Succesiunile

Bulgaria
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

 

Această fișă informativă a fost realizată în colaborare cu Consiliul Notariatelor din UE (CNUE).

 

1 Cum se redactează dispoziția pentru cauză de moarte (testament, testament conjunctiv, pact asupra unei succesiuni viitoare)?

Orice persoană cu vârsta de cel puțin 18 ani și cu discernământ poate dispune de bunurile sale după deces prin testament.

Testatorul poate să dispună împărțirea întregului său patrimoniu prin testament. O caracteristică distinctivă a legislației bulgare este faptul că dispozițiile testamentare nu influențează, în nicio situație, rezerva succesorală a patrimoniului succesoral al unui testator sau al unui defunct, presupunându-se astfel că se aplică doar cotității disponibile a patrimoniului succesoral respectiv.

Dispozițiile testamentare se pot aplica întregului patrimoniu succesoral al testatorului, unei fracții din patrimoniul succesoral respectiv sau unui obiect din patrimoniul succesoral.

Dispozițiile testamentare pot fi, de asemenea, condiționate.

Legea privind succesiunea (Zakon za nasledstvoto) prevede ca dispozițiile testamentare să fie redactate într-o formă stabilită, astfel încât orice instrument care se abate de la această formă este nevalid.

Trebuie reținut faptul că legislația bulgară nu permite ca două sau mai multe persoane să formuleze dispoziții testamentare în același testament, nici în beneficiul lor reciproc, nici în beneficiul unor părți terțe.

Legea prevede două forme de testament: olograf sau întocmit de un notar.

Testamentul olograf trebuie să fie scris integral de mâna testatorului. Acesta trebuie să fie datat și semnat de către testator. Semnătura trebuie să fie plasată sub dispozițiile testamentare. Testamentul poate fi predat unui notar într-un plic sigilat spre păstrare. În acest caz, notarul întocmește o declarație de custodie a plicului. Declarația este semnată de către testator și de către notar și este înregistrată într-un registru special.

Un testament olograf poate fi păstrat fie la un notar, fie la o altă persoană, care trebuie să facă demersuri în vederea publicării acestuia de către un notar de îndată ce ia cunoștință de decesul testatorului.

Dacă persoana respectivă nu face acest lucru, orice parte interesată poate depune o cerere la instanța districtuală în a cărei rază teritorială s-a deschis succesiunea în vederea stabilirii unui termen-limită pentru publicarea de către notar.

Notarul publică testamentul prin întocmirea unei declarații cuprinzând descrierea stării în care se află testamentul și o mențiune privind desigilarea acestuia. Declarația este semnată de către persoana care a prezentat testamentul și de către notar. Hârtia pe care este scris testamentul se anexează la declarație și pe fiecare pagină se consemnează inițialele persoanelor menționate mai sus.

Testamentul notarial este elaborat de către notar în prezența a doi martori.

Testatorul își exprimă voința oral în fața notarului, iar acesta din urmă consemnează declarația în scris, astfel cum a fost pronunțată. Notarul citește apoi testatorului cele consemnate în prezența martorilor. Notarul ia act de îndeplinirea acestor formalități în testament, precizând locul și data la care a fost întocmit acesta. Ulterior, testamentul este semnat de către testatori, martori și notar.

Dacă testatorul nu poate semna testamentul, acesta trebuie să indice motivul pentru care nu poate face acest lucru, iar notarul consemnează declarația respectivă înainte de a da citire testamentului.

În vederea publicării unui testament întocmit de un notar, notarul căruia i s-a încredințat spre păstrare redactează o declarație în care descrie starea în care se află testamentul și face o mențiune privind desigilarea acestuia. Declarația este semnată de către notar. Hârtia pe care este scris testamentul se anexează la declarație și pe fiecare pagină se consemnează inițialele persoanelor menționate mai sus.

Un testament poate fi revocat explicit printr-un nou testament sau printr-un act notarial în care testatorul declară în mod explicit că își revocă integral sau parțial dispozițiile anterioare.

2 Ar trebui ca dispoziția să fie înregistrată și, dacă da, în ce mod?

În conformitate cu Regulamentul privind înregistrarea, trebuie să se înregistreze transcrierile testamentelor publicate privind bunuri imobile sau drepturi de proprietate asupra unor bunuri imobile.

