În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Succesiunile

Irlanda de Nord
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

Această fișă informativă a fost realizată în colaborare cu Consiliul Notariatelor din UE (CNUE).

1 Cum se redactează dispoziția pentru cauză de moarte (testament, testament conjunctiv, pact asupra unei succesiuni viitoare)?

Dispozițiile pentru cauză de moarte pot fi incluse într-un testament sau stabilite de lege (în cazul în care nu se lasă testament). Nu este obligatoriu să se redacteze un testament, dar dacă dorește să facă acest lucru, testatorul îl poate redacta singur sau făcând apel la un practician în domeniul dreptului. Nu este însă obligatoriu să se ceară sfatul sau să fie angajat un practician în domeniul dreptului.

2 Ar trebui ca dispoziția să fie înregistrată și, dacă da, în ce mod?

Nu este necesară înregistrarea testamentului. High Court din Irlanda de Nord păstrează însă testamente, contra cost.

Prin testament, patrimoniul succesoral al defunctului intră în posesia executorilor testamentari (reprezentații personali) ai defunctului la data decesului. Testamentul nu determină transferul dreptului de proprietate.

3 Există restricții asupra libertății de a dispune pentru cauză de moarte (rezervă succesorală, de exemplu)?

Da, pot exista restricții ale libertății de a dispune de bunuri prin testament. De exemplu, dacă există bunuri în coproprietate, acestea vor trece automat la coproprietarul (coproprietarii) supraviețuitor(i) prin dreptul de moștenire al supraviețuitorilor (survivorship).

4 În cazul în care nu există o dispoziție pentru cauză de moarte, cine moștenește și în ce proporție?

Dacă sau în ceea ce privește partea pentru care defunctul nu lasă un testament valabil, patrimoniul succesoral se împarte în conformitate cu normele privind succesiunea ab intestat prevăzute în Legea din 1955 privind administrarea patrimoniului succesoral (Irlanda de Nord) [Administration of Estates Act (Northern Ireland) 1955] (astfel cum a fost modificată).

5 Care este autoritatea competentă:

5.1 în materie de succesiune?

5.2 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei succesiuni?

5.3 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unui legat?

5.4 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale?

Patrimoniul succesoral al defunctului intră în posesia reprezentanților săi personali. Aceștia pot depune o cerere în instanță pentru acordarea unei scrisori succesorale (grant of representation) [scrisori de omologare („grant of probate”) în cazul unei succesiuni testamentare și scrisori de administrare („letters of administration”) în cazul unei succesiuni ab intestat]. Autorizația le va confirma autoritatea de a gestiona patrimoniul succesoral în conformitate cu testamentul sau normele privind succesiunea ab intestat, după caz. Litigiile privind dreptul la succesiune sau privind autorizația se soluționează în instanță. Procedura judiciară este reglementată de Normele din 1981 privind tribunalele districtuale (Irlanda de Nord) [County Court Rules (NI) 1981] și de Normele din 1980 ale Curții Supreme de Justiție (Irlanda de Nord) [Rules of the Court of Judicature (NI) 1980].

6 Scurtă descriere a procedurii de soluționare a unei succesiuni în temeiul legislației naționale, inclusiv pentru lichidarea patrimoniului succesoral și pentru partajul bunurilor (trebuie furnizate și informații din care să reiasă dacă procedura de succesiune este deschisă de o instanță sau de altă autoritate competentă din proprie inițiativă)

Reprezentanții personali sunt responsabili cu identificarea și colectarea activelor defunctului din patrimoniul succesoral, cu plata datoriilor defunctului [inclusiv a taxelor succesorale (inheritance tax)] și cu distribuirea restului de avere către beneficiari în conformitate cu testamentul sau normele privind succesiunile ab intestat.

7 Cum și când devine cineva moștenitor sau legatar?

La data decesului defunctului sau, în cazul beneficiarilor care decedează pe parcursul procesului de administrare a patrimoniului succesoral, la data decesului persoanei anterior îndreptățite.

8 Preiau moștenitorii datoriile defunctului și, dacă da, în ce condiții?

Nu, datoriile se plătesc din masa succesorală.

9 Ce documente și/sau informații sunt necesare de obicei pentru înregistrarea bunurilor imobile?

Reprezentanții personali vor transfera bunurile imobile beneficiarului îndreptățit pe parcursul procesului de administrare a patrimoniului succesoral. Beneficiarul poate avea obligația de a face dovada autorizației de reprezentare și a transferului către Cadastru (Land Registry) sau Cartea Funciară (Registry of Deeds) în conformitate cu Normele din 1994 privind înregistrarea cadastrală (Irlanda de Nord) [Land Registration Rules (Northern Ireland) 1994] sau cu Reglementările din 1997 privind înregistrarea înscrisurilor în Cartea Funciară (Irlanda de Nord) [Registration of Deeds Regulations (Northern Ireland) 1997].

9.1 Este numirea unui administrator obligatorie sau obligatorie la cerere? Dacă ea este obligatorie sau obligatorie la cerere, ce demersuri trebuie efectuate?

A se vedea răspunsul de la întrebarea nr. 9.

9.2 Cine este îndrituit să execute dispoziția pentru cauză de moarte lăsată de defunct și/sau să administreze patrimoniul succesoral?

A se vedea răspunsul de la întrebarea nr. 9.

9.3 Ce competențe are un administrator?

A se vedea răspunsul de la întrebarea nr. 9.

10 Ce documente sunt eliberate de obicei, în temeiul legislației naționale, în cursul sau la finalul unei cauze de succesiune pentru atestarea statutului și a drepturilor beneficiarilor? Au aceste documente efecte probatorii specifice?

Reprezentanții personali administrează patrimoniul succesoral și distribuie activul net. Forma de transfer a bunurilor va depinde de natura acestora. Unele bunuri pot fi predate prin transferul posesiei. Banii pot fi plătiți prin cecuri. În privința bunurilor imobile, a se vedea întrebarea 9.

 

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Your-Europe

Ultima actualizare: 24/08/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.