În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.
NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini engleză a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Swipe to change

Jurisprudența națională

Irlanda de Nord

Această secțiune vă oferă o descriere a jurisprudenței Regatului Unit, cu referire la jurisdicția Irlandei de Nord. Descrierea vizează în principal jurisprudența disponibilă în bazele de date accesibile publicului.

Conținut furnizat de
Irlanda de Nord

Jurisprudența disponibilă în Irlanda de Nord

O mare parte din jurisprudența instanțelor de judecată din jurisdicția Irlandei de Nord a Regatului Unit este disponibilă publicului.

Jurisprudența este publicată pentru Curtea Coroanei, Înalta Curte, Curtea de Apel și Comisia de apel a Camerei Lorzilor care va fi înlocuită la 1 octombrie 2009 de către Curtea Supremă a Regatului Unit.

Hotărârile în cauzele de dreptul familiei și în unele cauze de drept penal pot fi publicate cu caracter anonim.

Jurisprudența în Irlanda de Nord se publică începând cu 1999. Odată ce o hotărâre este pronunțată, jurisprudența este de obicei publicată în termen de 24 de ore până la două săptămâni.

Baze de date juridice

Serviciul Judiciar al Irlandei de Nord a publicat toate hotărârile judecătorești ale Curții Coroanei, ale Înaltei Curți și ale Curții de Apel pe site-ul său web din 1999. Accesul la aceste hotărâri judecătorești este gratuit.

Sunt disponibile hotărâri ale Comisiei de apel a Camerei Lorzilor din 14 noiembrie 1996 până la 30 iulie 2009. Accesul la aceste hotărâri este gratuit

Sunt disponibile o serie de baze de date și depozitare juridice naționale.

Baza de date „Bailii” (British and Irish Legal Information Institute - Institutul Britanic și Irlandez de Informații Juridice) conține hotărâri ale Curții Coroanei, ale Înaltei Curți - Curtea Lordului Cancelar, ale Înaltei Curți - Divizia de Dreptul Familiei, ale Înaltei Curți – Curtea Reginei, ale Președintelui (Master) Înaltei Curți, ale Curții de Apel din noiembrie 1998 și ale Camerei Lorzilor din 1838. Accesul la aceste hotărâri este gratuit.

Site-ul web al Bailii conține și detalii privind hotărârile diverselor tribunale ale Regatului Unit:

  • Tribunalul superior (Camera pentru Apeluri Administrative)  
  • Tribunalul superior (Finanțe și Taxe)
  • Tribunalul superior (Camera Funciară)
  • Tribunalul de Primă Instanță (Camera pentru sănătate, educație și asistență socială)
  • Tribunalul de Primă Instanță (Taxe)
  • Tribunalul de Apel pentru concurență al Regatului Unit
  • Serviciul Regatului Unit de soluționare a litigiilor privind Nominet
  • Comisia specială de apel pentru imigrație
  • Tribunalul de Apel pentru ocuparea forței de muncă din Regatul Unit
  • Hotărârile Tribunalelor pentru servicii financiare și piețe ale Regatului Unit
  • Tribunalul pentru azil și imigrație al Regatului Unit
  • Tribunalul pentru informații al Regatului Unit, inclusiv Comisia de apel pentru securitatea națională
  • Hotărârile Comisarilor speciali pentru venituri fiscale ai Regatului Unit
  • Hotărârile Comisarilor pentru asigurări sociale și pensii de ]întreținere ai Regatului Unit
  • Hotărârile tribunalelor Regatului Unit pentru TVA și taxe

1. Hotărârile tribunalelor Regatului Unit pentru TVA și taxe (taxe vamale)

2. Hotărârile tribunalelor Regatului Unit pentru TVA și taxe (accize)

3. Hotărârile tribunalelor Regatului Unit pentru TVA și taxe (taxa pentru prime de asigurare)

4. Hotărârile tribunalelor Regatului Unit pentru TVA și taxe (taxa pentru depozitele de deșeuri)

Linkuri relevante

Bailii

Camera Lorzilor

Site-ul web Bailii

Camera Lorzilor

Serviciul Judiciar al Irlandei de Nord

Ultima actualizare: 16/01/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.