În plus, fiecare serviciu de înregistrare păstrează, de asemenea, un index alfabetic rezervat cazurilor notariale și testamentelor. În indexul respectiv se înregistrează, de asemenea, numele testatorilor ale căror testamente notariale au fost executate de notari, revocările de testamente și testatorii ale căror testamente olografe au fost predate notarilor spre păstrare. Într-un astfel de caz, numele notarului care păstrează actul notarial sau testamentul olograf se înregistrează alături de numele testatorului.

3 Există restricții asupra libertății de a dispune pentru cauză de moarte (rezervă succesorală, de exemplu)?

Astfel cum s-a menționat deja, legislația bulgară restricționează libertatea de a dispune de bunuri după deces. Aceste restricții sunt în beneficiul rudelor apropiate ale testatorului: un soț supraviețuitor, copii și, dacă testatorul nu are descendenți (copii sau nepoți), părinții decedatului.

Aceste restricții sunt prevăzute la articolele 28 și 29 din Legea privind succesiunea și se referă numai la cazurile în care testatorul are descendenți, părinți supraviețuitori sau soț. În astfel de cazuri, testatorului nu îi este permis să efectueze o donație sau să dispună de bunurile sale într-un mod care ar afecta rezerva succesorală a persoanelor respective. Patrimoniul succesoral care nu face parte din rezerva succesorală poate fi atribuit de testator astfel cum dorește acesta.

În cazul în care testatorul nu are un soț supraviețuitor, legea definește rezerva succesorală astfel:

(1) în cazul în care există un singur copil (inclusiv un copil adoptat), acesta sau descendenții săi primesc: o jumătate din patrimoniul succesoral;

(2) în cazul în care există doi sau mai mulți copii, aceștia sau descendenții lor primesc: două treimi din patrimoniul succesoral al testatorului.

Rezerva succesorală a părintelui sau a părinților supraviețuitori este de o treime, iar rezerva succesorală a soțului/soției reprezintă jumătate din patrimoniul succesoral în cazul în care acesta/aceasta este singurul moștenitor sau o treime din patrimoniul succesoral în cazul în care există și părinții supraviețuitori ai defunctului.

În situațiile în care există atât descendenți, cât și soț supraviețuitor/soție supraviețuitoare, rezerva succesorală a soțului/soției este egală cu cea a fiecărui copil. În aceste cazuri, cotitatea disponibilă reprezintă o treime din patrimoniul succesoral în cazul unui singur copil, un sfert din patrimoniul succesoral în cazul în care există doi copii și o șesime din patrimoniul succesoral în cazul în care există trei sau mai mulți copii.

4 În cazul în care nu există o dispoziție pentru cauză de moarte, cine moștenește și în ce proporție?

În cazul în care defunctul nu a întocmit un testament, patrimoniul succesoral este moștenit de moștenitorii săi legali, cu condiția să fie respectate regulile stabilite menționate în continuare.

În cazul în care defunctul era necăsătorit și nu avea copii, vin la succesiune părinții supraviețuitori. Dacă ambii părinți trăiesc, ei moștenesc cote-părți egale (articolul 6 din Legea privind succesiunea).

În cazul în care defunctului i-au supraviețuit doar ascendenți de gradul doi sau mai îndepărtați, ascendenții cei mai apropiați moștenesc cote-părți egale (articolul 7 din Legea privind succesiunea).

În cazul în care există numai frați/surori supraviețuitori/supraviețuitoare, aceștia/acestea moștenesc cote-părți egale [articolul 8 alineatul (1) din Legea privind succesiunea].

În cazul în care urmașii sunt frați sau surori și ascendenți de gradul doi sau mai îndepărtați, cei dintâi primesc două treimi din masa succesorală, iar cei din urmă o treime [articolul 8 alineatul (2) din Legea privind succesiunea].

În cazul în care defunctul era necăsătorit, însă există copii supraviețuitori (inclusiv adoptați), aceștia din urmă moștenesc cote-părți egale [articolul 5 alineatul (1) din Legea privind succesiunea]. Cota-parte a unui copil antedecedat este transferată descendenților acestuia în ordinea succesiunii (principiul reprezentării).

În cazul în care defunctul lasă în urmă un soț/o soție și nu există copii, ascendenți, frați/surori moștenitori sau descendenți ai acestora, soțul/soția moștenește întreaga masă succesorală (articolul 9 din Legea privind succesiunea).

