Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi.
Swipe to change

Succesiunile

Grecia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

 

Această fișă informativă a fost realizată în colaborare cu Consiliul Notariatelor din UE (CNUE).

 

1 Cum se redactează dispoziția pentru cauză de moarte (testament, testament conjunctiv, pact asupra unei succesiuni viitoare)?

Α. Succesiunea voluntară este posibilă numai prin testament (articolele 1710 și 1712 din Codul civil).

Sunt prevăzute tipurile de testament prezentate în cele ce urmează.

(a) Testamente ordinare

  • testamentul olograf: scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului (fără utilizarea unor dispozitive mecanice) (articolele 1721-1723 din Codul civil). Nu este necesar ca un astfel de testament să fie depus la vreo autoritate. După moartea testatorului, orice persoană care se află în posesia unui testament olograf are obligația, după ce a fost informată de decesul testatorului și fără întârziere intenționată, să depună testamentul spre publicare fie la judecătorul instanței civile districtuale în a cărei jurisdicție se află ultimul domiciliu sau ultima reședință a testatorului sau propriul domiciliu, fie la orice autoritate consulară elenă în cazul în care beneficiarul dispozițiilor testamentare locuiește în străinătate (articolele 1774­1775 din Codul civil);
  • testamentul secret: redactat de testator și prezentat unui notar într-un plic sigilat în prezența a trei martori sau în prezența a doi notari și a unui martor. După decesul testatorului, notarul are obligația, fără întârziere intenționată, să depună personal originalul testamentului la judecătorul instanței civile districtuale în a cărei jurisdicție se află sediul său social (articolele 1738-1748 și 1769 din Codul civil);
  • testamentul autentic: dictat de testator în fața unui notarul și în prezența a trei martori sau în fața a doi notari și în prezența unui singur martor. Se redactează un act notarial. Acesta conține testamentul și este păstrat de notar, care are obligația, după ce a fost informat de decesul testatorului și fără întârziere intenționată, să trimită o copie a testamentului judecătorului instanței civile districtuale în a cărei jurisdicție se află sediul său social (articolele 1724-1737 și 1769 din Codul civil).

(b) Testamente extraordinare

În circumstanțe extraordinare, un testament poate fi redactat la bordul unei nave (articolele 1749-1752 din Codul civil), de soldați aflați într-o campanie militară (articolele 1753-1756 din Codul civil) și de persoane aflate în izolare (articolul 1757 din Codul civil). Testamentul extraordinar se depune fără întârziere la cea mai apropiată autoritate consulară elenă sau la un notar din Grecia și se notifică autorității de supraveghere competente (articolele 1761-1762 din Codul civil). Testamentul extraordinar devine nul și neavenit imediat după scurgerea a trei luni de la data la care circumstanțele extraordinare au încetat să afecteze testatorul, cu condiția ca acesta din urmă să fie încă în viață (articolele 1758-1760 din Codul civil).

Toate testamentele sunt valabile în aceeași măsură, iar un testament ulterior anulează orice testament anterior de îndată ce testatorul revocă în mod explicit testamentul anterior sau atunci când testamentul ulterior conține dispoziții contrare celor din testamentul anterior sau diferite de acestea. În ultimul caz, un testament ulterior anulează numai părțile contrare din testamentul anterior (articolele 1763-1768 din Codul civil).

În toate cazurile, testatorul trebuie să aibă capacitate de exercițiu, trebuie să acționeze din propria voință liberă și neîngrădită și trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru redactarea în formă valabilă a oricăruia dintre tipurile de testament.

B. Alternativ, poate fi încheiat un contract de donație ca urmare a decesului (articolele 2032­2035 din Codul civil). Totuși, în acest caz, donatarul nu este considerat moștenitor sau succesor universal al donatorului.

C. Testamentul conjunctiv (și anume, testamentul redactat de două sau mai multe persoane într-un singur act) este interzis de lege (articolul 1717 din Codul civil).

