Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi.
Swipe to change

Succesiunile

Franţa
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

 

Această fișă informativă a fost realizată în colaborare cu Consiliul Notariatelor din UE (CNUE).

 

1 Cum se redactează dispoziția pentru cauză de moarte (testament, testament conjunctiv, pact asupra unei succesiuni viitoare)?

Într-o situație transfrontalieră, un testament este valabil dacă acesta este în conformitate cu legislația statului în care a fost întocmit.

Condiții de fond în Franța

  • Autorul testamentului trebuie să fie sănătos din punct de vedere psihic (articolul 901 din Codul civil);
  • Testatorul trebuie să aibă capacitate de exercițiu (articolul 902 din Codul civil).
  • Există dispoziții speciale pentru persoanele aflate sub protecție juridică, astfel un minor cu vârsta mai mică de 16 ani nu poate testa (articolul 903 din Codul civil), aceeași situație fiind valabilă, de asemenea, pentru persoanele majore aflate sub tutelă. Persoanele aflate sub curatelă pot testa în mod liber (articolul 470 din Codul civil), sub rezerva dispozițiilor articolului 901.

Condiții de formă

În Franța, sunt admise patru tipuri de testamente:

  • testamentul autentic: trebuie să fie făcut în fața a doi notari sau a unui notar asistat de doi martori (articolul 971 din Codul civil). În cazul în care testamentul este făcut în fața a doi notari, acesta le este dictat de către testator. Același lucru este valabil, de asemenea, în cazul în care testamentul este făcut în fața unui singur notar. În ambele cazuri, după redactare, testamentul i se citește testatorului (articolul 972 din Codul civil). Testamentul trebuie să fie semnat de către testator în prezența notarului și a celor doi martori (articolul 973 din Codul civil) și trebuie să fie semnat, de asemenea, de notar și de martori (articolul 974 din Codul civil).
  • testamentul mistic: este dactilografiat sau scris de mână de către testator sau de către o altă persoană, este semnat de către testator, apoi este prezentat închis și sigilat în fața unui notar, în prezența a doi martori (articolul 976 din Codul civil).
  • testamentul internațional: este prezentat de către testator în fața unui notar și a doi martori, este semnat de aceștia și apoi este atașat unui certificat întocmit de notar, care va asigura păstrarea acestuia (Convenția de la Washington din 26 octombrie 1973).

În temeiul articolului 895 din Codul civil, testatorul poate, în orice moment, să își revoce testamentul.

Pactele asupra succesiunii viitoare

Pactul succesoral (denumit, de asemenea, „pact asupra unei succesiuni viitoare”) este permis începând din ianuarie 2007; acesta autorizează persoana eligibilă succesorală (copil) să renunțe de la bun început la întreaga sa moștenire sau la o parte din aceasta, în beneficiul uneia sau mai multor persoane, indiferent dacă acestea au sau nu calitatea de moștenitor (frați, surori sau descendenți ai acestora).

Pentru a fi valabilă, o astfel de renunțare trebuie să fie realizată prin act autentic și să fie făcută în fața a doi notari. De asemenea, în pact trebuie să se desemneze beneficiarii moștenirii.

2 Ar trebui ca dispoziția să fie înregistrată și, dacă da, în ce mod?

Orice testament și, în special, testamentul olograf poate fi înregistrat. Înregistrarea se face în Fișierul central al dispozițiilor testamentare, notarul fiind cel care efectuează înregistrarea.

Fișierul central poate fi consultat de către un notar, la cererea oricărei persoane care poate să își dovedească calitatea de moștenitor sau legatar și nu poate fi consultat decât dacă se prezintă un certificat de deces al persoanei al cărei testament este căutat.

Înscrierea unui testament autentic în Fișierul central al dispozițiilor testamentare este sistematică.

3 Există restricții asupra libertății de a dispune pentru cauză de moarte (rezervă succesorală, de exemplu)?

Legea franceză consacră dreptul la o rezervă succesorală numai pentru descendenții decedatului (copii, nepoți etc. în ordinea priorității) și pentru soțul/soția decedatului, în absența descendenților.

Ascendenții și colateralii nu au drepturi rezervatare.

Drepturile rezervatare care limitează libertatea de a testa nu pot depăși 3/4 din succesiune. Moștenitorii rezervatari nu pot renunța la rezervă (cu excepția cazului în care renunță la succesiune). În schimb, aceștia pot să renunțe anticipat la acțiunea în reducțiune a liberalităților excesive.