În cazul în care soțul/soția moștenește bunurile defunctului împreună cu ascendenții sau frații/surorile defunctului ori descendenții acestora, soțul/soția moștenește jumătate din masa succesorală dacă succesiunea are loc la mai puțin de 10 ani după căsătorie. În caz contrar, soțul/soția primește două treimi din masa succesorală. În cazul în care soțul/soția moștenește bunurile defunctului împreună cu ascendenții și frații/surorile defunctului sau descendenții acestora, soțul/soția moștenește o treime din masa succesorală în primul caz și jumătate în cel de al doilea caz.

În cazul în care defunctul lasă în urmă un soț/o soție și copii, soțul/soția și copiii moștenesc cote-părți egale [articolul 9 alineatul (1) din Legea privind succesiunea].

În cazul în care nu există persoane îndreptățite să primească moștenirea în conformitate cu situațiile prezentate anterior sau în care toți moștenitorii renunță la succesiune sau își pierd dreptul de a o accepta, patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului, cu excepția bunurilor mobile, a caselor, a atelierelor și a garajelor pentru parcare, precum și a parcelelor de teren și a bunurilor imobile destinate în principal construcțiilor rezidențiale, care intră în proprietatea municipalității în care sunt situate.

5 Care este autoritatea competentă:

5.1 în materie de succesiune?

Testamentul poate fi acceptat prin depunerea unei cereri în scris la instanța districtuală din districtul în care s-a deschis succesiunea, în acest caz acceptarea fiind consemnată într-un registru special.

Succesiunea se consideră acceptată, de asemenea, în cazul în care un moștenitor întreprinde o acțiune care indică în mod clar intenția sa de a accepta succesiunea sau în cazul în care moștenitorul tăinuiește bunurile moștenite. În cel din urmă caz, moștenitorul își pierde dreptul la cota-parte care îi revine din bunurile tăinuite.

Succesiunea poate fi acceptată, ca alternativă, pe baza unei descrieri detaliate, caz în care moștenitorul este răspunzător numai în limita valorii patrimoniului succesoral primit drept moștenire.

În astfel de cazuri, acceptarea succesiunii pe baza unei descrieri detaliate trebuie să fie declarată în scris în fața unui judecător din cadrul unei instanțe districtuale, în termen de trei luni de la data la care moștenitorul a luat cunoștință de deschiderea succesiunii. Judecătorul din cadrul instanței districtuale poate prelungi acest termen-limită cu până la trei luni.

La cererea oricăreia dintre părțile interesate, judecătorul din cadrul instanței districtuale stabilește, după ce a citat persoana care are dreptul la moștenire, un termen-limită pentru a accepta succesiunea sau a renunța la aceasta. În cazul în care s-a intentat o acțiune împotriva moștenitorului, termenul este stabilit de instanța sesizată. În cazul în care moștenitorul nu răspunde în termenul stabilit, acesta pierde dreptul de a accepta succesiunea.

În acest caz, declarația moștenitorului este înscrisă într-un registru special pentru declarațiile de acceptare și de renunțare la succesiune.

Acceptarea succesiunii pe baza unei descrieri detaliate este obligatorie pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani, pentru persoanele declarate în incapacitate de a-și gestiona afacerile, pentru stat și pentru organizațiile publice, iar o astfel de acceptare trebuie declarată în scris în termen de trei luni de la data la care se ia la cunoștință de deschiderea succesiunii. Acceptarea este înscrisă într-un registru special păstrat la instanța districtuală din districtul în care se deschide succesiunea.

În cazul testamentelor, persoana care se află în posesia unui testament olograf trebuie să facă demersuri în vederea publicării acestuia de către un notar de îndată ce ia cunoștință de decesul testatorului.

Orice parte interesată poate depune o cerere la instanța districtuală în a cărei rază teritorială s­a deschis succesiunea în vederea stabilirii unui termen-limită pentru publicarea de către notar.

Notarul publică testamentul prin întocmirea unei declarații cuprinzând descrierea stării în care se află testamentul și o mențiune privind desigilarea acestuia. Declarația este semnată de către persoana care a prezentat testamentul și de către notar. Hârtia pe care este scris testamentul se anexează la declarație și pe fiecare pagină se consemnează inițialele persoanelor menționate mai sus.

În cazul în care testamentul a fost predat notarului spre păstrare [articolul 25 alineatul (2) din Legea privind succesiunea], acțiunile menționate anterior sunt realizate de către notar.

5.2 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei succesiuni?