D. Pacturile asupra succesiunilor viitoare sunt, de asemenea, interzise (articolul 368 din Codul civil).

2 Ar trebui ca dispoziția să fie înregistrată și, dacă da, în ce mod?

Α. Nu este obligatoriu ca testamentul olograf să fie depus la o anumită autoritate. Cu toate acestea, din motive de siguranță, testatorul îl poate depune spre păstrare la un notar (articolul 1722 din Codul civil).

B. Testamentul secret și testamentul autentic se depun obligatoriu la un notar și fac obiectul unui act notarial (articolele 1743 și 1732 din Codul civil).

C. Testamentul extraordinar se notifică unei autorități de supraveghere și se depune fără întârziere la cea mai apropiată autoritate consulară elenă sau la un notar din Grecia (articolele 1761-1762 din Codul civil).

D. După decesul testatorului, notarul la care a fost depus un testament are obligația, în cazul unui testament autentic, să trimită o copie judecătorului instanței civile districtuale și, în cazul unui testament secret sau extraordinar, să depună personal originalul testamentului spre publicare la judecătorul instanței civile districtuale în jurisdicția căreia se află sediul său social (articolele 1769-1780 din Codul civil și articolele 807-811 din Codul de procedură civilă). Orice persoană care se află în posesia unui testament olograf are obligația, după ce a fost informată de decesul testatorului și fără întârziere intenționată, să îl depună spre publicare la judecătorul instanței civile districtuale în jurisdicția căreia se află ultimul domiciliu sau ultima reședință a testatorului sau propriul domiciliu (articolele 1774-1775 din Codul civil și articolele 807-811 din Codul de procedură civilă). În cazul în care beneficiarul dispozițiilor testamentare locuiește în străinătate, acesta poate depune testamentul la orice autoritate consulară elenă.

E. Orice persoană care găsește un testament olograf sau se află în posesia unui testament olograf și nu îl depune imediat la o autoritate competentă este pasibilă de sancțiuni civile și penale și, în cazul în care aceasta este un moștenitor, este declarată nedemnă de a moșteni (articolele 914, 902, 903 și 1860 din Codul civil, articolul 811 din Codul de procedură civilă, precum și articolele 222 și 242 din Codul penal).

3 Există restricții asupra libertății de a dispune pentru cauză de moarte (rezervă succesorală, de exemplu)?

Α. Descendenții și părinții defunctului, precum și soțul supraviețuitor sau persoana supraviețuitoare cu care defunctul a încheiat un parteneriat înregistrat, care ar fi fost chemați la succesiune în calitate de moștenitori legali, au dreptul la o rezervă succesorală (articolul 1825 din Codul civil și articolul 11 din Legea 3719/2008).

B. Rezerva succesorală reprezintă jumătate din cota legală. Beneficiarul legal al respectivei rezerve este inclus ca moștenitor rezervatar în raport cu rezerva (articolul 1825 din Codul civil).

C. Metoda utilizată pentru calcularea raportului este complexă. Se ține seama de beneficiile impozabile deja primite de beneficiar de la defunct și de valoarea totală (fictivă) a patrimoniului succesoral (articolele 1830-1834 din Codul civil).

D. Este considerată nescrisă orice restricție impusă prin testament asupra moștenitorului rezervatar în măsura în care ea se aplică rezervei succesorale (articolul 1829 din Codul civil). Prin introducerea unei acțiuni în reducțiune, moștenitorul rezervatar poate cere anularea unei donații făcute de defunct în timpul vieții, în cazul în care patrimoniul succesoral care exista încă la momentul decesului este insuficient pentru a acoperi rezerva. Dreptul la acțiunea în reducțiune se prescrie în termen de doi ani de la deces (articolele 1835-1838 din Codul civil).

