Succesiunile

Franţa
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

 

Această fișă informativă a fost realizată în colaborare cu Consiliul Notariatelor din UE (CNUE).

 

1 Cum se redactează dispoziția pentru cauză de moarte (testament, testament conjunctiv, pact asupra unei succesiuni viitoare)?

Într-o situație transfrontalieră, un testament este valabil dacă respectă legea statului în care a fost întocmit.

Cerințe de fond în Franța

• autorul trebuie să fie în deplinătatea facultăților mintale (articolul 901 din Codul civil);

• testatorul trebuie să aibă capacitate de exercițiu (articolul 902 din Codul civil).

• există dispoziții speciale pentru persoanele care beneficiază de protecție juridică, cum ar fi interdicția de a lăsa testament care se aplică minorilor cu vârsta mai mică de 16 ani (articolul 903 din Codul civil) și obligația ca adulții aflați sub tutelă să aibă autorizarea unui judecător sau a consiliului de familie (articolul 476 din Codul civil). Persoanele care sunt sub curatelă pot să lase testament fără alte condiții (articolul 470 din Codul civil) în afară de cele prevăzute la articolul 901.

Cerințe de formă

În Franța se admit patru tipuri de testament:

• testamentul olograf: trebuie scris de mână integral, datat și semnat de testator (articolul 970 din Codul civil).

• testamentul autentic: trebuie să fie făcut în fața a doi notari sau a unui notar și doi martori (articolul 971 din Codul civil). Dacă testamentul este făcut în fața a doi notari, testatorul le dictează acestora conținutul testamentului. Același lucru este valabil și în cazul în care este făcut în fața unui singur notar. În ambele cazuri, testatorului i se citește apoi testamentul (articolul 972 din Codul civil). Acesta trebuie să fie semnat de testator în prezența notarului și a celor doi martori (articolul 973 din Codul civil) și apoi semnat și de notar și de martori (articolul 974 din Codul civil).

• testamentul mistic: este dactilografiat sau scris de mână de către testator sau de o altă persoană, semnat de testator și apoi închis și ștampilat în fața unui notar în prezența a doi martori (articolul 976 din Codul civil).

• testamentul internațional: acesta este prezentat de testator în fața unui notar și a doi martori, fiind semnat de testator și apoi anexat unui certificat redactat de notarul responsabil pentru conservare (Convenția de la Washington din 26 octombrie 1973).

În temeiul articolului 895 din Codul civil, testatorul poate revoca testamentul în orice moment.

Pactele asupra unei succesiuni viitoare

În principiu, pactele asupra unei succesiuni viitoare sunt interzise (articolul 722 din Codul civil).

Cu toate acestea, începând din ianuarie 2007, s-a recunoscut că o persoană cu vocație succesorală (copilul) poate să renunțe cu anticipație la exercitarea dreptului de a ataca un act care îi aduce atingere părții sale din moștenire, în beneficiul uneia sau mai multor persoane, cu sau fără capacitate de moștenitor (frați sau surori ori descendenții acestora). Este vorba de o renunțare anticipată la acțiunea în reducere (articolul 929 din Codul civil). Pentru a fi valabilă, această renunțare trebuie să ia forma unui act autentic și să fie făcută în fața a doi notari. În cadrul pactului trebuie, de asemenea, să fie desemnați și beneficiarii moștenirii (a se vedea, de asemenea, punctul 3).

În plus, în contextul unei operațiuni de donație-partaj de la o generație la alta, o persoană cu vocație succesorală (copilul) poate conveni ca propriii săi descendenți să primească întreaga sa cotă de moștenire sau o parte a acesteia (articolul 1078-4 din Codul civil).

2 Ar trebui ca dispoziția să fie înregistrată și, dacă da, în ce mod?

Orice testament și, în special cel olograf, se poate înregistra. Înregistrarea se face de către notar în Registrul central al testamentelor. Înscrierea în registru nu vizează conținutul testamentului, ci numai starea civilă a persoanei în cauză și informațiile referitoare la notarul la care va fi depus testamentul. Prin urmare, rolul registrului central este de a direcționa solicitantul către notarul care deține documentul și nu de a dezvălui conținutul acestuia.