Succesiunea are loc după acceptarea testamentului. Acceptarea produce efecte la deschiderea succesiunii.

În afară de cazurile de acceptare explicită prin intermediul unei cereri explicite, formulate în scris, succesiunea se consideră acceptată, de asemenea, fără a depune o cerere în scris, în cazul în care un moștenitor întreprinde o acțiune care indică în mod clar intenția sa de a accepta succesiunea sau în cazul în care moștenitorul tăinuiește bunurile moștenite. În cel din urmă caz, moștenitorul își pierde dreptul la cota-parte care îi revine din bunurile tăinuite.

La cererea oricăreia dintre părțile interesate, judecătorul din cadrul instanței districtuale stabilește, după ce a citat persoana care are dreptul la moștenire, un termen-limită pentru a accepta succesiunea sau a renunța la aceasta. În cazul în care s-a intentat o acțiune împotriva moștenitorului, termenul este stabilit de instanța sesizată.

În cazul în care moștenitorul nu răspunde în termenul stabilit, acesta pierde dreptul de a accepta succesiunea.

În acest caz, declarația moștenitorului este înscrisă într-un registru special pentru declarațiile de acceptare și de renunțare la succesiune.

Declarația de renunțare la succesiune urmează aceeași procedură și este înregistrată în același mod.

De asemenea, ar trebui să se țină seama de obligația prevăzută la articolul 43 din Legea privind impozitele și taxele locale (Zakon za mestnite danatsi i taksi), care le revine băncilor, societăților de asigurări și altor societăți, precum și oricăror altor entități care gestionează depozite sau sunt debitori pentru titluri de valoare, bani sau alte bunuri incluse într-o succesiune despre a cărei deschidere au luat la cunoștință, de a trimite o descriere detaliată a bunurilor respective municipalității în care se deschide succesiunea, înainte ca aceste bunuri să fie plătite, livrate sau transferate.

5.3 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unui legat?

Se aplică procedura de acceptare sau de renunțare la succesiune.

5.4 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale?

Nu există nicio procedură specială de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale. Un moștenitor care are dreptul să primească o cotă-parte, și nu întreaga masă succesorală, datorită unor legate sau donații, poate să se adreseze instanței pentru a reduce legatele și donațiile respective la valoarea necesară pentru a completa rezerva succesorală după recuperarea legatelor și a donațiilor către moștenitorul în cauză, cu excepția donațiilor obișnuite.

În cazul în care un moștenitor a cărui rezervă succesorală este afectată în mod negativ își exercită drepturile de succesiune împotriva unor persoane care nu sunt moștenitori legali, moștenitorul trebuie să fi acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar.

În scopul stabilirii cotității disponibile și a valorii rezervei succesorale a moștenitorului, toate activele care aparțineau testatorului la momentul decesului sunt incluse în masa succesorală după deducerea datoriilor și după eventuala creștere a succesiunii, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Legea privind succesiunea. Se adaugă apoi donațiile, cu excepția donațiilor obișnuite, în funcție de statutul lor în momentul în care au fost acordate și în funcție de valoarea lor în momentul deschiderii succesiunii, în cazul bunurilor imobile, sau în momentul în care au fost oferite, în cazul bunurilor mobile.

Dispozițiile testamentare se reduc în mod proporțional, fără a face vreo diferențiere între moștenitori și legatari, cu excepția cazului în care testatorul a stabilit altfel.

6 Scurtă descriere a procedurii de soluționare a unei succesiuni în temeiul legislației naționale, inclusiv pentru lichidarea patrimoniului succesoral și pentru partajul bunurilor (trebuie furnizate și informații din care să reiasă dacă procedura de succesiune este deschisă de o instanță sau de altă autoritate competentă din proprie inițiativă)

Patrimoniul succesoral se lichidează prin partaj judiciar sau partaj voluntar.

Fiecare coproprietar are dreptul la partaj, indiferent de dimensiunea cotei-părți care îi revine. Fiecare moștenitor poate cere cota-parte în natură, acolo unde este posibil, iar inegalitatea cotelor-părți se soluționează cu bani.

Partajul voluntar se realizează cu consimțământul tuturor coproprietarilor. Partajul voluntar ia forma unui contract. În conformitate cu articolul 35 alineatul (1) din Legea privind proprietatea, partajul voluntar al bunurilor mobile în valoare de peste 50 BGN sau al bunurilor imobile trebuie să fie consemnat în scris, iar semnăturile trebuie să fie autentificate de către un notar. În cazul partajului voluntar, cota-parte teoretică a fiecărui coproprietar din patrimoniul succesoral comun devine un drept de proprietate separat și independent asupra unei cote-părți reale din bunurile deținute în comun.