Prin urmare, moștenitorii respectivi pot să își exercite dreptul la o rezervă succesorală (articolul 721 din Codul civil, articolul 912 din Codul civil).

  • Rezerva succesorală a copiilor: rezerva este de jumătate dacă defunctul avea numai un copil în momentul decesului. Rezerva este de 2/3 dacă acesta avea doi copii și de 3/4 în cazul a trei sau mai mulți copii (articolul 913 din Codul civil).
  • Rezerva succesorală a soțului supraviețuitor: rezerva soțului supraviețuitor este de un sfert din bunurile succesiunii (articolul 914-1 din Codul civil). Aceasta există numai în absența descendenților și a ascendenților și pentru orice succesiune deschisă începând de la 1 iulie 2002.

Procedura care trebuie urmată în scopul de a exercita dreptul la o rezervă succesorală

Acțiunea în reducțiune permite moștenitorilor să își exercite dreptul la rezervă. Astfel, în cazul în care, printr-o liberalitate directă sau indirectă, se aduce atingere rezervei unuia sau mai multor moștenitori, liberalitatea poate fi redusă la partea de care se poate dispune (articolul 920 din Codul civil).

Acțiunea în reducțiune poate fi introdusă numai de către titularii rezervei, în termen de 5 ani de la data deschiderii succesiunii sau de 2 ani după descoperirea încălcării (articolul 921 din Codul civil).

Orice moștenitor rezervatar major poate renunța de la bun început să exercite o acțiune în reducțiune (articolul 929 din Codul civil). O astfel de renunțare trebuie să fie realizată prin act autentic în fața a doi notari. Aceasta trebuie semnată separat de către fiecare renunțător, în prezența doar a notarilor. Actul de renunțare menționează, în special, consecințele sale juridice viitoare pentru fiecare renunțător.

4 În cazul în care nu există o dispoziție pentru cauză de moarte, cine moștenește și în ce proporție?

În legislația franceză, în lipsa unui testament, succesiunea se efectuează în felul următor:

  • Dacă în urma decedatului necăsătorit au rămas copii, descendenții primesc părți egale din succesiune (articolele 734 și 735 din Codul civil).
  • În cazul în care decedatul este necăsătorit, fără copii, părinții defunctului, frații și surorile acestuia, precum și descendenții acestora din urmă vin la succesiune (articolul 738 din Codul civil).

În cazul în care decedatul nu are nici frați, nici surori, nici descendenți ai acestora din urmă, tatăl și mama sa primesc fiecare câte o jumătate din succesiune (articolul 736 din Codul civil).

În cazul în care tatăl și mama au decedat înaintea defunctului, frații și surorile defunctului sau descendenții acestora vin la succesiune excluzând celelalte rude, ascendenți sau colaterali (articolul 737 din Codul civil).

  • Dacă în urma decedatului a rămas soțul/soția, înainte de soluționarea succesiunii în sine, este necesar mai întâi să se lichideze regimul matrimonial care exista între soți. După lichidarea regimului matrimonial, se aplică următoarele principii:
  • Dacă în urma decedatului au rămas soțul/soția și copii, soțul/soția dispune de un drept de opțiune. Acesta poate alege între uzufructul tuturor bunurilor existente sau un sfert din moștenire atunci când toți copiii sunt comuni celor doi soți și, respectiv, un sfert din moștenire atunci când unul sau mai mulți copii nu sunt comuni celor doi soți (articolul 757 din Codul civil).
  • Dacă în urma decedatului rămân soțul/soția și ascendenți, soțul/soția primește jumătate din succesiune, iar tatăl și mama câte un sfert din succesiune. În cazul în care unul dintre ascendenți este predecedat, sfertul îi revine soțului/soției (articolul 757-1 din Codul civil).
  • Atunci când nu există nici ascendenți, nici descendenți, întreaga succesiune îi revine soțului supraviețuitor (articolul 757-2 din Codul civil). Prin derogare de la articolul 757-2 din Codul civil, în cazul în care nu există ascendenți, frații și surorile defunctului sau descendenții acestora primesc jumătate din bunurile în natură din succesiune care au fost primite de către defunct din partea ascendenților săi prin moștenire sau prin donație. Acesta este dreptul de recuperare (articolul 757-3 din Codul civil). Toate celelalte bunuri îi revin soțului supraviețuitor.

