Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi.
Swipe to change

Sistemele naționale de justiție

Luxemburg

În această secţiune veţi găsi o prezentare generală a organizării instanțelor şi tribunalelor în Luxemburg.

Conținut furnizat de
Luxemburg

Organizarea justiției - sistemul judiciar

Sistemul jurisdicțional din Marele Ducat al Luxemburgului este împărțit în instanțe judiciare și instanțe administrative. Acestor două tipuri de instanțe li se adaugă Curtea Constituțională.

Instanțe judiciare

Instanțele și tribunalele sunt însărcinate conform Constituției să exercite puterea judecătorească și să nu aplice hotărârile și reglementările generale și locale decât în măsura în care sunt conforme cu legile.

1. Instanțele de drept comun

Curtea Supremă de Justiție

În vârful ierarhiei instanțelor judiciare se află Curtea Supremă de Justiție care are în componență o Curte de Casație și o Curte de Apel, precum și un Parchet General. Este situată la Luxemburg.

Tribunale teritoriale

Marele Ducat al Luxemburgului este împărțit în două circumscripții judiciare, fiecare având câte un tribunal teritorial, unul la Luxemburg și unul la Diekirch.

Tribunale de pace

Există trei tribunale de pace, dintre care unul la Luxemburg, unul la Esch-sur-Alzette (circumscripția judiciară Luxemburg) și unul la Diekirch (circumscripția judiciară Diekirch).

2. Instanțele specializate

Consiliul Superior pentru Asigurări Sociale

Consiliul Superior este format dintr-un președinte, din doi asesori numiți dintre judecători și din doi delegați ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNS).

Consiliul arbitral

Consiliul Arbitral al Securității Sociale este format dintr-un președinte și din doi delegați ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNS).

Instanțe administrative

Curtea Administrativă

Curtea Administrativă este formată din 5 judecători și cuprinde o singură secție care judecă în complet de 3 judecători.

Tribunalul Administrativ

Tribunalul Administrativ este format din 10 judecători și cuprinde 3 secții care judecă în complet de 3 judecători.

Băncile de date juridice

Informațiile despre Ministerul Justiției, profesiile juridice, legislație, tribunale, închisori, servicii pentru cetățeni, formulare și noutăți sunt disponibile pe site-ul internet al Ministerului Justiției.

Accesul la banca de date este gratuit?

Da, accesul la banca de date este gratuit.

Linkuri relevante

Legilux

Portalul justiției

Instanțe administrative

Ministerul Justiției

Guvernul Luxemburgului

Ultima actualizare: 04/02/2015

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.