Partajul judiciar se desfășoară în conformitate cu procedurile speciale reglementate de articolul 341 și următoarele din Codul de procedură civilă. Nu există niciun termen de prescripție pentru solicitarea partajului. Aceste proceduri contencioase implică două etape.

Prima etapă se referă la admisibilitatea partajului.

Moștenitorul care solicită partajul înaintează o cerere scrisă la instanța districtuală, la care se anexează:

1. certificatul de deces al testatorului și un certificat de moștenitor;

2. un certificat sau alte dovezi scrise cu privire la patrimoniul succesoral;

3. copii după cerere și după documentele anexate la aceasta, pentru ceilalți moștenitori.

În cadrul primei ședințe de judecată, orice alt moștenitor poate solicita includerea altor active în patrimoniul succesoral. Tot în cadrul primei ședințe de judecată, orice moștenitor poate contesta dreptul unui alt moștenitor de a participa la partaj, valoarea cotei-părți a acestuia din urmă sau includerea anumitor active în patrimoniul succesoral.

În cadrul procedurilor de partaj, instanța judecă litigii referitoare la origine, adopții, testamente, autenticitatea unor probe scrise sau cereri de reducere a părții atribuite prin testament sau a donațiilor.

Prima etapă se încheie cu o hotărâre privind admisibilitatea partajului. Curtea stabilește activele care vor fi împărțite și persoanele între care se împart acestea, precum și cota-parte a fiecărui moștenitor. Atunci când declară un partaj de bunuri mobile ca fiind admisibil, instanța hotărăște, de asemenea, persoana participantă la partaj care va primi bunul.

În aceeași hotărâre sau într-o hotărâre ulterioară, în cazul în care unul sau mai mulți moștenitori nu utilizează patrimoniul succesoral în conformitate cu drepturile lor succesorale, instanța poate, la cererea unui moștenitor, să stabilească moștenitorii care urmează să folosească activele și activele care urmează să fie utilizate pe parcursul perioadei în care se soluționează partajul sau sumele pe care utilizatorii trebuie să le plătească celorlalți moștenitori în schimbul dreptului de a utiliza activele respective.

A doua etapă – partajul în sine. Se stabilesc cotele-părți și se alocă active specifice care urmează să fie deținute exclusiv și individual de către persoanele care participă la partaj. Acest lucru se realizează prin întocmirea unei declarații de partaj și prin tragere la sorți. Instanța întocmește declarația de partaj pe baza avizului unui expert, în conformitate cu Legea privind succesiunile. După întocmirea proiectului de declarație de partaj, instanța citează părțile pentru a le prezenta declarația și pentru a audia obiecțiile acestora. Ulterior, instanța elaborează și adoptă declarația de partaj definitivă printr-o hotărâre judecătorească. După intrarea în vigoare a hotărârii privind declarația de partaj, instanța citează părțile în vederea tragerii la sorți. Instanța poate împărți patrimoniul succesoral între persoanele îndreptățite fără tragere la sorți în cazul în care constituirea cotelor-părți și tragerea la sorți se dovedesc imposibile sau prezintă prea multe dezavantaje.

În cazul în care un activ este indivizibil și nu poate fi inclus în nicio cotă-parte, instanța dispune vânzarea acestuia în cadrul unei licitații publice. Părțile la partaj pot să prezinte oferte în cadrul licitației publice.

În cazul în care activul indivizibil este o locuință care făcea parte dintr-o comunitate matrimonială de bunuri desfăcută prin divorț sau prin decesul unuia dintre soți și în cazul în care soțul/soția supraviețuitor/supraviețuitoare sau fostul soț/fosta soție învestit/ă cu drepturi părintești asupra copiilor rezultați din căsătorie nu are nicio locuință proprie, instanța poate, la cererea soțului/soției respectiv/e, să considere locuința în cauză drept o cotă-parte și să includă în cotele-părți ale celorlalte persoane participante la partaj alte bunuri sau sume în numerar.