E. Moștenitorul rezervatar nu primește rezerva succesorală în cazul în care a fost dezmoștenit de defunct (articolele 1839-1845) și nici în cazul în care a fost declarat nedemn de a moșteni (articolele 1860-1864). Moștenitorul rezervatar poate renunța la succesiune (articolele 1847­1859 din Codul civil) sau poate renunța la dreptul asupra rezervei succesorale (articolul 1826 din Codul civil).

4 În cazul în care nu există o dispoziție pentru cauză de moarte, cine moștenește și în ce proporție?

Există șase clase de moștenitori legali. O persoană dintr-o anumită clasă nu este chemată la succesiune dacă există o persoană dintr-o clasă superioară care este chemată la succesiune (articolul 1819 din Codul civil):

Α. Din clasa întâi de moștenitori legali fac parte descendenții defunctului. Succesiunea este stabilită pe tulpină. Descendentul de gradul cel mai apropiat exclude descendenții de grade mai îndepărtate din aceeași tulpină. Copiii moștenesc în părți egale (articolul 1813 din Codul civil).

Din clasa întâi de moștenitori legali face parte și soțul supraviețuitor, acesta primind un sfert din moștenire (articolul 1820 din Codul civil).

Din clasa întâi de moștenitori legali face parte și persoana supraviețuitoare cu care defunctul a încheiat un parteneriat înregistrat, aceasta primind o șesime din moștenire (articolul 11 din Legea 3719/2008).

B. Din clasa a doua de moștenitori legali fac parte părinții și frații și surorile defunctului, precum și copiii și nepoții fraților și surorilor defunctului care i-au predecedat sau care au renunțat la moștenire ori au fost declarați nedemni de a moșteni. Părinții și frații și surorile, precum și copiii și nepoții fraților și surorilor care i-au predecedat defunctului sau care au renunțat la moștenire ori au fost declarați nedemni de a moșteni moștenesc pe tulpină (articolul 1814 din Codul civil).

Dacă frații vitregi și surorile vitrege vin la moștenire în concurs cu părinții sau cu frații și surorile bune ori cu copiii sau nepoții fraților și surorilor bune, aceștia primesc jumătate din partea care revine fraților și surorilor bune. Tot jumătate din această parte primesc și copiii sau nepoții fraților și surorilor care i-au predecedat defunctului sau care au renunțat la moștenire ori au fost declarați nedemni de a moșteni (articolul 1815 din Codul civil).

Din clasa a doua de moștenitori legali face parte și soțul supraviețuitor, acesta primind jumătate din moștenire (articolul 1820 din Codul civil).

Din clasa a doua de moștenitori legali face parte și persoana supraviețuitoare cu care defunctul a încheiat un parteneriat înregistrat, aceasta primind o treime din moștenire (articolul 11 din Legea 3719/2008).

C. Din clasa a treia de moștenitori legali fac parte bunicii defunctului și, dintre descendenții lor, copiii și nepoții.

Dacă, la momentul decesului, bunicii din ambele linii sunt în viață și nu au renunțat la moștenire și nici nu au fost declarați nedemni de a moșteni, aceștia sunt unici moștenitori și moștenesc în părți egale.

Dacă, la momentul decesului, bunicul sau bunica pe linie paternă sau pe linie maternă nu mai este în viață sau a renunțat la moștenire ori a fost declarat(ă) nedemn(ă) de a moșteni, acesta/aceasta este înlocuit(ă) de copiii și nepoții săi. În absența copiilor și a nepoților sau dacă aceștia au renunțat la moștenire ori au fost declarați nedemni de a moșteni, moștenirea care îi revine persoanei care a decedat sau a renunțat la moștenire ori a fost declarată nedemnă de a moșteni este atribuită bunicului sau bunicii de pe aceeași linie; în lipsa unui astfel de bunic sau a unei astfel de bunici sau dacă bunicul sau bunica în cauză a renunțat la moștenire sau a fost declarat(ă) nedemn(ă) de a moșteni, moștenirea revine copiilor și nepoților săi.

