Centrul European pentru Judecători și Avocați este o antenă specializată a Institutului European de Administrație Publică (EIPA). Centrul este situat în Luxemburg și este consacrat formării judecătorilor, procurorilor, avocaților și juriștilor angajați în administrația publică din statele membre ale UE, țările candidate, țările care au încheiat acorduri de asociere cu UE și țările AELS.
Comunicarea Comisiei Europene din septembrie 2011 privind formarea judiciară identifică EIPA ca unul dintre puținii furnizori la nivel european de servicii de formare a magistraților și a celorlalte profesii din domeniul juridic. Cea mai mare parte a activităților de formare sunt elaborate și oferite de Centrul European pentru Judecători și Avocați al EIPA (EIPA ECJL).
În plus față de formarea pe bază de înscriere liberă și de activitățile legate de conferințe, EIPA ECJL oferă o gamă variată de cursuri de formare și de servicii de consultanță și îndrumare profesională, personalizate și orientate spre practică, precum și studii comparative legate de aplicarea legislației UE și formarea judiciară în statele membre ale UE și în țările asociate cu UE (țările candidate, țările AELS etc.). Aceste servicii sunt furnizate pe baza unor contracte și granturi pentru acțiuni, acordate de instituțiile UE, sau pe baza unor contracte bilaterale cu administrațiile naționale.
Din categoria activităților pe bază de înscriere liberă, centrul oferă următoarele tipuri de activități:
Din categoria activităților pe bază de contract, EIPA și Centrul European pentru Judecători și Avocați din Luxemburg sunt specializate pe următoarele tipuri de activități personalizate de comun acord cu clienții pentru a răspunde necesităților specifice ale acestora:
Activitățile de formare ale EIPA ECJL acoperă următoarele domenii
De asemenea, centrul este specializat în oferirea de activități de formare și îndrumare profesională menite să consolideze independența sistemului judiciar și să îmbunătățească gestionarea și calitatea justiției, prin identificarea și schimbul de cunoștințe și experiență practice în domenii precum
EIPA derulează anual între 600 și 700 de activități de formare, la care participă între 12 000 și 14 000 de persoane. EIPA ECJL oferă între 110 și 130 de activități de formare în fiecare an destinate grupurilor-țintă menționate anterior.
Numărul total al activităților de formare (inclusiv formare inițială și vizite de studiu) din 2015: 131
Număr de participanți în 2015 în total: 2 423
Număr mediu de zile per participant în 2015 în total: 2
Statisticile menționate anterior includ formarea inițială, activități de îndrumare, formarea continuă și vizitele de studiu, precum și participanții din interiorul și din afara UE, însă nu includ cifrele referitoare la programul de masterat al centrului. În plus, cifrele includ atât activități pe bază de înscriere liberă, cât și activități finanțate parțial (de exemplu, prin intermediul granturilor pentru acțiuni oferite de DG Justiție) sau integral, prin intermediul unor contracte atribuite EIPA de instituții naționale și ale UE. În acestea nu sunt incluse însă cursurile de formare a magistraților și avocaților în cadrul proiectului Euromed Justiție III, derulat sub auspiciile EIPA.
EIPA face parte din Rețeaua Administrațiilor Publice Europene (EUPAN).
EIPA ECJL a încheiat acorduri bilaterale de cooperare cu instituțiile naționale de formare judiciară dintr-o serie de state membre ale UE și din țări candidate.
De-a lungul anilor, EIPA a lucrat și continuă să lucreze, pe bază de proiecte, cu instituțiile naționale de formare judiciară din întreaga Europă, precum și cu asociații de la nivel european ale diferitelor profesii juridice, de exemplu, Consiliul notariatelor din Uniunea Europeană (CNUE), Camera europeană a executorilor judecătorești (CEHJ) și Consiliul barourilor europene (CCBE).
EIPA a fost înființată în 1981 ca fundație nonprofit autonomă, furnizând programe de formare specializată privind aspecte ale integrării europene ca răspuns la necesitățile autorităților naționale (inclusiv corpul judiciar) din statele membre UE și ale instituțiilor europene. În prezent, sunt membre ale EIPA 22 de state membre ale UE și Norvegia.
În 1992, EIPA a instituit prima antenă, Centrul European pentru Judecători și Avocați, în Luxemburg, cu obiectivul specific de a furniza formare pentru corpul judiciar și pentru practicienii în domeniul juridic din sistemele public și privat în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dreptului comunitar – în prezent, dreptul UE.
În 2012, Centrul European pentru Judecători și Avocați al EIPA a adoptat o abordare tematică mai clar direcționată către principalele sale grupuri-țintă. În mod special pentru membrii personalului judiciar (inclusiv cei care nu sunt magistrați), dar și pentru alte profesii juridice, activitățile centrului se axează pe furnizarea de programe de formare personalizate și orientate spre practică, precum și de consultanță și îndrumare profesională, care vizează difuzarea nu doar de cunoștințe, ci și de expertiză practică și de bune practici, precum și contribuirea la consolidarea încrederii transfrontaliere.
EIPA Luxembourg – European Centre for Judges and Lawyers
2, circuit de la Foire Internationale, 1347 Luxemburg, LUXEMBURG
E-mail: info-lux@eipa.eu
Număr de angajați: 15
Statut juridic: fundație nonprofit
Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.