Oricine poate avea acces la registru după prezentarea unui extras al certificatului de deces sau a oricărui alt document care demonstrează decesul persoanei al cărui testament se caută. Persoana în cauză este cea care va trebui să ia legătura cu notarul la care a fost înregistrat testamentul. Cererea se depune online: https://www.adsn.notaires.fr/fcddvPublic/profileChoice.htm.

Notarul nu poate comunica conținutul testamentului decât moștenitorilor și legatarilor, cu excepția cazului în care există în acest sens o hotărâre a președintelui Tribunal de grande instance.

3 Există restricții asupra libertății de a dispune pentru cauză de moarte (rezervă succesorală, de exemplu)?

Legislația franceză consacră dreptul la o rezervă succesorală numai în beneficiul descendenților defunctului (copii, nepoți etc., cu condiția să nu fie înlăturați de la moștenire un alți moștenitori cu rang preferabil) și al soțului supraviețuitor, în absența descendenților.

Ascendenții și colateralii nu au dreptul la rezerva succesorală.

Dreptul de a beneficia de rezerva succesorală, care limitează libertatea de testare și a cărei mărime variază în funcție de numărul de copii ai decedatului sau de calitatea moștenitorului rezervatar (copil sau soț supraviețuitor), nu poate avea ca obiect mai mult de 3/4 din succesiune. Persoanele care au dreptul la o rezervă nu pot renunța la acesta (cu excepția cazului în care se renunță la succesiune). Cu toate acestea, se poate renunța anticipat la dreptul de a exercita o acțiune în reducere împotriva liberalităților excesive (renunțarea anticipată la acțiunea în reducere menționată la punctul 1, referitoare la pactele asupra unei succesiuni viitoare).

Prin urmare, acești moștenitori își pot exercita dreptul la rezerva succesorală (articolul 721 din Codul civil, articolul 912 din Codul civil).

• Rezerva succesorală a copiilor: rezerva este jumătate din masa succesorală dacă defunctul are un singur copil la data decesului, 2/3 dacă are doi copii și 3/4 dacă are trei sau mai mulți copii (articolul 913 din Codul civil).

• Rezerva succesorală a soțului supraviețuitor: rezerva soțului supraviețuitor este un sfert din activele succesiunii (articolul 914-1 din Codul civil). Aceasta există numai în absența descendenților și a ascendenților și pentru orice succesiune deschisă începând cu 1 iulie 2002.

Procedura de solicitare a dreptului la o rezervă succesorală

Acțiunea în reducere permite moștenitorilor să își exercite dreptul la rezervă. Astfel, atunci când printr-o liberalitate se aduce atingere direct sau indirect rezervei unuia sau mai multor moștenitori, liberalitatea poate fi redusă până la cotitatea disponibilă (articolul 920 din Codul civil).

Astfel de acțiuni pot fi introduse numai de către titularii rezervei, în termen de 5 ani de la deschiderea succesiunii sau de 2 ani de la descoperirea încălcării (articolul 921 din Codul civil).

Orice moștenitor major care are dreptul la o cotă rezervatară poate renunța în avans la exercitarea unei acțiuni în reducere (articolul 929 din Codul civil). Această renunțare trebuie făcută printr-un act autentic în fața a doi notari. Se semnează separat de fiecare moștenitor care renunță la această prerogativă, în prezența exclusivă a notarilor. Actul de renunțare se referă în mod specific la consecințele juridice viitoare pentru fiecare moștenitor care renunță.

4 În cazul în care nu există o dispoziție pentru cauză de moarte, cine moștenește și în ce proporție?

În dreptul francez, în absența unui testament, succesiunea va fi atribuită în felul următor:

• În cazul în care defunctul, fără soț/soție, are copiii, masa succesorală se împarte între descendenți, în părți egale (articolul 734 și 735 din Codul civil).