Dacă, la momentul decesului, bunicul și bunica pe linie paternă sau maternă nu mai este în viață sau a renunțat la moștenire ori a fost declarat(ă) nedemn(ă) de a moșteni și dacă nu are copii și nepoți sau are, dar ei au renunțat la moștenire sau au fost declarați nedemni de a moșteni, bunicul sau bunica și copiii și nepoții săi de pe cealaltă linie sunt unici moștenitori.

Copiii moștenesc în părți egale și exclud nepoții din aceeași tulpină. Nepoții moștenesc pe tulpină (articolul 1816 din Codul civil).

Din clasa a treia de moștenitori legali face parte și soțul supraviețuitor, acesta primind jumătate din moștenire (articolul 1820 din Codul civil).

Din clasa a treia de moștenitori legali face parte și persoana supraviețuitoare cu care defunctul a încheiat un parteneriat înregistrat, aceasta primind o treime din moștenire (articolul 11 din Legea 3719/2008).

D. Din clasa a patra de moștenitori legali fac parte străbunicii defunctului, aceștia moștenind în părți egale, indiferent de linie (articolul 1817 din Codul civil).

Din clasa a patra de moștenitori legali face parte și soțul supraviețuitor, acesta primind jumătate din moștenire (articolul 1820 din Codul civil).

Din clasa a patra de moștenitori legali face parte și persoana supraviețuitoare cu care defunctul a încheiat un parteneriat înregistrat, aceasta primind o treime din moștenire (articolul 11 din Legea 3719/2008).

E. Soțul supraviețuitor sau persoana supraviețuitoare cu care defunctul a încheiat un parteneriat înregistrat face parte și din clasa a cincea de moștenitori legali și primește întreaga moștenire (articolul 1821 din Codul civil și articolul 11 din Legea 3719/2008).

Nu sunt moștenitori legali soțul divorțat și nici persoana supraviețuitoare cu care defunctul a încheiat un parteneriat înregistrat, în cazul în care parteneriatul a fost dizolvat când defunctul era încă în viață.

Nu este moștenitor legal soțul supraviețuitor împotriva căruia defunctul a intentat o acțiune de divorț, pe baza unor motive valabile de divorț (articolul 1822 din Codul civil).

F. Din clasa a șasea de moștenitori legali face parte statul elen, acesta primind întreaga moștenire sub beneficiu de inventar (articolul 1824 din Codul civil și articolul 118 din Legea de introducere a Codului civil).

5 Care este autoritatea competentă:

5.1 în materie de succesiune?

Instanța competentă în materie de succesiune, și anume fie instanța civilă districtuală din regiunea în care defunctul își avea domiciliul în momentul decesului sau în care se afla reședința acestuia în lipsa unui domiciliu, fie instanța civilă districtuală din capitala statului în lipsa reședinței, deține competența în chestiunile legate de succesiune (articolele 30 și 810 din Codul de procedură civilă).

Notarii și autoritățile consulare elene dețin, de asemenea, competența de a întocmi și de a păstra testamente.

În fine, autoritățile fiscale elene dețin, de asemenea, competența de a primi declarații fiscale cu privire la succesiune și de a aplica taxe de succesiune.

5.2 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei succesiuni?

5.3 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unui legat?

5.4 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale?

În ceea ce privește articolul 5 literele (b)-(d), următoarele declarații se depun la secretariatul instanței competente în materie de succesiune:

  • declarațiile de renunțare la moștenire sau la un legat din partea oricărui moștenitor (testamentar, legal sau rezervatar). Renunțarea se exercită în termen de patru luni de la data la care partea care renunță a fost informată cu privire la deschiderea succesiunii și cu privire la motivul deschiderii succesiunii. Dacă defunctul sau moștenitorul locuiește în străinătate, termenul de renunțare se prelungește la un an (articolul 812 din Codul de procedură civilă și articolele 1847-1859 din Codul civil);
  • declarațiile de acceptare a moștenirii sub beneficiu de inventar (articolul 812 din Codul de procedură civilă și articolele 1902-1912 din Codul civil);
  • declarațiile de acceptare a funcției de executor testamentar, de renunțare la această funcție sau de demitere din această funcție (articolul 812 din Codul de procedură civilă și articolele 2017-2031 din Codul civil);
  • declarațiile de acceptare a numirii în calitate de curator al unei moșteniri vacante sau de retragere dintr-o astfel de numire (articolul 812 din Codul de procedură civilă și articolele 1865-1870 din Codul civil).

