a oricărei părți interesate. Conceptul de succesiune vacantă a fost deja definit în răspunsul la întrebarea „Care este autoritatea competentă: (...) să primească o declarație de renunțare sau de acceptare?”

9.2 Cine este îndrituit să execute dispoziția pentru cauză de moarte lăsată de defunct și/sau să administreze patrimoniul succesoral?

Administratorul succesiunii

Administratorul succesiunii este responsabil, în principiu, de administrarea masei succesorale până în momentul în care aceasta este lichidată și împărțită.

În conformitate cu dispozițiile legale, rolul de administratorului succesiunii este atribuit în următoarea ordine:

a) soțului/soției supraviețuitor/supraviețuitoare, în cazul în care soții nu sunt separați din punct de vedere juridic sau patrimonial și dacă acesta/aceasta are calitate de moștenitor sau deține o cotă-parte matrimonială din activele cuplului;

b) executorului testamentar, cu excepția cazului în care se specifică altfel de către testator;

c) rudelor care au calitatea de moștenitori legali;

d) legatarilor testamentari.

În cazul în care masa succesorală este împărțită integral legatarilor, legatarul cel mai favorizat va acționa în calitate de administrator al succesiunii, înlocuind moștenitorii; în cazul în care nu există alte diferențe, se va prefera legatarul cel mai în vârstă.

Există anumite cazuri în care administrarea parțială sau integrală a masei succesorale poate fi încredințată executorului sau administratorului de bunuri, astfel cum se arată mai jos.

Executorul

În cazul în care succesiunea se face pe bază de testament, testatorul poate desemna una sau mai multe persoane care trebuie să se asigure că dispozițiile testamentare sunt îndeplinite sau să execute testamentul integral sau parțial. Aceasta este cunoscută sub denumirea de competență de executare a testamentului. Persoana desemnată se numește executor testamentar.

Instituitul

Substituția fideicomisară sau fideicomisul este o dispoziție prin care testatorul încredințează moștenitorului său desemnat sarcina de a conserva moștenirea astfel încât aceasta să fie atribuită unei alte persoane la decesul său. Moștenitorul care primește această însărcinare este numit „instituit”. Beneficiarul substituției este cunoscut sub numele de „substituit”. Instituitul administrează și obține beneficii din bunurile care fac obiectul fideicomisului.

9.3 Ce competențe are un administrator?

Atribuțiile administratorului

Administratorul gestionează patrimoniul defunctului și, în cazul în care acesta din urmă a fost căsătorit în regimul matrimonial al comunității de bunuri, patrimoniul comun al cuplului.

Administratorul poate solicita moștenitorilor sau unui terț să îi predea bunurile aflate în posesia lor pentru a le administra. Acesta poate intenta acțiuni de punere în posesie împotriva moștenitorilor sau împotriva unui terț și poate recupera creanțele succesiunii în cazul în care întârzierea ar putea pune în pericol recuperarea acestora sau în cazul în care plata se face în mod spontan.

Administratorul trebuie să comercializeze fructele sau alte bunuri perisabile și poate utiliza încasările pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare și alte cheltuieli aferente, precum și comisionul de administrare.

Administratorul poate să comercializeze, de asemenea, fructele neperisabile în măsura în care este necesar pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare și alte cheltuieli aferente, precum și comisionul de administrare.

Cu excepția cazurilor menționate mai sus, drepturile privind succesiunea pot fi exercitate doar în comun de către toți moștenitorii sau împotriva tuturor moștenitorilor.

Atribuțiile executorului

În cazul în care a fost numit un executor pentru succesiunea testamentară, acesta deține atribuțiile care i-au fost acordate prin dispozițiile testatorului.

În cazul în care testatorul nu specifică atribuțiile executorului, acesta din urmă are următoarele responsabilități: organizează funeraliile și acțiunile adiacente și plătește cheltuielile aferente; supraveghează punerea în aplicare a dispoziției pentru cauză de moarte și susține valabilitatea acesteia în fața instanțelor, dacă este necesar; îndeplinește atribuțiile administratorului.

Testatorul poate încredința executorului misiunea de a executa legatele și alte obligații financiare ale succesiunii atunci când este administrator și nu este necesară elaborarea unui inventar. În acest scop, executorul poate fi autorizat de către testator să vândă orice active succesorale (bunuri mobile sau imobile) sau activele desemnate în testament.

Competențele instituitului

Instituitul nu numai că administrează bunurile, dar are și dreptul de a păstra beneficiile rezultate din bunurile care fac obiectul fideicomisului. Sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzufructul acestor bunuri în măsura în care nu sunt incompatibile cu fideicomisul. Instituitul are nevoie de autorizație din partea instanței pentru a înstrăina sau a greva cu sarcini bunurile care fac obiectul fideicomisului.