• În cazul în care defunctul este celibatar și nu are copii, masa succesorală se împarte între părinții defunctului, frații și surorile sale și descendenții acestora (articolul 738 din Codul civil).

În cazul în care defunctul nu are frați și nici descendenți ai acestora, tatăl și mama acestuia îl moștenesc, fiecare primind jumătate din masa succesorală (articolul 736 din Codul civil).

Atunci când tatăl și mama au decedat înaintea persoanei despre moștenirea căruia este vorba, frații defunctului sau descendenții acestora îl moștenesc, cu excepția altor rude pe linie ascendentă sau colaterală (articolul 737 din Codul civil).

• În cazul în care defunctul a fost căsătorit, înainte de a se dezbate succesiunea trebuie mai întâi lichidat regimul matrimonial care exista între soți. După lichidarea regimului matrimonial, se aplică următoarele principii:

• În cazul în care defunctul căsătorit are copiii, soțul supraviețuitor are drept de opțiune, după cum urmează: acesta poate alege între dreptul de uzufruct asupra tuturor bunurilor existente și dreptul de proprietate asupra unui sfert din bunuri în cazul în care toți copiii sunt ai celor doi soți; în cazul în care unul sau mai mulți copii nu sunt ai ambilor soți, soțul supraviețuitor nu poate alege și va beneficia doar de proprietatea asupra unui sfert din bunuri (articolul 757 din Codul civil). Se consideră că soțul a optat pentru uzufruct dacă decedează fără a-și fi exprimat opțiunea.

• În cazul în care defunctul are un soț care îi supraviețuiește și rude pe linie ascendentă, jumătate din masa succesorală îi revine soțului, un sfert tatălui și un sfert mamei. În cazul în care unul dintre ascendenți a predecedat, sfertul acestuia îi revine soțului supraviețuitor al defunctului (articolul 757-1 din Codul civil).

• În cazul în care nu există rude pe linie ascendentă și nici descendenți, întreaga succesiune îi revine soțului supraviețuitor (articolul 757-2 din Codul civil). Prin derogare de la articolul 757-2 din Codul civil, în cazul în care nu există rude pe linie ascendentă, frații și surorile defunctului sau descendenții acestora primesc jumătate din bunurile care se regăsesc în natură în masa succesorală, bunuri care au fost moștenite sau primite ca donație de defunct de la rudele sale pe linie ascendentă. Este vorba de dreptul la returnare (articolul 757-3 din Codul civil). Soțul supraviețuitor primește toate celelalte bunuri.

Partenerii dintr-un parteneriat înregistrat

Partenerii supraviețuitori din parteneriate înregistrate nu au vocație succesorală legală. Însă aceștia pot fi beneficiarii unor legate.

Partenerul înregistrat nu este prin urmare considerat moștenitor al defunctului. Acesta beneficiază de un drept temporar de folosință asupra locuinței familiale (și a mobilei) timp de un an după decesul partenerului său, cu condiția ca aceasta să fi fost efectiv locuința sa principală la momentul decesului partenerului său, în conformitate cu articolul 515-6 din Codul civil. Prin urmare, acesta moștenește doar dacă a fost numit ca moștenitor prin testament.

Dacă există copii, indiferent dacă aceștia provin sau nu din acest cuplu, este posibil să i se lase prin testament partenerului doar partea din masa succesorală neafectată de rezerva succesorală destinată copiilor. Cotitatea disponibilă variază în funcție de numărul de copii: o treime din masa succesorală dacă sunt doi copii, un sfert dacă sunt trei sau mai mulți copii (a se vedea explicațiile de mai sus).

În absența copiilor, este posibil să i se lase prin testament partenerului supraviețuitor sau unui terț toate activele, deoarece nu există moștenitori cu drept la o rezervă succesorală. Cu toate acestea, atunci când părinții defunctului sunt încă în viață, aceștia pot solicita recuperarea bunurilor pe care i le-au dat copilului lor predecedat, în limita unui sfert din masa succesorală per părinte (articolul 738-2 din Codul civil).

