Informații de la nivel național și formulare online referitoare la Regulamentul nr. 1206/2001.
Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială urmăreşte îmbunătăţirea, simplificarea şi accelerarea cooperării dintre instanţe privind obţinerea de probe.
Dispoziţiile Regulamentului se aplică între toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Danemarcei. Între Danemarca şi celelalte state membre se aplică Convenţia privind obţinerea de probe în străinătate în materie civilă şi comercială din 1970.
Regulamentul prevede două căi de obţinere a probelor între statele membre: transmiterea directă a cererilor între instanţe şi obţinerea directă de probe de către instanţa solicitantă.
Instanţa solicitantă este instanţa înaintea căreia este angajată sau urmează a fi angajată procedura. Instanţa solicitată este instanţa dintr-un alt stat membru, competentă pentru obţinerea probei. Organismul central este răspunzător pentru furnizarea informaţiilor şi pentru soluţionarea oricărei dificultăţi ce poate apărea în legătură cu o cerere.
Regulamentul oferă zece formulare tip.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să consultați cealaltă pagină a noastră de internet privind obținerea de probe
Practice guide for the application of the Regulation on the Taking of Evidence (74 Kb)
Pentru a completa aceste formulare online, faceți clic pe unul dintre linkurile de mai jos. Dacă ați început deja să completați un formular și ați salvat o versiune nefinalizată a acestuia, puteți apăsa pe butonul „Încărcați formularul în versiunea nefinalizată” pentru a-l încărca.
Începând cu data de 1 ianuarie 2021, Regatul Unit nu mai este stat membru al UE. Totuși, în materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. Până la finalul anului 2022, Regatul Unit va putea fi selectat în continuare în formularele online (dinamice) în contextul acestor proceduri și acțiuni. Fac excepție de la această regulă Formularele pentru documentele oficiale, în care nu trebuie selectat Regatul Unit.
Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.
Ultima actualizare : 19/02/2019