Parteneri într-un parteneriat înregistrat sau neînregistrat

Partenerul supraviețuitor dintr-un parteneriat neînregistrat și partenerul supraviețuitor dintr-un parteneriat înregistrat nu au vocație succesorală legală. În schimb, aceștia pot beneficia de legat.

Prin urmare, partenerul înregistrat nu este considerat drept moștenitor al defunctului. Acesta beneficiază numai de un drept de uzufruct asupra locuinței familiale, după decesul partenerului său, în temeiul articolului 763 din Codul civil. Prin urmare, acesta moștenește numai dacă a fost desemnat ca moștenitor prin testament.

În cazul în care există copii, indiferent dacă sunt proveniți sau nu din cuplu, nu este posibil să se lase moștenire partenerului supraviețuitor decât partea de care se poate dispune. Partea de care se poate dispune variază în funcție de numărul de copii: o treime din masa succesorală atunci când există doi copii, un sfert în cazul în care există trei sau mai mulți copii.

În absența copiilor, se poate lăsa moștenire întreaga masă succesorală partenerului supraviețuitor sau unui terț, întrucât nu există moștenitori rezervatari. Cu toate acestea, în cazul în care părinții defunctului sunt încă în viață, aceștia pot solicita să recupereze bunurile pe care le-au dat copilului lor predecedat, în limita unui sfert din succesiune per părinte în viață.

5 Care este autoritatea competentă:

5.1 în materie de succesiune?

În Franța, în materie de succesiune, competența îi revine notarului. Intervenția acestuia este obligatorie în cazul bunurilor imobiliare în succesiune. Intervenția notarului este facultativă în lipsa unor bunuri imobiliare.

Notarul stabilește succesiunea în actul de notorietate și redactează atestatele imobiliare care permit constatarea transmiterii bunurilor imobiliare ca urmare a decesului; notarul asistă moștenitorii în vederea îndeplinirii obligațiilor lor fiscale (redactarea și depunerea declarației de succesiune în termenul prevăzut și plata taxelor de succesiune); în cazul în care compunerea masei succesorale permite aceasta și în funcție de numărul de moștenitori și de voința acestora, notarul organizează repartizarea masei succesorale între moștenitori, întocmind un act de partaj.

În cazul unui litigiu, competența materială și teritorială îi revine tribunalului regional din locul deschiderii succesiunii. Acesta are o competență exclusivă.

5.2 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei succesiuni?

Tribunalul regional din locul deschiderii succesiunii este competent să primească declarațiile de renunțare sau de acceptare a succesiunii la nivelul activului net.

Acceptarea simplă a succesiunii nu este supusă niciunei formalități speciale.

5.3 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unui legat?

Tribunalul regional din locul deschiderii succesiunii este competent să primească renunțările la moștenirile universale și cu titlu universal. Renunțarea la succesiune cu titlu particular nu necesită nicio declarație în temeiul dreptului francez.

5.4 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale?

Modalități necunoscute în dreptul francez

6 Scurtă descriere a procedurii de soluționare a unei succesiuni în temeiul legislației naționale, inclusiv pentru lichidarea patrimoniului succesoral și pentru partajul bunurilor (trebuie furnizate și informații din care să reiasă dacă procedura de succesiune este deschisă de o instanță sau de altă autoritate competentă din proprie inițiativă)

Succesiunea se deschide prin decesul persoanei, la ultimul domiciliu al defunctului.

După deces, moștenitorii pot alege între trei opțiuni: să accepte pur și simplu succesiunea, să accepte succesiunea la nivelul activului net sau să renunțe la succesiune.

În cazul acceptării pur și simplu a succesiunii, aceasta poate fi expresă sau tacită. Acceptarea este tacită atunci când moștenitorul sesizat efectuează un act care implică în mod necesar intenția sa de a accepta și pe care nu ar avea dreptul să îl întocmească decât în calitate de moștenitor acceptant.

Acceptarea succesiunii la nivelul activului net presupune depunerea unei declarații la grefa tribunalului regional în circumscripția căruia este deschisă succesiunea. Declarația este însoțită sau urmată de inventarul patrimoniului succesoral. Aceasta îi permite moștenitorului să evite confuzia între bunurile sale personale și cele din succesiune; să păstreze toate drepturile pe care le avea anterior asupra bunurilor defunctului; să nu fie obligat la plata datoriilor succesiunii decât în limita valorii bunurilor pe care le-a cules.

Renunțarea la succesiune nu este prezumată. Pentru a fi opozabilă terților, aceasta trebuie adresată sau depusă la tribunalul în a cărui rază teritorială se deschide succesiunea.