5 Care este autoritatea competentă:

5.1 în materie de succesiune?

În materie de succesiuni, notarul este autoritatea competentă în Franța. Intervenția sa este obligatorie dacă succesiunea presupune bunuri imobile, și opțională în absența acestora.

Notarul stabilește cotele succesorale în cadrul unui act autentic denumit acte de notoriété și emite certificatele imobiliare în vederea înregistrării transmiterii bunurilor ca urmare a decesului; oferă asistență moștenitorilor în îndeplinirea obligațiilor lor fiscale (stabilirea și depunerea declarației de succesiune în termenele prevăzute și plata impozitului pe succesiune); în cazul în care structura succesiunii permite acest lucru și în funcție de numărul de moștenitori și de voința acestora, notarul organizează distribuirea activelor între moștenitori, prin stabilirea unui act de partaj.

În caz de litigiu, competența materială și teritorială îi revine Tribunal de Grande Instance în raza teritorială a căruia se află locul de deschidere a succesiunii. Această competență este exclusivă.

5.2 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei succesiuni?

Grefa Tribunalului de Grande Instance de la locul de deschidere a succesiunii are competența de a primi declarații de renunțare sau de acceptare a moștenirii până la concurența activelor nete ale succesiunii.

Acceptarea simplă a succesiunii nu este supusă niciunei formalități speciale.

5.3 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unui legat?

Grefa Tribunalului de Grande Instance de la locul de deschidere a succesiunii are competența de a primi declarații de renunțare la legatele universale sau cu titlu universal. Renunțarea la un legat cu titlu particular nu necesită o declarație în temeiul legislației franceze.

5.4 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale?

Opțiunea succesorală este indivizibilă. Aceasta privește succesiunea în ansamblul său și, prin urmare, nu poate fi limitată la rezerva succesorală.

Cu toate acestea, moștenitorul poate renunța la dreptul de a solicita o reducere a liberalităților care îi afectează cota rezervatară.

6 Scurtă descriere a procedurii de soluționare a unei succesiuni în temeiul legislației naționale, inclusiv pentru lichidarea patrimoniului succesoral și pentru partajul bunurilor (trebuie furnizate și informații din care să reiasă dacă procedura de succesiune este deschisă de o instanță sau de altă autoritate competentă din proprie inițiativă)

Succesiunea se deschide în urma decesului unei persoane, la locul ultimului domiciliu al defunctului.

În caz de deces, moștenitorii pot alege între trei opțiuni: acceptarea succesorală pură și simplă, acceptarea succesiunii până la concurența activelor nete sau renunțarea la succesiune.

Acceptarea pură și simplă poate fi expresă sau tacită (articolul 782 din Codul civil). Este tacită în momentul în care moștenitorul face un act care presupune, în mod necesar, asumarea intenției de a accepta moștenirea și pe care nu ar avea dreptul să îl facă decât în calitate de moștenitor (articolul 783 din Codul civil).

Acceptarea succesiunii până la concurența activelor nete implică o declarație adresată grefei Tribunalului de Grande Instance sesizat cu deschiderea succesiunii (articolul 787 din Codul civil și articolul 788 din Codul civil). Declarația este însoțită sau urmată de un inventar al succesiunii în termen de maximum două luni. Inventarul trebuie efectuat de un notar, un adjudecător sau un executor judecătoresc (articolul 789 din Codul civil). În cazul în care nu se face un inventar, se consideră că este vorba de o acceptare pură și simplă a succesiunii (articolul 790 din Codul civil). Inventarul trebuie să acopere toate elementele patrimoniului, atât activele, cât și pasivele.