În cazul în care activul indivizibil este o locuință, orice parte la partaj care locuia în locuința respectivă în momentul în care a fost deschisă succesiunea și care nu are nicio altă locuință poate solicita ca locuința în cauză să fie inclusă în cota-parte care îi revine, despăgubind celelalte persoane participante la partaj cu alte active sau în numerar. În cazul în care mai multe persoane participante la partaj îndeplinesc aceste condiții și revendică proprietatea asupra locuinței în cauză, se acordă prioritate persoanei care oferă prețul cel mai ridicat.

Cererea de atribuire poate fi depusă cel mai târziu în cadrul primei ședințe de judecată, după ce hotărârea instanței cu privire la admisibilitatea partajului devine executorie. Activul este evaluat la valoarea sa reală.

În cazul despăgubirii în numerar, plata, inclusiv dobânda legală, trebuie să fie efectuată în termen de șase luni de la data la care intră în vigoare hotărârea de atribuire.

Persoana participantă la partaj care a primit activul în cota-parte care i se cuvenea devine proprietar în cazul în care efectuează plata compensatorie în numerar, împreună cu dobânda legală, în termenul prevăzut. Dacă suma nu este achitată în termenul stabilit, hotărârea de atribuire devine nulă și neavenită prin lege, iar activul este oferit spre vânzare în cadrul unei licitații publice. Activul poate fi atribuit unei alte persoane participante la partaj care îndeplinește cerințele și care a solicitat alocarea în termenul stabilit, fără a oferi activul respectiv spre vânzare la licitație publică, cu condiția ca persoana în cauză să plătească imediat suma stabilită în urma evaluării, din care se deduce valoarea cotei-părți care i se cuvine. Încasările sunt împărțite între ceilalți participanți la partaj în mod proporțional.

Procedura de partaj judiciar poate fi încheiată și patrimoniul poate fi lichidat printr-un acord încheiat de către părți și aprobat de instanță.

7 Cum și când devine cineva moștenitor sau legatar?

Succesiunea are loc după acceptarea testamentului. Înainte de a accepta succesiunea, persoana care are drept de moștenire asupra activelor poate administra patrimoniul succesoral și poate întreprinde acțiuni legate de posesiune cu scopul de a păstra patrimoniul respectiv.

8 Preiau moștenitorii datoriile defunctului și, dacă da, în ce condiții?

Obținând cota-parte relevantă (cota-parte indiviză) din patrimoniul succesoral al defunctului, fiecare moștenitor sau legatar dobândește o cotă-parte noțională din activele și datoriile testatorului incluse în patrimoniul succesoral.

În funcție de dimensiunea cotei-părți care li se cuvine, moștenitorii care au acceptat succesiunea sunt răspunzători de datoriile de care este grevată succesiunea.

Un moștenitor care a acceptat succesiunea pe baza unei descrieri detaliate este răspunzător numai în limita valorii bunurilor primite drept moștenire.

Acceptarea succesiunii pe baza unei descrieri detaliate trebuie să fie declarată în scris în fața unui judecător din cadrul unei instanțe districtuale, în termen de trei luni de la data la care moștenitorul a luat cunoștință de deschiderea succesiunii. Judecătorul respectiv poate prelungi termenul-limită cu până la trei luni. Acceptarea este înregistrată în registrul special al instanței.

Persoanele aflate în incapacitate juridică, organizațiile guvernamentale și neguvernamentale acceptă succesiunea numai pe baza unei descrieri detaliate.

În cazul în care un moștenitor acceptă succesiunea pe baza unei descrieri detaliate, ceilalți moștenitori pot beneficia de aceasta, fără a aduce atingere dreptului lor de a accepta sau a renunța la succesiune.

Descrierea detaliată este întocmită în conformitate cu Codul de procedură civilă.

Creditorii patrimoniului succesoral și legatarii pot, în termen de trei luni de la acceptarea succesiunii, să solicite separarea bunurilor defunctului de bunurile moștenitorului. Această separare se efectuează pentru bunurile imobile prin înscrierea în registrul bunurilor imobile ale defunctului în conformitate cu procedura prevăzută de Legea privind cadastrul și registrul proprietăților (Zakon za kadastara i imotniya registar), iar pentru bunurile mobile, prin depunerea unei cereri la judecătorul din cadrul instanței districtuale, care este înregistrată în registrul special pentru declarațiile de acceptare și de renunțare la succesiune.

Creditorii patrimoniului succesoral și legatarii care au solicitat separarea au prioritate față de cei care nu au solicitat-o. În cazul în care atât creditorii, cât și legatarii au solicitat separarea, primii au prioritate față de cei din urmă.