Termenul pentru a exercita opțiunea succesorală este de 4 luni. După scurgerea acestei perioade de reflecție și în cazul în care moștenitorul nu a luat nicio decizie, un creditor, un comoștenitor, statul sau o persoană care ar moșteni dacă moștenitorul ar renunța pot să îi solicite acestuia să exercite una dintre cele trei opțiuni. În acest caz, moștenitorul va avea la dispoziție două luni pentru a lua o decizie, dar poate cere instanței un termen suplimentar. În lipsa unui răspuns, se consideră că acesta a acceptat pur și simplu succesiunea. Cu toate acestea, în cazul în care nimic nu îl constrânge pe moștenitor să facă o alegere, acesta are la dispoziție maxim 10 ani pentru a decide, după care se poate considera că acesta a acceptat în mod implicit succesiunea.

În dreptul francez, principiul este acela de a soluționa succesiunea pe cale amiabilă, fără intervenția unui judecător. Numai în caz de dezacord între moștenitori, se va solicita intervenția judecătorului.

Majoritatea succesiunilor se soluționează cu ajutorul unui notar. Cu toate acestea, se poate renunța la acesta în anumite situații, în special atunci când bunurile imobiliare lipsesc din masa succesorală a lui de cujus. În cazul în care moștenitorii recurg la un notar, aceștia pot alege notarul pe care îl doresc. În lipsa unei înțelegeri între moștenitori în ceea ce privește alegerea unui notar, fiecare poate fi reprezentat, eventual, prin notarul său.

Odată ce notarul a fost ales, trebuie să se determine compunerea masei succesorale a lui de cujus ținând cont de regimul matrimonial al defunctului, de donațiile anterioare etc. Pentru a determina mărimea masei succesorale care trebuie luată în considerare, notarul va interoga diverse organisme (companii de asigurări, bănci etc.) și va solicita moștenitorilor să evalueze bunurile imobiliare sau celelalte active care nu sunt cotate la bursă. Un inventar al bunurilor mobile poate fi, de asemenea, necesar. Pasivul va fi determinat prin repertorierea datoriilor defunctului, indiferent dacă este vorba despre simple facturi, de taxe datorate, de ajutoare sociale recuperabile, de un angajament de cauțiune sau de o indemnizație compensatorie plătită unui fost soț.

După deces, moștenitorii devin proprietari indivizi ai tuturor activelor succesorale până la împărțirea bunurilor. Acești coindivizari sunt responsabili, de asemenea, pentru pasiv în aceeași măsură. Actele de vânzare a bunurilor indivize (așa-numitele acte de dispoziție) trebuie să fie decise în conformitate cu principiul unanimității, cu excepția cazului în care vânzarea bunurilor indivize este necesară pentru a plăti datoriile și cheltuielile privind indiviziunea. În schimb, actele de administrare pot fi decise cu o majoritate de cel puțin două treimi din drepturile indivize. În plus, orice indivizar poate lua măsurile necesare pentru conservarea bunurilor indivize. În cazul unei situații de blocaj, este posibilă intervenția judecătorului pentru a trece peste autorizarea unor indivizari.

Partajul bunurilor succesiunii între moștenitori pune capăt indiviziunii. Repartizarea se face fie pe cale amiabilă, dacă beneficiarii sunt de acord, fie în urma unei proceduri judiciare în caz de dezacord, cu intervenția unui notar. De asemenea, partajul poate fi total sau parțial, în cazul în care anumite bunuri rămân în indiviziune (bunuri aflate în uzufruct, de exemplu).

Această ultimă etapă a soluționării succesiunii necesită constatarea transferului bunurilor în numele moștenitorilor. Astfel, sunt necesare certificate de proprietate pentru a valida faptul că moștenitorii sunt noii proprietari ai bunurilor, indiferent că este vorba despre bunuri imobiliare, acțiuni ale unor societăți civile, vehicule sau valori mobiliare. În cazul unor bunuri imobiliare, moștenitorii trebuie să înscrie certificatul de proprietate în cartea funciară, la fel precum în cazul acțiunilor unor societăți civile, pentru care înscrierea se face la grefa Tribunalului comercial și a societăților.

7 Cum și când devine cineva moștenitor sau legatar?

În dreptul francez, moștenitorii dobândesc bunurile și obligațiile defunctului chiar în momentul decesului [articolul 724 alineatul (1) din Codul civil].