Acceptarea până la concurența activelor nete îi permite moștenitorului să evite confuzia bunurilor sale personale cu bunurile succesorale; să își mențină față de moștenire toate drepturile pe care le-a dobândit anterior în ceea ce privește bunurile defunctului; să nu fie obligat la plata datoriilor succesorale decât până la concurența valorii bunurilor pe care le-a dobândit prin moștenire. În consecință, moștenitorul va fi răspunzător pentru pasiv, dar numai până la valoarea activului pe care îl primește ca succesiune.

Renunțarea la succesiune nu se prezumă, ci trebuie să fie expres formulată. Pentru a fi opozabilă față de terți, aceasta trebuie făcută sau depusă la instanța în a cărei jurisdicție se deschide succesiunea (articolul 804 din Codul civil). Moștenitorul care renunță la moștenire este considerat că nu a avut niciodată calitatea de moștenitor.

Termenul pentru exercitarea opțiunii succesorale este de 10 ani, iar după această perioadă moștenitorul este prezumat a fi renunțat la moștenire. Cu toate acestea, un moștenitor poate fi obligat să opteze (articolul 771 din Codul civil), ceea ce îi conferă un termen de două luni pentru a răspunde. După această perioadă de reflecție și în cazul în care moștenitorul nu a luat o decizie, se consideră că a acceptat succesiunea pur și simplu.

Principiul care se aplică în dreptul francez în materie succesorală este acela al unei soluționări pe cale amiabilă, fără implicarea judecătorului. Numai în cazul unui dezacord între moștenitori se poate solicita intervenția judecătorului.

Majoritatea succesiunilor sunt soluționate pe cale amiabilă, cu ajutorul unui notar. Cu toate acestea, este posibil ca prezența notarului să nu fie necesară, în special în absența unor bunuri imobile în patrimoniul testatorului. Dacă moștenitorii apelează la un notar, acesta poate fi ales în mod liber. Dacă moștenitorii nu se înțeleg cu privire la alegerea notarului, fiecare moștenitor poate fi reprezentat de un notar.

După ce a fost ales notarul, trebuie să se stabilească compoziția patrimoniului testatorului luându-se în considerare regimul matrimonial al defunctului, donațiile anterioare etc. Pentru a stabili masa succesorală, notarul va lua legătura cu diferite organisme (societăți de asigurare, bănci etc.) și le va cere moștenitorilor să evalueze bunurile imobile sau celelalte active care nu sunt cotate la bursă. Un inventar al bunurilor mobile poate fi, de asemenea, esențial. Pasivul va fi stabilit prin înregistrarea datoriilor aflate în sarcina defunctului: facturi, impozite datorate, ajutoare sociale recuperabile, angajamente în calitate de garant sau alocații de întreținere datorate unui fost soț/unei foste soții.

În momentul decesului, moștenitorii devin proprietari în indiviziune ai tuturor activelor succesiunii până la partajul activelor. Acești coproprietari în indiviziune sunt, de asemenea, răspunzători pentru obligații în aceleași proporții. Vânzarea bunurilor aflate în indiviziune, fiind un act de dispoziție, trebuie să fie decisă în unanimitate. În schimb, actele de administrare pot fi decise cu o majoritate de cel puțin două treimi din drepturile aflate în indiviziune. În plus, orice coproprietar poate lua măsurile necesare pentru conservarea bunurilor indivize. În cazul unei situații de blocaj, intervenția judecătorului este posibilă în scopul de a înlocui acordul anumitor coproprietari în indiviziune.

Partajul activelor din patrimoniul succesoral între moștenitori pune capăt indiviziunii. Acest lucru se face fie pe cale amiabilă, dacă beneficiarii sunt de acord (principiul, articolul 835 din Codul civil) sau în urma unei proceduri judiciare, în caz de dezacord, cu intervenția unui notar (excepția, articolul 840 din Codul civil). În plus, partajul poate fi total sau parțial - atunci când anumite active rămân în indiviziune (de exemplu, bunuri în uzufruct). Orice moștenitor poate solicita partajul (articolul 815 din Codul civil). Creditorul unei persoane aflate în indiviziune poate, de asemenea, să solicite partajul (articolul 815-17 din Codul civil).