Un titlu executoriu emis împotriva defunctului poate fi executat chiar și asupra bunurilor moștenitorilor săi, cu excepția cazului în care se stabilește că aceștia au renunțat la succesiune sau au acceptat-o pe baza unei descrieri detaliate. În cazul în care moștenitorul nu a acceptat succesiunea, executorul judecătoresc stabilește termenul în conformitate cu articolul 51 din Legea privind succesiunea, comunicându-i judecătorului din cadrul instanței districtuale relevante declarația moștenitorului, astfel încât declarația să poată fi înregistrată în mod corespunzător.

Un caz specific în care moștenitorul este răspunzător pentru datoriile defunctului este abordat la articolul 150 din Legea privind combaterea corupției și confiscarea bunurilor dobândite ilegal (Zakon za protivoystvie na koruptsiyata i za otnemane na nezakonno pridobitoto imuskozvo), care prevede că orice bunuri dobândite în mod ilegal sunt confiscate și de la moștenitori sau legatari, fără a depăși valoarea bunurilor primite de aceștia.

În astfel de situații, drepturile statului în temeiul legii se sting după expirarea termenului de prescripție de zece ani, care începe să curgă de la data achiziționării activelor. Cu toate acestea, termenul de prescripție este suspendat pe durata procedurilor prevăzute în secțiunea IV din lege.

9 Ce documente și/sau informații sunt necesare de obicei pentru înregistrarea bunurilor imobile?

Transcrierile testamentelor publicate privind bunurile imobile și drepturile asupra bunurilor imobile trebuie să fie înregistrate. În cazul testamentelor universale, existența unui bun imobil în districtul aflat în competența instanței relevante este atestată printr-o declarație care poartă semnătură beneficiarului, autentificată de către un notar, și care identifică bunurile imobile de care beneficiarul are cunoștință în districtul aflat în competența instanței respective. Declarația se prezintă, împreună cu testamentul, judecătorului însărcinat cu înregistrarea din districtul în care este situat bunul imobil respectiv.

Judecătorul însărcinat cu înregistrarea solicită registraturii din locul în care se află bunul imobil să înregistreze declarația, introducând actele care fac obiectul înregistrării în registre accesibile publicului.

Două exemplare legalizate ale testamentelor privind bunuri imobile și drepturi asupra unor bunuri imobile se anexează la cererea de înregistrare.

Alte instrumente care fac obiectul înregistrării sunt contractele de partaj al bunurilor imobile, declarațiile de partaj judiciar al acestor bunuri, hotărârile judecătorești definitive care înlocuiesc astfel de declarații și cererile depuse de creditorii sau legatarii defunctului pentru separarea bunurilor imobile ale defunctului.

9.1 Este numirea unui administrator obligatorie sau obligatorie la cerere? Dacă ea este obligatorie sau obligatorie la cerere, ce demersuri trebuie efectuate?

Nu este obligatoriu să se numească un administrator. Testatorul poate desemna una sau mai multe persoane cu capacitate juridică să acționeze în calitate de administratori.

La cererea oricărei părți interesate, judecătorul din cadrul instanței districtuale în a cărei rază teritorială s-a deschis succesiunea poate stabili un termen-limită până la persoana desemnată poate să accepte numirea. În cazul în care termenul expiră și persoana desemnată nu a acceptat numirea, se consideră că aceasta a renunțat la dreptul de a accepta.

Judecătorul din cadrul instanței districtuale poate elibera administratorul de responsabilitățile sale dacă acesta din urmă este neglijent sau se află în incapacitate de muncă sau dacă acționează într-un mod incompatibil cu încrederea care i-a fost acordată ca administrator.

9.2 Cine este îndrituit să execute dispoziția pentru cauză de moarte lăsată de defunct și/sau să administreze patrimoniul succesoral?

A se vedea răspunsul la întrebarea anterioară.

În general, în cazul în care defunctul nu a întocmit niciun testament legal sau nu a numit un administrator pentru testamentul său, orice persoană care are drept de moștenire poate să administreze patrimoniul succesoral și să facă demersuri legate de posesiune în vederea rezervării acesteia până la acceptarea succesiunii.