Unii moștenitori (moștenitorii rezervatari și toți moștenitorii ab intestat) au sezina [articolul 724 alineatul (2) din Codul civil], alții trebuie să obțină trimiterea în posesie [articolul 724 alineatul (3)], în special statul. Astfel, de la intrarea în vigoare a Legii din 3 decembrie 2001, legatarii și donatorii universali pot beneficia de sezină în temeiul articolului 724 din Codul civil. Acest articol trimite la articolul 1004 pentru eliberarea moștenirii în prezența unor moștenitori, la articolul 1006 pentru sezina de plin drept în absența moștenitorului și la articolul 1008 sub rezerva trimiterii în posesie.

În ceea ce privește trimiterea în posesie a statului, aceasta se referă la cazurile în care nu există nici moștenitori de sânge, nici legatari. În acest caz, statul este reprezentat de administrația regională.

Pentru a înțelege succesiunea, legatarii cu titlu universal și legatarii universali trebuie să se adreseze moștenitorilor în cauză. Prin intermediul acestora, vor obține eliberarea moștenirii lor.

Acceptarea pur și simplu a succesiunii

Acceptarea pur și simplu poate fi expresă sau tacită (articolul 782 din Codul civil).

Astfel, constituie un act care implică acceptare actul care implică intenția de a accepta și care nu poate fi realizat de către altcineva decât moștenitorul (articolul 783 din Codul civil).

Dispunerea de un anumit bun (înstrăinarea unui bun imobil sau a unui bun mobil) implică acceptarea, din moment ce bunurile respective fac parte din succesiune. Actele de administrare (cu excepția actelor de administrare provizorii și a actelor de conservare) întocmite de moștenitor implică, de asemenea, acceptarea pur și simplu a succesiunii.

Acceptarea la nivelul activului net

Un moștenitor poate declara că intenționează să accepte succesiunea numai la nivelul activului net (articolul 787 din Codul civil). Moștenitorul va fi obligat să își asume datorii, dar până la valoarea bunurilor pe care le culege în succesiune. O declarație în acest sens trebuie întocmită și depusă la grefa Tribunalului regional în a cărui circumscripție este deschisă succesiunea (articolul 788 din Codul civil).

Declarația trebuie să fie însoțită sau urmată de un inventar al masei succesorale. Inventarul trebuie să fie efectuat de notar, de un adjudecător sau de un executor (articolul 789 din Codul civil).

Inventarul se depune la tribunal în termen de două luni de la declarație. În lipsa inventarului, se consideră că succesiunea este acceptată pur și simplu (articolul 790 din Codul civil). Inventarul ar trebui să conțină toate elementele succesiunii, active sau pasive.

Renunțarea

Se poate renunța oricând la succesiune, printr-o declarație depusă la tribunalul regional în a cărui circumscripție a fost deschisă succesiunea. Renunțarea trebuie să fie expresă (articolul 804 din Codul civil).

Moștenitorul care renunță este considerat ca și cum nu a fost niciodată moștenitor.

Revocarea este retroactivă (articolul 807 din Codul civil).

8 Preiau moștenitorii datoriile defunctului și, dacă da, în ce condiții?

Moștenitorul universal sau cu titlu universal care acceptă pur și simplu succesiunea răspunde nelimitat de datoriile și cheltuielile din cadrul succesiunii. Acesta nu este răspunzător pentru sumele de bani moștenite decât în limita activului net succesoral al datoriilor (articolul 785 din Codul civil).

În cazul în care există mai mulți moștenitori, fiecare dintre aceștia este personal răspunzător pentru datoriile și cheltuielile succesiunii în ceea ce privește cota sa de moștenitor (articolul 873 din Codul civil).

În cazul în care moștenitorul a optat pentru acceptarea, pur și simplu, a succesiunii, acesta este răspunzător, fără limitare, pentru toate datoriile și creanțele defunctului. Cu toate acestea, moștenitorul poate solicita să fie exonerat în totalitate sau parțial de obligația de a plăti o datorie succesorală dacă, la momentul succesiunii, acesta nu avea cunoștință de existența pasivului respectiv și dacă plata datoriilor în cauză ar aduce un prejudiciu important patrimoniului său personal.

  • În cazul în care a optat pentru acceptare la nivelul activului net, moștenitorul nu este responsabil pentru datoriile succesiunii decât în limita valorii bunurilor care au fost obținute.
  • În cazul în care a renunțat la succesiune, moștenitorul nu are obligația de a plăti datoriile.