Această ultimă etapă a dezbaterii moștenirii presupune constatarea transferului bunurilor pe numele moștenitorilor. Prin urmare, este necesar să se elibereze titluri de proprietate pentru a valida faptul că moștenitorii sunt noii proprietari ai bunurilor imobile, ai participațiilor în societăți civile, ai vehiculelor sau ai valorilor mobiliare. În cazul bunurilor imobile, moștenitorii trebuie să își înregistreze titlul de proprietate în registrul funciar, la fel ca și participațiile în societăți civile, pentru care înregistrarea se face la grefa tribunalului comercial și al societăților (tribunal du commerce et des sociétés).

Dacă nu se face partajul, moștenitorii rămân în indiviziune.

7 Cum și când devine cineva moștenitor sau legatar?

În temeiul legislației franceze, decesul unei persoane atrage după sine deschiderea succesiunii și conduce la o indiviziune între moștenitorii desemnați prin lege, care intră de drept în posesia bunurilor (sunt moștenitori sezinari) și se substituie drepturilor și acțiunilor defunctului (articolele 720 și 724 din Codul civil), ceea ce le permite, în principiu, să intre imediat în posesia fizică a patrimoniului succesoral. Aceștia vor trebui totuși să opteze între: acceptarea pură și simplă a succesiunii, acceptarea acesteia până la concurența activelor nete sau refuzarea acesteia (a se vedea explicațiile de la punctul 6).

Numai în absența moștenitorilor rezervatari (articolul 1006 din Codul civil) legatarii și donatarii universali pot să intre de drept în posesia bunurilor moștenite. Dacă există moștenitori rezervatari, legatarii și donatarii universali trebuie să le solicite acestora eliberarea moștenirii (articolul 1004 din Codul civil).

Legatarii cu titlu universal și legatarii cu titlu particular trebuie să se adreseze moștenitorilor sezinari (articolul 1011 și 1014 din Codul civil). Moștenitorii sezinari sunt cei care le acordă eliberarea moștenirii.

Statul (în caz de moștenire vacantă) trebuie pus în posesie. În acest caz, statul este reprezentat de Administration des domaines.

8 Preiau moștenitorii datoriile defunctului și, dacă da, în ce condiții?

Moștenitorul universal sau cu titlu universal care acceptă pur și simplu succesiunea răspunde nelimitat pentru datoriile și cheltuielile aferente succesiunii. În ceea ce privește legatele care au ca obiect sume de bani, moștenitorii universali sau cu titlu universal răspund de realizarea acestora doar până la concurența activelor nete (articolul 785 din Codul civil).

În prezența mai multor moștenitori, fiecare dintre aceștia răspunde personal pentru datoriile și cheltuielile părții proprii din succesiune (articolul 873 din Codul civil).

Dacă un moștenitor a optat pentru o acceptare pură și simplă, acesta răspunde nelimitat pentru toate datoriile și cheltuielile persoanei decedate. Acesta poate însă solicita să fie descărcat integral sau parțial de obligația sa față de o datorie succesorală în cazul în care, în momentul dezbaterii succesiunii, nu a avut cunoștință de existența pasivului succesoral și dacă plata unor astfel de datorii i-ar putea submina în mod grav patrimoniul.

• În cazul în care a optat pentru acceptarea până la concurența activelor nete, moștenitorul răspunde de datoriile patrimoniului succesoral până la valoarea activelor pe care le-a moștenit.

• Dacă a renunțat la succesiune, moștenitorul nu este responsabil pentru datorii.

9 Ce documente și/sau informații sunt necesare de obicei pentru înregistrarea bunurilor imobile?

Dispozițiile articolului 710-1 din Codul civil prevăd că numai înscrisurile primite sub formă autentică de către un notar care își desfășoară activitatea în Franța, hotărârile judecătorești și actele autentice emise de o autoritate administrativă pot da naștere unor formalități de publicitate funciară.

