Jurisprudenţă comunitară

Deși legislația Uniunii Europene (UE) este aplicată de către orice instanță din statele membre (fie ea o instanță națională, regională sau locală), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este cea care se asigură că respectarea legislației UE și că interpretarea acesteia se face în același fel în toate statele membre. Prin urmare, jurisprudența UE este dezvoltată, în principal, de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este formată din două instanțe: Curtea de Justiție și Tribunalul (creat în 1988).

Curtea reprezintă autoritatea judiciară a Uniunii Europene și, în cooperare cu instanțele judecătorești ale statelor membre, asigură aplicarea și interpretarea uniformă a dreptului Uniunii Europene. Aceasta este o instituție multilingvă, întrucât limba de procedură poate fi oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Curtea trebuie să asigure diseminarea jurisprudenței sale în statele membre.

De la înființare, cele două instanțe ale Curții de Justiție a Uniunii Europene au pronunțat aproximativ 38 000 de hotărâri.

Din 1997, jurisprudența este accesibilă în toate limbile oficiale ale UE prin intermediul site-ului instanței. Baza de date a acesteia conține textul complet al hotărârilor, avizele Curții, concluziile avocatului general și ordinele instanțelor UE. Puteți efectua căutări în baza de date în funcție de: numărul cauzei, dată, numele părților, cuvinte de referință din text etc. În plus, baza de date conține rezumatele hotărârilor, informații privind hotărârile care nu au fost publicate în repertoriile de jurisprudență și comunicări publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Alte baze de date de jurisprudență relevante:

  • EUR-Lex, baza de date cu legislația Uniunii Europene: Jurisprudența UE în toate limbile oficiale ale UE, inclusiv jurisprudența din perioada anterioară datei de 17.6.1997.
  • JURIFAST al Asociației Consiliilor de Stat și a jurisdicțiilor administrative supreme din Uniunea Europeană (ACA Europa), care conține hotărâri preliminare ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și întrebările preliminare relevante adresate de către instanțele statelor membre (această bază de date funcționează în limbile engleză și franceză).
  • JURE, o bază de date creată de Comisia Europeană ce conține jurisprudența în materie civilă și comercială și privind recunoașterea și executarea hotărârilor într-un alt stat decât cel în care a fost pronunțată hotărârea. Aceasta conține și jurisprudența privind convențiile internaționale relevante (și anume Convenția de la Bruxelles din 1968, Convenția de la Lugano din 1988), precum și jurisprudența UE și a statelor membre.
Ultima actualizare: 08/10/2020

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.
Comisia actualizează conținutul acestui site, pentru a reflecta retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.