9 Ce documente și/sau informații sunt necesare de obicei pentru înregistrarea bunurilor imobile?

Dispozițiile articolului 710-1 din Codul civil prevăd că numai documentele în formă autentică efectuate de un notar care își exercită profesia în Franța, hotărârile judecătorești și actele autentice eliberate de o autoritate administrativă pot conduce la formalitățile de publicitate imobiliară.

9.1 Este numirea unui administrator obligatorie sau obligatorie la cerere? Dacă ea este obligatorie sau obligatorie la cerere, ce demersuri trebuie efectuate?

Intervenția unui mandatar nu este nici prevăzută, nici impusă în temeiul dreptului francez. Aceasta este, totuși, posibilă în cazul desemnării de către judecător. Actualizarea registrelor cadastrale intră în responsabilitatea moștenitorilor, asistați de notar. Este posibil ca testatorul să numească un executor testamentar ale cărui competențe sunt definite la articolele 1025 și următoarele din Codul civil.

9.2 Cine este îndrituit să execute dispoziția pentru cauză de moarte lăsată de defunct și/sau să administreze patrimoniul succesoral?

Punerea în aplicare a dispozițiilor pentru cauză de moarte și administrarea bunurilor succesorale intră în responsabilitatea moștenitorilor. În cazul unui litigiu, competența îi revine tribunalului regional din locul deschiderii succesiunii.

În acest caz, instanța sesizată cu privire la litigiu poate desemna un mandatar succesoral care reprezintă toți moștenitorii în limitele competențelor care i-au fost conferite.

În legislația franceză, alte tipuri de mandate permit, de asemenea, administrarea unei succesiuni. Este vorba, în special, despre mandatul cu efect postum care permite testatorului să numească, din timpul vieții, un mandatar care să administreze sau să gestioneze întreaga succesiune sau o parte din aceasta pentru moștenitori. Există, de asemenea, mandatul convențional, al cărui regim aplicabil este cel de drept comun și, în cele din urmă, mandatul judiciar despre care a fost vorba anterior.

9.3 Ce competențe are un administrator?

Moștenitorii dispun de toate competențele. În caz de dificultate sau de blocaj, poate fi sesizată instanța și poate fi desemnat un administrator. În acest caz, mandatarul are datoria de a organiza succesiunea în mod provizoriu ca urmare a inerției, a lipsei sau a greșelii unuia sau mai multor moștenitori în succesiune. Ca parte a îndatoririlor sale, acesta întocmește actele de conservare, de monitorizare și de administrare a succesiunii (articolul 813-4). În limitele competențelor care îi sunt conferite, mandatarul succesoral reprezintă, de asemenea, toți moștenitorii pentru actele din viața civilă și în justiție (articolul 813-5 din Codul civil)

10 Ce documente sunt eliberate de obicei, în temeiul legislației naționale, în cursul sau la finalul unei cauze de succesiune pentru atestarea statutului și a drepturilor beneficiarilor? Au aceste documente efecte probatorii specifice?

În dreptul francez, actul de notorietate este piatra de temelie a soluționării procedurii succesorale realizate de către un notar. Succesiunea se încheie prin împărțirea bunurilor. Aceasta pune capăt indiviziunii. Partajul poate fi amiabil (articolul 835 din Codul civil) sau judiciar (articolul 840 din Codul civil). Orice moștenitor poate solicita partajul (articolul 815 din Codul civil). Creditorul unui coindivizar poate, de asemenea, să provoace partajul (articolul 815-17 din Codul civil).

Astfel, distribuirea masei succesorale este indicată, în general, într-un act autentic numit act de notorietate, care se obține de la un notar, precizând moștenitorii defunctului și stabilind măsura în care persoanele respective moștenesc.

Prin urmare, actul de notorietate stabilește diferitele persoane care au dreptul la succesiune (moștenitori).

Pentru a întocmi actul de notorietate, notarul cheamă doi martori care i-au fost prezentați de moștenitori. Martorii trebuie să fie majori, necăsătoriți între ei și să nu fie rude ale defunctului, dar, cu toate acestea, să-l fi cunoscut bine pe acesta.

Acest act este un act autentic.

În urma întocmirii actului de notorietate, notarul redactează, la sfârșitul procesului de lichidare a succesiunii, un act de partaj care stabilește, prin loturi, modul în care masa succesorală este împărțită între moștenitorii săi. Acest act constituie, de asemenea, un act autentic.

Ultima actualizare: 13/02/2017

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site