6 Scurtă descriere a procedurii de soluționare a unei succesiuni în temeiul legislației naționale, inclusiv pentru lichidarea patrimoniului succesoral și pentru partajul bunurilor (trebuie furnizate și informații din care să reiasă dacă procedura de succesiune este deschisă de o instanță sau de altă autoritate competentă din proprie inițiativă)

A. Moștenitorul poate, în termenul prevăzut pentru renunțarea la moștenire (și anume, patru luni sau un an, în cazul în care defunctul sau moștenitorul își avea reședința în străinătate la data deschiderii succesiunii – articolul 1847 din Codul civil), să declare la secretariatul instanței competente în materie de succesiune (la articolul 810 din Codul de procedură civilă se specifică instanța corespunzătoare competentă în materie de succesiune) că a acceptat moștenirea sub beneficiu de inventar. În acest caz, moștenitorul sub beneficiu de inventar răspunde pentru datoriile moștenirii în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral (articolele 1902 și 1904 din Codul civil).

Moștenitorul sub beneficiu de inventar are obligația de a proceda la inventarierea bunurilor din patrimoniul succesoral în termen de patru luni. Patrimoniul succesoral este un ansamblu de bunuri diferit de patrimoniul personal al moștenitorului. Moștenitorul sub beneficiu de inventar are obligația de a-i plăti mai întâi pe creditorii moștenirii și apoi pe legatari. În cazul actelor de renunțare la bunurile moștenirii, moștenitorul sub beneficiu de inventar are obligația de a cere permisiunea instanței competente în materie de succesiune (articolele 1902-1912 din Codul civil și articolele 812, 838-841 din Codul de procedură civilă).

B. Creditorii moștenirii sau moștenitorii pot solicita instanței competente în materie de succesiune lichidarea judiciară a patrimoniului succesoral (articolul 1913 din Codul civil). Instanța are obligația de a dispune lichidarea patrimoniului succesoral la cererea moștenitorului sub beneficiu de inventar, iar, în acest caz, moștenitorul sub beneficiu de inventar transmite bunurile moștenirii creditorilor și este degrevat de toate datoriile (articolul 1909 din Codul civil).

Instanța competentă în materie de succesiune numește un lichidator în scopul lichidării, care îi invită pe creditori să își prezinte creanțele. Creditorii sunt plătiți înaintea legatarilor (articolele 1913-1922 din Codul civil).

C. Dacă moștenitorul este necunoscut (moștenire vacantă), instanța competentă în materie de succesiune numește un curator al moștenirii vacante, care are sarcina de a administra patrimoniul succesoral și de a-i plăti pe creditorii moștenirii până la găsirea moștenitorului (articolele 1865-1870 din Codul civil).

D. Dacă defunctul a făcut deja obiectul unei proceduri de declarare a falimentului, procedura de faliment continuă în ceea ce privește moștenirea.

7 Cum și când devine cineva moștenitor sau legatar?

Α. Moștenirea revine automat moștenitorului la data decesului persoanei pe care o moștenește. În principiu, nu este necesar, așadar, niciun act explicit specific de acceptare a moștenirii (articolul 1846 din Codul civil).

B. În cazul în care un moștenitor indică prin comportamentul său că dorește să devină moștenitor (prin implicarea sa în succesiune), se consideră că acesta a acceptat în mod tacit moștenirea (articolul 1849 din Codul civil).

