Rețele și structuri de formare în UE

În ultimul deceniu, evoluția legislației europene și creșterea gradului de mobilitate a cetățenilor europeni au evidențiat cu claritate faptul că practicienii în domeniul dreptului au nevoie de o formare continuă la nivel european. Această formare este oferită de mai multe structuri europene, instituite cu sprijinul statelor membre, precum și de diverse organizații profesionale, care beneficiază adesea de finanțări europene.

Rețele și structuri de formare la nivel european

Organizații profesionale care propun activități de formare la nivel european

Rețele judiciare la nivelul UE care cooperează cu Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) în ceea ce privește formarea judiciară europeană

Rețele și structuri de formare la nivel european

În funcție de profesia pe care o au și de nevoile lor specifice, practicienii în domeniul dreptului se pot adresa uneia dintre structurile prezentate pe scurt în cele ce urmează. De asemenea, numeroase astfel de cursuri sunt organizate de universități și de furnizori privați de servicii de formare.

Pentru judecători și procurori

Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (The European Judicial Training Network - EJTN)

Înființată în anul 2000, EJTN elaborează standarde și programe în materie de formare, coordonează schimburi și programe privind formarea în domeniul judiciar și promovează cooperarea între structurile naționale care asigură formarea judecătorilor și a procurorilor. Secretariatul general al EJTN se află la Bruxelles (Belgia). Activitățile EJTN sunt prezentate pe scurt aici.

Pentru toți practicienii în domeniul dreptului

Academia de Drept European (Academy of European Law - ERA)

ERA organizează conferințe, seminare, cursuri de formare profesională și dezbateri în materie de politică privind diferite aspecte ale dreptului UE care se adresează tuturor practicienilor în domeniul dreptului. Sediul ERA se află la Trier (Germania). Activitățile sale sunt prezentate pe scurt aici.

Institutul European de Administrație Publică – Centrul European pentru Judecători și Avocați (European Institute of Public Administration - EIPA)

Printre domeniile de activitate ale EIPA se numără și organizarea de cursuri de formare privind dreptul Uniunii Europene. Cursurile respective se adresează judecătorilor, practicienilor în domeniul dreptului, funcționarilor UE și funcționarilor din cadrul administrațiilor naționale, precum și avocaților din sectorul privat. EIPA are sedii în Maastricht (Țările de Jos), Luxemburg, Barcelona (Spania) și Varșovia (Polonia). Activitățile sale sunt prezentate pe scurt aici.

Organizații profesionale care propun activități de formare la nivel european

Organizațiile de mai jos, care îi reprezintă la nivel european pe practicienii în domeniul dreptului, propun activități de formare punctuale.

Avocați, avocați pledanți, avocați consultanți

Consiliul Barourilor și al Societăților de Drept din Europa (The Council of Bars and Law Societies of Europe) - CCBE

Notari

Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană (The Council of the Notariats of the European Union) - CNUE

Executori judecătorești

Uniunea Internațională a Executorilor Judecătorești (The International Union of Judicial Officers) - UIHJ

Rețele judiciare la nivelul UE care cooperează cu Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) în ceea ce privește formarea judiciară europeană

EJTN reunește toate organismele naționale de formare judiciară din statele membre ale UE, fiind astfel cel mai în măsură organism să coordoneze și să dezvolte în continuare formarea judiciară. EJTN cooperează cu alte rețele judiciare la nivelul UE, ale căror obiective și interese în materie de formare sunt prezentate în următoarele fișe informative:

  • Rețeaua Europeană a Consiliilor Magistraturii (The European Network of Councils for the Judiciary - ENCJ PDF (166 Kb) en);
  • Rețeaua PDF (146 Kb) en Președinților Curților Supreme de Justiție din Uniunea Europeană (The Network of the Presidents of the Supreme Judicial Courts of the European Union);
  • Asociația Consiliilor de Stat și a Jurisdicțiilor Administrative Supreme din Uniunea Europeană (The Association of the Councils of State and Supreme Administrative Jurisdictions of the European Union - ACA-Europe PDF (168 Kb) en);
  • Rețeaua judiciară europeană (The European Judicial NetworkEJN PDF (159 Kb) en);
  • Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială (The European Judicial Network in Civil and Commercial matters - EJN (materie civilă) PDF (149 Kb) en);
  • Asociația judecătorilor administrativi europeni (The Association of European Administrative Judges - AEAJ PDF (152 Kb) en);
  • Asociația judecătorilor europeni care soluționează cauze de dreptul concurenței (The Association of European Competition Law Judges - AECLJ PDF (151 Kb) en);
  • Asociația judecătorilor europeni care soluționează dosare de mediere (The European Association of Judges for Mediation - GEMME PDF (148 Kb) en);
  • Asociația europeană a judecătorilor care soluționează litigii de muncă (The European Association of Labour Court Judges - EALCJ PDF (154 Kb) en);
  • Asociația internațională a judecătorilor care soluționează cauze de dreptul refugiaților (The International Association of Refugee Law Judges - IARLJ PDF (156 Kb) en);
  • Forumul judecătorilor din Uniunea Europeană care soluționează cauze de mediu (European al The European Union Forum of Judges for the Environment - EUFJE PDF (153 Kb) en);
  • Rețeaua europeană a procurorilor care instrumentează dosare de mediu (The European Network of Prosecutors for the Environment - ENPE PDF (148 Kb) en);

Raportul pentru perioada 2013-2014 privind proiectul de promovare a cooperării între EJTN și rețelele menționate mai sus este publicat aici.

Ultima actualizare: 12/02/2020

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.