În cazul în care un bun imobil este inclus într-o masă succesorală, notarul întocmește o atestare notarială în acest sens, denumită certificat imobiliar. Acest act autentic stabilește transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile pe numele moștenitorilor. Certificatul trebuie publicat la serviciul de publicitate funciară. Valoarea bunului trebuie declarată de către moștenitori și indicată în act. Valoarea trebuie să corespundă prețului pieței.

9.1 Este numirea unui administrator obligatorie sau obligatorie la cerere? Dacă ea este obligatorie sau obligatorie la cerere, ce demersuri trebuie efectuate?

Implicarea unui reprezentant autorizat nu este prevăzută și nici impusă în dreptul francez. Cu toate acestea, judecătorul poate desemna un astfel de mandatar. Înregistrarea în registrul funciar este în sarcina moștenitorilor, asistați de notar. Defunctul poate numi un executor testamentar ale cărui competențe sunt definite la articolul 1025 și următoarele din Codul civil.

9.2 Cine este îndrituit să execute dispoziția pentru cauză de moarte lăsată de defunct și/sau să administreze patrimoniul succesoral?

Executarea dispozițiilor pentru cauză de moarte și administrarea bunurilor succesorale intră în responsabilitatea moștenitorilor. În cazul unui litigiu, este competent Tribunalului de Grande Instance de la locul de deschidere a succesiunii.

Judecătorul poate desemna un mandatar succesoral pentru a reprezenta toți moștenitorii, în limitele competențelor care îi sunt conferite (articolul 813-1 din Codul civil).

În legislația franceză există și alte tipuri de mandate de administrare a unei succesiuni. De exemplu, mandatul cu efect postum (articolul 812 din Codul civil), care îi permite defunctului să numească un mandatar care să administreze sau să gestioneze tot patrimoniul succesoral sau o parte a acestuia. Sau mandatul convențional (articolul 813 din Codul civil) al cărui regimul aplicabil este cel de drept comun și mandatul judiciar, menționat anterior.

9.3 Ce competențe are un administrator?

Toți moștenitorii sezinari au competențe de executare a succesiunii. În caz de dificultate sau de blocaj, poate fi sesizat judecătorul, care numește un administrator. În acest caz, mandatarul trebuie să organizeze provizoriu succesiunea, din cauza inerției, a lipsei de acțiune sau a vinei unuia sau mai multor moștenitori. În îndeplinirea sarcinilor sale, mandatarul ia măsuri strict de conservare, de supraveghere și de administrare a succesiunii (articolul 813-4). În limitele competențelor care îi sunt conferite, mandatarul îi reprezintă pe toți moștenitorii în cadrul procedurilor judiciare și extrajudiciare (articolul 813-5 din Codul civil).

10 Ce documente sunt eliberate de obicei, în temeiul legislației naționale, în cursul sau la finalul unei cauze de succesiune pentru atestarea statutului și a drepturilor beneficiarilor? Au aceste documente efecte probatorii specifice?

În dreptul francez, actul autentic denumit acte de notoriété este un act întocmit în mod obișnuit de un notar pentru a dovedi calitatea de moștenitor [articolul 730 alineatul (1) din Codul civil], chiar dacă dovada se poate face prin orice mijloc de probă. Acesta este un act autentic care stabilește cine sunt moștenitorii și partea moștenită de fiecare dintre ei. În acest scop, notarul va solicita rudelor persoanei decedate să îi pună la dispoziție documente care să îi permită identificarea membrilor de familie vizați de succesiune (livretul de familie, contractul de căsătorie, hotărârea de divorț etc.). Actul este autentic până la dovada contrară și poate fi înlocuit cu un simplu certificat semnat de moștenitori pentru succesiunile mici.

Dacă este necesar, notarul poate elibera un act de opțiune succesorală sau un certificat imobiliar.

Succesiunea se încheie prin împărțirea bunurilor, care se materializează adesea printr-un act de partaj notarial.

Ultima actualizare: 23/09/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site