C. În cazul în care un moștenitor nu și-a exercitat dreptul de renunțare la moștenire în termenul stabilit (și anume, patru luni sau un an, în cazul în care reședința defunctului sau a moștenitorului se afla în străinătate la data deschiderii succesiunii – articolul 1847 din Codul civil), se consideră că acesta a acceptat moștenirea în mod fictiv (articolul 1850 din Codul civil).

D. Există o excepție de la principiul dobândirii automate a patrimoniului succesoral în cazul în care obiectul care urmează să fie moștenit este un drept de proprietate sau orice alt drept real asupra unui bun imobil. În acest caz, actul de acceptare a moștenirii sau certificatul de moștenitor trebuie înscris în registrul actelor sau în cartea funciară, iar moștenitorul dobândește dreptul real cu efect retroactiv de la data decesului persoanei pe care o moștenește (articolele 1846, 1193, 1195 și 1198 din Codul civil).

8 Preiau moștenitorii datoriile defunctului și, dacă da, în ce condiții?

Α. Moștenitorul, în calitate de succesor universal al defunctului, răspunde, inclusiv cu averea personală, pentru datoriile moștenirii, spre deosebire de legatari, care sunt succesori cu titlu particular ai defunctului (articolul 1901 din Codul civil).

B. Moștenitorul poate, în termenul prevăzut pentru renunțarea la moștenire (și anume, patru luni sau un an, în cazul în care reședința defunctului sau a moștenitorului se afla în străinătate la data deschiderii succesiunii – articolul 1847 din Codul civil), să declare la secretariatul instanței competente în materie de succesiune că a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar. În acest caz, moștenitorul sub beneficiu de inventar răspunde pentru datoriile moștenirii în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral (articolele 1902 și 1904 din Codul civil).

C. Moștenitorul sub beneficiu de inventar are obligația de a proceda la inventarierea bunurilor din patrimoniul succesoral în termen de patru luni. Patrimoniul succesoral este un ansamblu de bunuri diferit de patrimoniul personal al moștenitorului. Moștenitorul sub beneficiu de inventar are obligația de a-i plăti mai întâi pe creditorii moștenirii și apoi pe legatari. În cazul actelor de renunțare la bunurile moștenirii, moștenitorul sub beneficiu de inventar are obligația de a cere permisiunea instanței competente în materie de succesiune (articolele 1902-1912 din Codul civil și articolele 812, 838-841 din Codul de procedură civilă).

D. În cursul inventarierii, creditorii moștenirii pot solicita instanței competente în materie de succesiune lichidarea judiciară a patrimoniului succesoral (articolul 1913 din Codul civil). Instanța are obligația de a dispune lichidarea patrimoniului succesoral la cererea moștenitorului sub beneficiu de inventar, iar, în acest caz, moștenitorul sub beneficiu de inventar transmite bunurile moștenirii creditorilor și este degrevat de toate datoriile (articolul 1909 din Codul civil).

9 Ce documente și/sau informații sunt necesare de obicei pentru înregistrarea bunurilor imobile?

Pentru a înregistra un bun imobil care a fost moștenit, este necesar un înscris autentic (de obicei, un act notarial de acceptare a moștenirii sau un certificat de moștenitor). Acesta trebuie să fie depus la autoritatea competentă (registrul actelor sau cartea funciară) de la locul unde este situat bunul imobil.

Pentru informații suplimentare: http://www.ktimatologio.gr/

9.1 Este numirea unui administrator obligatorie sau obligatorie la cerere? Dacă ea este obligatorie sau obligatorie la cerere, ce demersuri trebuie efectuate?

Conform legislației elene în materie de succesiune, patrimoniul succesoral este dobândit direct de moștenitor după decesul persoanei pe care o moștenește, fără intervenția vreunui reprezentant sau a vreunui administrator (articolele 983 și 1846 din Codul civil).