Moștenitorii și curatorul unei succesiuni neacceptate

În perioada în care o succesiune este neacceptată, aceasta constituie un fond cu personalitate juridică. Prin urmare, succesiunea poate acționa și poate fi acționată în justiție. Dacă, în acest caz, patrimoniul succesoral nu este administrat de nimeni, se poate adopta una dintre soluțiile prezentate mai jos.

Înainte de a accepta succesiunea sau de a renunța la aceasta, orice moștenitor poate lua măsuri administrative urgente privind succesiunea neacceptată. Dacă se formulează o obiecție în cazul în care există mai mulți moștenitori, voința majorității prevalează.

Instanțele pot desemna, de asemenea, un curator pentru patrimoniul succesoral neacceptat. Curatorul are obligația de a solicita adoptarea de măsuri conservatorii necesare și de a introduce în justiție acțiuni a căror amânare ar pune în pericol interesele succesiunii. Acesta are, de asemenea, obligația de a reprezenta succesiunea în toate acțiunile introduse împotriva acesteia. Curatorul necesită o autorizație judiciară pentru a înstrăina sau a greva cu sarcini bunuri imobile, obiecte prețioase, titluri de valoare, unități comerciale și orice alte bunuri cu privire la care înstrăinarea sau grevarea cu sarcini nu constituie un act administrativ. Autorizația judiciară va fi acordată numai atunci când acțiunea este justificată pentru a se evita deteriorarea sau pierderea bunurilor, pentru a plăti datoriile succesiunii și pentru a acoperi costurile unor îmbunătățiri necesare sau utile, sau dacă apare o altă nevoie stringentă.

În cazul în care succesiunea a fost acceptată, însă rămâne nedivizată, legea permite oricărui moștenitor să solicite recunoașterea pe cale judiciară a calității sale de moștenitor și recuperarea integrală sau parțială a bunurilor aparținând masei succesorale de la orice persoană care le deține în calitate de moștenitor, în altă calitate sau fără drept. Această acțiune este cunoscută sub numele de acțiune în petiție de ereditate. Această acțiune poate fi introdusă de către un singur moștenitor, independent de alți moștenitori, însă nu încalcă dreptul administratorului de a solicita predarea bunurilor pe care urmează să le administreze, astfel cum s-a menționat mai sus.

10 Ce documente sunt eliberate de obicei, în temeiul legislației naționale, în cursul sau la finalul unei cauze de succesiune pentru atestarea statutului și a drepturilor beneficiarilor? Au aceste documente efecte probatorii specifice?

Documentele care atestă calitatea de moștenitor sau legatar

  1. hotărâri judecătorești;
  2. acte notariale;
  3. certificate de moștenitor emise oficiile de stare civilă.

Documentele menționate mai sus atestă calitatea de moștenitori și/sau legatari ai celor care supraviețuiesc defunctului.

Hotărârile, actele notariale și certificatele de moștenitor emise oficiile de stare civilă sunt acte autentice care au forță probantă deplină.

Certificatul de moștenitor al moștenitorilor sau al legatarilor se înregistrează în registrul de stare civilă prin intermediul unei mențiuni pe certificatul de deces al defunctului.

Documente care atestă partajul

În succesiunea contencioasă:

  1. o hotărâre pronunțată de instanța competentă care oficializează partajul patrimoniului succesoral în cadrul procedurii succesorale desfășurate în fața unui notar. Hotărârea stabilește modul în care sunt constituite cotele-părți (de exemplu, activele care urmează să fie moștenite de fiecare moștenitor sau legatar). Acesta este un act autentic cu valoare probantă deplină.

În succesiunea voluntară:

  1. un document privat certificat întocmit în fața unui avocat sau a unui avocat consultant, care stabilește modul în care sunt constituite cotele-părți. Acesta nu este un act autentic, ci un document privat certificat care, în acest caz, are valoare probantă echivalentă cu valoare probantă deplină;
  2. un document privind partajul în cadrul unor proceduri succesorale simplificate desfășurate la oficiul de stare civilă. Acesta este un act autentic cu valoare probantă deplină;
  3. un act notarial de partaj redactat de notar. Acesta este un act autentic cu valoare probantă deplină.

Oricare dintre documentele menționate mai sus care confirmă partajul poate constitui temeiul pentru înregistrarea bunurilor din succesiune în beneficiul moștenitorului sau al legatarului, indiferent dacă acestea au sau nu valoare probantă deplină.

Notă finală

Informațiile conținute în acest formular sunt de natură generală, nu sunt exhaustive și nu au caracter obligatoriu pentru punctul de contact, Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială, instanțe sau orice alți destinatari. Acestea nu se substituie necesității de a consulta legislația aplicabilă.

Ultima actualizare: 05/07/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.