Moștenitorul care a acceptat succesiunea pe baza unei descrieri detaliate administrează patrimoniul succesoral și, în acest sens, este obligat să acționeze cu aceeași grijă ca și cum și­ar administra propriile afaceri. Un astfel de moștenitor nu poate înstrăina bunurile imobile pe o perioadă de cinci ani de la acceptare, iar bunurile mobile pe o perioadă de trei ani, cu excepția cazului în care judecătorul din cadrul instanței districtuale a permis acest lucru; altfel, răspunderea moștenitorului pentru datoriile defunctului devine nelimitată. Un astfel de moștenitor răspunde cu privire la modul de administrare în fața creditorilor și a legatarilor.

În cazul în care reședința persoanei îndreptățite să primească moștenirea este necunoscută sau este cunoscută, dar acea persoană nu și-a asumat administrarea patrimoniului succesoral, judecătorul din cadrul instanței districtuale, care acționează din oficiu sau la cererea părților interesate, numește un administrator al patrimoniului succesoral.

Administratorul trebuie să elaboreze o descriere detaliată a patrimoniului succesoral. Administratorul întocmește cereri privind activele și datoriile care decurg din patrimoniul succesoral și răspunde la astfel de cereri. Administratorul trebuie să obțină permisiunea judecătorului din cadrul instanței districtuale pentru rambursarea datoriilor care decurg din patrimoniul succesoral, moșteniri și vânzarea bunurilor imobile.

9.3 Ce competențe are un administrator?

Administratorul trebuie să elaboreze o descriere detaliată a activelor și să invite moștenitorii și legatarii să asiste la această prezentare.

Administratorul intră în posesia patrimoniului succesoral și îl administrează în măsura în care acest lucru este necesar pentru executarea dispozițiilor testamentare.

Administratorul nu are competența de a înstrăina bunuri, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar și permis de către judecătorul din cadrul instanței districtuale, care se pronunță în acest sens după audierea moștenitorilor.

Pentru cazurile în care un administrator este numit de către judecătorul din cadrul instanței districtuale, a se vedea răspunsul de la punctul 9.2.

10 Ce documente sunt eliberate de obicei, în temeiul legislației naționale, în cursul sau la finalul unei cauze de succesiune pentru atestarea statutului și a drepturilor beneficiarilor? Au aceste documente efecte probatorii specifice?

Dacă testatorul a lăsat în urmă un testament olograf, notarul publică testamentul și întocmește o declarație în care descrie starea testamentului și menționează faptul că acesta a fost desigilat.

Moștenitorii legali sunt confirmați prin eliberarea unui certificat de moștenitor de către primarul localității în care defunctul a avut ultimul domiciliu stabil.

Certificatele de moștenitor se eliberează numai pentru persoanele care erau înregistrate în registrul de evidență a populației la data decesului și pentru persoanele pe numele cărora s-a eliberat un certificat de deces.

În cazul în care defunctul nu este cetățean bulgar, dar este înscris în registrul de evidență a populației și nu s-a întocmit un certificat de deces pentru acesta pe teritoriul Bulgariei, trebuie să fie prezentat un duplicat sau un extras din actul de deces întocmit de un ofițer străin de stare civilă de la nivel local pentru a se putea elibera un certificat. În cazul în care registrul de evidență a populației nu conține toate datele necesare pentru eliberarea certificatului, trebuie prezentat un document oficial eliberat de autoritățile competente ale statului de cetățenie al persoanei respective, pentru a atesta starea civilă a acesteia, datele personale ale soțului/soției și ale rudelor de sânge de gradul întâi și ale rudelor colaterale de gradul doi.

Certificatul este eliberat în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din Legea privind starea civilă și cu articolul 9 din Regulamentul privind emiterea de certificate pe baza registrului de evidență a populației. Certificatul se eliberează moștenitorului legal, reprezentantului juridic al acestuia sau unor terțe părți, cu condiția ca acestea din urmă să aibă nevoie de certificat cu scopul de a-și exercita competențele legitime sau să fie autorizate în mod explicit în acest sens printr-o procură legalizată.

Următoarele documente sunt necesare pentru eliberarea certificatului:
- o cerere, completată utilizând formularul centrului de informare al Stării Civile (GRAO), în care se precizează datele moștenitorilor defunctului; cererea trebuie să fie depusă de către un moștenitor sau o persoană împuternicită de către un moștenitor;

- o copie după certificatul de deces (în cazul în care acesta este eliberat de o altă municipalitate);

- actul de identitate al solicitantului;

- o procură legalizată, în cazul în care cererea este depusă de un reprezentant autorizat.

 

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Your-Europe

Ultima actualizare: 03/09/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.