9.2 Cine este îndrituit să execute dispoziția pentru cauză de moarte lăsată de defunct și/sau să administreze patrimoniul succesoral?

Moștenitorul însuși, care, în consecință, administrează bunurile din patrimoniul succesoral. Dacă există mai mulți moștenitori, aceștia administrează patrimoniul succesoral în comun până la partajarea sa (articolele 1884-1894 din Codul civil).

Defunctul în testamentul său sau moștenitorii prin acord sau prin intermediul unei cereri depuse la instanța competentă în materie de succesiune pot numi un executor testamentar, care are sarcina de a administra și de a partaja bunurile moștenirii (articolele 2017-2031 din Codul civil).

Dacă moștenitorul este necunoscut (moștenire vacantă), instanța competentă în materie de succesiune numește un curator al moștenirii vacante, care are sarcina de a administra patrimoniul succesoral până la găsirea moștenitorului (articolele 1865-1870 din Codul civil).

9.3 Ce competențe are un administrator?

Moștenitorul sub beneficiu de inventar administrează patrimoniul succesoral până la achitarea creditorilor moștenirii (articolele 1902-1912 din Codul civil).

În urma unei cereri depuse de oricare dintre creditori sau moștenitori la instanța competentă în materie de succesiune, poate fi emis un ordin de lichidare judiciară a patrimoniului succesoral, acesta urmând să fie administrat de un lichidator numit de instanța competentă în materie de succesiune (articolele 1913-1922 din Codul civil).

10 Ce documente sunt eliberate de obicei, în temeiul legislației naționale, în cursul sau la finalul unei cauze de succesiune pentru atestarea statutului și a drepturilor beneficiarilor? Au aceste documente efecte probatorii specifice?

Α. Orice parte în cauză (moștenitor, legatar, curator, executor testamentar, creditori ai moștenirii, cumpărător al moștenirii) poate solicita judecătorului instanței civile districtuale competente în materie de succesiune să emită un certificat de moștenitor, în cadrul procedurii necontencioase (articolul 819 din Codul de procedură civilă).

B. Certificatul de moștenitor este un document care este eliberat de judecătorul instanței civile districtuale competente în materie de succesiune și care conține informațiile referitoare la succesiune (calități și drepturi, cote succesorale) (articolul 1961 din Codul civil și articolul 820 din Codul de procedură civilă). Certificatul de moștenitor poate fi un document personal (când atestă calitatea și cota succesorală a unei singure persoane) sau un document comun (când este eliberat unor comoștenitori sau mai multor persoane) (articolul 1960 din Codul civil).

C. Se presupune că moștenitorul, legatarul, curatorul sau executorul testamentar care figurează în certificatul de moștenitor are calitatea și drepturile aferente indicate în certificat. Această prezumție poate fi contestată (articolul 821 din Codul de procedură civilă și articolul 1962 din Codul civil).

D. Certificatul de moștenitor este un înscris autentic. Toate părțile terțe care efectuează tranzacții cu bună-credință cu partea indicată ca moștenitor în certificatul de moștenitor sunt protejate (articolul 822 din Codul de procedură civilă și articolul 1963 din Codul civil).

E. În cazul în care se eliberează un certificat de moștenitor incorect, acesta este revocat, modificat, anulat și retras împreună cu toate căile de atac ordinare și extraordinare introduse împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a dispus eliberarea certificatului de moștenitor (articolele 1964-1966 din Codul civil și articolele 823-824 din Codul de procedură civilă).

F. În cazul în care obiectul succesiunii este un drept real asupra unui bun imobil, moștenitorul poate înregistra certificatul de moștenitor (articolele 1846, 1193, 1195 și 1198 din Codul civil).

G. Calitatea și drepturile moștenitorului sunt atestate și de alte documente, în plus față de certificatul de moștenitor (de exemplu, copie a testamentului, certificate de stare civilă, hotărâre declarativă etc.).

Ultima actualizare: 15/10/2015

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.